Arcana „Raspail”

Dupa o asteptare de 4 ani, ARCANA vine cu primul album sub emblema labelului german, dar al saptelea, daca nu iau in considerare MCD-urile. Mai degraba liric si plin faze atmosferic-ambient, „”Raspail”” te transcede intr-o lume fara repere, imaginativa, plina de un romantism melancolic, insa apasator si deprimant pe alocuri, impresurat cu percutii de tot felul, cu coruri multiple, vocile feminine sunt inaltatoare, cele masculine impunatoare, se aude pe alocuri si o chitara acustica superba („”Out Of The Grey Ashes””), o intreaga orchestra… nu stiu, parca ar fi zeci de instrumente… chiar sute… imi pare rau daca fac iar referire la DEAD CAN DANCE, insa sound-ul seamana izbitor de mult cu ei… Vocea lui Peter a ajuns la o maturitate si o frumusete inegalabila, plina de penetrare, iar arsenalul de elemente sonore este mult, mult mai variat ca pe oricare din precedentele albume (venirea lui Mattias se face clar simtita).

Este evident faptul ca avem cel mai complex album din istorie, insa nu si cel mai expresiv. Nuantele sunt uneori palide si fade, iti trebuie multa atentie pentru a repera si soaptele rostite pe acele secvente. La o ascultare superficiala, aceste pasaje devin usor sterse… Insa, daca te incapatanezi sa asculti albumul de unul singur, intr-o camera cu acustica buna, sau in casti, cu un volum destul de ridicat, vei fi sedus iremediabil de RASPAIL! Eu il iubesc! Iar „”Lost In Time”” este sublima, plina de maretie atmosferica! La fel de dinamica este si „”Invisible Motions””, iar „”Parisal”” face trimitere catre culturi orientale, cu arome tribale.

Cele 10 piese sunt parca prea scurte pentru urechile mele, dar cred ca si daca ar fi fost 20, tot putin mi s-ar fi parut… deoarece habar n-as avea cand ar trece timpul. Si booklet-ul te arunca in acest univers visator, imagistica facuta rezonand perfect cu tot ceea ce inseamna ARCANA.

Un CD de toata frumusetea, chiar daca unii dintre voi s-ar fi asteptat ca acest nou album sa fie si cel mai impunator. NU, suedezii ne transmit pe fiecare album starea lor, care, din ce in ce mai mult, pare a fi si mai fragila, si mai introvertita… insa magnifica! Melancolic, Medieval, Modern Classical, Ambient, Acoustic… adica ARCANA.

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.