FLUISTERAARS (HOL)-“Bloem” CD 2020 (EISENWALD)

Nu stiu daca e vorba de Black Metal ca filozofie sau doar muzica, dar e clar ca orice incepe intr-un fel se transforma in timp. Nu i-as spune evolutie, ca ar suna ca o catalogare ieftina, dar e clar ca se intampla ceva si trebuie remarcat. In Belgia si Olanda s-a creat de ceva ani un curent cu amprenta proprie, concretizat in zeci de trupe tinere, care impresioneaza zi de zi prin originalitate, definindu-se ca Black Metal, doar ca nu e numai atat. Ma refer aici la muzica, pentru ca restul este mult mai diluat, probabil mai light si updatat la vremurile de acum, fara incrancenarea si extremele din trecut. Poate ca si faptul ca vine din Tarile de Jos influenteaza undeva, in subconstient, dar e clar ca nu are legatura cu nordicii.

Duetul de fata are deja 10 ani de existenta, 2 albume la activ, care mi-au captat atentia inca de la prima ascultare. Am vazut in corespondenta mea ca in urma cu 4 ani ii intrebam daca nu vor sa se apuce sa cante live, ca DBE ar putea fi un bun climat pentru o premiera. Raspunsul a fost negativ, ca inca nu simt nevoia de a sustine concerte, asa ca m-am limitat doar in a-i asculta in casti.  Stiu ca Mink Koops mai canta si prin alte trupe, inclusiv live, de asta am ascultat cu atentie si NUSQUAMA, care are si membri din LASTER (o trupa extraordinara!), ce sa spun, intersant proiect, insa nu mi se pare la fel de catchy ca FLUISTERAARS. As mai putea aminti de KNOEST sau SOLAR TEMPLE, alte trupe in care Mink baga la tobe, interesante si ele, poate ca voi pune un zoom candva.

Dar inapoi la trupa de fata, Mink a compus intreaga muzica, versurile si vocea fiind executate de partenerul lui, Bob Mollema. Au avut in trecut si un bassist, dar pe noul album sunt doar ei 2. Ce mi se pare insa spectaculos este ca au colaborat acum in studio cu Thomas Cochrane (DYSTOPIA), astfel ca sunetele inserate de trompeta, timpan, vioara, trombone, chitara acustica au un farmec aparte. Nu va inchipuiti ca e trompeta de odinioara din SEAR BLISS, pentru ca este o alta dinamica a structurii muzicale, cu o partitura complet originala. Si da, al naibii de catchy! Nu sunt decat 5 piese pe album, dar fiecare este structurata in 2 parti, prima fiind agresiva sau plina de influente Metal (exceptie face piesa Eeuwige Ram, care suna ca un imn epic, lent si bombastic, cu o voce clean impunatoare),  cu un fast and Harsh BM, dupa care incepe deliciul: romantic, melancolic, habar n-am daca e psychedelic Rock sau cu influente Folk, cu riffuri de chitari repetitive dar pline de melodie, plus alte instrumente de care am amintit mai sus. Vlek este deja online, insa mie mi se par cele mai smecheresti si de care va veti indragosti pe loc alte 2: Maanruine si Nasleep. Pe prima spui ca esti in Vestul salbatic, te astepti sa apara John Wayne, pe a doua auzi un xilofon care da tonul la un ritm de boston sau vals, dirijat doar de chitari si baterie. Tere Muur mi se pare a fi piesa cea mai apropiata de vechiul Altar Of Plagues sau Cascadian BM-ul de peste ocean, dar si cu influente din LASTER, doar ca fara accente elaborate de avangarda.

Una peste alta un album destul de scurt, 5 piese, 33 minute, dar pe care nu te plictisesti deloc. Nu ma apucam sa scriu despre el daca nu il consideram o mica bijuterie. Spectaculos de-a dreptul!

 

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.