VIRGIN BLACK „Requiem: Fortissimo”

London si Samantha reusesc sa ne prezinte acum al doilea capitol din trilogia anuntata in urma cu doi ani, care va fi gata probabil spre sfarsitul anului viitor. Dupa o varianta „”Mezzo””, plina de influente simfonice, corale, orchestrale, despre care am scris in urma cu vreo patru luni, australienii vin cu o varianta mult mai Metalica, mult mai dura, poate mult mai intunecata, foarte Heavy si de o tonalitate joasa! Vocea lui Rowan London este acum foarte groasa, din cale afara de agresiva, guturala, chitarile sunt mai grave, totul suna mult mai sumbru si apoteotic. Este poate cel mai Doom Death Metal sound din istoria trupei si nu are cum sa nu satisfaca gusturile adevaratilor suparati. Intreaga constructie a pieselor este mult mai lenta, mult mai apasatoare, nota depresiva punandu-si accentul chiar si pe ecourile vocilor feminine ce se aud pe fundal! Bass-ul isi are si el rostul lui, fiind foarte inteligent folosit pe pasajele lente, iar bateria incearca sa dea o forma, un ritm, ceva expresivitate unui univers fara speranta! „”Darkness”” este cea mai reusita secventa de pe intreg albumul si suna extraordinar, cele 11 minute incheiand cu inspiratie un album ce risca sa devina, totusi, pe alocuri monoton, dupa cateva auditii repetitive. Si cateva plusuri, de asemenea, la „”Lacrimosa””.

Dar dimensiunea furioasa nu are cum sa nu-ti explodeze in urechi chiar de la primele riff-uri… Fata de prima parte, mult mai experimentala si complexa, partea a doua este ceva mai seaca, mai alb-negru, daca vreti… Mai ramane ultima parte, „”Pianissimo””… Sa vedem cat de calma va fi.

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.