ALCEST (FRA)-“Spiritual Instinct” CD 2019 (NUCLEAR BLAST)
Dupa KrunaVod a trecut o buna perioada de timp pana m-am revazut cu Stephane. Intai la ARTmania, apoi la Prophecy. Lasand povestile personale si o lunga prietenie care s-a concretizat prin mai multe evenimente construite impreuna, cu si prin trupe diferite in care a colaborat, am sa ma refer acum la noul capitol ALCEST, pentru ca asa vreau eu sa-l privesc. Dupa o istorie de cateva albume care au trezit undergroundul din lancezeala, toate la Prophechy Productions, cei 2 francezi au facut un pas mare, semnand cu Nuclear Blast. Este destul de greu sa te decizi ce preferi: mare in satul tau sau necunoscut intr-o metropola. Alintat si privilegiat la Prophecy, fiind cel mai bun produs in materie de vanzare, ALCEST a mutat strategic, probabil pentru un viitor altfel. Este adevarat ca muzica lor este confuzanta pentru un necunoscut, intrucat e din toate, cum o tot spun de ani buni, e intre lumi: prea light pentru un metalist, prea dura pentru un indie-alternativ. Daca ii spui Rock poate suna neutru, insa nu e doar atat. Astfel ca am ajuns la constructia termenului BlackGaze, care descrie cel mai bine ceea ce canta trupa. Si cate zeci sau sute de trupe au plecat de la acest pilon in ultimii 15 ani, derivand si mixand stiluri si nise in cele mai ciudate sau nu moduri. Dar da, ALCEST a fost prima trupa care a construit acest curent!
“Kodama” a fost un album plin de emotie, cu amprenta asiatica, care a fost bine primit de fanii infocati din toata lumea. Si da, au foarte multi fani, si pentru faptul ca au la activ mii de concerte, ceea ce l-au cam istovit pe Neige. Insa asta e calea pe care a ales-o si a agreat-o cu cei din industria de evenimente si de vandut muzica in toate derivatele. Chiar a ramas sa le trimit cateva poze de la primul lor concert din istorie, intamplat in martie 2010, sa le postam peste cateva luni, cand vor sarbatori 10 ani de la poate cel mai important pas din viata lor artistica. Pentru ALCEST Romania inseama foarte mult iar eu continui sa ma bucur ca i-am convins sa urce pe scena, fiindu-le gazda chiar la prima lor cantare, in Bucuresti. Erau necunoscuti, cam toata lumea venise la AGALLOCH, heh. Si da, a fost intens si plin de emotie.
De fapt, muzica ALCEST are un sarm, un parfum, o emotie continua, pe care doar boemia franceza artistica o salasluieste in istoria ei tumultoasa. Fiecare album al trupei experimenteaza alte teritorii, dar se incapataneaza sa ramana, ca si structura, in aceleasi limite. Toata lumea a ascultat “Protection”. Superb videoclip, piesa insa nu mi-a placut. A parut mult Rock, fara acel dark exprimat timid, parca mult mai simplist si zgomotos, perfecta pentru labelurile mari. La cum il cunosc eu pe Stephane, la modestia si timiditatea scenica, aceasta piesa pare putin fortata, impotriva firii lui. Soundul este relativ identic cu ceea ce canta ALCEST, insa ceva ii lipseste. Am fost destul de sceptic sa ascult noul album din cauza impresiei primei piese lansate, dar iata ca acum pot scrie in cunostinta de cauza despre toate cele 6 piese, putin peste 40 minute.
Ce sa spun? Daca iti place ALCEST, vei adora noul album, pentru ca este exact ceea ce vrei sa auzi.
“Sapphire” este pur si simplu spectaculoasa, degaja o aura de post romantism, cu un ritm usor saltimbanc, un altfel de trip-hop minimalist in varianta BlackGaze. Este piesa mea preferata din noul lor capitol.
“Spiritual Instinct” este o alta piesa plina de emotie, unde vocea clean si riffurile simple ale chitarii jucause, parca usor copilaresti, contureaza o atmosfera de basm.
”LÍle de Morts” este cea mai lucrata secventa de pe album, este si cea mai lunga, cca 9 min, care are de toate: atmofera, pasaje lente, voce clean dar si furie BM, voce harsh. Cam ceea ce aparent confuzeaza, dar, in cele din urma, atrage.
“Le Miroir” imi aminteste de “Ecailles de Lune”, este linistita, cu o mica explozie de zgomot, care se integreaza excelent in atmosfera, extrem de dreamy, usor meditativa. Asteptam parca sa inceapa nebunia, dar se termina intr-un mod simplist, prelungit cu cateva acorduri catchy.
“Les Jardins du Minuit” este o alta piesa foarte lucrata, care are forta, are ritm, numai buna pentru cantat live, cu voci suprapuse, pe tonalitati diferite, mixul intre clean si harsh cu tobe activate si sincronizate cu chitara fac din aceasta secventa o piesa fresh. Poate prea zgomotoasa, prea tehnica (putin Prog) pentru urechile mele, care sufoca putin emotia dark, dar compenseaza prin virtuozitate si rapiditate.
As fi vrut sa va povestesc de remixurile a doua piese, de catre Perturbator si Ben/Chelsea Wolfe, dar mai e pana in ianuarie, Tot cam atunci vor incepe turneul mondial de promovare a noului album.
Asadar, inca dark si cam heavy, cu mult dar si putin din fiecare, ALCEST continua sa ne arate un echilibru fragil, chiar timid care continua sa deruteze, dar, in acelasi timp, sa ne invaluie intr-un univers muzical misterios, al naibii de atragator. Cand reteta e scrisa de ei, doar in felul lor, nu ai cum sa nu devii captiv, chiar pe viata!
