THEATRES DES VAMPIRES „Nightbreed Of Macabria”

Despre precedentele albume ale acestui interesant grup italian am tot scris in acesti ani si de fiecare data am avut cuvinte de lauda. Noul capitol este, de departe, cel mai complex si elaborat dintre toate, combinatia dintre Gothic, Black si Symphonic, cu elemente Horror dar si Dark m-a dat pe spate!!! Poate cel mai elegant album al genului, as putea spune! Vocile mixte de opera, cele morbide sau cele clare, suprapuse pe un fundal Metal extrem de atmosferic, cu chitari harsaite, efecte de keyboard inaltatoare sau ritmuri taiate si incalcite, totul degaja o nota groteasca, dar in acelasi timp exploziva. Putem discuta si de ceva ecouri Electro, vocile au pasaje care imi amintesc de THE KOVENANT iar cele feminine sunt extrem de senzuale, melodicitatea fiind un alt factor dominant al soundului. Imi place mult acest curent de avantgarda ce se contureaza din proiectul lui Alexander si Scarlet, imbinat cu elementele clasice, as putea spune traditionale, ale Metal-ului modern. Cele 65 de minute nu au cum sa va plictiseasca iar cele 15 piese va vor ajuta sa descoperiti un alt univers Metal, deloc uzitat de puzderia de trupe actuale.


Albumul se incheie cu un remix al piesei „La Danse Macabria Du Vampire”, putem sa-i spunem o varianta Electro, din care n-am inteles mai nimic dar probabil ca se practica si astfel de versiuni in cluburile unde canta trupa. Nu am reusit inca sa-i vad in concert dar ar fi reala provocare pentru mine sa creez un scenariu in acest sens. De ce? Pentru ca nu e vorba de o simpla prezenta scenica, ci de un show din toate punctele de vedere: muzica, imagistica, spectacol. Una peste alta, un album Gothic Horror al naibii de original si de bine gandit! Nu m-ar mira ca Alexander sa fie un fan inrait DEVIL DOLL!!!

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.