Shining „V-Halmstad”

Kvarforth, adica Niklas Olsson, creierul acestui ciudat grup, m-a lasat fara cuvinte cu cel de-al cincilea album! Nu are cum sa nu regrete Roberto/Avantgarde ca nu a reusit sa-i mai tina macar un album la label-ul sau! Este, pe de alta parte, atipic pentru un label ca Osmose sa promoveze un astfel de album, pentru ca numai proiecte avantgardiste nu a avut! OK. Gata cu bolboroseala, mai ales ca multe zvonuri ar fi adus la urechile fanilor ca acest Kvarforth s-a sinucis… Detalii… Am in maini unul dintre cele mai frumoase si inspirate albume de Metal ATIPIC din istorie! Plecat de la un Suicidal Black Metal in 1996, SHINING da semnale de nonconformism Metalic de-abia cu al patrulea album, „IV – The Eerie Cold”!

Noul material il vad ca o continuare a precedentului, doar ca acum a ajuns la maximum de maturitate! Mai intunecat ca oricand, insa melancolic, progresist si ambiental pe alocuri, SHINING revolutioneaza acum orice cliseu sau bariera muzicala, amintindu-mi de impactul unor trupe la fel de avantgardiste de acum vreo cincisprezece ani, FLEURETY sau VED BUENS ENDE. Asta nu inseamna ca exista vreo asemanare muzicala intre ele, ci doar ca este de admirat abordarea conceptuala! Cu o structura de Depressive Black Metal pe fundal, cu reminiscente de mizantropism si nihilism muzical de pe vremea STRID sau BURZUM, SHINING ne ofera acum un orizont halucinant!!! Imi este, practic, imposibil de descris acest sound! Cum naiba sa va prezint varianta acustica a „Sonatei Lunii” a lui Beethoven, pe album piesa purtand o denumire pe care doar nordicii si-o pot traduce… Ma straduiesc inca sa identific repere ce ar putea cataloga acest sound: SHINING-ul vechi, alaturi de BURZUM, BETHLEHEM, cu influente din Rock-ul suedez, MOGWAI si KENT, oprindu-se spre Progressive-ul sau chiar Psihedelic-ul anilor ’80… atat ca instrumentatie, cat si ca voci… va puteti da seama oare cum inflexiunile vocale ale lui Niklas ne arunca dintr-un univers deprimant, rece si intunecat (cu o voce guturala infioratoare) in calmul melodic si normal al elementelor Rock&Roll!

Nu stiu cum ar arata acum SHINING live, dupa ce, timp de peste zece ani, asocierile clasice erau cu sange, taiere de vene, sinucidere, negativism… si foarte mult Black Metal! Chiar mi-as dori sa-i vad si-n Romania live interpretand noile secvente, intrucat albumul de fata este unul de o inspiratie incontestabila! Doar sase piese, din care una acustica scurta, restul lungi, lucrate, complexe, ce ne plimba cam prin toata materia… muzicala si, in final, o singura concluzie: genial!

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.