Mono

Salutari! Nu ne-am mai vazut din 2011, cand ati avut primul concert in Romania, in Cluj Napoca. Ce amintori ai despre acel concert?

„Buna! Imi amintesc de seara aceea. Oamenii care ne-au ajutat sa pregatim concertul si toti cei care au venit sa ne sprijine au fost atat de minunati! Ne-am simtit foarte bine. Mi-as fi dorit doar sa fi avut mai mult timp liber ca sa explorez Romania.”

Ati inceput turneul intai in SUA, acum in Europa, dupa ce a fost lansat ultimul album. Cum este pentru voi, ca trupa originara din Japonia, sa mergeti sa cantati pe continente diferite, avand culturi atat de diferite?

„Este o experienta frumoasa sa cantam pe continente diferite si nu simtim nici o deconectare intre noi si public. Limbajul muzicii e universal. Cred ca muzica (precum si alte forme de arta) este un pod care permite aceasta legatura. Suntem cu totii intr-o incapere, impartasind energia unui cantec, si in acel spatiu ne amintim ca toti oamenii provin din aceeasi sursa.”

 

 

A fost obositor pentru voi sa fiti pe drum atat de mult timp sau va place sa calatoriti si sa explorati locuri noi?

„Ne place sa exploram locuri noi si sa cunoastem oameni noi. Dar acest ultim turneu a fost lung, asa ca eram cu totii destul de obositi atunci cand ne-am intors in Japonia pentru o pauza. Le suntem foarte recunoscatori tuturor celor care au venit la concerte caci a meritat fiecare minut.”

Ai vreun loc preferat din acest turneu, sau un moment special pe care ai dori sa-l impartasesti?

„Ei bine, ca de obicei, nu am avut multe zile libere in turneu, asa ca practic suntem pe drum in fiecare zi. Suntem fericiti sa ne vedem prietenii inainte si dupa concerte. Acestea sunt probabil cele mai bune momente – chiar daca sunt scurte, ne face ziua mai frumoasa sa reinoim legatura cu ei. Locuim atat de departe unii de ceilalti, incat apreciem putinul timp pe care il petrecem impreuna.”

Spune-ne mai multe despre ultimul vostru album, „For My Parents”. Care este reactia generala pe care ai primit-o in legatura cu el?

„Stiam ca va fi primit diferit, dar am vrut sa facem ceva liber si oarecum impulsiv cu acest album, fara sa ne ingrijoram pentru consecinte. Speram ca lasam suficient spatiu pentru ca ascultatorii sa interpreteze muzica asa cum doresc. Dar povestea din spatele albumului ‘For My Parents’ vine din intelegerea faptului ca toti ii pierdem in cele din urma pe cei care ne-au dat viata. Este firea naturii. Cum stai alaturi de cel ce te-a facut? Cum stai fata de casa ta, locul care te-a creat? Pentru acest album, ne-am intors la radacini. Este ceva ce ne doream sa facem cat inca mai aveam aceasta sansa.”

Nostalgie sau melancolie sunt doua din cele mai folosite adjective caracteristice noului album. Cand privesti in urma la copilaria ta, te simti nostalgic sau sunt si alte emotii care ies la iveala?

„Cred ca cutremurul si tsunami din Japonia au trezit pe neasteptate emotii legate de locurile noastre de origine si de familii. Ne face sa ne gandim la cat de trecatoare, si uneori fragile, pot fi unele momente. Deci intr-un fel, noul nostru album, ‘For My Parents’, a fost inspirat de energia care circula in acel moment.”

 

 

Ati lansat un videoclip pentru una din piesele noi, „Legend”, cu peisaje superbe din Islanda. Sunteti multumiti de cum a iesit? Credeti ca muzica pe care o faceti poate fi inteleasa mai bine daca e ascultata in singuratate si intr-un mediu natural?

„Da, Henry Jun Wah Lee / Evosia, producator de filme, ne-a abordat cu ideea de Islanda. Am fost foarte incantati sa colaboram deoarece e foarte talentat si Islanda e unul din cele mai mitice locuri de pe pamant. Inregistrarea video pe care a realizat-o imi aminteste ca inca exista locuri frumoase, neatinse de om sau de timp. Pamantul, norii si formele se revarsa intr-un spirit dintr-o alta lume.”

Sa vorbim putin despre concertul care urmeaza in februarie, in Timisoara. La ce ar trebui sa se astepte publicul?

„Abia asteptam sa cantam noile piese si speram sa facem un concert bun pentru toata lumea. Poate iti va aminti de un vis pe care l-ai avut, de ceva ce regreti, atingerea bucuriei printr-un moment de tristete, sau ceva spiritual care nu poate fi explicat. Pentru mine, muzica instrumentala creaza o energie care ma ajuta sa ma confrunt cu aceste sentimente.”

Dirk e un fel de legenda in underground, a lansat mai mult de 100 albume. Cum ati decis sa mergeti cu el in turneul anterior, dar si in acesta? Credeti ca muzica lui poate fi complementara cu a voastra din punct de vedere al publicului?

„Da, cred ca muzica lui e in balanta cu a noastra. Simt o lumina si un intuneric similare in cantecele lui. Ne-am intalnit prin intermediul unor prieteni si am fost in turneu impreuna. E unul din artistii mei preferati si acum un prieten bun.”

Veti aduce merchandise cu voi in Romania?

„Da, mult merchandise!”

La o luna dupa concertul din Timisoara, va veti intoarce in Romania, pentru un al doilea concert, la Bucuresti. Sunteti multumiti ca aveti sansa sa vedeti mai mult de un loc din Romania, de data aceasta, si de asemenea sa dati publicului ocazia de a va vedea pe scena de doua ori?

„Da, suntem foarte nerabdatori. Deja ne simtim atat de norocosi si recunoscatori sa putem impartasi muzica noastra in locuri indepartate, dar intotdeauna ne-am dorit sa avem ocazia de a explora mai mult. Sa vedem mai multe din Romania de data aceasta va fi o adevarata placere.”

Ce trupe si albume noi asculti acum?

„Din pacate, nu prea am avut ocazia de a cauta muzica noua. Ascultam aceiasi artisti… Beethoven, Led Zeppelin si rock-ul anilor 70.”

Multumiri, ne vedem in februarie.

„Multumesc!”

PS. I-am vazut pe MONO si cu orchestra simfonica dar si in formula clasica. Este o experienta unica, ametitoare, intensa, ce nu poate fi transpusa integral in cuvinte sau povestita prin imagini foto sau video. Cateva blitzuri pot fi oarecum reprezentative aici:

http://www.post-rock.ro/images/gallery/mono/

sau video:

Trupetii sunt, pe cat de explozivi pe scena, pe atat de timizi dar prietenosi in particular. Acest lucru s-a vazut la Cluj Napoca, cand publicul a stat cu ei ore intregi dupa reprezentatie pentru a face fotografii, a lua autografe, a povesti vrute si nevrute. Initial impresarul imi spunea ca artistii MONO nu fac „baie de multime” dupa concerte, ca prefera intimitatea si ca ce au de transmis o fac doar pe scena. Pana la urma, imi spuneam eu, parca pe jumatate impacat cu ideea, ca na, e vorba de culturi diferite, continente diferite… desi, la Londra, cu 2 luni inainte, dupa un concert memorabil, cand am intrat in backstage sa-i salut, caldura cu care m-au primit a fost… incredibila. La Cluj Napoca, trebuia insa sa respect clauzele impuse de impresar, chiar daca era evenimentul „meu”, asa ca incercam sa ma obisnuiesc cu ideea ca DonisArt nu va reusi sa le ofere, de data aceasta, sansa celor prezenti sa stea cu trupetii dupa concertul propriu-zis… am avut ceva angoase apasatoare, dar, pana la urma, la Cluj Napoca, acum un an si jumatate, a fost altfel, exact cum mi-am dorit! Unii spun ca a fost special… altii, ca a fost memorabil… eu pot spune doar ca a fost intens, sincer si frumos!

 

 

 

 

Si nu pot sa uit cum unii dintre cei prezenti au dezlipit afisele evenimentului de pe geamuri, inclusiv cel de la afisier, cu care s-au dus bucurosi sa obtina autografe de la MONO. Da, a fost frumos! In cateva zile, ei vor fi la Timisoara. Pentru a fi siguri ca toate vor decurge fluent si fara incidente, cum s-a intamplat de fiecare data la evenimentele DonisArt, prietenii de la BLACKHAWK SECURITY ne vor fi alaturi in Clubul Daos, venind de la Bucuresti special pentru acest eveniment! Sa ne (re)vedem sanatosi si cu chef de tot!

Toate detaliile despre spectacolul de la Timisoara se gasesc aici:

http://www.kogaionon.com/ro/serile-speciale-organizate-de-kogaionon-si-donisart/mono-0