DARK BOMBASTIC EVENING – istorie și prezent
Dupa o izolare tare confortabila, am scos nasul pe la cateva concerte, nici eu nu stiu cum de am ajuns pe acolo. Mai am de ajuns la REF acum si in septembrie la Prophecy. Si gata cu evenimentele pentru o perioada.
Eu doar ascult muzica si mai scriu din cand in cand, despre ce imi place. Cam asta era fisa postului pana acum vreo 10 ani. Mergeam pe la concerte si festivaluri punctual, nu aveam prea multe care sa-mi placa, pentru ca nici nu era o piata atat de emergenta ca cea de astazi. Plus faptul ca veneau headlineri si trupe de deschidere. In cele mai multe cazuri, nu headlinerii faceau scopul deplasarilor mele. Dar chiar si asa, nu intelegeam de ce nu aduce nimeni trupe din nise muzicale dark, care sunt spectaculoase. Dupa ce m-am plictisit sa tot aud ca doar pe afara se intampla chestii faine live, ca exista sens si in a nu urmari doar cel mai mare, cel mai tare, cel mai cunoscut… am luat decizia sa invit trupe in Romania. Dar nu ca organizator (suna ca naiba pt mine), ci ca un simplu ascultator impatimit de muzici underground, care primea de peste 15 ani muzica de la labeluri si trupe obscure, pe care sa le promoveze cum stia mai bine.
Invitatia trupelor nu insemna sa ciupesc date din turnee europene, ci sa le arat muzicienilor Romania, sa aiba o experienta diferita fata de o simpla cantare, care sa nu fie intr-un club clasic, sa stea minimum 2-3 zile, sa ne cunoastem mai bine si sa aflu cine sunt acesti talentati care au avut inspiratia la un moment dat sa scoata ceva fain artistic. Si, poate cel mai important lucru, sa nu fi cantat inainte la noi. Mi se parea aiurea, si inca mi se pare, sa ne aglomeram toti ce incercam sa facem ceva doar pe unele trupe, cand are balta atat de mult peste. Dar da, trebuie sa-ti cumperi o undita, sa stai pe balta, sa arunci momeala iar si iar, si cine stie, poate prinzi ceva simbolic saupoate chiar pe monstrul din mintea ta. Uneori monstrul din mintea ta nu are legatura cu ceilalti, de aici si primele mele dezamagiri, cand am vazut ca in sala de teatru Reduta din Brasov nu au venit la premiera ARCANA nici macar 250 oameni! C’mon, e ARCANA, premiera, trupa faina, stil unicat, sigur va fi sold out! Si, uite asa, am inceput sa nu mai pierd bani pe timbre, IRC-uri, faxuri, ustensile obligatorii in trecut pentru comunicarea cu trupele. Pierderea era mult mai pronuntata acum, pentru ca la mijoc se adunau cazari, avioane, inchirieri de locatii selecte, etc. Cheltuiala cu food and drinks tinea oricum de ospitalitatea autohtona, mai ales ca si trupele pe care le-am adus veneau fara a cere nusce fee.
Asa a inceput experienta mea “organizatorica” de evenimente. Dupa 2 ani in Brasov, unde eram convins ca este locul perfect pentru multi din tara, care pot petrece un weekend artistic la poalele muntilor, sa mai iasa din cotidian, am decis sa fac un eveniment in Bucuresti, pe scheletul catorva trupe pe care le cunoscusem deja. Pentru ca nu misca mai nimeni in batatura asta Goth Neofolk (parca tot atunci se bagase si Viviana cu Das Ich), mi s-a parut inspirat ca omuletii iubitori de darkuri, nu doar cele metalice, sa aiba sansa sa vada in capitala ceva nume de trupe, nu foarte mari, dar destul de uzitate pe afara, la evenimente de gen. Nu mai tin minte cum a aparut denumirea de Dark Bombastic Evening, probabil tot dupa o noapte de betie, cand incercam sa ma joc, mixand cuvinte care sa aiba identitate dar care sa fie antagonice. Bine, in mintea mea, pt ca sa fii si bombastic si dark suna ca dreak. Dar mie mi-a placut. Evening l-am folosit ca deja ma jucasem cu acel concept de Seri Speciale, doar nu faceam concerte clasice (asa m-am incapatanat eu sa cred tot timpul). Si cum era vorba doar de o singura seara, denumirea Serii Speciale din proximitatea zilei mele s-a aliniat perfect.
Nu voiam insa sa-l fac in orice locatie din capitala, fara identitate. Pana atunci, la fiecare Seara Speciala din Brasov, petreceam mult cu decorul, cu ce elemente sa aduc pe scena care sa intre in armonie cu reprezentatia artistica. Probabil ca vedeam mult mai teatral decat in realitate, dar mi s-a parut elegant si confortabil ca lumea care vine, sa nu o arda cu sticle de beri si povesti interminabile rostite pe durata cantarilor, stand in picioare. Aveam timp dupa, la after-party-uri.
Am gasit deci Silver Church, era nou deschisa (o stiam ca Preoteasa, chiar am vazut Katatonia acolo in urma cu mai multi ani), doar ca acum arata intr-un mare fel. L-am convins pe proprietar ca vreau sa fac ceva ce nu a mai fost pe la noi, ca are radacini in WGT ca inspiratie, ca nu e Metal (de care fugeau mai toti proprietarii de cluburi selecte), ca va fi altceva. Si da, a fost. Am fost coplesit de cata lume de afara a venit, acea comunitate care a dat un vibe diferit fata de ceea ce se intamplase pana atunci pe aici. Financiar nu a fost break even, pentru ca habar n-aveam ca pot aparea cheltuieli neprevazute mult mai mari decat ce estimasem, ca operatorii de ticketing pot fi si tepari, dar chiar nu mai contat, a fost special si punct.
Pentru ca au fost 7 trupe invitate, desi a fost doar o seara, toata lumea a incadrat DBE ca pe un festival. In urmatorul an, mi-am zis sa-l fac tot de ziua mea, dar pe durata a doua zile. Nu ma asteptam si nu-mi doream sa vina mai multa lume, dar nici nu voiam doar sa repet ceea ce adusesem deja. Mi s-a parut mie de marketing sa pastrez legatura si sa invit totusi ceva ce a mai fost, dar in alt format. In rest, sa aduc noi descoperiri, si mai necunoscute, dar care au o amprenta artistica unica. Eram chiar convins ca acea comunitate va veni orbeste dupa spirit si atmosfera, nu dupa lineup. Editia a doua a fost o mare dezamagire, mai ales ca am facut-o intr-o locatie mai mica, Kulturhaus, cu foarte multe nealinieri si nesincronizari.
Am luat decizia sa ies din cluburi si experimentez outdoor, mai ales ca descoperisem la Alba Iulia, in cetate, o locatie inca virgina, la care 2 omuleti incepusera sa investeasca. Mi-am spus ca ar fi bine sa adaug si ceva Metal, pentru ca era o alta iubire de a mea. Si da, editia 3 a fost luminoasa! Financiar, la fel de prost, dar ce mai conteaza, aveam eu asteptari prea mari. Mi-a luat ceva timp sa nu mai dau vina pe ignoranta celor ce nu doreau sa sustina DBE, decat doar daca le aduceam trupele favorite. Era doar piticul din mintea mea, nu avea legatura cu nimic din exterior. Dar imi era mai comod sa dau vina pe altii.
Si in urmatorii 2 ani s-au mai tinut 2 editii, mult mai complexe, pe durata a 3, chiar 4 zile, pana m-am sufocat.
Editia 4 a fost un fel de transformare:
Iar la DBE 5 lucrurile s-au reinventat si reasezat pe un alt fagas, diferit, dar mai mult decat intens:
Si apoi mi-am pierdut motivatia. Intotdeauna trebuie sa ai un echilibru interior, trebuie sa ai inspiratie, trebuie sa fii receptiv la semnalele din Univers, etc. Era deja prea mult si am luat decizia sa iau o pauza, sa ma reinventez.
DBE 6 a avut sens pentru ca aniversam 20 ani de Kogaionon.
DBE 7 a curs firesc, pentru ca s-au aliniat chestii si am adus trupe cu care chiar am crescut, insa furtuna cazuta peste noi mi-a aratat ca, la greu, nu toti reactioneaza la fel.
Am descoperit intre timp o alta locatie, un strand termal, unde am tinut o noua editie, de data asta la calduri de peste 40 grade. Dar a iesit cumva ok.
Si am decis reintoarcerea la RYMA, pentru ca mai toata lumea se simtea mai bine acolo. Si am decis-o foarte in scurt, dupa o noapte de betie si alte alea. Nu eram eu chiar foarte hotarat dar cand muza imi inspira calea, totul este mult mai simplu. Si, cel mai important, cand norii cotidianului nu sunt chiat atat de negri.
Si a fost DBE 9.
Si gata. E timpul de o noua pauza. Forte externe ma apasa mult prea mult, nu ma lasa sa zambesc asa cum stiu eu, nu-mi permit sa pastelez iar texte in care cred, chiar daca ele par, de cele mai multe ori, tehnici banale sau copilaroase de marketing. A existat o rabufnire de o noapte, un zvac interior care m-a facut sa ignor furtuna anuntata, dar dimineata am concluzionat ca e mai bine sa astept. Nu as putea face ceva cu jumatate de inima. Probabil ca ar functiona, dar, la sfarsit, sunt sigur ca cei ce cunosc DBE ar simti compromisul. Stiu ca nici asta nu ar afecta sau conta prea mult, dar nu as fi eu multumit cu mine. Iar cei ce ma cunosc, sper sa inteleaga situatia reala. Nu e inchipuire, nu e vedetism, nu e nimic din ceea ce si-ar putea inchipui cineva. Si e mai bine sa o lase asa cum e. Eu sunt primul care sper sa iasa bine, in cele din urma, heh. Amintiti-va de “altarul” de la DBE 9, nu a fost nimic intamplator. Inclusiv ceea ce s-a inatmplat pe cer, la DBR. Va fi bine 😊.
Intorcandu-ma la povestea DBE, pentru mine nu e un festival, este mai degraba o emotie, un moment in timp, o pasiune incandescenta ce implica stres, adrenalina, tensiune, dar totul se inchide cu un sentiment de implinire. Nu are legatura cu locatia (desi asimilarea cu RYMA e cea mai facila), nu are legatura cu Metal-ul sau Non-Metalul, nu are legatura cu trupe de deschidere sau headlineri, nu are legatura cu sponsori sau cu directii financiare. E altceva, e acel lovemark:
http://kogaionon.org/ro/articole-kogaionon/emotia-dezvolta-trairea-ratiunea-contureaza-existenta…
DBE nu inseamna doar muzica si concerte, este o platforma artistica care deschide porti pentru exprimari diferite, expozitii, auditii, merchandise personalizat, workshop, excursii…
Intotdeauna am crezut ca un eveniment trebuie sa aiba incorporat mult mai multe elemente si directii, care sa poata defini fondul si sa contureze spiritul de apartenenta, prin propria-i personalitate. Cea mai mare parte din cei prezenti au rezonat cu aceste repere si sunt extrem de bucuros ca s-a inteles corect misiunea DBE.
Echipa de amazoane si nu numai a fost tot timpul pe baza de voluntariat, pentru ca asta este spiritul Underground. Muza a fost tot timpul langa si cu mine, fara de care nu s-ar fi putut realiza ce avem azi, chiar daca suna a istorie. Partenerii nostri, putini, dar de incredere, ne-au sustinut. Iar publicul a fost intotdeauna minunat! Asta a facut diferenta si ne-a tinut in priza tot timpul!
Asadar, daca e sa raspund cand va fi un nou DBE, habar nu am, nu exista un plan si nici un orizont de timp. M-as bucura sa mai fie, da!
Si stiu ca suntem multi care gandim si simtim la fel, ca pluteste deja in aer acea aura magica si adulmecam timid acel miros de vara tarzie, usor ruginie, dar tot timpul vie, impreuna…
Sa se aseze mai intai lucrurile favorabil, sa simt ca pot visa nu doar cu ochii inchisi, sa fiu convins ca zambetul pe care il ofer sau il primesc este reciproc si vine din inima, sincer si fara angoase. Evident, si acea imbratisare (virtuala sau nu) sa fie totala, care a definit, cumva, trademark ul DBE.
Pana la o noua rostire sau ce-o fi ea, peace&love.
Imbratisari,
Doru
31 iulie 2019
