Ice Ages

1. Salve Richard. Dupa ceva lungi asteptari, iata ca in scurt timp va aparea un nou album ICE AGES. De ce ti-a luat opt ani?

Am avut mai multe probleme cu cealalt proiect muzical, DIE VERBANNTEN KINDER EVA’S. Fosta solista a cedat datorita unor probleme psihice, iar cele pe care le-am testat mai apoi aveau probleme similare. In toata acea perioada n-am avut linistea interioara necesara pentru a putea lucra la celelalte proiecte, astfel incat toate au suferit o intarziere de 2 ani. In afara de asta, am inceput sa lucrez ca programator, fapt care, fireste, ia mai mult timp decat studentia etc. Oricum, acum imi pare ca acel timp n-a fost rispit. Cred ca ideile care se aprind in minte odata nu se pierd imediat ce le constientizezi. Sunt stocate intr-un loc anume si, dupa o vreme, cand ai nevoie de ele, reapar in constiinta. Chiar cred in asta pentru ca explica intru totul cum am putut crea noile piese atat de rapid. Ideile si inspiratia mi-au aparut complet automat si foarte rapid, n-am avut de-a face cu momente in care m-am plictisit ori in care sa ma enervez din cauza lipsei de idei 😉

2. Cu ce se diferentiaza „Buried Silence” de precedentele?

Noul material ICE AGES suna ca ICE AGES si cu siguranta nu-i va surprinde total pe cei ce ma cunosc prin ultimul album. Nu imi propun niciodata o schimbare completa de stil, pentru ca odata ce am creat un stil, aleg constanta in abordare si nu intoarcerile extreme, progressive. Daca insa imi doresc sa fac ceva cu totul distinct, mai degraba as da nastere unui nou proiect, care abordeaza o muzica total diferita, dar nicidecum n-as abuza de numele ICE AGES pentru a da curs unor experiente exagerate. Sunt de parere ca schimbarile in muzica si sound se produc natural, nu pot fi evitate; asa imi place sa ocure schimbarile si in ce ma priveste. Personalitatea oamenilor se schimba de-a lungul anilor, fapt care se oglindeste si in productiile lor creative, dar cel mai adesea aceasta turnura se face natural, nu fortat. Principala schimbare este legata de progresul cunoasterii, asa cum si eu folosesc acum alte soft-uri de sinteza a sunetelor si de mixare a sound-ului. De exemplu, „reaktor 5” mi-a permis sa patrund in cu totul alte dimensiuni sonore. Comparand vechiile synth-uri pe care obisnuiam sa le folosesc (le-am scos din uz acum) cu noul univers super puternic si flexibil al „reaktor 5”, este ca si cum as iesi dintr-o camaruta pentru a pleca intr-o calatorie in jurul lumii.;-) Tot ceea ce doar imi trecea prin minte mai demult, toate la care am visat in trecut sunt acum posibile. Nu mai depind de sunetele generate de hardware synths, ci pot construi sunete proprii undelor de baza, precum sine si sawtooth, folosindu-ma de tehnologii precum modulatiile FM sau RING. Toate sunetele melodice si de percutie ce pot fi auzite pe noul album, sunt generate astfel. O sa ma opresc acum ca sa nu-i plictisesc pe cei mai putin pasionati de synth 😉 Cert este ca progresul cunoasterii in acest domeniu a adus cu sine crearea unui sunet mai zgomotos in general, insa n-au fost lasate la o parte secventele si elementele armonice care vor fi intotdeauna legate de ICE AGES.

3. Sonoritatile ICE AGES promoveaza un stil mai putin cunoscut de fanii Black Metal sau chiar Dark Wave. Nu crezi ca muzica aceasta se adreseaza altor fani?

Cu siguranta sunt multi fani ai celorlalte proiecte ale mele care nu inteleg deloc muzica ICE AGES. Toti acestia incearca sa asculte ICE AGES datorita starii de spirit romantice cunoscute din DVKE ori lumii fantastice create de SUMMONING, dar nu vor gasi nici unul din aceste aspecte in ICE AGES si-n universul dark, futuristic si rece pe care acest proiect il construieste. N-are nimic de-a face cu stilul istoric, ori cu cel fantastic, desi exista o punte comuna intre cele trei proiecte. Mai mult, ICE AGES nu abordeaza timpul prezent, de fapt nu abordeaza nimic din lumea reala. Asa incat, puntea comuna proiectelor mele este faptul ca toate cauta o „evadare” din lumea reala si nicidecum nu o canta. Da, cu siguranta scena metal ori cea a darkwave-ului clasic nu reprezinta target-ul potrivit pentru o asemenea muzica, dar cred ca nici scena clasica EBM nu este populata de indivizi pe care i-ar putea atrage muzica mea, pentru ca este focusata pe generarea unor sunete clar definite pentru a facilita miscarea corpului pe scena. Ori, muzica ICE AGES, e mult prea lenta si atipica pentru asa ceva. Cu toate ca ICE AGES este u proiect inspirit din trupe EBM precum LEATHERSTRIP, lasa in urma multe elemente clasice de EBM. Cred ca ICE AGES poate capta atentia si trezi interesul multor persoane, cu gusturi diferite intr-ale muzicii, dar care sunt deschise sound-ului dark melodic adevarat. Stiu insa ca este greu sa gasesti o scena care sa cuprinda intru totul acest proiect. Am cunoscut oamenii atrasi de tot felul de stiluri muzicale carora le place ICE AGES, pana si persoane ce asculta muzica clasica.

4. Coperta albumului este destul de intunecata si nu deslusesc multe. Ce reprezinta ea?

Depinde de ceea ce alegi sa privesti la coperta. Daca te centrezi pe imaginea de suprafata, vezi doar niste forme ce pot fi stanci ori blocuri de gheata. Daca insa patrunzi mai in profunzime, se poate sesiza textura gaunoasa, relevanta a acestor forme. Pe de alta parte, te poti centra pe elementele trendy, mascate spectacular, care iti capteaza atentia, sau poti alege sa vezi doar fondul de plastic, gol de orice alte atractii aparente. E ca si-n muzica. Daca nu o asculti pe de-a intregul si te limitezi doar la cateva acorduri rapide de double bass sau la agitatii electronice prin batai hi hat, nu vei putea gasi nimic „semnificativ” in ritmurile de care vorbim acum, care sunt mai degraba lente. Daca insa, patrunzi mai in adancime muzica, pot fi deslusite o multime de nivele melodice si ritmice diferite si combinate. Una peste alta, cred ca imaginea de pe coperta este una intunecata, rece si futurista, nu umana. Creeaza o stare de spirit menita sa completeze muzica, sa fie in accord cu ea. Acesta este si principalul rol al oricarei coperti din punctul meu de vedere. Imagistica si muzica trebuie sa se intrepatrunda cat mai mult posibil. Desigur, privita din perspectiva marketing-ului, o coperta cu elemente de atractie (ca si acelea cu fete dezbracate etc 😉 poate fi o alegere mai inspirata, dar din punct de vedere artistic ea n-ar fi altceva decat pur dezastru. Un CD cu muzica nu este un produs pe care-l poti cumpara dintr-un supermarket urlandu-ti subliminal „alege-ma pe mine si nimic altceva „;-)

5. „Buried Silence” este piesa cea mai reprezentativa de pe acest album. Este si cazul piesei titlu a precedentului material, „This Killing Emptiness”. Face parte din strategia ta de a-ti promova cea mai bombastica piesa de pe album in acest mod?

N-as numi-o cea mai bombastica, dar desigur depinde de sensul pe care-l dai acestui cuvant. „Icarus” de exemplu se potriveste mult mai bine definitiei pe care eu o dau, pentru ca e piesa cu cele mai heavy si bombastice percutii. Insa, cred ca putem fi de acord ca este piesa cea mai antrenanta si este adevarat ca intotdeauna incerc sa folosesc numele piesei celei mai antrenante pentru a da numele albumului, pentru a le usura demersul de a intelege muzica celor mai putin cunoscatori. Pentru mine percutiile si tonurile heavy sunt importante, dar stiu ca pentru majoritatea primele reprezinta doar un support pentru piesa si niciodata o dimensiune prin care noi idei sunt adaugate muzicii. Prin urmare, e firesc ca piesele melodice sa fie cele mai populare in randul mediei ascultatorilor.

6. „Curse” este o piesa de o frumusete aparte, cu o impresionanta amprenta trista pe fundal. Imi place mult aceasta orientare. Ce parare ai tu despre aceasta piesa?

Este un outro tipic pentru mine, asemenea celui de pe „This killing emptiness” intitulat „Lost in daze”. Cel mai comun lucru legat de aceste doua piese este rara utilizare a tobelor. Apar doar la finele pieselor, iar atunci joaca doar rol de producere a unui ritm simplu, mai degraba o adaugare de sunet decat un ritm propriu-zis. Ultimele piese de pe albumele ICE AGES sunt menite sa fie un soi de piese „chill out” care lasa ascultatorul cu o stare de serenitate dupa toate percutiile, bataile pe care le aude.

7. Si daca suntem tot aici, nu vrei sa-mi descrii fiecare piesa? Dar ce trateaza textele lor?

Pot sa-ti vorbesc doar despre muzica fiecarei piese, in timp ce despre versuri, Grom este cel mai in masura sa vorbeasca.

„Intro”:

Este probabil cea mai dark si „disconfortanta” piesa de pe album. Nu are elemente care sa atraga intr-o clipita dar aduce cu sine multa atmosfera si asta o face un intro bun din punctul meu de vedere. Tocmai pentru ca este un intro, n-am adaugat parti vocale.

„Buried silence”:

Am vorbit deja despre aceasta piesa. Probabil este cea mai atractiva, motiv pentru care da si numele albumului.

„Regret”:

Este una dintre piesele cele mai cursive, are o linie ordonata de bass pe cea mai mare parte a ei si prin urmare ar fi buna pentru cluburi, ma gandesc. Intotdeuna alternez piese mai simple cu cele ritmuri complicate pe albumele mele pentru a pastra vie balanta varietatii.

„From grey to …”:

Aceasta este piesa cu care am inceput. Este una slow, care ar putea fi numita o balada electro industrial;-) A fost prima in care am integrat o linie melodica noise, de vreme ce pe piesele mai vechi, tot ceea ce tinea de noise provenea din percutie si din compozitia in sine.

„Icarus”:

Este piesa cu cele mai complexe tobe si totodata una din cele mai dure. Nu este o piesa tocmai atractiva, pentru ca se centreaza pe puterea si complexitatea ritmurilor.

„Through the mirror”:

Este o combinatie de note mai degraba atractive, are o parte mai evidenta de refren si un ritm clar. Poate fi considerata drept cea mai comerciala piesa daca vrei;-), dar este totadata potrivita pentru a fi cantata in pub-uri.

„Essential loss”:

Desi lenta, piesa este mai mult focusata pe putere decat pe melodie. Initial a sunat cu totul altfel, dar pe masura ce lucram mai mult la ea, i s-a conturat dispozitia asta puternica si totusi lenoasa. E singura piesa ele carei versuri au fost scrise de Lorence Graf, un prieten de-al meu, si nu de Grom.

„Enemy inside”:

Este o piesa lenta dar atragatoare, desi cred ca dureaza o leaca pana cand elementele de atractie sunt deslusite. De fapt, aceasta este piesa preferata de Silenius.

„Tormented in grace”:

Piesa aceasta este una din cele mai melancolice, are deopotriva un tempo foarte lent si elemente de percutie rapide.

„Curse”:

Am spus deja ca este un outro tipic. Pe cea mai mare parte a sa ritmul lipseste cu desavarsire, pentru ca sunt vizate doar liniile melodice slow, generatoare de calm.

 

GROM:

Intrebarea este dificila, pentru ca nu pot descrie versurile si nici nu vreau s-o fac. Initial scriam versurile ghidat de inspiratie. Dar apoi Richard mi-a dar cateva directii, pentru a le face potrivite unui anumit ritm si atmosfera. Lucru care m-a ajutat intrucatva, pentru ca mi-a dat un anume „obiectiv” si baza pe care sa inserez ceea ce am scris. Nu as vrea totusi sa descriu versurile, pentru ca inspiratia mi-am luat-o din viata, trairi, ganduri. Vreau ca ascultatorii sa le ia ca atare, sa le treaca prin propriul filtru alaturi de muzica. Cred ca doar in felul asta se poate creea starea speciala voita: apocaliptica, rece, uneori paranoica, purtand asupra unor sentimente devastatoare in ceea ce priveste menirea umanitatii, a modului in care gandim si a tot ceea ce e dincolo de realitatea imediata. Existenta de muritor, gandurile de muritor versus infinitul imortal, rece si inuman. Plus timpul ce nu conteneste sa se scurga! Tempus edax rerum! Totul se sfarseste. Disperarea este pretutindeni. Vesnica visare a nimicniciei. Cred ca toate aceste teme exprima IA si sunt in acord cu starea de spirit creata de muzica.

 

8. Nu esti o persoana care sa se laude cu activitatea concertistica. Sa inteleg ca se va schimba ceva in acest sens?

Cred ca in general muzica electronica nu este usor de reprodus pe scena, prin urmare nu sunt focusat pe performante live. Insa show-ul pe care urmeaza sa-l am in Romania, sper sa-mi schimbe viziunea, pentru ca voi incepe sa folosesc proiectii video live care cu siguranta vor face concertul mai „live” si va potenta atmosfera. Deja am pregatit 1-2 secunde de video loops pe care vreau sa le sincronizez cu ritmul fiecarei piese cantate live. Evenimentul se va transforma astfel intr-un fel de seara dark psihedelica;-)

9. Ce stii despre Romania? Corespondezi cu multe persoane de aici?

Primul lucru care imi vine in minte este Dracula, bineinteles:-) De-a lungul timpului am primit si cateva scrisori de la fani din Romania, dar as minti sa spun ca stiu mai multe despre aceasta tara, fapt care sper sa se schimbe dupa concertul pe care il voi sustine acolo.

10. Vor veni fanii si la AfterParty. Esti un tip comunicativ, vei sta de vorba cu ei?

Pot fi deopotriva comunicativ si necomunicativ. De exemplu, la serviciu fac doar programare si atunci sunt un individ tacut, dar cand ma intalnesc cu persoane din sfera muzicala vorbesc mult. Bineinteles, este un aspect legat si de cantitatea de beri baute;-)

11. Cand ne-am intalnit ultima oara la Viena imi spuneai ca acorzi mare importanta tuturor mesajelor pe care le primesti de la fani, doar ca uneori iti ia luni intregi pana le raspunzi. De ce tii sa le dai la toti un raspuns? Nu primesti foarte multe mesaje? Probabil ca SUMMONING este subiectul cel mai frecvent, asa-i?

In primul rand, urasc aroganta. Oamenii aroganti nu sunt mai puternici sau mai buni din punctul meu de vedere, chiar daca ei se pretind astfel; pentru mine sunt doar mai prosti, iar aroganta echivaleaza cu existenta dusa intr-o cutie pe care ti-o construiesti, mintindu-te constant cum ca esti foarte bun in tot ceea ce faci, sau ceva similar. Asa ca nu traiesc niciodata senzatia ca ma „cobor” la a raspunde tuturor mail-urilor pe care le primesc. Cei ce mi-au scris si-au rupt din timpul lor pentru a face asta si merita ca eu sa-mi fac timp sa le raspund. Mai mult, cred ca succesul si popularitatea sunt in principal rezultantele sansei. Daca as fi avut parte de ghinion, n-as fi obtinut un contract si poate ca eram necunoscut, caz in care probabil eu as fi fost cel ce scria mesaje aceluia care, bucurandu-se de sansa, ar fi fost cel faimos;-) Sigur ca primesc multe e-mail-uri special destinate SUMMONING. Uneori cate 10 pe zi, asa ca fireste nu le pot raspunde tuturor imediat, motiv pentru care multor mesaje din mailbox-ul meu nu le dau raspuns rapid; chiar s-a intamplat sa am 350 de e-mail-uri la care n-am raspuns si mi-a luat mai multe zile sa o fac (cum ai spus si tu, unele primesc raspuns dupa multe multe luni).

12. Multumesc pentru scurtul interviu. Ai multe informatii sa ne dai dar prefer sa le aflam la Brasov, dupa concert. Care este mesajul muzicii ICE AGES?

Si eu iti multumesc pentru interviu. Bineinteles ca sunt pregatit pentru intrebarile din Brasov si de abia astept sa le aud si sa aiba loc concertul de acolo. Ne vedem in Romania. Sper sa-ti faca placere concertul, proiectiile vizuale si noile piese!

Mai, 2008

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.