SAGITTARIUS „Songs For The Ivory Tower”

Cornelius Waldner s-a decis sa-si exploreze si latura Neo-Classical dupa ce mai bine de 10 ani a activat in trupa de Black Metal HAILSTORM. Dupa un debut deloc cunoscut, SAGITTARIUS se face vizibil acum printr-un album NeoFolk deosebit, plin de ecouri poetice, de elemente instrumentale remarcabile, la limita intre melancolic si nostalgic, cu un pian foarte calm dar care-si pune amprenta pronuntat pe album si pe vocile recitative. De mentionat ca invitatii sunt de marca, fiecare din ei avand posibilitatea de a-si pune in valoare abilitatile lor, trimiterile lor artistice fiind usor de recunoscut. Astfel ca ii intalnim pe : Damiano Mercuri (Rose Rovine E Amanti), Troy Southgate (H.E.R.R/SEELENLICHT), Philipp Jonas (SECRETS OF THE MOON), Herr Twiggs (KAMMER SIEBEN) sau Marcel P. (VON THRONSTAHL).

Deloc dinamic, mai degraba meditativ si plin de o dimensiune poetica, SAGITTARIUS dezvaluie prin aceste 15 piese un univers al naibii de elegant, usor elitist si cu o aura elevata ce ar putea sa deranjeze pe cei superficiali sau chiar sa-i plictiseasca. Pentru mine este destul de greu sa inteleg conceptual acest grup deoarece multe din poemele textelor sunt recitate (mai degraba decat cantate) in limba germana dar si asa aura soundului este impresionanta. “Europa Calling” si “The Song” sunt doua piese de-a dreptul magistrale, unde cu sau fara fluier, sunetul pur si simplu te lasa fara respiratie! Am vazut ca pe myspace acum proiectul lui Cornelius s-a transformat in trio, alaturi de Marcel P. fiind cooptat alt fost blacker, Dimo Dimov (SVARROGH). Nu stiu cat de Dark poate fi considerat acest grup dar cu siguranta interesant este prea putin spus!

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.