DRUDKH „Blood In Our Wells”

Inca un album al misteriosului proiect ucrainean, cel cu numarul 4! Adevarul este ca acest material este cel mai exploziv, in forta, inspirat si lucrat dintre toate, dimensiunea cosmica/stelara fiind cel mai inteligent pusa in valoare! Stiu despre acest proiect ca are la baza doi membri din grupul HATE FOREST, ca trateaza teme nationaliste, ca promoveaza concepte elitiste si ca nu este interesat in a da interviuri sau a vorbi prea mult despre muzica lor! Nu am mai ascultat de mult timp un album atat de complex, care, bazandu-se pe un schelet Black Metal underground extrem, lasa libertate de exprimare si altor elemente muzicale, toate Metal, de la Heavy si pana la Melodic sau Atmospheric!

Riff-urile si harsaiturile chitarilor insa nu lasa sunetul sa respire, este un zgomot infernal continuu, iar vocea agresiva imi aminteste de BURZUM! De fapt, multe acorduri imi amintesc de „Aske” si de vremurile pe cand Black Metal-ul era doar un concept muzical elitist, tratat cu seriozitate de cativa muzicieni pregatiti pentru explorarea unor teme deloc populiste! Inregistrarea este de calitate, iar mixajul pune in valoare chitarile, o auditie de calitate facandu-se totusi in casti, deoarece sunt prea multe elemente ce se aud pe fundal iar o auditie superficiala nu poate decat sa contureze un infern zgomotos de proportii! Piesele sunt extrem de lungi, unele dezvolta si cateva tente Folk, insa, fiind un concept nationalist ce vorbeste despre cultura slavona pierduta (ca si NOKTURNAL MORTUM sau GRAVELAND) nu avea cum sa rateze si acest detaliu.

Versurile sunt toate in slava si doar ei inteleg ce canta. Insa, booklet-ul albumului este iarasi la inaltime, dovedind inca odata talentul lui Alex Kurtagic/Supernal Music. Desi nu e nimic original in acest sound, nu am cum sa nu ma bucur de auditia acestei mostre elegante de Black Metal adevarat, fara compromisuri! O reala bijuterie pentru adevaratii fani ai Black Metal-ului conceptual!

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.