DRACONIAN „A Rose For Apocalypse”
Goethe spunea: “Clasicul ramane, romanticul dispare”…
In cazul DRACONIAN, nu se poate vorbi de un curent de avangarda sau de faze experimentale… DRACONIAN se adreseaza tuturor celor ce au inceput, crescut si nu au uitat ca Doom Death Metal-ul clasic a fost format de MY DYING BRIDE, PARADISE LOST, KATATONIA sau ANATHEMA, dar a fost reprezentat cu brio si de alte trupe mari, cu amprenta Gothic, cum ar fi THEATRE OF TRAGEDY (RIP) sau TRISTANIA. Evident ca lista poate continua cu multe alte grupuri care au scos albume interesante de gen, doar ca majoritatea au deraiat de la linia initiala, experimentand ba linia comerciala, ba fazele simfonice, ori alternative sau chiar electro… DRACONIAN a fost inca de la inceput o trupa ce a combinat fara compromisuri de moda Doom Death Metal-ul cu Gothic Metal-ul, care nu a renuntat sa insiste pe pedala Dark, primele patru albume fiind recunoscute si apreciate de o multime de fani. Muzica lor este “cu lipici”, care place urechii iar versurile sunt o alta trasatura de baza a conceptului DRACONIAN. A fost foarte asteptata noua aparitie, mai ales ca precedenta a fost realizata in urma cu trei ani!
Dar hai sa o iau cronologic daca tot e vorba de noul album… Mai intai a fost oferita spre auditie piesa “The Last Hour Of Ancient Sunlight”… doar un neavizat sau un ignorant ar putea spune ca nu gaseste in structura acestei piese multe elemente din “A Custodian Of Science”, una din cele mai frumoase secvente Doom Death Metal din toate timpurile, scrisa de Fred de la OCTOBER TIDE (ex-KATATONIA). Dimensiunea Gothica are insa in DRACONIAN o importanta cruciala, vocea Lisei fiind un driver autentic pentru sextetul din Gothenburg, astfel ca piesa lor suna pe cat de melodic si antrenant pe atat de poetic! Pe de alta parte, growl-ul lui Anders imi place la nebunie iar pe acest album este, cred, punctul forte! A aparut apoi videoclipul acestei piese si noul concept incepea parca sa prinda un alt contur, mult mai perceptibil si plin de substanta… In doar un weekend, postat pe youtube, videoclipul s-a bucurat de peste 15.000 de vizualizari, ceea ce spune mult despre asteptarile fanilor…
Inca nu a aparut albumul oficial dar eu incerc sa-l descriu in cateva cuvinte… Dupa prima ascultare nu stiam ce sa cred, nu mi se parea nimic nou, nimic inedit… doar DRACONIAN, usor de recunoscut dar si de apreciat ca nu a dat-o pe faze comerciale sau pe hipstereala trendoasa (care nu e un lucru rau, daca e facut inovativ)… dar in 2011 nu este suficient doar sa fii loial unui stil muzical… cel putin asa traiam eu impresia… aroma de vintage a inceput sa ma cucereasca incepand cu a doua ascultare, cand piese ca “End Of Rope” sau “Deadlight” m-au intors in urma cu multi, multi ani, in alte vremuri, uitate si cumva ascunse intr-un sertar prafuit de ale mele cutume ignorante… In “Elysian Nights” comunicarea celor doua voci contrastante domina pasaje pline de amprenta visatoare, de balada, intr-un fundal creat sa fie pe cat de aerisit pe atat de Epic si atmosferic, care fac din piesa o reala bijuterie Gothic Metal! Vechiul THEATRE OF TRAGEDY am regasit si in “Dead World Assembly”, unde conceptul “The Beauty and the Beast” este din nou la inaltime, vocea lui Anders fiind extrem de agresiva dar perfecta pentru aceste sonoritati! “A Phantom Dissonance” incepe cu acorduri de chitara in genul BATHORY dupa care trece iar pe elemente Epice, poetice, pline de atmosfera, unde vocea Lisei comunica inspirat cu chitarile asezate parca pe portativ doar pentru a urma ascultator linia melodica impresionanta. Imi place si jocul de chitari din “The Death Of Hours”, in genul KATATONIA, dar si aroma trista din “The Quiet Storm”, poate cea mai apasatoare si introvertita secventa de pe tot albumul…. Ar mai fi multe de spus, inclusiv despre vioara care se aude sfasietor pe “Wall Of Sighs”, de keyboard-ul discret dar care scoate in evidenta aceasta dimensiune atmosferica unica… Ori am imbatranit, ori DRACONIAN mi-a reamintit, (si) cu acest nou album, sa nu uit de unde am plecat si ca muzica frumoasa, melodica, plina de emotie si de melancolie post-romantica exista doar in spirite frumoase! Probabil ca amandoua!
Repet, nu exista nimic nou aici, nimic ce sa surprinda sau sa satisfaca poftele celui in cautare de nou… este insa DRACONIAN, o trupa pentru care imi ridic oricand palaria! In 10 piese, adica 65 de minute, am reusit (e adevarat, nu din prima) sa ma rup de cotidian si sa imi rasfoiesc intr-un mod virtual dar retroactiv pagini impaienjenite cu amintiri despre care nu credeam vreodata ca le voi mai mentiona in viata asta! Regele a murit, traiasca regele!
