FJOERGYN „Sade Et Masoch”

Cel de-al doilea album al trio-ului german este la fel de ciudat ca si cel realizat in urma cu doi ani, „Ernte Im Herbst”. Cu un mixaj perfect, FJOERGYN se lauda cu noua noi piese ce insumeaza o gramada de stiluri, de la Epic, Viking sau Black Metal pana la Gothic si Doom Metal. Asadar, un amestec de EMPYRIUM (primele doua albume) cu RIVENDELL, FALKENBACH sau ANTESTOR. Sunt destul de confuzat de acest sound, chiar daca el este mai mult decat complex.

Multitudinea de stiluri oboseste urechea la o prima ascultare si iti trebuie multa atentie pentru a pricepe aceasta diversitate stilistica.Versurile sunt in germana, iar vocea este destul de stridenta, ca sa nu zic tipata! Ea oscileaza, ce-i drept, intre agresivitate si normalitate, pasajele sunt si ele, ba ultrarapide si explozive, ba pline de melodie, de atmosfera, foarte bombastice! Este clar ca germanii incearca sa-si defineasca propriul stil Metal, dar ma tem ca nu foarte multi vor fi cei care vor avea rabdare sa inteleaga acest sound ce pare si usor sintetic, sau artificial. Imi da senzatia unei tonalitati experimentale, de studio si atat! Greu, tare greu de asimilat muzica FJOERGYN! Insa, dupa cum am spus-o si la inceput, inregistrarea si mixajul sunt perfecte, sunetul fiind unul lacrima!

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.