Artmania 2007

Asadar, a fost si ARTMANIA, editia a doua! Si cred ca a fost cel mai de efect si bombastic festival din ultimii ani de la noi! Sa vezi intr-o piata din Romania adunati cca 8000 de rockeri, si platitori de bilet cu pret corect, e mare lucru! Nu stiu care sunt reactiile dar inclin sa cred ca despre MY DYING BRIDE si ANATHEMA nu au cum sa fie decat cuvinte la superlativ!

Eu voi incerca, ca de obicei, sa povestesc din alt unghi ceea ce am vazut la Sibiu… sau, cum ar zice un prieten, un comentariu atipic, exclusiv focusat pe trupele Metal de afara, subiectiv si axat pe nuante neinteresante pentru marea majoritate… si asta doar ca sa fiu convins ca nu vaporii muzicii lui Aaron imi ghideaza degetele pe tastatura acum! Am plecat vineri dupa-amiaza spre Sibiu, mai putin blindat cu accesoriile metalice uzuale pentru astfel de concerte dar si fara tricourile negre pline de insemne colorate ce se puteau afisa cu mandrie pe pieptul scos in fata… sau cele mai dark, mai suparate, dominate de contrastul alb-negru. Un drum pe care ar fi trebuit sa-l fac in maximum 2 ore l-am parcurs acum in patru ore, lucrarile de latire pe patru benzi + semafoarele rasarite ca dupa ploaie omorandu-mi pana la urma si ultima forma de speranta!

In Sibiu, teapa pe fata! Sa poti intra in oras, ti-ar fi luat peste o ora, datorita absentei unei centuri obligatorii pentru un oras European… si capitala culturala… In fine, noroc ca prietenii de bine m-au ghidat spre varianta prin Cisnadie, care este mai putin expusa si asa a si fost. In drum spre Piata Mare, am ramas uluit de aglomeratia ce se intrezarea atat pe terasele laterale, cat si ca trafic pe acele pietonale pline de persoane de toate tipurile, de toate varstele! E clar, Sibiu-ul este un oras care traieste! Plecasem totusi de la hotel cu supararea ca una din cele doua trupe pentru care venisem la Sibiu nu va mai fi pe scena: HAGGARD! De aceea am mai si tras de timp pentru a ajunge doar la ANATHEMA, trupele din deschidere nefiind focusul meu pentru acea seara. Asta nu inseamna ca desconsider activitatea ALTAR, CARGO sau CELELALTE CUVINTE, dar nu vad legatura conceptuala si nici dimensiunile comune ale tipurilor de fani totusi complet diferiti…. Poate doar una nostalgica. Probabil ca marketing a fost o selectie inteleapta, dar pentru mine tot ghiveci Rock/Metal s-a numit. Mai mult, sunt atat de multi care scriu despre aceste trupe pe la noi, incat as deveni ipocrit sa cred ca ar avea nevoie vreo una din ele de promovarea mea firava si underground. Cine da 55 ron pe bilet sa vada doar trupe romanesti? Pe cand doar pentru ANATHEMA si HAGGARD se gasesc oricand 4000 de platitori… Ceea ce s-a si intamplat. Mai mult, mi se parea mult mai logic daca cele trei seri ar fi fost structurate pe stiluri muzicale, astfel ca intr-o singura seara (sau poate chiar doua), sa fie cap-coada doar trupe Metal! Cine vrea sa vada Vita de Vie sa o vada, dar nu la pachet cu alte trupe. Sau pentru ANATHEMA sau astepti recitalul lui Kempes… Parerea mea nu ar fi contat oricum, intrucat am auzit ca si trupele din deschidere au avut ceva recunoastere. Si in fine, hai sa trec si la lucruri concrete…

A doua mare surpriza neplacuta pentru mine (dupa absenta HAGGARD) a fost faptul ca la orele 21.50 nu se mai gaseau bilete de cumparat pentru acea seara. Venisem cu familia si a trebuit sa o las pe la terase pentru a ma bucura de ANATHEMA. Nu va spun ca pe la fiecare intrare cineva amabil imi recomanda sa incerc prin partea cealalta caci sigur gasesc bilete acolo. Dupa un tur de forta de aproximativ jumatate de ora de inconjurat Piata Mare, Piata Mica, am ajuns la concluzia ca doar eu pot intra, familia nu (noroc cu acreditarea mea). Intelept ar fi fost sa iau bilet cu mult timp inainte (cum am facut de altfel cu cazarea), insa nu stiam ca voi veni in formula completa si nici nu ma gandeam ca Piata Mare din Sibiu va fi plina. Iar vineri seara, piata a fost plina doar pe jumatate. Acum, ca biletele/abonamentele s-au vandut integral inainte dar nu au fost multi prezenti acolo atunci, poate sa fie si asta o varianta, dar nu e treaba mea. Important e ca mi-am furat-o si nu prea mi-a tihnit sa-i vad pe ANATHEMA pe scena iar eu schimband SMS-uri pe telefon afland ca fiul meu adormise ca un metalist adevarat, pe o banca, undeva, la vreo 200 de metri in spatele meu. Ca invatatura de minte pentru mine, si ca sugestie pentru voi: luati-va bilet din timp, daca vreti sa nu riscati cel putin un discomfort psihic! Pentru a doua seara am luat bilet pe loc. Si inca un lucru legat de organizare: nu s-a lasat accesul inauntru fara bilet de la inceput si pana la sfarsit, ceea ce e salutar si de apreciat! Am vazut si vreo doua gasti ce s-au asezat in fund, sprijiniti de zidurile cladirilor din apropiere, in afara perimetrului marcat de garduri civilizate, ce nu s-au miscat de acolo nici cand a cantat ANATHEMA, dar nici cand MY DYING BRIDE a explodat pe scena! E clar ca acei suparati au venit la o miscare Rock dar fara nici cea mai mica intentie de a respecta un festival, gandindu-se ca la un moment dat, intrarea va fi moca. Cum n-a fost sa fie asa, s-au orientat in a converti potentialul bilet de concert in pet-uri de bere Golden Brau. E si asta un mod de a trai Rockereste la festivaluri!

Deci, orele 22.30, vineri, 15 iunie, ANATHEMA pe scena. Jocuri de lumini istete, dominate de un rosu-galben, sonorizare performanta, fani extaziati. Un show identic cu cel inregistrat pe DVD-ul celor de la Metal Minds Productions, am impresia si cu acelasi playlist, probabil si in aceeasi ordine. Sora bateristului, Lee, si-a dovedit valoarea de solista, interpretand elegant „A Natural Disaster”, cu pasaje ce-mi aminteau pe alocuri de Dyanne/IN THE WOODS… dar si o piesa noua, „Angels Walk Among Us”, ce va aparea curand pe noul lor album. Si intrarea pe scena a lui Duncan Patterson alaturi de vechii lui colegi a avut partea sa de frumusete, „Sleepless” fiind piesa apogeu a concertului. „Confortably Numb” a fost cea de farewell, piesa ce i-a facut pe cei cca 4000 de fani (mie mi s-au parut mai multi dar organizatorii asa sustin) sa strige cateva minute in sir numele trupei preferate, in speranta unei reveniri, macar pentru inca o piesa. Sa inteleg ca cei 4000 de oameni erau si fani PINK FLOYD? Cover-version-ul chiar a sunat bine. Evident, fara bis, fara regie, show-ul s-a terminat conform programului. Vincent mi s-a parut la fel de glumet si comunicativ ca in 1994, invitand publicul anul viitor la ei, la Liverpool, in noua capitala europeana. Mai mult, cica sa-i tina in priza pe fani, a aruncat periodic cu doze de apa si bere spre public, gest apreciat la maximum de toti. Am ramas surprins sa vad cat de flamanzi au fost acei fani de ANATHEMA, cum le savurau fiecare vers, fiecare acord, fiecare miscare! Cantau, plangeau, se imbratisau, intrau in transa… ahtiati, extaziati… terminati! Show-ul a fost conform asteptarilor, piesele au sunat foarte bine, atmosfera a fost pe masura. A fost o combinatie intre nostalgicii de acum 14 ani (care au constatat cat de buni instrumentisti au devenit intre timp britanicii, chiar daca si acum au mai gresit ceva note, de nu stia bassistul cum sa se mai abtina din ras… iar fanii credeau ca el e entuziasmat de public) si cei mai noi fani ai unei trupe ce are o valoare de simbol in Romania, poate si pentru ca a fost una dintre primele ce a venit la noi dupa 89. Pentru mine, insa, ANATHEMA s-a terminat odata cu plecarea lui Darren White si albumul „Pentecost III”, muzica actuala fiind una prea melancolica, prea Pop/Alternative/Rock, fara nerv si fara contraste… ii lipseste ceva… ca sa nu mai zic ca incepe sa insiste enervant pe coverversion-uri! Sa o treaca pe The Beatles, ca tot din Liverpool se trag si gata, success asigurat pentru urmatorii 20 de ani! ANATHEMA traieste din istoria albumelor de debut iar indulgenta fanilor cu ultimele aparitii a fost rasplatita la Sibiu de o ora si jumatate de muzica cantata din toata inima. It was a fine night to exit…

Ziua a doua: cea mai apasatoare intrebare ce nu mi-a dat raspuns nici acum: cum naiba sa cante MY DYING BRIDE in deschidere la WITHIN TEMPTATION? Asezat la o terasa in imediata apropiere a Pietei mari, am putut scana in tihna puhoaiele de fani veniti de prin toata tara, incrosetati de tricouri diverse, de la DIRE STRAITS si Eagles pana la OPETH, EMPEROR sau SUFFOCATION, cu Cradle si Dimmu la greu, bucurosi si nerabdatori sa vada o seara de neuitat. Am vazut si parinti veniti cu copii acolo (oare or fi fost singurii ?), am vazut si persoane trecute de ceva vreme de varsta adolescentei (ar fi stupid sa ma fac singur batran, nu?), am vazut si vedete media Rock ce purtau cu mare demnitate acreditarile la gat, am vazut si gasti de prieteni ce cantau piese din trupele ce urmau sa evolueze in acea seara, am vazut cam intreg spectru de participanti… si mi-a placut, deoarece toti veneau deschisi sa vada ceva asteptat de mult. Era cea mai „grea” seara, cea mai adevarata… iar acestia veneau cu sutele. Cand am ajuns in piata, am ramas socat: dublu public decat in ziua precedenta! O adevarata multime de oameni, intr-un loc mai putin potrivit unei seri Metal. Dar sa trec din nou la fapte…

Un TAROT plin de faze Heavy/Power a incercat sa anime fanii veniti acolo, in jurul orelor 19.00, majoritatea doar pentru un singur nume. Concertul finlandezilor a fost unul sec, cu o abordare relaxata (cu mana pe corzi si cu tigara in coltul gurii), cca 50 de minute, ceva de genul „v-am vazut, ne-ati vazut, dati banii si ne mai vedem!”. Este adevarat ca acestia s-au chinuit sa interactioneze cu privitorii si acei putini pogo-isti, dar, pe lumina si fara atmosfera, parca totul a fost pe uscat. Desi canta de peste 20 ani, nu cred ca aceasta trupa va putea vreodata sa depaseasca stadiul de trupa de deschidere. THE GATHERING a fost o surpriza mai mult decat placuta pentru mine, chiar daca anuntata plecare a Annekei a creat, poate doar in subconstientul meu, impresia unei trupe triste, ravasite, debusolate. Faptul ca olandezii au cantat si cateva piese de pe melodiosul album „Mandylion” a facut ca multi privitori sa savureze cu mare pofta superba voce feminina, inconjurata de cateva instrumente ce ar fi trebuit sa sune perfect pe acea scena. Anneke a fost atractia trupei insa prestatia acesteia a fost una neutra, cu multe urme de regizare comerciala care si-au facut simtita prezenta spre finalul recitalului. Adevarul e ca nici lumina de afara, nici playlistul ales si nici atmosfera creata nu au ajutat-o pe Anneke sa se dea in spectacol ca in alte dati, sau poate si faptul ca oricum pleaca din trupa a dus la o retinere controlata… Probabil ca mai multe piese vechi in varianta Gothic ar fi fost mai apreciate la Sibiu decat ultimele lor aparitii, prea hip-hop, trip-top, experimental. Stau si ma intreb ce va mai reprezenta THE GATHERING dupa plecarea Annekei? Imi vine greu sa cred ca vor mai realiza si alt album inspirat, cum a fost debutul „Always…” Inca mai ascult cu mare placere „Stonegarden”! In orice caz, tinand cont de conditiile existente, e de apreciat ca trupa isi onoreaza concertele confirmate, chiar daca o face usor fad si pe fuga… cca 45 de minute.

A urmat o pauza mai lunga, vreun sfert de ora, numai bun pentru a se lasa noaptea, apoi, in jocuri de lumini mai putin colorate si diverse, mai degraba pe un fundal albastru, destul de intunecat, au intrat pe scena MY DYING BRIDE! Pielea de pe mainele fanilor a inceput sa ia formele celei de gaina, fiori interiori au inceput sa strabata simtamintele tuturor suparatilor de acolo, aglomeratia din fata scenei incepuse sa devina insuportabila, delirul Metalistilor incepea sa nu mai cunoasca granite! Aaron, echipat mai mult decat ciudat (pariam ca ar fi aparut in alb dar cand colo a fost complet in negru), pictat pe brate si pe maini cu tot felul de insemne, simbolistica fiind conturata in culoarea rosie, a urcat pe scena insotit de trupa, cu o bassista care arata mai mult decat bine (desi noua in trupa, Leena se misca bine atat pe scena, cat si la bass), cu o alta tipa in spatele lui, ce manevra un laptop/synth, cu un Hamish si Andy de neoprit si un baterist foarte energic, chiar daca e si el nou. Asadar, un British Doom Metal inegalabil, inconfundabil, poetic, plin de far-de-speranta… de senzatie pentru cei ce nu i-au vazut niciodata live sau macar pe un DVD… pentru ceilalti, diferenta a constat in feeling, intrucat vizualizarea propriu-zisa era aceeasi, oarecum incadrata in sabloanele pe care MY DYING BRIDE ni le prezinta rar dar bine pe scena! Daca pe „Catherine Blacke” trupa a reusit sa-i „ucida” pe fani, pe „The Cry Of Mankind” sau „The Snow In My Hand” nici macar respiratia multora nu se mai simtea. Cum sa va descriu eu un concert MY DYING BRIDE? Este o rastignire sa-l vezi si o sinucidere sa-l pierzi! Ce show dramatic a putut face artistul Aaron!!! Ba in picioare, ba in genunchi, apoi cazut la pamant, dimensiunea depresiva luand forme multiple, dominata de o atmosfera incarcata si contemplativa… tristete, durere, pasiune, traire, suferinta… ! Riffurile chitarilor apasatoare rezonau perfect cu inflexiunile multiple ale vocii lui Aaron… iar bateria era singurul instrument ce incerca doar pe alocuri sa-ti contureze un ritm, un reper, o intoarcere la realitate… si asa m-au tinut britanicii pe intreaga durata a concertului, cca o ora, incordat si incremenit. Si totusi, ceva ma deranja… MY DYING BRIDE nu este o trupa cu un mesaj extravertit, nu este o trupa pe care merita sa o vezi alaturi de alti 8000 de fani! MY DYING BRIDE ofera posibilitatea de izolare, de evadare din real, printr-o dimesniune dramatica, chiar abstracta… poate ca asa s-a si intamplat pentru multi, eu unul nu am reusit sa intru in transa! Poate si datorita faptului ca pe primele piese vocea nu se auzea mai deloc, apoi aglomeratia si calcatul pe picioare, impingerile involuntare si pogo-urile dinamice imi oboseau privirea, o privire ce se incapatana sa ramana inghetata pe acea scena de vis. De fapt, MY DYING BRIDE a fost, in acea seara, un vis devenit realitate pentru majoritatea celor de acolo. Si inca ceva: nu trebuia ca un astfel de concert sa sa tina in acea piata deschisa! Parca mirajul unui MY DYING BRIDE poetic si intunecat a fost diluat de aceasta scena aleasa mai putin inspirat pentru sonoritatile ce au survolat intreg centrul SIBIU-lui. „She Is The Dark” a fost o adevarata mostra de osandire publica, la fel ca intreaga reprezentatie. Nu inteleg de ce nu au terminat concertul cu o piesa mai veche, un „Sear Me”, de exemplu, mai ales ca era si primul lor concert in Romania. Doar poate mai bine asa, ca cine stie despre cate sinucideri as fi aflat ulterior!

Constat insa acum ca aroma creata de primele acorduri ale piesei „The Cry Of Mankind” in varianta live este aceeasi cu cea de acum 12 ani, cand am reusit sa tin in maini acest album genial, „The Angel And The Dark River”, ce incepea cu aceasta piesa. Si-mi amintesc ca plicul cu promoCD-ul primit de la label l-am deschis cu aprox 5 minute inainte de a intra in direct, pe vremea aceea avand o emisiune Metal la un post de radio local. Nu va inchipuiti ce impact a avut asupra mea acel album, acea piesa, ascultata in premiera si pentru mine, seara, la orele 23.00, in direct!!! Ok, devin nostalgic si prea patetic. Ceea ce nu e caracteristic unui fan MY DYING BRIDE! Desi, in acea seara, cam aceasta impresie mi-au lasat-o fanii veterani, imediat dupa plecarea lui Aaron&Co de pe scena. Curios a fost si faptul ca am vazut si foarte multi fani adolescenti, in mare pondere tipe, ce erau mai mult decat euforici dupa reprezentatia doom-erilor… Cat a fost imagistica si cat a fost profunzime, asta doar timpul ne va arata! Important este ca trupa este pretuita mult in Romania de o masa din ce in ce mai mare de metalisti! Iar dupa concertul acesta, vor deveni si mai multi, si mai multi… ca si in cazul sindromului ANATHEMA, inceput in urma cu 14 ani… Daca in prima seara fanul a fost flamand dupa ANATHEMA, in aceasta seara fanul a intrat in sevraj dupa MY DYING BRIDE. De-a dreptul deosebit! Si atat de scurt…

A urmat apoi o trupa ce nu avea cum sa fie privita cu ochi buni, mai ales dupa un recital MY DYING BRIDE! Este ca si cum ai intra supervesel intr-o sala in care cei de acolo deplang pierderea unei fiinte dragi! Daca WITHIN TEMPTATION ar fi intrat dupa THE GATHERING, sunt convins ca intregul show din acea seara, de peste patru ore, ar fi fost unul exceptional. Asa, ceva din organizare a dus la un palid gust amar. Pe de alt parte, WITHIN TEMPTATION este la un label mult mai titrat, are o muzica mult mai comerciala (se vinde mult mai bine), deci era normal sa se creada headliner. Insa, din nou surprinzator, cel putin pentru mine, acesti olandezi saltareti si dansabili au fost foarte zambitori si prietenosi cu cei din fata lor, fara urma de aroganta sau infatuare! Ca muzica, olandezii nu ma incanta, pentru ca totul este prea simplu, prea bombastic, prea repetitiv! Prea luminos sound pentru acea ora, prea intunecat loc pentru o trezire la ritm, dinamism, veselie! In ciuda unui decor gotic impresurat cu gargui si faclii asezate pe stalpi de metal, olandezii nu au reusit sa-i faca pe toti cei ce au privit MY DYING BRIDE sa stea si la show-ul lor. Cu un Gothic Metal clonat NIGHTWISH, cu o voce feminina excelenta (care uneori tipa iar alteori mi-a dat senzatia ca ar fi fost dublata) si cu un joc de scena caracteristic trupelor Metal melodice, olandezii au reusit sa cante mai mult de o ora, improvizand chiar si un bis, singurul pe care l-am vazut la acel festival. Toata stima pentru dedicarea lui Sharon, care, desculta (cica si-ar fi uitat pantofii acasa), intr-o rochie deschisa la culoare si cam modesta, a brazdat scena dintr-o parte in alta tot timpul si ridica mainile imperativ de parca facea fitness cu publicul. In ciuda acestui comportament usor infantil, ea chiar s-a straduit sa-i faca pe pogo-isti sa se bage in seama iar pe cei mai retinuti sa aplaude. Iar pe vreo doua piese mai lente am vazut in public chiar chipuri fericite ce cantau impreuna cu ea. Daca pe THE GATHERING te rugai sa-i mai tii pe scena, pe acesti olandezi iti venea sa-i fugaresti de acolo, in final, sa le scoti amplificatoarele din priza, caci parca nu mai terminau… De ce n-ar fi lasat cei de la Artmania inca vreo 15 minute in plus la MY DYING BRIDE si sa taie de aici, nu stiu. De fapt stiu, si stiti si voi, dar asta e. Este incorect sa compari WITHIN TEMPTATION cu MY DYING BRIDE, intrucat nu exista nici o legatura intre stilurile si conceptele lor muzicale. Mai mult, este si untrendy sa-i lauzi pe olandezi, mai ales cand poti arata cat de afectat ai ramas dupa arta MY DYING BRIDE, o trupa cult si foarte profunda. Judecand insa la rece, pragmatic, ambele trupe si-au facut datoria exemplar, fiecare prin propria abordare… fata de un THE GATHERING de la care asteptarile au fost foarte mari dar, si asa, show-ul lor a fost salvat poate de faptul ca se stia de plecarea vocalistei si unii dintre noi am privit cu toleranta acest nefericit aspect.

Un alt punct slab al festivalului l-a constituit faptul ca de la standul lui Titus, aflat in stanga scenei, dupa orele 20.00 nu m-ai avea ce cumpara: tricouri, CD-uri, DVD-uri. Cat am stat eu pe acolo cred ca am vazut zeci de fani dezamagiti ca nu-si pot cumpara ceva materiale cu trupele preferate din acea seara! Eventual doar tricouri cu Artmania, care s-au bucurat totusi de success! Dar pe la bere am auzit ca unii se plangeau de preturile de contrabanda la aceste materiale, care ar fi fost mult mai scumpe decat in caz normal. Chiar si asa sa fi fost, eu nu vad care ar fi problema. Vrei sa-ti cumperi un CD de la concert, dai mai mult! Caci si berea pe care o bei acasa e mai ieftina decat cea de la concert! Este adevarat ca si in imediata apropiere a spatiului amenajat pentru concert exista un magazin cu accesorii Rock (bocanci, tricouri, bratari) dar pe acolo lumea intra si iesea, deoarece oferta era prea generala, de parca ar fi venit la ARTMANIA Bon Jovi.

Toaletele ecologice dispuse in piata au dovedit inca o data ca sunt insuficiente, cozile fiind enorme, la fel ca si la putinele dozatoare de bere sau aparate popcorn. Norocul a fost ca gaseai alternative daca ieseai de acolo, zeci de terase asteptandu-si clientii. Faptul ca fiecare participant Artmania a avut aplicata pe mana o bratara a dovedit ca organizatorii s-au gandit la toate, putand oricand intra sau iesi din perimetru fara a avea probleme. Despre ultima seara nu va pot spune mare lucru intrucat nu am mai stat. Avantajul primelor doua seri a fost si faptul ca vremea a tinut cu organizatorii, si nu numai cu ei, in ciuda unor tunete amenintatoare pe la pranzul zilei de sambata. De mentionat si faptul ca totul a fost civilizat, politia era peste tot dar foarte discret, nimeni nu-ti purta grija, te simteai mai mult decat confortabil.

Ca un carcotas constatator, daca pe After Forever iar fi bagat ori vineri ori sambata in locul altei trupe autohtone, daca ar fi venit HAGGARD iar MDB ar fi incheiat seara zilei de sambata, aceasta a doua editie ARTMANIA ar fi fost de vis. Inchei aceasta povestire cu marea satisfactie de a fi vazut un festival profesionist, bine organizat (inclusiv cu cele doua mari monitoare dispuse in fata fanilor), cu un fond bun, cu forme ce sufera imbunatatiri usoare (auzeam ca se plang unii tot la bere de lipsa indicatoarelor spre locurile de campare sau catre Piata Mare) dar care, la sfarsit de zi, imi permite sa-mi amintesc cu placere de ARTMANIA! Felicitari organizatorilor pentru Sibiu 15-17 iunie si va garantez ca veti avea parte si de mai multi fani daca MY DYING BRIDE va deveni traditie si la editiile urmatoare! Iar pentru cei ce nu au fost: habar n-aveti ce ati pierdut!

Iunie, 2007

PS. Dupa cum se stie, site-ul meu este unul strict informativ si atipic,… asadar, si de data asta, fara fotografii.