Noiembrie 2011

Salutari,

Iaca bruma s-a asternut si peste ale noastre tinuturi… acu’ era foarte cald, 30 de grade, acu’ e deja rece, noaptea sub 0 grade… Este firesc, intram in noiembrie, insa, chiar si asa, caldura de peste zi se digera mai greu noaptea… sau invers…

Octombrie a fost o luna interesanta… am lansat la apa primele doua editii KRUNA… dar, dupa cum mi-a povestit cineva, unii inca se mai intrebau cum suna KRUNA, ca inca nu au prins-o pe scena… heh, las’ ca mai au o sansa in decembrie, si apoi gata, punem totul in sertarul cu naftalina… am mai participat si la cateva evenimente, au aparut albume interesante… din punct de vedere muzicale a fost ok, vin cu detalii mai incolo.

Pe de alta parte, grecii au aratat ca li se rupe de EU si uite ca s-au scos, primind imprumuturi nerambursabile… cum naiba sa se fi intamplat altfel? Nu avea cum… cei care au creat Uniunea Europeana stiau ca alta cale nu exista daca grecii nu cedeaza… si bravo lor, chit ca, dupa nerostitele unora, vor trebui sa traga celelalte tari si pentru ei…sau, ma rog, conspiratii ieftine barfite la un pahar de vorba, cum ar spune unii..

Mai mult, meetingurile ce dezbat acel 1% s-au amplificat in toata lumea si se simte un spirit de solidaritate mondial… am spus eu ca spiritul flower-power s-a reincarnat deja intr-o alta forma in proaspatul mileniu…

A murit un om si am fost asfixiat de toata lumea cu replici, afirmatii si aprecieri despre cat de mare Dumnezeu a fost tatuca Apple… o fi fost, treaba lui… sau treaba celor din jurul lui, chit ca unii s-au autobagat in seama sa-mi povesteasca ce replici de business iluminate a avut nenea asta, care si-a urmat telul fara scrupule si intr-o relationare cu angajatii deloc confortabila, din cate am mai citit eu din articole mai putin publicate…

Apoi, baietii de la butoanele “linistii mondiale” l-au mazilit fara echivoc si pe dictatorul libian (ca sa nu uitam ca democratia e garantul libertatii)… Petrolul, bate-l vina! Aici americanii au fost low profile, lasand pe unii europeni sa se creada Napoleon!

S-a dus dintre noi si un mare artist, Liviu Ciulei, la varsta de 88 de ani… macar a apucat sa-si traiasca viata…

Poate in patetismul meu de neinteles am ramas socat de tristetea unei realitati despre care nu vrem sa mai auzim (a se citi “a refuza”), sau, chiar daca ne ajunge pe la urechi, ignoranta continua sa decida in locul constiintei noastre… in materialul pe care l-a filmat Buvnitz in urma cu doi ani am regasit tot ceea ce a “ucis” tranzitia asta capitalista din noi…m-a emotionat extraordinar de tare soarta acelei femei care, prin simplitatea ei, se bucura ca cineva mai are rabdarea de a sta de vorba cateva secunde cu ea… cat de trist, cat de real dar si cat de uraciosi am devenit… iar aceasta femeie are deseori sclipiri de inteligenta clara, pe langa o cultura generala care ne arata ca saracul suflet a fost ceva in viata… in alte timpuri, sub alte auspicii… emotionant tare, chiar ravasitor pentru cei ce vor avea rabdarea sa urmareasca cele 33 de minute… de fapt, daca veti fi socati de cele vazute in primele minute, va veti uita fara rasuflare pana la urma… daca va veti amagi ca nu aveti timpul sa urmariti asa ceva, ca e prea lung, ca poate ar trebui ca cineva sa va faca vreun summary, vreo sinteza, atunci dati “skip” la link-ul de mai jos…

http://www.metalhead.ro/articole/sa-ne-amintim-in-ce-tara-traim–video–aid107528

Iar in scumpa noastra Romanica se pare ca au inceput sa fie luati la intrebari si guru-istii Federatiei si Ligii de Fotbal… pai asa si trebuia, caci acesti dinozauri dictatori se credeau cei mai frumosi, sexosi, destepti si de neatins… nu aveam o problema efectiva cu ei, dar cand rezultatele a ceea ce pastoresc ei (direct sau indirect) sunt jalnice de peste un deceniu, sa ne mai lase in pace si sa dispara.. ca am ajuns sa pronuntam 5teaua…si sa plecam de pe taramul sfant cu umilinte nemaintalnite pana acum…

Sa vorbesc putin despre accidentul lui Serban Huidu, ca a fost chiar un fapt nefericit si tragic… foarte multi au considerat ca le-a venit timpul sa-si faca vizibilitate dezvoltand subiectul in fel si chip, fara a arata o farama de decenta… omul asta, Serban (desi toata lumea vorbeste acum despre “Huidu”) a ucis 3 persoane (fara voie, dar asta nu mai conteaza) si va fi judecat… si isi va primi pedeapsa ca oricare altcineva in aceasta nedorita situatie… asta e clar… si pacat de victime, ele chiar nu aveau nici o vina… insa faptele s-au intamplat si nu mai e alta solutie, decat sa se suporte consecintele… dar scenarite si simulari de alea ieftine, facute de asa numitii ziaristi de prima clasa ai tarii, chiar ca n-am mai vazut… in afara de sila, lehamite si scarba totala, altceva nu mai am a spune aici… si afirm asta deoarece am trait si eu o experienta, nu identica dar la fel de dureroasa, cand tatal meu a fost omorat de o masina pe trecere de pietoni, tot in octombrie, in urma cu 14 ani… si nu am facut nici o plangere penala, am lasat justitia sa-si spuna cuvantul si pe acel pacatos sa-si duca singur “crucea” (desi era pocait… sau, cum le spune majoritatea, sectant)… caci e clar ca nopti linistite nu cred ca a mai avut de atunci bietul om, de altfel, un criminal, fara voie… si nici nu am vrut sa mai aud de el vreodata, chiar daca impulsul de moment, cel putin al familiei mele, a fost cu totul si cu totul altul… ca sa nu mai spun de vecinii si rudele care puneau paie pe foc prin afirmatii nelegiuite si deloc indreptatite… doar asa, facute la radiosant, printre 2 barfe si 3 medicamente… ni se poate intampla oricaruia dintre noi o astfel de nenorocire, intr-o clipa de neatentie, de o parte si de alta a situatiei: vinovat sau victima… Si se spune ca in momentele grele se vede caracterul unui om… am vazut… ca si dupa o furtuna, cand spuma aia murdara pluteste pe valurile deja mai putin involburate…

Da, ma rog, mi s-a taiat deja cheful de a mai dezvolta si alte subiecte cotidiene, ma voi dedica acum muzicii underground si unele atingeri ce pot deriva de aici…

Luna octombrie mi-a oferit oportunitatea de a asculta cateva albume spectaculoase, cum ar fi LANTLOS:

http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/lantlos-agape

Ascultati intregul album aici:

TENHI:

http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/tenhi-saivo

SOLSTAFIR:

http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/solstafir-svartir-sandar

Si am mai scris despre un material al unei trupe respectabile in undergroundul Metal romanesc, pentru care eu am toata simpatia:

http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/abigail-it-is-a-night-i-fear

Si un articol care a starnit, in urma cu cateva saptamani, comentarii, care mai de care, mai putin constructive… adica acel mioritic dat cu presupusu’:

http://www.metalhead.ro/metalhead/coltul-cu-muzica-metalhead/ce-putem-schimba-in-scena-metal-din-romania-106909

Si acum sa trec la ce albume mai am in Playlist-ul lunii noiembrie, poate ca despre unele voi scrie mai mult, poate ca nu… Oricum, la media de 2 albume primite pe zi, greu e sa tin pasul cu ele, mai ales ca majoritatea nu vin cu nimic nou… macar fata de acum 20 de ani, muzica acestora se aude clar, inregistrata si mixata in conditii decente… e si asta un avantaj al evolutiei tehnologice… mai slab insa cu inspiratia… dar ce sa-i faci, cand generatia Easy Food se amageste ca nu se confunda cu “mai joasa” Fast Food, chiar nu mai gasesc criterii corecte de comparatie, de evaluare, de gandire… totul e intr-o miscare continua, intr-o agitatie infinita, intr-o fuga fara urmaritori…

DALE COOPER QUARTET & THE DICTAPHONES este un proiect cu adevarat interesant, noul album fiind o adevarata mostra de Darkjazz pentru fanii BOHREN & DEL CLUB OF GORE sau THE KILIMANJARO DARKJAZZ ENSEMBLE… o muzica intelectuala, daca vreti, cu o exprimare deloc originala insa captivanta, cu o voce cam prea Pop (cu radacini din Tiersen) dar care suna deosebit. Puneti urechea pe acest proiect francez, chiar ca merita!

La faze avangardiste Metal, am doua trupe care m-au dat tare pe spate! Din Finlanda, ORANSSI PAZUZU atinge maximul cu noul album, combinatia de Occult, cu Psychedelic, Progressive si Heavy Black Metal este de o frumusete rapitoare, cei sase muzicieni pendulandu-ma intre Black Metal-ul nordic agresiv cu care am tot fost invatat in ultimii 15 ani si atingerile Rock ale anilor 70, asa numitul Space Rock halucinant si visator… iar vocea, oahhh… suparata rau, foarte Dark si Evil! Este o bijuterie acest nou material si, chiar daca nu i-am facut o cronica separata, tot de nota maxima poate fi considerat!

Cealalta trupa vine din Franta si se numeste SMOHALLA. Este adresabila tuturor celor ce asculta faze mai “progressive” din Metal-ul extrem… Si cand afirm asta, ma gandesc la ritmul saltimbanc din ARCTURUS meets SOLEFALD, din riffurile chitarilor a la EMPEROR meets BLUT AUS NORD, cu voci ce-mi amintesc de ULVER meets DEATHSPELL OMEGA… sau regasind furia din vechiul ABORYM cu atingeri Dark din GOLDEN DAWN… nu e nici o exagerare in a alege aceste repere muzicale si va recomand SMOHALLA din toata inima, care, daca ar fi venit din Norvegia, cu siguranta ca detrona lejer VIRUS… caci da, si pasaje multiple gasesc din VED BUENS ENDE-ul de odinioara, care suna mult mai incalcit dar la fel de Metal, adica extrem. Combinatia Post Metal de avangarda si Experimental face din SMOHALLA un nume ce va trebui urmarit si sustinut… cele 45 de minute structurate in 8 piese oferite acum sunt, cu adevarat, superbe!

Tot undeva in sfera avangardista se situeaza si INQUISITOR, un grup Black Metal care ar putea sa placa fanilor VULTURE INDUSTRIES. O surpriza placuta acesti lituanieni care, insistand pe latura melodica, doresc sa se impuna pe o nisa muzicala putin explorata, probabil in felul in care o faceau, in urma cu multi, multi ani, celebrii THE KOVENANT.

Si sa nu uit sa va recomand partea a doua din trilogia BLUT AUS NORD, care, fata de prima, este incredibila! Mult mai elaborate piese, mai lucrate, mai intunecate si pline de greutate…un album remarcabil, plin cu de toate, pentru minti dispuse sa memoreze si asa ceva… dar, Black Metal greu de tot!

Ceva mai Doom Black Metal Atmospheric, dar tot cu o forma clara de exprimare de avangarda este si debutul DYSTOPIA NA, o trupa norvegiana care aminteste de SHINING (Niklas) si KATATONIA, ca voci si chiar ca riffuri de chitari. Prea multe idei insa parca asamblate pe durata intregului album!

Cealalta trupa cu denumirea SHINING, dar norvegiana, lanseaza acum un DVD interesant unde dimensiunea Blackjazz este inconfundabila si poate deveni o piesa de colectie pentru orice fan de muzici neconventionale.

Elvetienii NUCLEUS TORN m-au surprins si confuzat placut… Nu am fost adeptul precedentelor albume caci incercau multe si nu le iesea parca nimic. Cu noul material totul pare complet diferit, este mult, mult schimbat, foarte linistit, atmosferic, cu o aura ce-mi aminteste de ANATHEMA, cu o aroma de muzica de salon care relaxeaza si confera o stare de liniste totala… frumos experiment!

Si ca sa inchid cu acest capitol, adica Avantgarde Black Metal, sa mentionez si reintoarcerea unui muzician ce acum 15-20 ani scria istorie cu KOROVA/KOROVAKILL. In noi haine, noul concept al lui Chris, intitulat CHRYST, este o mostra inconfundabila de Metal complex, superlucrat si plin de consistenta! Nu am ce sa-i reprosez acestui album, chiar daca, privit din alt punct de vedere, nu are lipici la necunoscatori!

La limita dintre Post Rock si Post Metal vin si americanii RUSSIAN CIRCLES, cu un album instrumental mult asteptat, care pare a fi cel mai inspirat din cariera… desi nu are nimic nou incorporat, melanjul stilistic este construit inspirat, varietatea acordurilor inchegand un ansamblu de piese pe care tare mi l-as dori sa-l vad live!

Tot de peste mari si tari, din Australia, cvartetul SLEEPMAKESWAVES ne prezinta un nou album inteligent alcatuit, din piese ce ating o dimensiune Epica atragatoare, ducandu-ma cu gandul la THIS WILL DESTROY YOU sau EXPLOSIONS IN THE SKY. Da, vorbim tot de un Instrumental Post-Rock clasic, nu diferit fata de precedentele albume ale australienilor dar care suna placut si relaxant!

OMEGA MASSIF par sa rupa toate barierele cu noul album, imbinand bombastic Post-Rock cu Doom Metal dar si cu elemente Sludge de toata frumusetea. Plin de dinamita, “Karpatia” ma astept sa placa multor fani si sa fie considerat ca un album de referinta atat pentru trupa, cat si pentru fanii germani.

OCOAI este o trupa americana ce ne prezinta un Post-Rock inaltator, cu insertii evidente de PINK FLOYD, ceea ce ii da o spatialitate dar si originalitate remarcabila, albumul fiind o reala piesa de colectie.

Din noul DARK SUNS n-am inteles nimic, Progressive-ul abordat aici nu mai are nici o legatura cu Metal-ul elaborat de demult, asa ca mai degraba va recomand sa ascultati o alta trupa de gen, mult mai light si mai cuminte, dar care va place sustinatorilor de faze supermelodice.. retineti deci numele acestor britanici: WARMRAIN.

Din Norvegia am retinut 2 trupe de Black Metal ce cred ca vor face multe valuri in perioada urmatoare. GROMTH este cu membri DIMMU BORGIR, OLD MAN’S CHILD, KHOLD sau SUSPERIA, deci o reala bomba pentru fanii BM symphonic! SVIKT este un nume necunoscut dar care a realizat un album excelent de grim Black Metal, extraordinar de sofisticat si de dinamic… exact ca-n vremurile bune ale unor trupe gen TAAKE, KAMPFAR sau STRID!

Tot un album excelent de Black Metal este si noul FARSOT, care aduce cu NEGURA BUNGET din vremurile de glorie, cand fazele Folk/Pagan nu erau atat de prezente.

Ma asteptam la mult mai mult de la noul BLACK SUN AEON… nu suna deloc rau noile compozitii dar nici nu vine cu nimic nou muzica lui Tuomas, mai ales ca aceasta latura Melodic Doom Death Metal a tot fost explorata de mii de trupe in ultimul deceniu. La fel simt si despre legendarul sud american grup MYTHOLOGICAL COLD TOWERS, care, dupa o pauza colosala, s-a intors cu noi sonoritati Doom Death Metal in genul SATURNUS, dar fara putere sau forme de inovatie. RAVENTALE vin cu un al 5-lea album reusit, adresabil fanilor SHINING dar nu numai, abordarea Depressive Black Metal fiind si pe gustul celor ahtiati de faze Funeral Doom.

GROWN BELOW ne prezinta o forma deloc originala dar reusit exprimata de Sludge Doom Post Metal, cu influente vizibile din TOOL, ISIS sau CULT OF LUNA. Bravo lor, belgienii chiar au reusit sa ma faca sa ascult un album de acest fel cap-coada, mai ales ca exprimarile violente ale vocii (hardcore) nu ma incanta, de regula. BENEATH OBLIVION este o alta trupa interesanta care nu este departe de exprimarea GROWN BELOW, insa pune mai mult accent pe dimensiunea Heavy si Doom, fiind un album mai apropiat de gusturile fanilor Metal!

ENID este o trupa pe care am indragit-o inca de la inceputuri, in urma cu multi, multi ani! Desi credeam ca s-au desfiintat, nemtii au anuntat anul trecut ca lucreaza la un nou album, asa ca acum am putut asculta noua mostra de Symphonic Pagan Metal! Chiar nu stiu ce sa zic… la o prima ascultare mi-a placut albumul dar, doar atat… desi suna bine de tot, muzica pare anacronica, mai putin aliniata cu ceea ce se asculta astazi. Adica, un sentiment de exprimare “statuta”.

ISOLE ne prezinta acum un album de Doom Metal curat, de foarte buna calitate, care nu are nimic interesant fata de trecut dar suna al naibii de bine! O reala placere auditia lui!

Am vrut sa tot vorbesc de noul material PETRYCHOR dar m-am luat cu altele si am uitat. Ei bine, Tad Piecka este un mic geniu muzical. Lasand la o parte participarea lui in trupa de Sludge BEWARE TO SOCIETY, Tad lanseaza in aceasta vara un debut impresionant! Dupa un EP anul trecut ce promitea foarte mult, PETRYCHOR ofera acum fanului WOLVES IN THE THRONE ROOM sau FAUNA 6 compozitii extraordinare, ce imbina iscusit Fast Black Metal-ul cu Ambient, Folk/Psych dar si Post-Rock. Cele cca 55 de minute te plimba prin lumi diferite, prin acorduri si stari variate, dar dezvoltand la baza o structura muzicala bine inchegata. Incredibil cat de bine poate sa sune acest proiect solo!

Din Franta vine un nou album al proiectului DAWN & DUSK ENTWINED. Oricand o incantare pentru mine muzica lui David, proaspetele compozitii se axeaza din nou pe acea linie Neoclassica bombastica, in care isi gaseste locul foarte confortabil dimensiunea NeoFolk, dar si cea Ambient sau Dark Wave… Mai mult, atingerile Martial dau un dinamism specific soundului, oprindu-l undeva la limita Industrial-ului. Vocea lui David este calma dar expresiva, cu un contur original adaptat perfect pe structura noilor secvente! Pe cat de militaros ca expresivitate, pe atat de candid ca atmosfera! O superba realizare!

Un proiect care suna interesant ca si combinatia stilistica poate fi THE NOCTURNES, o combinatie inedita intre diferiti muzicieni, printre care si un chitarist din RED SPAROWES. THE NOCTURNES urmeaza un Stoner Rock simplist care vine asamblat inedit pe o structura Folk/NeoFolk foarte linistita si comuna.

MY DYING BRIDE va rupe fanii cu noul lor EP, o piesa de 24 de minute unde se pot gasi de toate: Bleak Dark Doom Death Metal, pasaje clare de Funeral, exprimare poetica a lui Aaron, inflexiuni multiple ale vocii si multa, multa intunecaciune.. o adevarata intoarcere la origini a legendarei trupe britanice… Superb!

CYNIC vor soca si ei fanii cu noul EP, mai ales daca acei ahtiati de Technical Death Metal s-ar astepta la o noua mostra de “Focus”. Ei bine, in nici un caz, americanii apasand si mai mult pedala Progressive ai anilor 70 pus alte faze Jazz si Shoegaze.

ESOTERIC vin cu un album al naibii de intunecat, de infricosator ca sound, peste 100 de minute de Drone Doom Death Metal Psychedelic si depresiv… un sunet incarcat, apasator, care-ti macina neuronii inca de la primele acorduri!

Relapse Records reediteaza bijuteria “Individual Thought Patterns” al genialului grup DEATH iar CHRIS CONNELY ne prezinta o noua mostra de non-MINISTRY, de data aceasta si cu un chitarist din WOLVES IN THE THRONE ROOM… dar acest tip de muzica nu e din filmul meu.

JACULA este una dintre cele mai interesante trupe de Progressive Rock din toate timpurile. Exprimarea ezoterica este unica iar componenta Dark face din noul material o dovada ca muzica nu are varsta iar acesti italieni pot fi considerati adevarate legende, alaturi de PINK FLOYD sau GENESIS (pastrand proportiile). Tot de la label-ul italian Black Widow am descoperit o alta trupa ce reprezinta cu succes dimensiunea Dark Progressive Rock care vine din Finlanda si se numeste ORNE. Mi-a placut mult aura hipnotica, in stilul muzicii de acum cateva decenii, care insa nu rezoneaza la maximum cu simtamintele mele.

NECRO DEATHMORT suna foarte interesant si e plin de faze experimentale, foarte intunecate, doar ca, pe alocuri, insista prea mult pe fazele Electro… mi-ar fi placut mai mult sa ramana in latura Dub Doom care suna al naibii de misterios…

Din Danemarca am primit un CD al unei trupe de care habar n-aveam pana acum, THE SILENT SELECTION, un Rock cu trimiteri Math si Post-Rock, insa care accelereaza mult pe latura Pop si Dark Wave, care face ca rezultatul sa para unul comercial si lipsit de amprenta Dark…. Asadar, un Pop Rock melodic si ritmat, numai bun de cantat in deschidere la U2!

O ultma trupa pe care o amintesc acum este SEALIGHT. Imi este tare greu de descris aceste sonoritati, caci aroma Dream Pop pare sa invaluie misterios o voce feminina ce-mi aminteste de LOVE SPIRAL DOWNARDS sau chiar LORENNA McKENNIT, totul dominat de o dimensiune Folk melodica si plina de candoare. Frumoasa si trompeta care se interpatrunde pe alocuri, mai ales pe pasajele dominate de clapa si de chitari acustice!

Legat de concerte, vine nebunia din noiembrie… nebunie pentru fanii Metal, cei care fug dupa nume mari… e clar ca DEMONICAL de pe 3 noiembrie nu va avea prea mari sanse de izbanda in Bucuresti, poate cel de pe 2 de la Cluj Napoca sa stranga fani adevarati Death Metal, caci Hatework-ul se pricepe cel mai bine la de astea! Despre AMORPHIS si LEPROUS nu am mai auzit nimic in ultima vreme dar probabil ca pe 8 si 9, la Sibiu si Bucuresti, fanii Artmania se vor bucura de concertele lor…

Axa Valaha lanseaza impreuna cu alti parteneri un nou concept, Rock Legends, care vine sa umple un gol in piata concertistica de la noi, aducand in weekenduri, la Bucuresti, trupe mari, nemaiaduse de altcineva pana acum: pe 5 noiembrie SODOM si pe 12 noiembrie VENOM, astea da stiri… plus oportunitatea unor trupe romanesti ca SINCARNATE, MEDIOCRACY sau KISTVAEN de a canta in deschidere… suna bine, preturile la bilete nu sunt deloc in bataie de joc (120 lei pt amandoua), e o facilitate perfecta pentru cel interesat. Nu e tinta mea acest tip de eveniment dar ma bucur ca se contureaza deja concepte de evenimente, nu doar simple cantari sau concerte in turneu. Acum, ca in comunicatul oficial am citit : “Rock Legends este o productie Big Name Entertainment si Axa Valaha Productions si, in parteneriat cu promoterul si impresarul Niki Constantinescu”… hmm, suna cam ca la nuntile manelistilor, ”de la nasu’mare”, impresarul si promoterul… am mai citit de astea asa si la Nelu Brandusan sau la Marcel Avram… probabil ca asa e ”strigarea” pe la noi.. pe mine ma amuza tare modul asta de a-ti face vizibilitate… naspa cand nu prea sunt oglinzi prin jur, heh.. sau e nevoie de acest tip de oglindiri pentru a atrage sponsori? Probabil ca da, cine naiba sa stie… cei din bransa, doar nu eu… sa le iasa, ca asa vom avea mai multe evenimente!

Daca tot am amintit de Nelu, e clar ca metalistul va avea de ales intre evenimentele lui, anuntate cu mult timp in urma si cele ale lui Coro… ca se bat ei pe acelasi buzunar, ca se va lasa cu dezamagiri la vanzarea de bilete… se poate… dar asta e concurenta… si piata libera… iar romanul stie, mai bine ca multi altii, sa fie antreprenor… daca unuia ii merge bine, imediat toti din jur se baga sa faca acelasi lucru, ca e business de viitor… si uite asa, se investesc din ce in ce mai multi bani intr-o piata de evenimente care inca duduie, in comparatie cu celelalte existente si cazute rau de tot nu numai la noi: constructii, real estate, masini, fmcg, turism… dar ce, doar proprietarii de pensiuni sa se uite pe geam daca le mai vine vreun turist? Oricum ar fi, vor rezista cei mai seriosi, cei care au strategii pe termen mediu si lung si care vor arata ca stiu sa faca cu profesionalism si daruire acest business… e chiar placut spectacolul asta!

Sa vedeti ce va fi la vara, cand vor aparea zeci de festivaluri, toate batandu-se pe putinele weekenduri inca neanuntate a fi ocupate… dar e bine oricum, ca se intampla lucruri, ca nu e moarta scena asta…

Si Nelu are 3 evenimente destul de mari ca vizibilitate in noiembrie, daca e sa ma refer la AMON AMARTH cu SEPTIC FLESH si AS I LAY DYING, ICED EARTH sau UDO…. Trebuie sa ai bani seriosi sa poti bifa cat mai multe din ele…

Basca si pe 30 noiembrie, unde HAMERFALL revin in Romania cu VICIOUS RUMOURS si AMARANTHE… Criminala luna…

Pe faze Post-Rock se pare ca cei de la Twin Arts au unda verde, caci in afara de TIDES FROM NEBULA nu imi vine nimic interesant in cap in luna noiembrie… ma refer la evenimente. Poate ajung si eu pe 17 la Cluj Napoca sa-i revad pe polonezi, ca pe 18 nu am cum sa ajung in Kulturhaus. Mi se pare cam scump pretul biletului (35 lei presale si 40 lei la intrare), mai ales ca trupa nu vine special pentru aceste concerte in Romania… dar e dreptul organizatorilor sa experimenteze si sa le ofere trupei ceea ce aceasta isi doreste… sa speram ca le va iesi, pentru ca polonezii sunt pe val si chiar canta fain tare!

Si cam asta e nebunia din noiembrie. Decembrie vine cu alte chestii: GORGOROTH, ROME, ULVER, ORPHANED LAND, LEAFBLADE, ALTERNATIVE 4… iarasi nebunie… las ca e bine ca e asa… adrenalina nu strica… dar mai e pana atunci!

E timpul sa ma opresc, ca de nu iar o iau pe aratura… Am citit ca deja am ajuns la 7 miliarde de suflete si ca numarul de nou-nascuti de sex masculin continua sa creasca, asa ca, in cativa zeci de ani, majoritatea asta barbateasca (acum ceva ani era invers) se va lupta pentru putinele femei ramase… deci gata cu haremurile, gata cu concubinajele… trebuie sa revenim la matriarhat, caci altfel barbatii astia se omoara pe capete… istoria dovedeste ca asta stiu sa faca cel mai bine: razboaie! Sau vom avea mai multi preoti si poate calugari? Sa nu uitam insa nici cat de pasnice sunt si femeile, mai ales cand atentezi la proprietatea lor, oricare ar fi ea… hmmm, deci fara scapare, asa ca: hai norock (only postrock), ca viata-i scurta!

Si vom vedea cum va fi ziua de 11.11.2011…. ca la anul sa vedem daca mai suflam pe 12.12.2012!

Ne auzim si ne revedem inainte de ziua Marii Uniri…

Doru

PS. Articolul de mai jos poate sa fie binevenit pentru toti credinciosii ce se pregatesc sa intre curand in Postul Craciunului:

http://www.descopera.ro/dnews/8912036-ce-efect-are-credinta-in-dumnezeu-asupra-oamenilor

29 octombrie 2011

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.