Acest „Krupinské Ohne” are, pe langa sound-ul propriu-zis, o serie de elemente care atrag si iti antreneaza atentia. Trebuie sa mentionez ca pentru mine este un proiect total nou, asta chiar daca oamenii de fata, intre timp, au mai scos vreo doua albume si un EP. E drept, nu ne referim chiar la un proiect cu cine stie ce istorie in spate, aparut undeva prin 2014, Malokarpatan este inca un nume lipsit de rezonanta asta universala a scenei metal, ca sa zic asa. Revenind putin, ziceam ca proiectul atrage printr-o sumedenie de chestii. Da, pai e numele asta, care, ca roman, e clar ca iti spune anumite lucruri, desi Carpatii reprezinta un lant muntos ce isi aseaza culmile si prin alte tari, inclusiv Slovacia. Avem noi o apartenenta a locului, a gliei, aparte si poate de aici. Ma rog, ar mai fi grafica ce insoteste materialul. Pai eu zic ca este o lucrare artistica in sine. Te trimite lejer atat catre povestile cu zane si fapturi neobisnuite si locuri cu spirite de tot felul, cat si catre, hmm, un soi de icoana, mai mult sau mai putin, pagana.

Treaba e ca nu pot desprinde o piesa din peisaj despre care sa spun ca mi-a oferit mai mult decat celelalte. Este o curgere cu tot felul de elemente, cand spre heavy-ul ala foarte ritmat, facut parca in galop de cai, cand spre acele zone „dramatice” cu accente de balada. Bun, ca avem si pasaje bine conturate de metal d-asta mai dark, mai greu, nu stiu cat de black, pentru mine termenul are o anumita strictete, insa, vocea, grow-ul mai exact, te duce asa cu mintea spre rautati de genu’. Este o combinatie d-asta precum actiunea unui film despre care nu ai o impresie prea stralucita la inceput, care nu evolueaza cine stie cum, dar care, cumva, reuseste sa te tina pana la final. Un final previzibil oarecum, mai ales ca, toata desfasurarea a avut o incordare de genul: oare ce mai urmeaza?!. Un feeling care, pana la urma, are tendinta sa isi piarda din intensitate daca nu il zgandari si cu altceva. Sunt convins ca si ei si-au dat seama de anumite riscuri d-astea in ale plictiselii si si-au rezumat materialul la numai 5 piese, adica vreo 50 de minute, adica suficient, chiar prea mult daca nu esti in the mood.

Nu stiu cat de tare v-am lamurit, cert este ca nici mie nu imi este foarte clar totul vis-a-vis de acest material. Se simte asa, ca o masa satioasa, chiar un pic grea, care nu s-a asezat cum trebuie dar despre care stiu ca imi prieste. Si daca tot suntem la comparatii de genul, ei bine, „Krupinské Ohne” contine tot soiul de vitamine care ajuta mintea in intelegerea muzicii, mai ales ca gasim o abundenta de fier, heh, in continutul pieselor. Consider ca o incercare pe carcera asta la domiciliu merge taman bine.

Text de Nicolae Baldovin.

The post Malokarpatan (SVK) – „Krupinské Ohne” LP (2020) | Invictus Productions appeared first on Kogaionon.

Varg Vikernes a facut mai mult sens pentru specia asta muzicala in puscarie, cat mai ales inainte de a ajunge acolo, decat au facut trupe ca Marduk sau Dark Funeral, Darkthrone, Dark nu stiu care, pe scena. Sa dichisesti la o simtire pana ce aceasta imbraca straiele unei culturi, este ceva ce merge dincolo de aparitia fizica si sonora. Varg Vikernes a pus viata, spirit, intr-un trup ce nu ar fi reusit sa se duca dincolo de carne, de corpsepaint-urile acelea de multe ori penibile. Mergand mai departe, Burzum, ca muzica, a devenit un soi de soundscape din asta ce insoteste, vrand-nevrand, spiritualitatea asta black metal pe care Varg a reusit sa o cultive prin felul autentic de a se raporta la lume. Muzica este acolo insotind, asemeni unei consoarte devotate, firul asta epic, povestea personalitatii sale asa cum, citind o carte buna mai pui ceva simfonie pe fundal avand impresia ca poti fi atent la ambele. Nu zic ca muzica trece in plan secund, insa ceea ce aduce vibratie este imaginea aceasta a unui personaj devenit cvlt si care insoteste etern sunetul.

„Thulêan Mysteries” nu este neaparat o revelatie muzicala, insa este, cam ca fiecare material Burzum, o forma de expresie interioara de o sinceritate cat se poate de limpede. Acest fapt, de multe ori, adauga valoare si coordoneaza simturile catre zone ce pot da rod odata cu explorarea lor. Personal am asimilat muzica Burzum ca pe un basm, unul nordic cu spiridusi malefici si zane nu chiar atat de blande. Nu am reusit sa asociez cam niciodata sunetul care uneori, in tristetea si intunecimile sale, are un ceva de acasa, cu imaginea sa brutala, a unui om in afara legii. Se poate merge chiar mai departe si se poate spune ca este un om in afara legii umane, insa, parafrazandu-l pe Liebniz, lumea asta e singura pe care o stim cu certitudine. Avand un anume statut social si o eticheta bine scrisa, ca sa zic asa, materialele Burzum au avut mereu aerul asta de pus la colectie. Cred ca si asta este pana la urma esenta muzicii lui, unicitatea ei ce izvoraste din trairea intensa, fac din piesele acestea, fragmente ale unor destainuri, o mantuire in fata lumii. Mantuirea nu trebuie sa fie un act strict religios, este un soi de impacare si de incadrare spirituala in lume.

Muzica este arta, e simplu, este o forma de exprimare a Universului prin care acesta transforma fiinta in fel si chip. Unde mai pui ca aceste soundscape-uri puse in plan de Varg nu au nicio forma de rautate in esenta lor. Exista o apasare, evident, insa este ceva ce te impinge catre experiment, este un pasaj, o initiere cumva.

Acest nou material, „Thulêan Mysteries”, este o insiruire de melodii asemeni unor insiruire de ganduri, in aparenta lor dezordine creaza o uniformatate la nivel de vibe. Este un haos, unul asezat evident, creat intentionat, fiindca o insiruire de peste 20 de compozitii poate crea, indiferent de profunzimile sale, o stare vecina cu plictisul. Este un material ce pare gandit si pus la punct in detaliu, desi, sincer sa fiu, inclin sa cred ca nu s-a zabovit prea tare pe aspectul asta.

Ca de incheiere, ei bine, ca sa patrunzi in muzica lui Varg Vikernes este o chestiune de obisnuita, de apartenenta neconditionata si nicidecum cultivata. Este o stare in care te transpui mai mult decat o muzica pe care o asculti si te identifici. Black metalul a devenit, prin Varg Vikernes, aceasta stare intrinseca, dincolo de mesaj si mijloace de expunere si transmitere.

Text de Nicolae Baldovin.

The post Burzum – „Thulêan Mysteries” LP (2020) | Byelobog Productions appeared first on Kogaionon.

Sunt in fata unui nou album, despre care ar trebui sa scriu cateva cuvinte. Partea buna este ca trupa s-a inchegat mult mai bine, amprenta Doom Death continua sa marcheze inspirat sunetul, cu devieri spre un Funeral cu care am tot fost obisnuiti. Avem pian, avem vioara, avem fluiere si tot felul de instrumente de suflat, avem voci de toate felurile, avem cam tot ce trebuie pentru ca “Durere” sa poata fi considerat un album catchy. Mai ales ca exista cateva solo-uri de chitara artizanale, probabil delicioase live. Sunt 60 de minute de muzica foarte bine structurate, pline de emotie, care penduleaza intre nostalgie, melancolie si un fel de post romantism, mai ales pe pasajele unde vocea clean dezvolta o aura visatoare. Combinatia cu pianul si chiatra rece este potrivit aleasa, pentru ca ii da o alta identitate muzicii, as putea spune o noua directie. Nu am ce sa reprosez din punct de vedere muzical, pentru ca totul este la superlativ! Se vede o continuare iscusita a conceptului artistic, cu multe alte elemente inserate fata de inceputuri, cred ca este un album matur.

Ce mi se pare insa liniar este tocmai lipsa desprinderii de ideile initiale. As vrea sa vad o alta abordare, unde Daniel sa sparga limitele pe care tot el ne-a invatat sa le respectam, sa le apreciem. Imi place ca insista mult pe vocea lui clean si mi-ar placea sa ascult un album CLOUDS in aceasta directie. Este timpul sa experimenteze, sa nu se plafoneze doar la acel clasic Doom Death Metal cu deviatii care coloreaza sunetul, dar ramane la fel, in esenta. In acest stil muzical s-au scris mii de albume, unele istorice. Iar multe altele au ramas neapreciate tocmai din lipsa inovatiei.

In final, as putea spune, repetandu-ma, ca noul album prelucreaza aceleasi idei, doar ca sunt exprimate prea putin diferit. Un plus major pentru voce, care evolueaza frumos si cred ca este definitoriu pentru “Durere”. Cu siguranta noile piese vor penetra puternic doomerii flamanzi dupa astfel de sonoritati, ceea ce ma face sa cred ca as putea fi singura persoana ce a gasit si puncte de imbunatatit la noul CLOUDS. Asa sa fie, n-am ce face cand piticul nu-mi da pace.

Albumul va fi lansat in aceasta primavara, in capitala, printr-un eveniment de neratat pentru fanii stilului, alaturi de ABIGAIL (care lanseaza si ea mult asteptatul album) si SATURNUS. Ideea initiala a fost sa lanseze si DRACONIAN un nou material, doar ca problemele logistice ale trupei suedeze au blocat acest lucru.

The post CLOUDS (INT)-“Durere” CD 2020 appeared first on Kogaionon.

Duetul de fata are deja 10 ani de existenta, 2 albume la activ, care mi-au captat atentia inca de la prima ascultare. Am vazut in corespondenta mea ca in urma cu 4 ani ii intrebam daca nu vor sa se apuce sa cante live, ca DBE ar putea fi un bun climat pentru o premiera. Raspunsul a fost negativ, ca inca nu simt nevoia de a sustine concerte, asa ca m-am limitat doar in a-i asculta in casti.  Stiu ca Mink Koops mai canta si prin alte trupe, inclusiv live, de asta am ascultat cu atentie si NUSQUAMA, care are si membri din LASTER (o trupa extraordinara!), ce sa spun, intersant proiect, insa nu mi se pare la fel de catchy ca FLUISTERAARS. As mai putea aminti de KNOEST sau SOLAR TEMPLE, alte trupe in care Mink baga la tobe, interesante si ele, poate ca voi pune un zoom candva.

Dar inapoi la trupa de fata, Mink a compus intreaga muzica, versurile si vocea fiind executate de partenerul lui, Bob Mollema. Au avut in trecut si un bassist, dar pe noul album sunt doar ei 2. Ce mi se pare insa spectaculos este ca au colaborat acum in studio cu Thomas Cochrane (DYSTOPIA), astfel ca sunetele inserate de trompeta, timpan, vioara, trombone, chitara acustica au un farmec aparte. Nu va inchipuiti ca e trompeta de odinioara din SEAR BLISS, pentru ca este o alta dinamica a structurii muzicale, cu o partitura complet originala. Si da, al naibii de catchy! Nu sunt decat 5 piese pe album, dar fiecare este structurata in 2 parti, prima fiind agresiva sau plina de influente Metal (exceptie face piesa Eeuwige Ram, care suna ca un imn epic, lent si bombastic, cu o voce clean impunatoare),  cu un fast and Harsh BM, dupa care incepe deliciul: romantic, melancolic, habar n-am daca e psychedelic Rock sau cu influente Folk, cu riffuri de chitari repetitive dar pline de melodie, plus alte instrumente de care am amintit mai sus. Vlek este deja online, insa mie mi se par cele mai smecheresti si de care va veti indragosti pe loc alte 2: Maanruine si Nasleep. Pe prima spui ca esti in Vestul salbatic, te astepti sa apara John Wayne, pe a doua auzi un xilofon care da tonul la un ritm de boston sau vals, dirijat doar de chitari si baterie. Tere Muur mi se pare a fi piesa cea mai apropiata de vechiul Altar Of Plagues sau Cascadian BM-ul de peste ocean, dar si cu influente din LASTER, doar ca fara accente elaborate de avangarda.

Una peste alta un album destul de scurt, 5 piese, 33 minute, dar pe care nu te plictisesti deloc. Nu ma apucam sa scriu despre el daca nu il consideram o mica bijuterie. Spectaculos de-a dreptul!

The post FLUISTERAARS (HOL)-“Bloem” CD 2020 (EISENWALD) appeared first on Kogaionon.

Peste rusii aici de fata am dat in urma cu ceva vreme cand am gasit ascuns, prin fundaturile internetului, „From the Dead Villages’ Darkness”, mai exact piesa „Distant haze was arising”. Mi-am spus instant si cu o convingere oarba, ca ceva e nelalocul lui de bun cu proiectul asta. Ca exista niste inspiratii ce umbla muzica asta intre astri si pamant pe un drum pe care eram sigur ca trebuie sa ma aflu si eu. Si am ramas prins, am urmarit, am stat la panda aproape. Cand clasicul se trezeste in lumea moderna, spiritul ce parea candva imbatranit, nu doar ca intinereste ci radiaza in note si muzici de vaste profunzimi.

„Grief” pare o idee ce-a prins forma dupa ce si-a cautat calea prin mintile unei istorii ce si-a scrijelit in piele toate nuantele de gri. Vreau sa zic ca pare un material documentat ca si simtire. Exista aici ceva autentic ca traire ce te duce evident cu gandul catre o anumita Rusie. Este abruptul fiintei lor care scoate capul sau, mai exact, isi baga coada, in orice soi de creatie, noua sau veche.

Inevitabil dai peste o stare de preaplin, de satietate, asemeni unor mese burgheze din romanele clasice, unde grasimi se scurgeau pe mesele si fetele imbuibate de alcool si carnuri. Aici ajuta foarte mult si bass-ul asta care zici ca acum trebuie cules din pom, atat de apetisant si de copt pare, aproape ca da pe afara de el insusi. Il simti pana in gat, dar fara sa te sature, fara sa-ti faca greata, ce sa mai, este de-o voluptate demna de picturile rubensiene. Cel putin asa mi-l inchipui, oricum, e precum o opera de sine statatoare si constienta de ea insasi. E treaba calculata aici, pe langa riff-urile nostalgice de post-rock devenite clasice deja in black metal, chiar si toba aia „sparta” suna, parca, a nucile pe care le spargeai candva cu piatra. Da, da, are o istorie materialul asta despre care stiu ca e masluita, gandita, cu toate astea imi place sa cred ca ceea ce-mi plimba sangele incolo si-ncoace este o stare sincera si corecta. Nu stiu cum functioneaza la voi, dar eu, de fiecare data cand dau peste rusi ma trec asa, cum sa zic?!, toate dimensiunile. Calatoresc prin timp cu cea mai mare usurinta. Si sunt ba pe la nu stiu ce chermeza, ba intr-o cocioaba mancand dintr-un vas de lut sub lumina lampii, ba pe cine stie ce fronturi, infipt pana-n gat in transee. Rusii au destinul asta de a aduce lumea cu picioarele pe pamant, de a ne reda simturile. Despre fraza asta se vorbeste in acest „Grief”, nu cred, sunt sigur.

Text: Nicolae Baldovin

The post Sivyj Yar – „Горе | Grief” (2020) Avantgarde Music appeared first on Kogaionon.

Se pare ca nostalgia vremurilor de altadata l-au facut pe Jim sa-si creeze noul proiect, cu care a inregistrat deja 3 piese. Vocea lui Morbid aka Magus (Necromantia) a fost o alegere mai mult decat inspirata, pentru ca dezvolta multa forta pe riffurile extrem de melodice. Under His Sway este o piesa ce aminteste de Non Serviam, de vremurile de odinioara, unde Maiden sau Manowar dezvoltau imaginatia adolescentilor, prin galopul cailor condusi de diversi cotropitori. Da, este mult Heavy Metal, mult Epic, mult din clasicul Rotting Christ. Este o piesa ce face legatura cu trecutul, intr-un mod transparent si onest. Magia vine insa din Sid-Ed-Gjinn, o piesa mult mai lenta, cu o combinatie mistica de Black si Doom, cu voce feminina cu influente orientale (cica ar fi o zeitate ascunsa inca de ochii curiosilor, heh), ce-mi aminteste de vibe-ul Necromantia. Este preferata mea si m-as bucura ca intregul album sa apese pe panta mistica, nu pe cea old-school. Vom vedea. Ultima secventa este o piesa Rotting Christ, Visions of the Dead Lovers, care suna perfect! Da, probabil una din cele mai memorabile din istoria trupei grecesti.

Un excelent inceput de an, sa vedem cand vor termina de mixat cele 9 piese si apoi lansarea albumului de debut! Grecii nu se predau…

The post YOTH IRIA (GR)-“Under his Sway” EP 2020 (REPULSIVE ECHO RECORDINGS) appeared first on Kogaionon.

Sphera Noctis este un proiect de metal atmosferic aparut prin 2001 in Bucuresti odata cu aparitia primului demo, ‘Awaken the Dragon’. Patru ani mai tarziu apare si ‘Mists and Magic’, cel de-al doilea demo sub denumirea aceasta. In momentul de fata proiectul incearca sa reapara cumva in planurile incalcite ale scenei metal de la noi. ‘Northwinds’ este cea mai noua piesa lansata si cred ca vine ca o surpriza sonora, cumva nicaieri, si reuseste sa miste nemiscarea asta cu inchipuiri si figuri de mare industrie/scena.

Irinel Cîrlănaru este un personaj pe care, daca incerci sa-i descoperi tainele, sa imbraci straiele pasiunilor sale, te sadesti, pe nesimtite, intr-o poveste, cum sa zic?!, daco-tolkiena asa, in care cusatura narativa iti vine ca un soi de ie croita cu fire culese si alese din cine stie ce plante rare, din plete de zane, de prin paduri uitate. E ca si cum uitarea se inapoiaza in fiinta si devine amintire, iti coase o lacrima in coltul ochilor orbiti de nimicnicia zilei de maine. Te plantezi in istorie si cresti simtiri in trunchiu-ti tot mai falnic, iti intinzi ramuri catre cer, dar fara sa ceri ci doar sa primesti… lumina. E o inspiratie in aceasta ‘Northwinds’ ce ma misca dincolo de ratiune, ma implica in niste lumi pe care nu le stiu, dar de care imi amintesc, caci, suflul spiritului asta mereu in miscare, aduce cu dansul, din vastele-i calatorii, istorii si doruri si le seamana ca apoi sa plece iar. Interesant este ca, desi filmat prin tari nordice, exista o profunda simtire romaneasca, peste toate celelalte, o sfasiere din aceea deloc filosofica, o simpla jale, caci simple sunt toate adevarurile pure.

E ceva evident in simtirea romaneasca, dar de care ne este teama cumva, un fel de baba cloanta al trairilor autentice, de care fugim ca descreieratii pe strazi luminate de zeci de felinare si oameni cu figuri opace. Ne sperie bucuria cu care spiritul isi umbla jalea prin trecutul asta al nostru, mereu actual. Daca tot suntem aici, nu este neaparat necesar a imprumuta hainele, strachinile, instrumentele cu care strabunii nostri isi incarcau traiul, important e sa patrunzi dincolo, sa intelegi poezia din indaratul vorbei si-a cuvantului.

The post SPHERA NOCTIS – ‘Northwinds’ (Video) appeared first on Kogaionon.

Au trecut 5 ani de la ultimul lor album, cel de-al 8-lea sigur va fi primit cu mult interes, mai ales ca ei isi seteaza pe an doar un numar limitat de concerte. Nu am vazut mari diferente fata de precedentele albume, mi se pare mai inspirat ca, de data aceasta, saxofonul acum pare sa fie driverul, celelalte instrumente mulandu-se dupa conducator. Si ceva sample-uri iscusit integrate pe fundal.

Varianta cea mai buna de a-i vedea live este un club cu o acustica foarte buna, unde cateva zeci de fotolii tapitate sa ne invite la relaxare, cu cat mai putina lumina si fara alte zgomote perturbatoare. Au fost o singura data in Romania, chiar in clubul care a gazduit prima editie DBE, asta dupa ce nu am reusit sa aliniez programul trupei cu ce voiam eu. M-am tot gandit si am tot vorbit cu ei pentru un show outdoor, chiar si acum 2 saptamani, doar ca nu s-au aliniat cele necesare. Ideea e ca ezitam la faptul cum ar fi cante la DBE, pentru ca fragilitatea muzicii si sensibilitatea atmosferei pot fi usor distruse de un tipat, o sticla sparta sau mai stiu eu ce sirene, ca si-asa toata ziua numai ambulente, politii si pompieri se aud in jurul nostru. Mi-am spus ca asa a fost sa fie, desi trupetii chiar isi doresc sa cante le evenimentul anual cu care v-am obisnuit. Sau o data la doi ani… sau, cine stie ce si cum va mai fi. Si da, pentru ei as fi facut o derogare de la regula mea, sa nu invit trupe care au mai cantat la noi.

Muzica lor este instrumentala, au avut o singura exceptie, cand Mike Patton a cantat un cover Doro, piesa ce le-a adus o popularitate imensa. Dar nu cred ca e un dezavantaj lipsa vocii, pentru ca altfel o ardeau ca majoritatea trupelor de Jazz cu atingeri Blues si tot asa. Si aici chiar dau skip, dar cu mult respect 😊.

Oricum ar fi, cele cca 60 minute de muzica noua nu au cum sa nu captiveze, este vorba de un DarkJazz fabulos, unic, ce poate coagula public diferit, de la cei mai hipsteri progresisti colorati in tot, cu trotinete all inclusive si garderoba adecvata si pana la metalistii traditionalisti, nihilisti, suparati, incinsi in bocancii cu talpa inalta si tepi pe post de paratraznet. Dark-ul creat de acesti muzicieni incita la orice lumesc si nelumesc.

O reala placere auditia acestui album, vi-l recomand cu mare drag!

The post BOHREN & der CLUB OF GORE (DE)-“Patchouli Blue” CD 2020 (PIAS RECORDINGS) appeared first on Kogaionon.

„Birth” – „The Autumn Fire” | Innorat ca vremea care nu mai vine dar care tot trece. Ca o masca pe care te incapatanezi sa o mai porti uneori chiar daca te sufoca. Ca taietura lamei din aparatul vechi al tatalui pe obrazul copilului grabit sa devina barbat. Ca frunza abia desprinsa de ramura-mama care, in caderea ei spre sol, isi da seama ca toamna nu este tocmai un anotimp bun pentru fotosinteza. Ca vantul ce-n sinea lui bate prea tare, dar care abia adie. Ca si cand mizeria pe care ai ascuns-o atata timp sub covor si-ar aprinde, intr-un gest disperat, lumanarea. Ca focul care crede ca te incalzeste dar care te stinge…

In mintea din care ai vrea sa pleci, poate ca nu stii, dar vei lasa un ecou. Ecoul devine muzica pe care ai vrea, dar nu mai poti sa o asculti.

„Disquiet” | Stii momentul ala din viata cand jalea e cantec de leagan? Intinde-te, inchide ochii, incearca sa atipesti putin, nu mult, doar pentru o clipa, o sa auzi si tu. Uita, imbratiseaza uitarea, in fond, din uitare suntem facuti in uitare ne intoarcem. Ce iti e si cu timpul asta?!

„A Tear from the Oak” – „An Ocean of Ire” | Ah, vremea asta! Norii. Picurii de ploaie ce ti se scurg in fata ochilor ca niste lacrimi. Asa, ca si cand lumea din jur, privind prin ochii tai ca prin niste ferestre, se intristeaza la peisajul din interior. Agonizarea este agoniseala ta de o viata. Ce sentiment ciudat sa pierzi pana si dorinta de a te pierde. Nu, nu, stai linistit, nu-i de plans aici. Si daca ai vrea, probabil ca ti-ai auzi numaidecat ochii tusind cu subinteles, ascunsi prin toate cotloanele craniului, nemaiavand nimic de plans despre asta.

„Maydena” – „Death” | Strigi. Urli. Nu te aude nimeni. Ai face orice sa recapeti o noua viata. Dar asta e o camatarie la care nici dragul de Lucifer nu stiu daca se baga. Caci odata primita, trebuie sa o dai neiertat inapoi.

Innorat ca vremea care nu mai vine dar care tot trece…

Artist: Unreqvited

Album: „Disquiet”

Data lansarii: 10 Ianuarie 2020

Label: Prophecy Prod.

Text: Nicolae Baldovin

The post Unreqvited – „Disquiet” appeared first on Kogaionon.

Katharos XIII isi schimba radical, as zice, cursul muzical, trecand de la un Depressive Black Metal oarecum anost la o combinatie d-asta de Dark Doom Metal si Post-Jazz total nelumeasca si aduc odata cu asta un material care, prin calitate, prin sound, prin magie, cred ca lipsea din peisaj. Aparut dintr-un pamant si-o zona care, de-a lungul istoriei, ne-a demonstrat ca libertatea-n gand poate starni acel spirit nou ce are putinta de a reimprospata un aer imbacsit de idei prafuite, acest proiect propune o poveste cu personaje si subiecte altfel. Mi se pare ca prin alaturare cu vocea Manuelei Marchis, pe care o stim din colaborarile cu Thy Veils si Daniel Dorobantu, firul narativ, ca sa zic asa, capata o anume anvergura. Bun, hai sa dam sens balivernelor de mai sus si sa o luam metodic.

„Palindrome” este un soi de eclipsa d-asta spre care privesti si nu stii ce iti uimeste mai cu seama simturile. O fi intunericul ce stapaneste nemilos Soarele sau lumina ce se incercuieste, ca un sarpe mitic, in jurul intunericului?! Cand creezi in jurul intunericului este greu sa nu devii lumina, imi zice un gand. Ei bine, cred ca aici bate si acest material, in substraturile sale. Si te patrund si se intrepatrund intre ele, fara un sens ai zice, stari care-n strainatatea lor starnesc o teama cumva. Frica este o forma a Frumosului ce se ascunde in Necunoscut. Caci necunoscute sunt caile Domnului, nu?! Si uite cum ajungem, usor, printre zei, printre stele, cu gandul, cu visul, cu o faptura plamadita dintr-o mana de pamant, dintr-un soi de pacat, intr-un altfel de Cer. Ce placut e cand muzica iti poarta mintea si, vai!, ce lumi se nasc acolo unde gandul viseaza, unde somnul este viu, unde nu exista nici bine si nici rau. O fi si cafeaua asta tare de-o tot beau de vina. Si tot ii dau pe repeat, iar si iar de la capat, si ma fac ca inteleg, ca-i normal, ca e doar niste muzica… dar e „Vidma” asta, piesa asta, care cumva cred ca nu ar fi putut sa apara din alte suflete. Este o apasare, un suflat si-un rasuflat ce se rup din niste inimi ce parca nu functioneaza cu sange, ci cu oftaturi, da!, un oftat, o jale… un fel de dor, o stare intraductibila in alte limbi, in alte inimi. De ce zic toate astea?! Pai am mai ascultat, intr-adevar, genul asta de metal, cu influente si para-influente, insinuari in lumea jazzului and shit. Dar, domnule, materialul asta, pe de-a intregul lui, are ceva romanesc, o doza de inexplicabil. Saxofonul e incarcat, asa, cu un soi de regret autentic, de parca tulnicul de alta data s-a metamorfozat cumva in acest instrument nou, atat cat sa se infiripe in prezent, ca un fel de deghizare d-asta menita sa ne pacaleasca, pe noi, oamenii moderni si sa ne faca sa simtim din nou. Mister, mult mister stravechi ascunde si vocea Manuelei. Se aseaza langa ea, doliul din growl-ul lui F., ca o angoasa adusa din basmele alea cu vrajitoare si solomonari, cu spirite parca mai degraba rele, cu Sori mai degraba reci, cu zane mai ales triste si mame cu zei-copii ce muncesc pamantul ce avea sa fim.

Una peste alta, „Palindrome” este un fel de tesatura moderna trecuta printr-un material veritabil, curat ca un suflet de fata mare, scos dintr-o lada de zestre, purtat intr-o zi de sarbatoare.

KATHAROS XIII sunt:
Manuela Marchis – voce
F. – chitara, clape, voce
Sabat – tobe
Alex Iovan – saxofon
Hanos-Puskai Péter – bass

Design & Grafica: Alexandru Das
Foto: Mihai Surdea

Data aparitiei: 14 Octombrie 2019

Nicolae Baldovin

The post Katharos XIII (RO) – „Palindrome” (Loud Rage Music) 2019 appeared first on Kogaionon.