The post Vechiul neuitat appeared first on Kogaionon.

Poate că nu e mare lucru DBE, poate îi dau eu o importanță prea mare; e clar că nici financiar nu sună atrăgător, în acest format. Nici nu este, pentru că pasiunea și necondiționarea nu sunt repere de succes pentru o gândire pragmatică.

Dar DBE produce zâmbete, coagulează stări și trăiri complicat de descris sau de comparat. Se bazează pe vibe-ul Underground, și aici va rămâne. Nu va fi mai mare și nici nu va face compromisuri esențiale.

Am rămas copleșit de feedback-ul primit pe FB și Instagram; asta mă încredințează că suntem pe drumul corect. Atât timp cât există o muză, motivația și bucuria sunt pe mâini bune. Mai mult, când radicalizarea cotidiană duce la mult hate, DBE se reactivează ca o “punte cathartică”. Hai că deja o dau în bălării cu semanticile numerologice, așa că mă opresc aici. Cine simte, dorește și vede.

Noua ediție va îmbina trupe care n-au mai cântat în România, altele care nu au mai ajuns de multă vreme pe la noi și unele care au fost anunțate în trecut, dar nu au mai ajuns din diferite cauze.

Nu cred că vor fi trupe românești, pentru că ele oricum au oportunitatea de a cânta oricând pe la noi, iar ca să aibă sens prezența lor, ar trebui să fie ceva cu adevărat special. Dar cine știe?

Mi-am dorit câteva trupe în premieră, cu care vorbesc de mult timp să ne viziteze, dar se pare că nu s-au aliniat astrele nici de data asta. Așa a fost să fie. Însă, dacă tot am decis să ne vedem în august, atunci continui să aleg și să nu culeg. 90% din line-up e deja setat; rămâne să decid dacă încep o promovare jucăușă sau pe toată odată, ca la precedentul. Să vedem cum va fi iarna și dacă muza mă va sufoca cu idei inspirate. Așa ar fi frumos.
Detalii tehnice, logistice și artistice vor urma.
Atât pentru acum; e timpul să-i permitem noului anotimp să ne surprindă cu magia lui.

Poate îl vom surprinde și noi!

Noiembrie 2024

The post Puntea numită 11 appeared first on Kogaionon.

Da, sunt subiectiv. Dar cum as putea fi altfel cand nu exista zi fara sa ma gandesc la el…

L-am pregatit oaches, cu un line-up mai mult decat incitant, cu o amprenta underground si mai pronuntata.

L-am gandit sa inceapa noaptea, exact cand e luna plina, pentru ca la ultimul ritual se intamplase ceva nedeslusit pe cer. De fapt a fost o timida bucurie sa descopar ca fazarea lunii coincide cu perioada la care ma gandisem pentru noua editie. Si cum e tentant sa fim atenti la semne, mi-am permis sa insailez ceva discret, dar cu sens.

Am gandit un melanj de trupe care sa surprinda, chiar sa incante pana si pe cei mai carcotasi dintre noi. Stiti ca nu m-au deranjat niciodata carcotelile, pentru ca cei prezenti erau tot timpul chll-out. Si daca voiau sa fie altfel, realizau ca la DBE e intotdeauna altceva. Si ne conformam cu totii. Sau, ma rog, majoritatea. Nu avem dreptul noi sa le luam dreptul celorlalti de la sportul national pe care il practica continuu. Acolo e clar ca hidratarea interioara este diferita.

Chiar daca suna putin exclusivist (nu ma bucura dar nici nu ma deranjeaza) stim cu totii ca DBE este acea evadare din cotidian de care avem nevoie, pe care o asteptam ritualic, cu nerabdare, curiozitate si placere.

Legat de semnificatia ritualului 10, anuntat pe 10.10, la 10:10, cu o luna plina si alb negru in afis, provoca cumva si incerca sa alinieze necunoscute, multe intangibile.

Am avut multe retorice legate de resetul pe care ar trebui sa ni-l dam, fiecare dintre noi, daca e sa ne raportam la numerologie, la acest 10. Daca a venit timpul sau ar trebui sa mai asteptam.

Este vorba de eliberarea de trecut, de o regandire, de optimism, de curaj, de alinieri de energii pentru noi traiectorii si inceputuri, de dorinta de libertate, de creativitate… este numarul destinului, un numar karmic, special.
Este un 10 al naibii de provocator, nu doar o alaturare simpla de 2 cifre.
Presupune resimtirea energiei liderului, dar amplificata, de aici si semantica “the ascending of verve”.

Am sovait mult la decizia de a continua cu DBE, dupa o alta intrerupere de un an. La fel cum am facut simbolicul altar de lumanari la 9, pentru mine noul ritual devenise obsesiv in semnificatii numerologice. Aveam senzatia ca ma joc inconstient cu focul, dar venise timpul sa decid. Si am ales sa continui. Insa trebuia sa fiu nu doar pregatit mental, dar si antrenat pentru asta.

Pe langa bucuria tuturor ca se va intampla un nou DBE, piticul interior ma tragea de maneca si-mi spunea continuu sa fiu atent, prudent, sa procedez corect fata de mine, sa nu creez asteptari celorlalti si eu sa nu cred total in ceea ce starnesc. Mai ales ca anumite directii imi sunt cumva antamate pentru o perioada de timp. Si piticul imi tot repeta: nu te folosi de DBE pentru a-ti ascunde anumite frici sau temeri de ceea ce va urma sa se intample, candva. Il auzeam dar ma amageam ca el stie ca nu am timp sa-l aud.

Nu stiu de ce am ajuns in aceasta etapa gri a cotidianului, dar e clar ca mai am de lucru cu mine, pentru a fi pregatit sa gestionez cel de-al zecelea ritual exact cum am aflat ca trebuie. Universul lucreaza si ajuta, insa nu este suficient, daca doresc coabitare.

Probabil ca fiecare din noi va trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa ne dam un reset, sa acceptam ca sistemul de valori se va schimba, radical pe alocuri. Ceva se intampla deja in Univers, suntem mai degraba ingrijorati, unii chiar panicati, insa nu toate obstacolele pot fi ocolite. In cazul de fata, sunten nevoiti sa il infruntam, sa trecem peste el.

Cu alte cuvinte, distantarea sociala ne va ajuta sa stam mai mult cu noi, pentru a reinnoi comunicarea cu noi.
In cele din urma, totul graviteaza in jurul acelui termen uzitat sau ignorat constient, dar care ne-a aratat intotdeauna calea: iubirea. Chiar cred in ea, in forta ei, in terapia ei. De fapt, asa s-a nascut DBE.

Va fi bine, sigur ne vom revedea. De data asta nu mai depinde de noi. Dar ar putea incepe cu fiecare dintre noi.

Imbratisari doar virtuale,
Doru

PS. Pana acum m am tinut de cuvant, versus ce am promis in urma cu jumatate de an. Se dovedeste insa ca nu e suficient:
https://www.darkbombasticevening.com/ro/cateva-detalii

28 martie 2020.

The post Dor de DBE appeared first on Kogaionon.

Martin continua cu al lui festival si iata ca pestera din Balve revine loc de pelerinaj pentru multi profeti. Anul asta mi s-a parut a fi mai plin fata de prima editie, dar atunci cica a fost sold out, acum nu. Tricouri negre din abundenta, multa bere (de calitate naspa), merch generos si foarte multe concerte, asta am gasit la Prophecy. Am ajuns imediat dupa A Forest Of Stars, nu ca mi-am dorit sa-i evit, doar ca nu m-am putut tigani cu pilotul, sa-i dea mai tare printre norii aia, sa ajunga mai devreme. Oricum am aterizat in Dortmund la timp si zborul a fost chiar lejer, e asfalt bun in cer. Si daca nu zbori mai mult de 3 ore, te-ai scos. Este chiar foarte scurt, daca reusesti sa tragi si o aroma de somn, de aia care se poate lasa cu gura intredeschisa (mai si picura din ea cateodata, ca la altitudine mare se face usor condens) si/sau sforaituri dark. Devine lung doar atunci cand nu ti se intampla tie, ci vecinului tau de scaun.

Am avut norocul (bine, programat din timp) sa-si sincronizeze Razvan drumul cu al meu, asa ca ne-am uschit imediat din aeroportul Dortmund, platind stationare pentru 15 min, parca 5 eur. O fi mult, o fi putin, habar n-am. Stiu doar ca la intoarcere, cand mi-am bagat jetonul in aparatul de parcare din Otopeni (al doilea aparat, ca primul pe care il aleg nu merge niciodata), a aparut pe display suma de 336 lei. Doar pentru 2 zile? Hmmm, na, asa e cand nu am gasit loc mai in spate si eram si putin stresat ca nu voi ajunge in timp util la poarta avionului. Degeaba e lowcost tariful de zbor, cand restul din jur recupereaza cu tupeu. Ah, da. Mi-am luat bilet cu prioritate la acces, un fel de VIP mai palid pentru cei neinspirati si care prefera sa-si plateasca nerabdarea. O mare teapa. Te baga in fata celorlalti, asa e, dupa care ajungi sa stai ca tembelul in autobuzul fara AC, dar cu usile deschise, sa ai totusi ventilatie naturala, dar sa nu uiti ca nu e electric, adica sa bagi pe nas si ceva noxe de la esapament.

Asta a fost la dus, ca la intors, dupa o intarziere de o ora petrecuta intr-o sala de asteptare trista si claustrofoba, m-au grabit sa stau afara, in soare, sa ma bata si vantul, pana cand un nene ne-a facut semn ca putem urca in pescarusul ala maghiar. In decurs de 4-5 ore, acea sala i-a rezolvat pe toti turistii din marea familie europeana, adica doar pe romanii din CJ, SB, capitala si TM. Cu siguranta ca rudele noastre mai din vest au bulanul sa astepte in alte sali, unde poti avea si un bar, de unde sa-ti poti cumpara un sandvis sau sa bei o cafea. Dar la romani merge si cu un vending, cu stat cu curu’pe trepte sau pe jos, ca prin grajdurile alea curate, ridicate cu fonduri nerambursabile.

Nu mi-a placut deloc acest aeroport german, tot la intors ma refer, personalul lucra de parca eram vinovat ca am ajuns acolo. Inteleg ca erau stresati din cauza aglomeratiei, dar nu cred ca baga mai mult de 8 ore pe zi, sa fie ultra-super istoviti. Sau ma rog, e treaba lor, doar ca nu am simtit acea prietenie romano-germana declarata de mai marii nostri. Mai ales cand li se pare ca pasta de dinti si minusculul parfum, ascunse de ochii curiosilor, nu sunt puse la vedere, intr-o pungulita transparenta, separate de restul bagajului. Acolo toata lumea trebuie sa vada cu ce ma spal pe dinti si cu ce parfum ma dau! Bine, probabil ca in gandirea socialista, daca am si eu sansa sa le vad pe ale celorlalti, se compenseaza cumva. Cine stie care o fi rationamentul, o aberatie pe care am mai gasit-o doar in vreo alte 2 aeroporturi europene. Si mai misto este cand te intoarce, cand nu poti sa o faci prin acelasi loc, asa ca dai o tura de juma de aeroport, apoi cauti sa cumperi cea mai transparenta pungulita din Germania, in care sa-ti pui obiectele alea incendiare, care ar fi pus in pericol securitatea aeroportului, dar si a avionului. Insa a fost ok, ca oricum ajunsesem cu vreo 4 ore mai devreme, trebuia sa petrec timpul cumva.

Am vrut duminica dimineata sa vizitez Dortmundul, sa gasesc ceva magazine deschise, sa ma plimb prin centru, ca un turist autentic. La ora 10 eram pe pietonala eu si cu cativa oameni ai strazii, care se trezisera si isi strangeau paturile din fata luxoaselor sedii corporatiste. Nici un magazin deschis, doar cateva shaormarii ce puneau la ars grasimile animalelor moarte pe care urmau sa le ofere clientilor (alaturi de maioneza, mustar, suc de rosii) si cam atat. A fost fain ca, dupa clopotele trase in disperare de un matinal catolic, de parca-l atacau vikingii, l-am auzit pe un nepot de-al lui Wagner ce rupea un organ de ala cum doar la Anna von… mai auzi. Am intrat in biserica, ma rog, mai degraba o catedrala de dimensiuni mai mici, unde cativa omuleti vorbeau in limba lor cu Dumnezeu, pe o coloana sonora impunatoare. Cam putin tineret pe acolo, asa am vazut. Asta e, se cam dilueaza ritualul crestinatatii prin toata Europa, pare sa fie timpul pentru o noua religie, care sa ia locul actualei, dupa 2 milenii cu bune si cu mai putin bune. Omenirea are nevoie de o forma de religie, pentru ca se doreste a fi pastorita, cu sau fara voia unor continuu neinitiati. Oricum, momentul din biserica mi-a placut, dar nu am stat foarte mult, ca trebuia sa gasesc un ratat care duminica dimineata sa munceasca, sa faca macar o cafea. Am gasit, in sfarsit, locul unde sa-mi bag o mahoarca, asa cam ars-o vreo doua ore pe un scaun confortabil, privind la cateva grupuri de nemti ce incepusera sa se aseze pe la mese si sa se comporte foarte militaros si sincronizat: de fiecare data cand venea ospatarita, toti ridicau mana la fel si in acleasi timp, dupa care vedeam halbele de bere care se goleau rapid si tot asa. Cred ca unul era bolnav, nu a ridicat mana, a cerut doar o apa, hmm. Era deja ora 11, mi-am amintit de ruralele birturi de la noi, de barbatii care isi asteapta cuminti sotiile de la biserica, stand la umbra terasei si vorbind despre ce mancare vor pregati la pranzul duminical.

In rest, un oras anost, sufocat de amprenta post-industriala ce conta candva economic. Sa revin la pestera, la zilele de vineri si sambata. Vreo 40 min de mers cu masina de la aeroport, totul civilizat, curat, ingrijit, un rural pe care mi-ar placea sa-l vad candva si la noi. Am ales sa nu mergem pe drumurile express, ca era vineri dupa amiaza si erau stau-uri mai peste tot. Nu stiu cum fac nemtii astia, dar parca nu taie niciun copac, niciodata, asa de multe paduri au pe kmp, iarba aia e vopsita tot timpul in verde si tunsa uniform, soselele sunt asfaltate decent si cu marcaje utile, masinile tot timpul curate si da, mult mai noi, ca alea vechi stim unde sunt. Ca sa-mi respire privirea, nemtii au decis sa nu perimetrizeze terenurile cu garduri opace sau chicioase, astfel ca totul era de un bun gust senzational! Ce inseamna sistematizarea si disciplina! Am stat la un hotel intr-o padure, pe o colina, si acolo superb peisaj. E adevarat ca scaunele de la terasa erau legate cu sarma noaptea, dar de ce sa avem doar noi probleme de astea? Am vazut caprioare, veverite, cai fara numar, dar si ceva cai putere decapotabili care roiau alene pe acolo. Da, frumoasa partea asta rurala a Germaniei, chiar daca totul tine de carbunele de pe vremuri.

Si acum sa revin la festival. O sa povestesc doar de trupele care imi vin in minte, nu in ordinea in care au cantat.

Sun of The Sleepless a sunat naspa. Parca pe ultimele 2 piese am mai inteles ceva, in rest, hmmm. Multa forta in vocea si in riffurile lui Markus, insa acel BM avea nevoie live de mai mult.

Katla mi-au placut, s-a simtit o emotie dar si o stangacie, probabil de la lipsa cantarilor in fata publicului. In cazul de fata discutam de peste 1000 de omuleti, asa ca nu se putea fara putin stres. Gummi parea cel mai sigur pe el, fiind cumva si live driver-ul trupei.

Alcest au cantat foarte frumos, clar a mers uns la inimile fanilor. Acum ca nu au bagat nimic nou, desi asa au promis, a fost o oarecare dezamagire, ca doar de cate ori sa reincalzesti aceeasi supa? Insa cand semnezi cu un label mare, iti asumi doar teoretic ca este trupa ta, in rest devii o masina de facut bani pentru ei dar si pentru tine, jucand piesa pe care ti-o impun altii, chiar daca nu te simti confortabil. Eu am vazut concertul subiectiv, ca pe un capitol incheiat intr-un mod public, urmand sa treaca la un alt nivel.

Empyrium tot ca pe o ciorba reincalzita am privit-o, pentru ca artistii au cantat aceleasi piese, urmand sa pregateasca ceva special cu noul album. Cum ei sunt trade mark-ul labelului, o asemenea intalnire cu publicul a fost ceva firesc si am vazut ca feedback-ul a fost la inaltime. Mie personal mi-a trezit un sentiment de cantec de lebada, adica inca un subgen nisat care pare ca moare frumos, pentru ca nu par sa fie prea multe trupe sa le urmeze ca stil sau ca influenta. Ca mor si eu cu el, toti murim, mai devreme sau mai tarziu. Nature Mysticism, cam asta e vibe-ul, m-a bucurat reascultarea acestor piese, insa pasiunea de pe scena a fost cel putin la jumatate fata de cum i-am vazut la Brasov. Mda, sunt subiectiv, stiu.

Fen au executat cu multa forta cantarea, dar, ca de fiecare data cand ii vad, parca as vrea sa vad mai mult. Nu stiu unde se sparge atmosfera aia mentala, ca dupa 2-3 piese m-am plictisit din nou.

Vemod i-am vazut pentru a treia oara, recunosc ca eram curios sa vad cu ce vin nou. Maioneza s-a taiat de la prima piesa, cand au bolmojit un amestec de stiluri, din care se desprindeau ecouri shoegaze, melodicitae de neinteles si aproape deloc dark. Au inceput apoi cu piesele vechi, s-a intrat in atmosfera, doar ca eu am plecat. Daca acum cativa ani am ramas masca vazandu-i in aceeasi pestera, acum m-am dus sa bag o mahoarca. Mai bine sa ascult albumul nou si apoi sa emit ipoteze. S-ar putea sa ma insel si sa nu va derutez. Eu sunt deja.

Darkher a venit acum in formula de doi, cred ca a sunat excelent in aceasta combinatie, voce, chitara, baterie. Mi-ar placea sa-i revad, dar in fata la 100 de oameni, eventual sa stau jos undeva.

Farsot au sunat bine spre sfarsit, cred ca ceva probleme cu sunetul. Tinand cont ca asteptam Coldworld, cred ca nu le-am acordat atentia cuvenita. Insa au ramas undeva in lista cu suprize inca neexplorate. Pe de alta parte, debutul live a lui Georg, cu acelasi line up ca in Farsot, a sunat excelent, insa nici bine n-a inceput, ca s-a si terminat. Doar 3 piese, aia e.

Mi-ar fi placut sa vad mai mult din Bethlehem, cred ca a fost trupa cea mai apreciata dintre toate. Discutiile prelungite cu Fursy m-au tinut departe de pestera, am ajuns de-abia la final, dar ce-am auzit m-a fascinat. Sigur trebuie sa-i revad, mai ales ca dupa ascultarea ultimului album era cat pe ce sa-i aduc la DBE, doar ca un impresar sucit mi-a futizat fengshui-ul.

Tot un regret m-a cuprins cand i-am vazut pe cei de la Laster, trupeti cu care agreasem sa vina anul trecut si m-am sucit, ca ar fi fost prea multe trupe, bla bla. Fabulosi cei 3 mascati sau extraterestri, ca asa aratau pe scena! Post BM plin de energie, chiar trebuie adusi rapid de cineva si pe la noi!

Auzisem in aeroport o replica marfa: trupa pe care imi doresc sa o ratez! Ei bine, da, e vorba de Mortiis. Am stat 2 piese, m-am uitat la cum e machiat, la ce urechi taiate si nas carn si-a construit pe fata, la bannerele care trebuiau sa ma arunce in dungeonul abisiatic, mda, muzica de joculete video si cam atat. Toata stima pentru ce a creat el in urma cu decenii, ma refer la primele 2 albume, la Vond, la Fata Morgana, dar live, toata aceasta mascarada mi se pare plictisitoare, daca nu inutila. Bine ca nu l-am mai chemat la DBE.

La Year of The Cobra am stat foarte putin, desi inceputul mi s-a parut tare fain, cu toba aia misto. A inceput apoi vocea feminina si m-am taiat. Stoner Doom ul asta american m-a fugarit spre alte povesti in afara pesterii.

Si a fost Strid. Cred ca a fost al doilea motiv pentru care am venit anul asta. Primul a fost ca vreau sa fiu alaturi de Martin, cum si el a fost de atatea ori alaturi in Romania. M-a socat din prima sobrietatea celor de pe scena. Era clar ca discutam de BM. Dar de ala cu care am crescut, ca gandire, ca filozofie, adica nu doar muzica, machiati, zgomot si circ cu fumigene si imbratisari pe scena, eventual tricolor local purtat pe umeri. M-a socat nenea ala cu bentita care baga la tobe de-mi era rusine ca nu am mai auzit de un asemenea smecher. A batut in toate felurile, tehnica si maniera de avangarda m-au rupt! Mi-a luat o zi sa inteleg ca totul avea o logica simpla, ca acel personaj nu era altul decat Svein, si daca spun Fleurety cred ca e suficient.

L-am vazut si pe Calin Raduta, probabil cel mai energic dintre toti muzicienii de pe scena, faine riffuri. Insa greutatea sunetului era dirijata de Ravn, care statea impunator si baga continuu, de mi s-a facut pielea de gaina. Nu vreau sa povestesc mai multe, pentru ca orice cuvant pe care as dori sa-l asociez descrierii mi s-ar parea nepotrivit. Da, exista muzica si fara refren, exista Strid. Mi-au placut la nebunie! Daca nu intrai in stare, sigur anumite pasaje puteau sa ti se para monotone. Eu nu am avut nici timp si nici starea sa ajung acolo. Sunt sigur ca am fost printre putinii care au apreciat acest show. Si nu o spun pe ton de aroganta, ci impacat cu ideea ca vechiul daca nu e exprimat glam, cu ceva marketing bombastic, ramane in umbra.

Si cam asta in materie de cantari. Recunosc ca nu mi-au lipsit cantarile cu multa coreala, mai ales in maniera vocala, care sunt prezente cam peste tot pe la festivalurile de gen. Asta poate insemna ca bula Prophecy se raporteaza la trecut si la anumite nise muzicale underground ce tin de trecut. De altfel, am vazut foarte putin adulti sau juniori, ceea ce poate ridica un semn de intrebare pentru viitorul festivalului. M-am intalnit cu un muzician care a fost si la primul DBE, implicat mai demult in scena Neofolk, care mi-a spus ca acest stil s-a ancorat in anumite limite si nu doreste sa se transforme, fapt ce ne arata ca putinele evenimente de gen aduna cam aceeasi audienta, indiferent in ce loc al Europei s-ar tine. Avem un exemplu recent, chiar in acelasi weekend, pe un vas in Marea Baltica, care a reusit sa adune trupele cele mai consacrate dar si acel public tinta ahtiat dupa astfel de sonoritati. Ca o fi de bine sau de rau, vom vedea in viitor cine mai e dispus sa puna pe plita aceeasi ciorba, dar servita cu tacamuri diferite. Daca e sa privesc strategic, Prophecy trebuie sa se reinventeze, sa-si scoata omuletii din confortul muzical uzitat constant si sa provoace prin noi trupe, diferite, nemaiintalnite si care sa vina cu o muzica originala. Probabil ca E-L-R poate fi o buna alegere pentru viitor, dar este prea putin si prea light. Dar label-ul si-a aratat deschiderea. Mai mult, mutarea lui Martin in America va trebui sa duca la o alegere pe geana de trupe de pe acest continent care sa rupa si in Europa.

Am vazut si o expozitie cu ceva tablouri legate de trupele participante, nu mi s-a parut nimic deosebit. In rest, ca aspect logistic, nu-mi pot gasi explicatia, nu stiu care a fost motivul pentru care acolo nu erau cozi la mancare sau la bautura. Desi era o gramada de lume, doar in 2 puncte se intampla vanzarea, hmmm, eficienti totali. Noi suntem cel mult eficace. Bravo lor!

Au fost ceva romani la festival, cred ca am fost vreo 30. L-am vazut pentru prima data si pe Alex fara standul lui de merch, e clar ca exista viata si fara Beauty of Pain.
Una peste alta, o experienta reusita. Vremea corecta, desi, dupa miezul noptii, devenea o provocare. Insa cu licorile langa tine, soarele poate sta pe cer si noaptea. Ah, ba nu, luna sta. Da, a fost senin si luna plina, de asta era atat de luminata luna. Sau luminoasa? Asta sa ne spuna profetii de la Prophecy, dar peste 2 ani, ca anul viitor festivalul se va tine in America. Si in 2021 vor aniversa 25 ani de la infiintarea labelului, deci se prefigureaza o mare mahmureala si nu numai!

16 septembrie 2019.

The post Un altfel de profetie… appeared first on Kogaionon.

Asadar, ce e mult nu e putin, asa, din putul gandirii dip.

Cum traficul pe valea Prahovei nu este cel mai prietenos in aceasta perioada, m-am inarmat cu ceva rabdare, asa ca un drum pe care-l parcurg, de regula, in maximum o ora si jumatate, l-am facut in 3 ore si ceva. Eh, bine ca a fost numai atat. Eu sunt nimic pe langa cei peste 5000 de omuleti care au venit de peste tot, inclusiv din afara tarii. Festivalul creste organic, fara alte ingrediente stilistice care sa atraga si alt popor, si asta e numai meritul lui Dan, care si-a propus sa faca ceva mult mai mare si mai de impact, dar cu foarte multa rabdare. Am inteles ca pe viitor va dezvolta componenta culturala prin alte activitati de prin imprejurimi, ca sa nu se rezume doar la cantari, tras cu arcul si betii crunte. Evident ca cei odata adusi la Rasnov au de unde alege, daca tot sunt pe acolo, dar ceva concepte organizate si integrate in festival ar da mai multa culoare, accentuand identitatea festivalului.

Voi scrie cateva randuri despre cum m-am simtit eu, pentru ca am fost invitat (e by default deja pt mine… ce sa fac daca am fost sursa de inspiratie) si pentru ca stiu detenta si nebunia DIY a organizatorului, care nu pot fi ignorate. Nu mai stiu cum si de unde a plecat, dar stiu ca nu se lasa si vrea sa ajunga sus, nu numai cu evenimentele.

Subiectiv sau nu, aceasta editie a fost cea mai reusita, cel putin dpdv al organizarii. Cele doua scene mari dispuse inspirat aratau impunator, sunet excelent, jocuri de lumini explozive, intregul spatiu a fost rearanjat mult mai aerisit, cu siguranta ca poate sa incapa un numar dublu de persoane. Mancare si bautura din belsug, la preturi prietenoase, daca e sa ne raportam la astfel de evenimente, cu vendori diferiti, dar profi. Toaletele curate, am inteles ca si dusurile, spatiul de campare la inaltime, echipa de voluntari peste tot, curatenie pe la mese, ce sa mai spun? Plus constructia zonei VIP, un adevarat deliciu pentru cei ce au avut acces la concertele din pestera si alti ceva invitati.

Am ajuns joi pe la 5, am inteles ca dimineata a fost o ploaie masiva care a scurtcircuitat cabluri, fire si multe altele, dar s-au rezolvat. Mai erau sincope pe la baruri sau la standurile de merch (achizitia de produse se facea pe baza unor carduri achizionate acolo), ca na, tot pe curent electric functionau. Dar nu cred ca a fost o mare problema, nu este un festival urban, e totusi la poalele muntelui, cu minimum de infrastructura, care functioneaza corect in conditii de vreme normala.

L-am intalnit pe Dan chiar imediat dupa ce am intrat, dar nu inainte de a ne saluta cu cativa focosi DBE-isti, ale caror zambete sincere le tin minte si acum, imediat cum ne-am intersectat privirile. Uhhh, dupa ARTmania (am scris despre asta in Editorial), din nou… fain sentiment!

Si hopa si Lao in fata mea, eternul zambitor, cuceritor nu numai de inimi, care avea sa bage cu trupa lui cu multi HHH duminica, dupa o runda de jurizare prestata cu o zi inainte.

Ca sa se rezolve noroiul, au fost aduse paie in nestire, amplasate peste tot, astfel ca puteai pasi cam pe oriunde, fara a te murdari zdravan. Nu i-a trecut prin cap lui Dan sa le “ecologizeze” un pic, heh, ca prea miroaseau a oaie, mai ales in zona de food, dar cu rachiu si multa bere se disipa aroma. Si cred ca doar eu ma strambasem putin, ceilalti din jurul meu par sa nu fi avut vreo treaba. Am stat pret de o tequila la masa cu Gixu, era cat pe ce sa-i arunc hamburgerul impresionant al lui Buti, care statea pe acolo parca pierdut, noroc ca era pazit strasnic. La o masa mai incolo l-am zarit si pe Edmond, care incerca sa aiba grija de cei 2 fii pe care i-a adus cu el, curajos tata si barbat! Al treilea a ramas acasa cu Alina, probabil ca la anul vine cu formula completa, poate chiar vor baga pe scena ceva drujbe, cine stie.

A inceput sa picure, apoi sa ploua, cand pe scena a intrat Din Umbra. Carismatic vocal, cu inflexiuni ale vocii chiar reusite (alea clean nu m-au coafat, ma duceau spre Evergrey), a facut ceva atmosfera pe acolo (stiu ca baga sau a mai bagat si in alte trupe, dar lecitina ar putea deveni sora buna cu memoria mea in ultima vreme, si cum nu bag, le mai ciufulesc), muzical nu m-a prea dat pe spate, dar a fost placuta vizionarea concertului, ferit de ploaie, dar cu mirosul de osanza pe la nas. Tequila ar fi tb sa o beau cu Lus, dar m-a tras in piept, el plimband o bere dintr-o mana in alta, de parca era in misiune, undercover. Datorita lui am descoperit acea zona de VIP, care imi oferea si posibilitatea unei panorame, chestie esentiala in bucuria oricarui sagetator. Nu m-am mai desprins de acolo pana ce Paradise Lost se incapatana sa continue in nestire cu gherlele actuale versus nostalgiile din tinerete.

Recunosc ca m-am simtit fain si datorita unui vin rosu descoperit la un stand, chiar imi pusesem in gand sa-i golesc rezerva, n-am reusit. Si chiar am fost ambitios, mult mai hotarat ca in alte dati. Ca m-a facut el pe mine, asa e la lupta: doar unii castiga. Au aparut si au disparut tot felul de cunoscuti si necunoscuti DBE, la masa noastra aparuse Bogdan, cu care trebuia sa celebram lansarea la apa a Kogaiononului, cu lichide colorate, alaturi de Lus. Am ars-o noi putin ca fetele mari sau ca baietii neinceputi, insa a trebuit sa dispar la toaleta si, cand m-am intors, ambii au disparut, s-au evaporat. Stiau probabil ce urma sa se intample, masa era tot timpul plina cu de toate, urma treaba la greu. Nu i-am mai vazut, ei chiar venisera sa vada concertele. Foarte bine, inspirati bajeti!

Eu, dupa cum am declarat, poposisem o singura seara, doar sa-l salut pe Dan si sa simt atmosfera. Ca am vazut si ceva trupe, a fost bonus. Voiam sa le mai dau o sansa celor de la Katatonia si Paradise Lost, trupe cu care am crescut, continui sa le iubesc primele realizari, dar la ultimele concerte m-au dezamagit.

Au cantat tot felul de trupe, nu prea am inteles mare lucru, mult zgomot, foarte multe idei de povestit acolo unde muzica nu ma incanta, mi-a aparut si rocarul anual Jack Norris, parca cu mai mult par in cap ca anul trecut si fara cararea pe mijloc a la Hrusca, a fost cam singurul care mi-a tinut piept la acatistele bahice. Am bagat si cateva seturi de fripta pe coreala de fundal, sa fie adrenalina, cred ca l-am dovedit, daca imi amintesc ce maini rosii avea. Ah, da, si pe baricade au ramas Iulian cu Gina, dar ei cu bere, ca reteta la ei nu se schimba.

Milu si Paul la datorie cu tuburile lor, cred ca au prins si ceva cadre, dar nu cred ca ar fi intelept sa le faca publice, nu se imbogateste nimeni si nici nu se stopeaza incalzirea climatica cu ele.

Costin cu Gina si Dan au stat prin apropiere, nu am povestit noi prea multe de data asta, erau preocupati cu cantarea de a doua zi, dar erau zambitori, deci de bine.

Din neant a aparut si Coro, cred ca era ceata sau deja prea tarziu, ca ne-am salutat cu al nostru DDB (nu sunt vremurile sa o dam public), parca el mi-a povestit ceva de noul Crimson Moon. Sau poate ma-nsel? Mama ei de ceata vinoasa!

Cu tricou cu Wolvennest s-a asezat la masa noastra Radu, cel cu care am ars-o maxim la Fauna, dar aici nu ne-am sincronizat. Ori s-a imbatat el inaintea mea, ori a ramas sa ne revedem, sa stabilim cine a fost vinovatul. Chiar habar n-am. Asa e cu blajenii astia.

Se adunasera deja multimi pe acolo, Dan era in centrul atentiei si era normal, totul se intampla acolo datorita lui. Si da, l-am vazut fericit, la cat mai puteam eu sa vad la acea ora.

Mi-a ramas pe retina concertul Sur Austru. A sunat mai bine ca pe album, se vede ca au avut parte de un sunetist istet, cine credeti? Normal, Horatiu, care a venit doar pentru ei, dupa care a plecat spre ale lui multe. Nu inainte de un hug si de un zambet aspirational spre ceva ce ar putea sa se mai intample undeva, candva, cumva. Mi-a spus ca urmatoarea lui escala de suflet e Posada, alt festival renascut, cu multa traditie si care anul asta va aduna cel mai mult popor, cu line-up-ul pregatit. Eu m-am setat deja pentru Prophecy, chiar vreau sa traiesc in prezent. Sa-l vad iar pe Edlund manga de beat incercand sa scoata o Gaia, e deja mult prea mult. Sau iar cu nea portughezul cu Vampiria, pfff… S-a ocupat deja Dan si readuce Rotting Christ la anul, ca e tare iubita si cum inca la nuntile metalistilor nu au fost invitati sa cante, macar sa bifeze si sa rebifeze evenimentele clasice. Iar cu Soen si Prog-ul nu ma impac si gata. Inca mi-au mai ramas urme pronuntate pe tricoul virtual de la Opeth, din weekendul trecut.

Katatonia a fost un concert tras de par. Pana si cei din primele randuri se straduiau sa mimeze orgasmul, desi trupa favorita era pe metereze, slagaruia la greu. Depresie la pachet, varianta light. Cat despre dark, hmmm, ceva de caminul cultural de pe vremuri, cum povestea bunicul. Bine, la el era macar autentic. Lalaiala continua nu-mi dadea pace iar solo-uri atrofiate, cu o voce lesinata imi zgariau urechile. Clar ca Voltaj e Grindcore pe langa ei. Si ce minunatie au putut scoate in in urma cu 26 ani, pff!!! Deja imi inchipui un afis in Bucuresti, Katatonia in Expirat, sa se stie clubul unde vor canta. Expirat in Katatonia oare cum ar suna? Cam la fel.

Mda, s-or fi reinfiintat ei de amorul amorezilor, poate ca mai aduna si public, foarte bine pt ei. Eu skip total!

Au mai fost pe scena ceva saltareti, coreala de aia ce merge cu fripta si cu alcool mustit. Mai dansa Jack al meu pe cateva acorduri, sarea sa-si ventileze palmele, dupa care revenea la masa, cu privirea lui blajina si pierduta in ancestral. Si tot timpul cu rucsac (oare am scris bine?), ala hipsteresc, sigur era umplut cu polistiren, sa stea tot timpul umflat.

Intalnirea de la miezul noptii de pe vremuri a fost acum reeditata, cu britanicii Metalisti Gotici ce au scris istorie misto in urma cu decenii. Inainte de asta, am fost alintat de cine a avut grija de mine (si a avut, la cate pasarele si idei imi tunau prin minte la acea ora 😊) cu o portie de wedges si muraturi spectaculoase! Chiar era nevoie de asa ceva, dupa o zi doar de hidratare de aia periculoasa. Plus ca venea trupa mea favorita din anii 90, Paradise Lost. Toata lumea stie (cred) ca pana si cainele meu de atunci a fost botezat Mackintosh, Meckki, varianta scurta. Iubire mare, totala, ce mai!

Prima piesa nu s-a auzit bine. A doua parca a fost mai bine, pentru ca era mai tare. E ca mancarea, cand nu e buna, mai pui sare, apoi piper, apoi mai bei ceva si gata, ti-a trecut pofta, chiar te-ai saturat. Dar tot nu intelegeam ce face nena Nick, ce dreak canta el pe acolo. Dupa mai bine de jumatate de concert, am facut finalul. Imi ajunsese. Ultima data ii vazusem pe la Arene si am plecat la fel de dezamagit. Important este ca le-a placut oamenilor. Stateau in primele randuri, ridicau mainele, aplaudau… faina atmosfera. Eu, chietros cum ma stiu, dar neafectat, din contra, hepi.

Si cam asta a fost REF-ul meu pe anul asta. As fi vrut sa vad Candlemass si Bloodbath, sa vad ce vrea Mortem cu noul proiect, vechi de cand e lumea, plus sa inteleg de ce atat de multa lume moare dupa Mgla, ca nu am apucat sa-i vad. Chiar alaltaieri am ascultat o piesa noua, da, foarte bine executata, dar sa mor daca am vazut vreo urma de inovatie. Probabil ca live au alta dimensiune. E ca Hypocrisy, suna perfect, dar nu am vibe la ei, desi mai toata lumea imi spune ca ma insel. Ok, cand toti sunt beti in jurul meu, eu ce sa le fac, ii las sa vorbeasca si le mai torn in pahare. Sau nu, era aia cu: atunci cand toata lumea iti spune ca esti beat, da, da…. Asta era! Mi se trage de la noul Belenos, pe care-l ascult acum: suna foarte bine, dar cam atat. Atipicul asta din mine, la naiba!

Nu pot sa emit pretentii sau sa-mi dau mai mult cu parerea despre ce a fost acolo dupa (si inainte, ca a mai fost si miercuri un concurs, plus cantari DDD si Bucovina), nu am stat in ploaie, nu am rezistat eroic cele 5 zile, nu am scos apa din pestera inundata, care sigur a imprimat amintiri unice in memoria celor prezenti. Dar e clar ca a fost misto pentru toti cei de acolo, au avut o abundenta de trupe, pe toate gusturile, de toate marimile, au dat material de barfa dar si de satisfactie totala! Nu conteaza daca esti iubit sau urat, important este sa nu devii ignorat, asa ca e bine daca se scrie, chiar orice, inseamna ca esti viu, heh! Mort de viu, cateodata…

Nu dau din casa dar stiu ca anul viitor Dan va aduce vreo doua bombe, una chiar asteptata de multi. Si da, din alta liga, si mai mare, ca sa creasca festivalul. Impresionant cum cca jumatate din participantii de anul acesta au achizitionat deja abonament pentru anul viitor (in doar cateva zile). Dupa ce vor fi anuntate si ghiulelele, sigur se va tripla numarul celor interesati. Avem nevoie si noi de un minuscul Wacken sau macar o jumatate din Brutal. Am vazut foarte multi adulti, tineret din belsug, e clar ca Rockstadt Extreme Fest este pe drumul corect, indiferent de carcoteala unora sau altora. Oricum nu ai prea multe alte variante de ales, Romania fiind o tara mare dar cu un numar mic de rockeri. Strategia este sa fie adusi cei din afara, ca standardele logistice sunt tot pe acolo, food and drinks la un sfert de pret iar omuletii, primitori ca painea calda fara gluten.

Felicitari Dan si echipei tale inimoase, ati realizat ceva misto tare! Nu s-a simtit deloc canibalizarea cu antol. Verdele de pe tricouri si bratari a fost culoarea la moda, asta si datorita viziunii grafice a lui Costin.

Acum hai cu REF Indoor, ca un refelion, ca omuletii sunt nerabdatori sa-si retraiasca momentele din vara mai pe racoare! Ca pana la anul ne-or mai colinda de vreo 2-3 ori putrezitii greci iubiti si polonezii mascati sau glugati! Am intrat deja in circuitul impresarilor, e de bine, bani si chef sa fie!

Ultima data cand am scris despre festivalurile de vara a fost aici:

https://www.kogaionon.org/articole/festival-metal-arta-sau-afacere/

Cred ca eram mai incordat, ma hotarasem sa continui cu DBE, gasisem sensul. Acum, daca stau bine si ma gandesc, chiar are Romania parte de festivaluri cu tot felul de trupe, exista public, exista atmosfera, vibe, trairi, exista cam de toate. Cam-cam, cum ar zice hotaratul!

5 august 2019

The post Cu sau fara artifica, REF-ul se ridica! appeared first on Kogaionon.

Eu doar ascult muzica si mai scriu din cand in cand, despre ce imi place. Cam asta era fisa postului pana acum vreo 10 ani. Mergeam pe la concerte si festivaluri punctual, nu aveam prea multe care sa-mi placa, pentru ca nici nu era o piata atat de emergenta ca cea de astazi. Plus faptul ca veneau headlineri si trupe de deschidere. In cele mai multe cazuri, nu headlinerii faceau scopul deplasarilor mele. Dar chiar si asa, nu intelegeam de ce nu aduce nimeni trupe din nise muzicale dark, care sunt spectaculoase. Dupa ce m-am plictisit sa tot aud ca doar pe afara se intampla chestii faine live, ca exista sens si in a nu urmari doar cel mai mare, cel mai tare, cel mai cunoscut… am luat decizia sa invit trupe in Romania. Dar nu ca organizator (suna ca naiba pt mine), ci ca un simplu ascultator impatimit de muzici underground, care primea de peste 15 ani muzica de la labeluri si trupe obscure, pe care sa le promoveze cum stia mai bine.

Invitatia trupelor nu insemna sa ciupesc date din turnee europene, ci sa le arat muzicienilor Romania, sa aiba o experienta diferita fata de o simpla cantare, care sa nu fie intr-un club clasic, sa stea minimum 2-3 zile, sa ne cunoastem mai bine si sa aflu cine sunt acesti talentati care au avut inspiratia la un moment dat sa scoata ceva fain artistic. Si, poate cel mai important lucru, sa nu fi cantat inainte la noi. Mi se parea aiurea, si inca mi se pare, sa ne aglomeram toti ce incercam sa facem ceva doar pe unele trupe, cand are balta atat de mult peste. Dar da, trebuie sa-ti cumperi o undita, sa stai pe balta, sa arunci momeala iar si iar, si cine stie, poate prinzi ceva simbolic saupoate chiar pe monstrul din mintea ta. Uneori monstrul din mintea ta nu are legatura cu ceilalti, de aici si primele mele dezamagiri, cand am vazut ca in sala de teatru Reduta din Brasov nu au venit la premiera ARCANA nici macar 250 oameni! C’mon, e ARCANA, premiera, trupa faina, stil unicat, sigur va fi sold out! Si, uite asa, am inceput sa nu mai pierd bani pe timbre, IRC-uri, faxuri, ustensile obligatorii in trecut pentru comunicarea cu trupele. Pierderea era mult mai pronuntata acum, pentru ca la mijoc se adunau cazari, avioane, inchirieri de locatii selecte, etc. Cheltuiala cu food and drinks tinea oricum de ospitalitatea autohtona, mai ales ca si trupele pe care le-am adus veneau fara a cere nusce fee.

Asa a inceput experienta mea “organizatorica” de evenimente. Dupa 2 ani in Brasov, unde eram convins ca este locul perfect pentru multi din tara, care pot petrece un weekend artistic la poalele muntilor, sa mai iasa din cotidian, am decis sa fac un eveniment in Bucuresti, pe scheletul catorva trupe pe care le cunoscusem deja. Pentru ca nu misca mai nimeni in batatura asta Goth Neofolk (parca tot atunci se bagase si Viviana cu Das Ich), mi s-a parut inspirat ca omuletii iubitori de darkuri, nu doar cele metalice, sa aiba sansa sa vada in capitala ceva nume de trupe, nu foarte mari, dar destul de uzitate pe afara, la evenimente de gen. Nu mai tin minte cum a aparut denumirea de Dark Bombastic Evening, probabil tot dupa o noapte de betie, cand incercam sa ma joc, mixand cuvinte care sa aiba identitate dar care sa fie antagonice. Bine, in mintea mea, pt ca sa fii si bombastic si dark suna ca dreak. Dar mie mi-a placut. Evening l-am folosit ca deja ma jucasem cu acel concept de Seri Speciale, doar nu faceam concerte clasice (asa m-am incapatanat eu sa cred tot timpul). Si cum era vorba doar de o singura seara, denumirea Serii Speciale din proximitatea zilei mele s-a aliniat perfect.

Nu voiam insa sa-l fac in orice locatie din capitala, fara identitate. Pana atunci, la fiecare Seara Speciala din Brasov, petreceam mult cu decorul, cu ce elemente sa aduc pe scena care sa intre in armonie cu reprezentatia artistica. Probabil ca vedeam mult mai teatral decat in realitate, dar mi s-a parut elegant si confortabil ca lumea care vine, sa nu o arda cu sticle de beri si povesti interminabile rostite pe durata cantarilor, stand in picioare. Aveam timp dupa, la after-party-uri.

Am gasit deci Silver Church, era nou deschisa (o stiam ca Preoteasa, chiar am vazut Katatonia acolo in urma cu mai multi ani), doar ca acum arata intr-un mare fel. L-am convins pe proprietar ca vreau sa fac ceva ce nu a mai fost pe la noi, ca are radacini in WGT ca inspiratie, ca nu e Metal (de care fugeau mai toti proprietarii de cluburi selecte), ca va fi altceva. Si da, a fost. Am fost coplesit de cata lume de afara a venit, acea comunitate care a dat un vibe diferit fata de ceea ce se intamplase pana atunci pe aici. Financiar nu a fost break even, pentru ca habar n-aveam ca pot aparea cheltuieli neprevazute mult mai mari decat ce estimasem, ca operatorii de ticketing pot fi si tepari, dar chiar nu mai contat, a fost special si punct.

DBE1 – 12 Decembrie 2009

Pentru ca au fost 7 trupe invitate, desi a fost doar o seara, toata lumea a incadrat DBE ca pe un festival. In urmatorul an, mi-am zis sa-l fac tot de ziua mea, dar pe durata a doua zile. Nu ma asteptam si nu-mi doream sa vina mai multa lume, dar nici nu voiam doar sa repet ceea ce adusesem deja. Mi s-a parut mie de marketing sa pastrez legatura si sa invit totusi ceva ce a mai fost, dar in alt format. In rest, sa aduc noi descoperiri, si mai necunoscute, dar care au o amprenta artistica unica. Eram chiar convins ca acea comunitate va veni orbeste dupa spirit si atmosfera, nu dupa lineup. Editia a doua a fost o mare dezamagire, mai ales ca am facut-o intr-o locatie mai mica, Kulturhaus, cu foarte multe nealinieri si nesincronizari.

DBE2 – 10, 11 Decembrie 2010

Am luat decizia sa ies din cluburi si experimentez outdoor, mai ales ca descoperisem la Alba Iulia, in cetate, o locatie inca virgina, la care 2 omuleti incepusera sa investeasca. Mi-am spus ca ar fi bine sa adaug si ceva Metal, pentru ca era o alta iubire de a mea. Si da, editia 3 a fost luminoasa! Financiar, la fel de prost, dar ce mai conteaza, aveam eu asteptari prea mari. Mi-a luat ceva timp sa nu mai dau vina pe ignoranta celor ce nu doreau sa sustina DBE, decat doar daca le aduceam trupele favorite. Era doar piticul din mintea mea, nu avea legatura cu nimic din exterior. Dar imi era mai comod sa dau vina pe altii.

DBE3 – 19, 20 August 2011

Si in urmatorii 2 ani s-au mai tinut 2 editii, mult mai complexe, pe durata a 3, chiar 4 zile, pana m-am sufocat.

Editia 4 a fost un fel de transformare:

DBE4 – 17, 18 August 2012

Iar la DBE 5 lucrurile s-au reinventat si reasezat pe un alt fagas, diferit, dar mai mult decat intens:

DBE5 – 14-17 August 2013

Si apoi mi-am pierdut motivatia. Intotdeauna trebuie sa ai un echilibru interior, trebuie sa ai inspiratie, trebuie sa fii receptiv la semnalele din Univers, etc. Era deja prea mult si am luat decizia sa iau o pauza, sa ma reinventez.

DBE 6 a avut sens pentru ca aniversam 20 ani de Kogaionon.

DBE6 – 20-22 august 2015

DBE 7 a curs firesc, pentru ca s-au aliniat chestii si am adus trupe cu care chiar am crescut, insa furtuna cazuta peste noi mi-a aratat ca, la greu, nu toti reactioneaza la fel.

DBE7 – 18,19,20 august 2016

Am descoperit intre timp o alta locatie, un strand termal, unde am tinut o noua editie, de data asta la calduri de peste 40 grade. Dar a iesit cumva ok.

DBE8 – 3,4,5 august 2017

Si am decis reintoarcerea la RYMA, pentru ca mai toata lumea se simtea mai bine acolo. Si am decis-o foarte in scurt, dupa o noapte de betie si alte alea. Nu eram eu chiar foarte hotarat dar cand muza imi inspira calea, totul este mult mai simplu. Si, cel mai important, cand norii cotidianului nu sunt chiat atat de negri.
Si a fost DBE 9.

DBE9 – 15-18 august 2018

Si gata. E timpul de o noua pauza. Forte externe ma apasa mult prea mult, nu ma lasa sa zambesc asa cum stiu eu, nu-mi permit sa pastelez iar texte in care cred, chiar daca ele par, de cele mai multe ori, tehnici banale sau copilaroase de marketing. A existat o rabufnire de o noapte, un zvac interior care m-a facut sa ignor furtuna anuntata, dar dimineata am concluzionat ca e mai bine sa astept. Nu as putea face ceva cu jumatate de inima. Probabil ca ar functiona, dar, la sfarsit, sunt sigur ca cei ce cunosc DBE ar simti compromisul. Stiu ca nici asta nu ar afecta sau conta prea mult, dar nu as fi eu multumit cu mine. Iar cei ce ma cunosc, sper sa inteleaga situatia reala. Nu e inchipuire, nu e vedetism, nu e nimic din ceea ce si-ar putea inchipui cineva. Si e mai bine sa o lase asa cum e. Eu sunt primul care sper sa iasa bine, in cele din urma, heh. Amintiti-va de “altarul” de la DBE 9, nu a fost nimic intamplator. Inclusiv ceea ce s-a inatmplat pe cer, la DBR. Va fi bine 😊.

Intorcandu-ma la povestea DBE, pentru mine nu e un festival, este mai degraba o emotie, un moment in timp, o pasiune incandescenta ce implica stres, adrenalina, tensiune, dar totul se inchide cu un sentiment de implinire. Nu are legatura cu locatia (desi asimilarea cu RYMA e cea mai facila), nu are legatura cu Metal-ul sau Non-Metalul, nu are legatura cu trupe de deschidere sau headlineri, nu are legatura cu sponsori sau cu directii financiare. E altceva, e acel lovemark:

http://kogaionon.org/ro/articole-kogaionon/emotia-dezvolta-trairea-ratiunea-contureaza-existenta…

DBE nu inseamna doar muzica si concerte, este o platforma artistica care deschide porti pentru exprimari diferite, expozitii, auditii, merchandise personalizat, workshop, excursii…

Intotdeauna am crezut ca un eveniment trebuie sa aiba incorporat mult mai multe elemente si directii, care sa poata defini fondul si sa contureze spiritul de apartenenta, prin propria-i personalitate. Cea mai mare parte din cei prezenti au rezonat cu aceste repere si sunt extrem de bucuros ca s-a inteles corect misiunea DBE.

Echipa de amazoane si nu numai a fost tot timpul pe baza de voluntariat, pentru ca asta este spiritul Underground. Muza a fost tot timpul langa si cu mine, fara de care nu s-ar fi putut realiza ce avem azi, chiar daca suna a istorie. Partenerii nostri, putini, dar de incredere, ne-au sustinut. Iar publicul a fost intotdeauna minunat! Asta a facut diferenta si ne-a tinut in priza tot timpul!

Asadar, daca e sa raspund cand va fi un nou DBE, habar nu am, nu exista un plan si nici un orizont de timp. M-as bucura sa mai fie, da!

Si stiu ca suntem multi care gandim si simtim la fel, ca pluteste deja in aer acea aura magica si adulmecam timid acel miros de vara tarzie, usor ruginie, dar tot timpul vie, impreuna…

Sa se aseze mai intai lucrurile favorabil, sa simt ca pot visa nu doar cu ochii inchisi, sa fiu convins ca zambetul pe care il ofer sau il primesc este reciproc si vine din inima, sincer si fara angoase. Evident, si acea imbratisare (virtuala sau nu) sa fie totala, care a definit, cumva, trademark ul DBE.

Pana la o noua rostire sau ce-o fi ea, peace&love.

Imbratisari,

Doru
31 iulie 2019

The post DARK BOMBASTIC EVENING – istorie și prezent appeared first on Kogaionon.

Cam asa sunt eu acum, cand scriu aceste randuri, cu “Bestia” de afara, ca tot e la moda sa dam nume intemperiilor vremii! Si cum ninsorile, gerul si viscolul ne marcheaza acest sfarsit de iarna, atunci Bestia sa-i ramana numele! Dar cum nimic nu e intamplator, consider perfecta alegerea de a reasculta DEVIL DOLL, in nestire, in aceasta zi! Dar de unde si pana unde revenirea la acest grup?

Cosmin Cotuna mi-a dat sah mat! Nu ca as fi vreun Kasparov de munte (sau de balta), dar scrierea lui, citita acum, m-a uimit total! Nu stiu cum sa-mi exprim aici bucuria pentru bucuria lui! Uaauuuuuu. Oare s-a inteles cat de fericit pot fi pentru ceea ce a realizat Cosmin? Daca nu, hai ca mai incerc: wtf, este o stire fabuloasa pentru underground! Oare se poate realiza asta? Marele Mr. Doctor, un personaj despre care s-au scris zeci sau sute de legende, de scenarii, deloc prieten cu media, cu interviurile, cu declaratiile, a raspuns pozitiv la invitatia unui roman de a sta la o cafea, in Venetia. Cine este in realitate acest artist? Cosmin a devoalat, in acest scurt post, doar putin din ceea ce a aflat despre el, in cele doua ore:

https://1jackdaw.wordpress.com/2018/02/27/mysterarity/

Chiar ma gandeam, un personaj atat de talentat, de misterios, de ciudat, creativ din cale afara, care a scos cateva albume fabuloase, oare ce naiba face in timpul liber? Ce are in cap, cum gandeste, cum vorbeste, ce filozofie de viata are… Moamaaa, sa fi fost si eu acolo, sigur deveneam rapid prea invaziv!

Mi-a povestit Cosmin cateva detalii din intalnirea avuta, asa ca voi incerca eu sa le punctez, foarte pe scurt, pentru curiozitatea celor interesati: Mario a aparut la intalnire imbracat in negru, cand pasea agale pe pod a inceput sa bata ceasul, la ora fixa, heh… a avut o atitudine amabila, deschisa… are in jur de 60 ani… dupa ce a urmat dreptul si filozofia, si-a dat doctoratul in criminologie… are o memorie fantastica… a tinut ceva emisiuni tip cinemateca la televiziunea slovena… isi cunoaste stramosii din ultima mie de ani, deoarece se trage dintr-o familie de nobili (sange albastru)… a devenit credincios, fervent catolic, desi in tinerete a fost ateu… in ultimii ani a inceput sa se intalneasca cu unii fani, dar i-a refuzat pe cei din trupe Black Metal… are amenajat, in apartamentul lui din Venetia, muzeul muzicii Punk (a scris o enciclopedie New Wave, Goth, Punk), cu zeci de mii de viniluri, mai mult de jumatate nu exista in format digital… locuieste in Venetia si in Ljubliana… capitolul DEVIL DOLL pentru el este incheiat definitiv… si-a inregistrat albumele “one take”, adica spontan, desi facea inainte multe repetitii, pentru ca este un perfectionist… a avut in viata multe ghinioane, inclusiv tragedii… cunoaste persoane din inalta societate, dar si multi actori, regizori, inclusiv compozitori importanti, chiar si un astronaut celebru…

Concluzia este ca are unii fani care stiu cam totul despre el, au fost acasa la el, de mai multe ori, exista pe FB un grup de fani (cca 1500), unde se publica tot felul de informatii despre Devil Doll, asa ca daca sunteti interesati, adaugati-va acolo.

Cam atat despre intalnirea dintre cei 2, fotografia postata este facuta de ospatar, una singura, cu acordul lui Mario. Nu vreau sa scriu despre alte detalii, pentru ca acestea se pot gasi pe net, cautand atent.

Pentru mine, cel putin, DEVIL DOLL este cel mai enigmatic, interesant si avangardist concept Dark din toate timpurile, tinand cont de faptul ca, in circa zece ani, a scos cateva albume magistrale, deloc promovate de mass-media, dar cult pentru cunoscatori. Cum sa cataloghez o muzica greu de descris, care angreneaza pe portativ o puzderie artistica de stiluri, de sonoritati, de influente, de la Symphonic, Progressive sau Experimental Rock, pana la Metal-ul de avangarda, Goth-Rock sau Dark Wave, imbratisat mult mai tarziu de trupe redutabile. Inflexiunile vocii lui Mario, plus corurile si sopranele inserate pe alocuri, dezvolta o spatialitate unica, sustinuta de o multitudine de instrumente de toate felurile, de la clasicele chitare, bass, keyboards si pana la viori, pipe organ, pian sau tuba. Dramatismul vizual si auditiv te duce cu gandul la temele vampirice din anii 20-30, cu accent pe horror, intr-o nota teatrala sumbra (aduce vag cu Lacrimosa).

Nu are rost sa dezvolt prea multe despre putinul care se cunoaste, deoarece aceste informatii pot fi culese lejer de pe net. Socant este sa afli ca primul lui album a fost realizat intr-un singur exemplar, care nu a fost scos din casa lui Mr. Doctor. Poate o va face intr-o zi… Sau, cum din cele 500 de exemplare printate (din primul album public), a considerat el ca doar 150 merita sa ajunga la public, restul de 350 distrugandu-le. Si exemple de astea sunt o multime, doar dati un search pe net sau gasiti totul aici: www.devildoll.nl.

Albumele DEVIL DOLL au fost, sunt si continua sa ramana un reper in scena muzicala Dark underground, pentru ca asemenea sonoritati sunt inconfundabile, de o complexitate uluitoare si cu o abordare stilistica originala. Alaturi de muzicieni diferiti (din 11 tari), Mario Panciera ne-a dat o lectie despre ceea ce inseamna underground-ul curat, fara glam, noise sau promovari de marketing iscusite.

Am intrat in contact cu universul DEVIL DOLL, in 1996. Am scris la Hurdy Gurdy, in speranta ca smulg mai multe informatii, dar acestia mi-au raspuns foarte amabil si politicos, fara alte informatii suplimentare, declinandu-mi oferta de a face un interviu. Am inteles ca este o lume in care nu am cum sa ajung, nu am cum sa o penetrez, nu am cum patrunde, macar pentru o fractiune de secunda, in miniscula cetate inchisa, asa ca m-am multumit sa-mi cumpar colectia integrala de CD-uri DEVIL DOLL, descoperind doar prin acest mod aceasta dimensiune ascunsa, captivanta, intriganta si inspirationala.

Daca s-ar preda cursuri despre Dark si underground, cu axioma DEVIL DOLL ar trebui sa se inceapa! Dupa care, sa se faca o pauza de cateva zeci de secunde, urmand insiruirea de alte trupe si concepte muzicale care au scris istorie.

Dupa atatia ani in care credeam ca doar eu si inca cativa veterani de pe aici stiu de DEVIL DOLL, l-am cunoscut pe Cosmin Cotuna la Rasnov, la REF, in vara anului trecut. De fapt, la o pensiune unde am stat, totul intamplandu-se din pura coincidenta. Sau poate nu? Am stat ore bune de vorba cu el, am aflat ca este unul dintre colectionarii Kogaionon din vremurile de demult, am ramas surprins placut. Si ca a fost la mai multe evenimente organizate de mine si de echipa draga mie.

Dupa care imi reaminteste ca, in martie 2016, mi-a scris pe FB, ca ar fi fabulos sa organizez un concert DEVIL DOLL in Romania. Am zambit atunci si mi-am spus: “uite-l si pe asta, o fi auzit de Mr. Doctor si gata, vrea imposibilul”. Am recitit scurta comunicare cu el de acum 2 ani si am vazut ca i-am raspuns, simplu, ca nu sunt sanse.

Cat am stat in acel foisor, am pus tot felul de muzici in care eu cred si de care Cosmin nu stia, dar mi-a ramas in minte indarjirea (este totusi un cuvant prea dur pentru temperamentul lui) cu care el sustinea ca ar avea sanse sa se intalneasca cu artistul sloven… sau italian. Mi-am spus ca este un idealist convins, ca nu exista nici sanse teoretice sa-l intalneasca, dar l-am lasat sa creada ca daca vrei cu adevarat ceva, o poti face. Este, cumva, regula nescrisa a undergroundului, unde pasiunea doboara ratiunea si nebunia desfiinteaza logica.

La vreo luna dupa intalnirea noastra, mi-a spus despre o trupa care l-ar fi influentat pe Mario, ca asa a citit el nu stiu unde:

Si imi da un alt post scris de el, cu ceva timp in urma:

https://1jackdaw.wordpress.com/2013/02/11/comoara-din-catacombe/

Si inca unul, prin care imi dovedea ca pentru el DEVIL DOLL este mai mult de o obsesie, de o cautare a nostalgiei pierdute, de stramutarea trecutului in prezent, cu speranta in viitorul apropiat:

https://1jackdaw.wordpress.com/2016/04/07/profiling-the-profiler/

M-am bucurat enorm sa vad ca acest tip stie ce vorbeste cand e vorba de Mario, ca citeste si cauta cam tot ce tine de al lui concept artistic (muzica, scrieri, filme), ca este cu mult avansat in informatii fata de ceea ce stiam eu. Sau credeam ca stiu. Extraordinar!

Ei bine, astazi, Cosmin al meu mi-a aratat ce inseamna consecventa, mi-a reconfirmat ca obsesiile undergroundului arunca in aer bariere si poate transforma fictiunea in realitate!

De asta sunt uimit de marea lui realizare, mica pentru multi, dar colosala pentru mine. Si nu pot decat sa fac o plecaciune in fata lui!

Spiritul underground salasluieste in fiecare din noi, doar ca se manifesta diferit. Este extraordinar sa afli ca nu esti singur pe acest mapamond, ca nu esti singurul obsedat de himere, mai ales cand ti se confirma munca de ani intregi, plina de cercetari si cautari.

Antofagasta, Kogaionon, DBE si tot ce m-am straduit sa fac in cei peste 25 ani de activitate muzicala minimalista imbratiseaza total spiritul underground, care m-a ghidat si incurajat continuu sa caut, sa descopar, sa promovez tot ce mi se pare a fi valoros, indiferent de feedback-ul din jur, de evaluarile cunoscatorilor sau de ratingurile specialistilor.

Pentru ca da, DEVIL DOLL nu este o trupa de care sa auzi zilnic, saptamanal sau lunar. Dar, pentru cautatori sau exploratori, este un mod de viata!

Respect, Cosmin! Chiar mi-ai redat speranta ca …underground will never die!

PS. Bine, acum sa nu va inchipuiti ca voi organiza un concert DEVIL DOLL! As face orice pentru asta, indiferent de buget sau conditii. Doar ca… am incercat eu cu trupe mai putin titrate sa le readuc la viata, sau la varianta live, dar nu a fost posibil. Vreti cateva exemple ce-mi vin in minte acum? Ei bine, au fost incercari cu Sopor Aeternus, Monumentum, Burzum, Canaan, Elend, Summoning, DVKE, Tristitia… dar uneori neputinta este certa, asa ca ma amagesc doar cu starea de fapt, ca am incercat. Ca am convins alte trupe sa cante live sau sa am onoarea de a le organiza primul lor show din istorie, da, e un lucru important pentru mine, cred ca nu sunt singurul. Cateva exemple: ALCEST, DORDEDUH, LANTLOS, CLOUDS, WALLACHIA, SYVEN, ATOMA, SLUMBER, COULISSES, SUNSET IN THE 12TH HOUSE… Cat despre premiere in Romania, ar insemna sa enumar cele peste 150 trupe invitate!

Nu ignor si nu critic mainstream-ul, uneori este chiar bine sa te bucuri de el, nu stiu daca pentru diversitate, cat mai degraba pentru socializarea cotidiana, ca altfel te crede lumea iesit din catacombe. La fel de bine pentru trupe, filme, carti (etc) pe care le consideri interesante. Si e bine sa arati ca ai si tu 2 maini, 2 ochi, 2 picioare, ca te poti bucura si de lucruri obisnuite, lumesti, nu doar de “inveninarile sectante”. E bine sa le alternezi, atunci cand simti nevoia si ai curajul sa fii sincer cu tine, nu sa teribilizezi “abstinent” doar din dorinta de a fi altfel. Asta poate duce la frustrare, la aroganta, la elitism ieftin si la desconsiderare infantila. Stiu ca e greu de luptat cu nihilismul, dar viata poate fi frumoasa, daca stii tot timpul sa te joci cu tine, dar fara a te minti. Ai chef sa te imbraci doar in negru, fa-o! Te vei incadra perfect in peisaj la concertele Rock, la inmormantari, la evenimente stilate sau la intalniri romantice. Si la plaja poti sa nu faci compromisuri, ca exista slip sau costum de baie negru J. Dar daca iti vine cheful sa te imbraci colorat, nu ezita! Ca vei parea hipster in ochii unora, e pe cat de adevarat (dupa unii), pe atat de fals. Poti fi cu plete sau ras in cap, imbracat in uniforma Rock sau cu ceva lejer, machiat strident sau deloc, cu privire vampirica dark sau cu un zambet natural, important este sa fii impacat cu tine, indiferent de ce zic ceilalti, nu conteaza ca esti, in acel moment, intr-o multime mainstream sau intr-o comunitate selectiva.

Underground-ul este pentru suflet, minimalismul are atentia pe detalii, trairea intima da nastere idealurilor inchipuite, transformate apoi in povesti traite, devenind doar legende pentru ceilalti. Poti trai in acest mood, daca simti asta. Si nu e o forma de supravietuire sau vreo victorie continua, e doar rezonanta ta la un altfel de traire, cu sau fara empatizare. Important este sa existe sinceritate, toleranta, respect si deschidere.

Asadar, de underground nu vad de ce m-as lasa! Este atat de incitant, de vast, de motivational! Si da, e chiar al naibii de placut sa descoperi continuu muzici ascunse prin “pesteri, scorburi sau cotloane”, palmate de lumina reflectoarelor sau de promoteri cu interes… Mai ales intr-o lume digitala in care analogicul miroase a naftalina iar trairea reala este confundata constient cu amagirea virtuala…

27 Februarie 2018

The post La o cafea cu Mr. Doctor appeared first on Kogaionon.

Daca stau si ma gandesc mai bine, chiar imi pierise cheful de a mai organiza ceva, mai ales intr-o tara in care apar din ce in ce mai multi organizatori. Asta e un lucru bun, pentru ca Romania are nevoie de o multime de promoteri care sa-si faca treaba cat mai bine. Ce sens ar avea sa continui, cand are balta peste si exista deja pescari amatori ce devin profesionisti! Nu sunt bani in buzunarele fanilor, cate evenimente si festivaluri avem acum! Dar bine ca e de unde alege!

Dar, dupa cateva nopti de betie (a se citi nopti introspective), am realizat ca undergroundul este trecut din nou pe locul secund, pentru ca na, trupele mari aduc public… si e normal sa gasesti variantele corecte financiar si pentru vizibilitate, sa functioneze ceva. Si incepi iar cu headlineri (adusi si readusi) si termini cu trupe de deschidere, cu sloturi de 20-30 min. Probabil ca asta e reteta la noi!

Vad ca Sandor are deja evenimentele lui, Mihu la fel, Rockstadt e cu mult peste tot ce se putea crede ca s-ar realiza la noi (sunt cei mai mari din zona asta a Europei de est, bravos!), Metalhead continua cu linia lui pragmatica si cumva aroganta (marketleader, deh) iar Nelu marjeaza cu Maximum Rock, cumva in siaj, dar cu propriul public. Mai mult, Artmania vad ca a inceput sa culeaga din stanga si din dreapta tot felul de ramasite, dar ambitionata sa faca ceva frumos in acest an, dupa atatia ani de experimente mai putin reusite pentru cei ce stiu ce inseamna Metal.

Singurul mai aproape de suflet, ca atitudine, mi se pare a fi Cobra Fest, unde se simte pasiunea si nebunia lui Para! E la inceput de mai, trebuie sa ajung, macar ca sustinere, desi am ginit deja vreo 2 trupe pe gustul meu in lineup. Si mai este Old Grave, un festival adevarat, care nu se poate compara cu nimic, pentru ca isi are, inca de la inceput, identitea proprie!

In aceste conditii, cand cartile au fost deja facute, mi-am spus: sunt jumi-juma, sa nu zic nu, ca poate cine stie. Am spus ca daca se vor alinia chestii, ma bag, daca nu, aia e, nu-i niciun bai. Greeu sa mai gasesti trupe disponibile, daca te decizi tarziu. Majoritatea isi seteaza prioritati din timp. Si m-a starnit oportunitatea cu Chelsea Wolfe, nu neaparat pentru muzica de pe ultimele albume (nu mai gasesc acel ceva, s-a diluat complet pentru mine acel uauuu), cat pentru faptul ca acum ceva ani am reusit sa-i rezerv in Europa, doar ca am decis apoi sa iau o pauza cu DBE. Si pentru ca toata lumea ii doreste si pe la noi (desi cei infocati au zburat deja prin Europa sa-i vada), mi-am zis ca mai putin conteaza parerea mea actuala. Toate bune si frumoase, dar mi s-a prezentat o varianta sinergica cu un alt festival de la noi, asa ca am zis pas. Am spus ca nu ma bag peste altii si nu o voi face! Exista si varianta de supralicitare (clasica la impresari), dar s-au aranjat toate corect pentru toata lumea, in sensul ca eu nu am impus conditii, nu am oferit mai mult si astfel trupa nu si-a mai prelungit turneul european. Am mutat si festivalul in weekendul al treilea din august, sa nu se suprapuna cu altul, sa fie bine si sa-mi vad de treaba mea. Apoi era varianta cu Urfaust, care tot isi doreste sa cante la noi, doar ca indecizia lor m-a terminat psihic. Ba ca vin, ba ca au un alt concert cu o saptamana inainte, ba ca ne mai gandim, asa ca am dat skip. Scenariul se tot repeta de ani buni, nu mai am niciun chef sa ma rog de cineva care isi manifesta interesul si apoi ezita. A ramas pentru la anul, heh. Mda. Tenhi nu s-a razgandit, adica tot in barlog sta. Ulver, Godflesh si Wardruna nu erau disponibile in acea perioada (intrebari teoretice cu raspunsuri deja cunoscute), in schimb Slowdive era, dar DBE e prea mic pt asa ceva, Bohren era cat pe ce, din nou, doar ca a preferat evenimentele de club (probabil se va anunta ceva curand), asa ca ramanea sa decid ce fac. Sa ma mai bag sau nu? Voiam oricum sa fac altceva, altfel, nici eu nu stiam cum, dar puneam intrebari, de principiu, sa vad cum se aseaza lucrurile. Apoi am vrut sa fac un link cu anul trecut, m-am gandit la Oranssi, doar ca atunci intra in studio. Year Of No Light tot atunci inregistreaza un nou album, Amenra a refuzat invitatia (ce bine imi suna combinatia celor trupe live), Whispering Sons au un festival la ei acasa in acea perioada, era cat pe ce sa se alinieze Bell Witch si Emma, doar ca in ultimul moment au picat, mda. Iar Hades Almighty chiar nu au inregistrat noul album. A mai fost o discutie cu Alcest, doar ca trupa are deja un management mult prea complicat pentru mine. Si a venit ziua de 13 ianuarie, cand l-am rugat pe Lus sa faca un ipotetic poster, sa vad cum s-ar potrivi cu ceea ce aveam sau nu aveam in cap. Si a venit cu o imagine dark, care m-a convins. Mai ramanea de stabilit locatia. Intre timp am primit o noua piesa de la o trupa de care nu cred sa fi auzit cineva pe aici (eu nici atat), dar care m-a rupt! Inca un semn ca trebuia sa existe un nou DBE. Cred ca aceasta piesa va fi imnul acestei editii. Mi-a placut atitudinea acestor britanici, asa ca ii vom vedea pe scena, sper sa scoata mai multe piese faine pana atunci, pt ca acum sunt in studio.

Inapoi la locatie. Am primit asigurari ca in cetatea Oradea am putea fi gazduiti cu mare drag, am fost acolo, atitudine faina din partea celor de acolo, inclusiv cu implicare financiara. M-am tot gandit 1-2 zile cum ar fi cel mai bine, am mai stat de vorba cu cei de la RYMA, care intre timp au inchiriat spatiile la ceva comercianti care cica si-au pus amprenta si au business reusit deja, asa sa fie! In fine, am luat decizia sa continui cu DBE! S-a vazut de pe net ca lumea isi doreste sa continue DBE, ca e pacat sa se opreasca ceva ce este pretuit.. si, tac-pac, din nou in carti! Din nou la RYMA, fara legatura cu centenarul, totusi! Dar daca vreti voi, faceti legatura, mai ales cand va rezervati camerele la hotel, ca se pare deja nebunie pe acolo. Vin turisti la greu!

Bunnn, am stabilit perioada, locatia, acum ce trupe invit? Multe necunoscute, multe dorinte la care nu aveam solutie, ce ma fac? M-am gandit la Dark Buddha Rising, ca mi-a ramas pe retina inca de la DBE 4, au scos un album fain si scot un nou EP in martie, care suna uhhh! Am decis rapid sa vina, desi am platit mii bune de eur doar pe avioane, pt ca ei sa ajunga sambata dupa-amiaza si sa plece in noapte. Stau prin aeroporturi cca 16 ore si in Romania daca stau 12. Insa joburile nu le permit sa faca modificari in programul deja stabilit de concedii iar incantarea lor de a veni aici mi-a reamintit ca undergroundul inseamna pasiune si nebunie. A fost o lectie pentru mine, din nou, din care am invatat, ca daca am ceva in cap si vreau sa fac, atunci sa nu ezit. Am anuntat pana acum 5 trupe, nu stiu cat de convingatoare au fost, dar sper sa fi bucurat ceva lume. Five si Neun au aroma de anul trecut, pentru cei ce au stat ba in bazine, ba la umbra, stiu ei la ce ma refer, Mork este un fel de replica la Kampfar (ei sunt si prieteni buni), iar ultimul album mi-a aratat ca inca se poate face BM clasic la inaltime. Initial ma gandisem la Helheim, care si ei au scos un album fain, am vorbit cu ei, erau determinati sa vina, insa, ca de obicei, a trebuit sa aleg. Ca o fi fost bine au ba, om vedea. Cat despre AATT, i-am invitat si anul trecut, dar nu au fost disponibili. La ce bijuterie este ultimul lor album, nu inteleg cum naiba nu ii invita nimeni prin cluburile noastre. Sa nu mai spun de istoria lor fabuloasa! Si asa am mentinut liantul cu Post-Punk, ca era pacat sa renunt si la acest stil. Am renuntat la Post-Rock in aceasta editie, ca cei de la A Swarm Of The Sun nu sunt siguri daca scot albumul pana in august. Mai era in calcul Hemelbestormer, care au lansat un album cu mult Post Metal interesant, dar nu am mai avut loc. Si cei de la Throane erau pe lista scurta, Dehn Sora dorindu-si mult sa se reintoarca aici. Mda, daca am decis 5 trupe pe seara, gata, voi respecta asta. Desi tare mult mi-as fi dorit sa-i vad live. Iar Manes m-au convins cu doua noi piese, dar nu stiu daca va fi gata albumul pana in august, asa ca am zis pas.

Astazi am aflat ca o trupa mult indragita pe aici, pentru care am platit intregul buget de acum ceva ani (s-a anulat independent de mine), va reveni in Romania, dar la toamna. Asta e, nu e vina mea, nici nu mai conteaza acum, sper sa bucure audienta in capitala. Inca o dovada ca si in underground cuvantul si principiile pot fi incalcate usor. Am pierdut cateva mii de eur aici, am castigat experienta. Iau partea buna, ca viata oricum e scurta. Pentru mine e subiect inchis.

Revenind la line-up, vreau sa fac cea mai dark editie din istorie, dar trebuie sa accept ca anumite trupe canta pe lumina. Greu ca naiba! Iar dupa miezul noptii, sa canti, hmmm, am vazut anul trecut: lumea e obosita, muscata, plictisita, nu mai are rost. Asa ca am decis sa nu avem mai mult de 5 trupe pe seara, fiecare sa aiba in medie o ora de cantat, undeva incepand cu ora 17.30-18.00.

Stiu ca de la ora aia soarele nu ne mai deranjeaza intre zidurile RYMA, asa ca ar fi bine sa nu avem nici probleme cu furtuni si alte nedorite. Nu stiu cat de mult va incanta acest line-up, dar, la cum arata, pentru mine este forma armonioasa perfect de Experimental Dark Melancholia, in varianta underground…

Urmeaza sa anunt restul trupelor, plus tot felul de detalii care ar putea fi interesante. Sunt foarte curios daca aceasta editie va aduna oamenii de la DBE 7, ca de mai multi chiar nu ar fi nevoie. Daca vor veni mai putini, inseamna ca asa a trebuit sa fie. Nu stiu cum le-am adunat si ales, ca bugetul din acest an este cel mai mare din istorie. Am incercat sa aleg un pret corect pentru abonamente, sa vedem si rezultatele. Inca ma gandesc daca sa pun bilete pe zile.

Curios este ca dupa ce fiul meu a vazut ca am anuntat o noua editie, a venit la mine si m-a intrebat daca poate si el sa ajute, sa fie voluntar. Ultima data cand a venit la DBE ametea soparlitele de pe ziduri si imbratisa toti cainii pe care ii gasea pe la RYMA. Fiind aproape de varsta majoratului acum, mi-am dat OK-ul. Dar sa nu credeti ca e pilos, i-am dat lucrare de control sa vad daca stie ceva de trupe, ba chiar ii voi face o surpriza (cred) si aduc ceva ce si lui ii place foarte mult. Poarta tricoul acelei trupe cu multa mandrie, doar ca s-a inaltat si i-a ramas mic. Asa ca e timpul sa reinvitam trupa aici, sa-si procure un nou tricou.

Exista varianta sa incepem seara de welcome cu un solo set, poate in jurul focului, sa vedem cum se aseaza. Important ca vom inchide editia mai mult decat epic, cu o trupa care umple un miniautocar, dar pe care mi-o doream la DBE. Fac un show live fenomenal!

Restul trupelor le vom anunta in maximum o luna, am inceput deja sa facem si rezervari pentru camping, s-au miscat si ceva abonamente la vanzare, sa speram ca toate merg pe linia corecta, fara anulari sau rasuciri. Si frumos ar fi sa sustineti DBE, daca simtiti si doriti, prin aducerea cu voi a unui prieten/prietena care nu a mai fost. Este singura reteta pentru a functiona undergroundul.

Inchid acum, ca valurile marii ma cheama sa le privesc si sa le ascult mai de aproape. Va dau cateva ponturi de trupe cu noi albume interesante. Le ascult de cateva zile si imi plac tare mult:

Parzival, Spurv, Lumnos, Messa, Coldawn, Lenore S. Fingers, Hypno5e. Si Wallachia are cateva piese dragute, btw.

Cam atat pentru astazi, ne reauzim la buletinul de stiri, cat o mai tine si el.

Zambete si imbratisari,

Doru

PS. Pana si ciorile din foto imi arata ca anul asta vom fi Dark. Or fi si pescarusi, dar la party-urile de dupa concerte!

The post Inainte de DBE 9 appeared first on Kogaionon.

Saturat de ceea ce se tot intampla pe la noi, am incercat in decursul a cca un deceniu sa ofer o alternativa nisata, dar cu mult suflet si respect. Aia cu profesionismul si profesionalismul nu le-am imbratisat nicicand. Sentimentul de crud, de incercare fara a te raporta la reguli, de a face ceea ce simti ca vrei sa faci, fara complexe de inferioritate, chiar contureaza si construieste cai de urmat pentru altii. Unii le accepta, altii se lasa inspirati de ele, altii incearca sa le depaseasca. Si restul, prefera ceea ce stiu si atat. E libertate, fiecare face ce doreste. De cele mai multe ori mi-a iesit, dar am tot fost afectat de feedback-ul celor care nu au fost multumiti. Stiam ca am facut greseli, stiam ca am de imbunatatit, ca apar exceptii intotdeauna, dar ca voi reusi sa le fac fata. Stiu ca nu m-am nascut prin fotosinteza si ca oamenii pot fi mai mult ca plantele, cand e vorba de devotament, de nebunie, de iubire, de staruinta, de bunatate! Am avut asteptari, au venit nenumarate dezamagiri. Am avut bucurii, tot timpul supararile au tinut sa-mi reamintesca ca trebuie sa existe un balans si s-au revansat. Am decis sa las aroganta nativa (doar ddb, ce sa-i faci) si inteligenta sarcastica pentru a deveni cat mai amabil si cat mai deschis, sa nu perpetuez aceeasi stare de critica continua si de heitarism general, imbratisata de multi din bransa asta muzicala in ultimele 2 decenii, pentru ca am vrut sa creeez o platforma, o provocare in care lancezeala artistica sa poata fi inlocuita de o abordare de continua descoperire, de cautare, de apartenenta, dar si de coagulare si de sustinere, chit ca e vorba de o nisa. In scena asta muzicala am crescut alaturi de altii de seama mea, doar printre rivalitati, bisericute, carcotasi, cunoscatori, guru, exclusivisme pompoase si cel mai bun nu e niciodata cel de langa mine, ci doar eu, unicul, adoratul, vizionarul. Am mers pe la inceputurile anilor ‘90 la festivaluri, caci voiam sa sustin cauza, apoi mi-am dat seama ca partea romantica a conceptului artistic este umbrit de can-can-urile intre artisti, intre putinii oameni de presa, intre putinii organizatori. Asa ca m-am retras in cochilia mea si am continuat sa scriu in Kogaionon despre ceea ce primeam si imi placea. Pentru ca nu am scris decat despre ceea ce primeam direct de la case de discuri sau trupe. Asa intelegeam eu ca trebuie sa sustin miscarea underground, heh.

Iubirea si respectul fata de muzica underground poate parea ridicola si puerila (cei de varsta mea deja au alte obiceiuri), dar eu o iau ca pe un compliment, pentru ca simt necesitatea de a da inapoi putin din ceea ce, la un moment dat, in adolescenta, m-a facut sa gasesc un alt sens al vietii, pentru care sa lupt si sa ma zbat, inclusiv cu cotidianul. Mai mult, descopar in fiecare zi trupe noi care ma fac sa ma simt ca acum o mie de ani. Culmea e ca mi-a placut sa las garda jos, sa las ironiile inteligente si glumitele rautacioase, mai ales cand am primit fara sa cer un zambet, un cuvant frumos, o privire senina, o critica pertinenta, orice era spus sincer si fara ura sau sarcasm de heitar, de altfel sport national pe la noi si pe astfel de muzici. Toata lumea constata, critica, e nemultumita, se incarca cu energii negative, ba chiar le cauta (constient au ba) sau chiar le atrag, se inspira din ele, se balacesc si balacaresc in ele, din ele vine seva de a trai. Foarte trist.

Si eu tot timpul am crezut ca pot muta muntii, ca pot convinge sa fim mai buni, mai toleranti si mai pasnici cu cei ce au o ancora cand e vorba de muzica, ca pot sa stau de vorba cu oricine, intr-un mod rezonabil, sustinandu-mi viziunea.

Asa ca m-am apucat de organizat Seri Speciale. Am stat in locatii indoor afumate (cand inca se permitea, la demisol, la subsol, la parter, la etaj), am organizat in sali de teatru, am iesit in natura printre ziduri de cetati, in varf de munte, pe malul marii, mi-am spus ca ar fi bine sa ma provoc si cu o locatie formata din bazine termale, tocmai la mama naibii, cum bine zicea un nemuritor. Nu stiam la ce sa ma astept, stiam doar ca voi pierde pe drum sustinatori, mai ales din partea diametral opusa a tarii. Si m-as fi bucurat sa gasesc noi adepti de prin Banat, ca distanta devenise pentru ei un ultim obstacol. Probabil ca au fost, chiar nu stiu. Intr-o tara in care pretul abonamentelor la astfel de evenimente creste exponential an de an (dar inca sub ceea ce e pe afara), sa-ti permiti sa experimentezi este o aroganta indubitabila. Culmea e ca trupele isi permit asemenea arogante, de a umbla ca turbatii, pentru ca vor sa-si promoveze muzica oriunde, oricum, oricat, daca totul este intr-un format rezonabil, ma refer la calitate si conditii minime de sunet. Putinii nostri fani de muzici, in special unii care au ceva vechime, iau in fiecare an drumul festivalurilor de afara. Ei bine, alegerea cu Gradina Termala a fost pentru unii in drum, ceea ce a prezentat un avantaj. Sigur vor exista comparatii, este firesc. Altii vor compara cu Alba Iulia, la fel cum cei din Silver Church sau Kulturhaus au comparat Ryma, in 2011.

DBE nu reprezinta o locatie, nu se regaseste intr-un anumit loc permanent. DBE este suma sufletelor ce vin si revin la chemarea facuta an de an. Acesta este spiritul DBE, restul sunt doar elemente si chestii logistice care variaza de la an la an, de la zona la zona, cu plusuri si minusuri, pentru ca e al naibii de greu sa gasesti locatii in care sa stam numai noi, astia care chiar credem ca muzica este un sacrificiu continuu, pe care fiecare il face cum poate, chiar daca o singura data pe an, pentru cei mai multi, heh. Si ma refer la muzici de astea dark, underground, unde orice proprietar de spatiu stie ca nu vin mii de oameni, dar toti raman impresionati de ce comportament au omuletii DBE, cata politete, cat respect, cat bun simt exista printre tricourile alea negre, plete, bocanci si, mai nou, slapi si costume de baie . Despre alea financiare nu amintesc, pentru ca stiu ce efort inseamna pentru fiecare dintre voi sa ajungeti sa simtiti emotia, trairea, momentul in timp, sau ce-o fi el. In carnetul nostru cu feedback am gasit anul asta, scris de voi, termenul magie, de cele mai multe ori. Este extraordinar!

Vibe-ul DBE este simtit deja de acea comunitate care poate sa treaca cu vederea ca e furtuna, ca e canicula, ca mai falseaza un artist, ca se mai arde un amp, ca un joc de lumini e mai boring, ca un linecheck dureaza mai mult decat ar trebui sau ca o cantare e mai scurta decat cum scrie in manual. Uitati-va la artistii care urca pe scena, cu cata bucurie canta, cata caldura transmit ei, indiferent ca e BM sau NeoFolk. Daca nu se vede asta sus, pe scena, nu aveti cum sa nu ii observati printre noi, cand stau de vorba foarte relaxati, fara security sau fara meet and greet. Common, e back to the roots, e underground, nimic altceva. DBE –ul inseamna traire, exuberanta, entuziasm, descatusare, relaxare… inseamna descoperire, inseamna respect, toleranta si, nu in ultimul rand, sa plece fiecare cu obsesia macar a unei singure noi piese, necunoscuta pana atunci, dar care il va ajuta sa retraiasca clipe frumoase cand o va reasculta la un vin fiert, in ger.

Mi s-a parut provocator sa pot sa adun o comunitate in bazine termale, separata de ochii curiosilor, care nu sunt din filmul asta. Am mers de prea multe ori la munte sa aud vantul, izvoarele, stand pe la tot felul de pensiuni, unde se lasa cu muzica disco sau manele pe la foisoarele de langa. Sau la mare sa ma relaxez ascultand zgomotul saltimbanc al valurilor marii, dar nu mai scapam de topurile saltarete cu muzici altfel. Plus oameni cu care nu rezonam nici macar cand ridicam privirea din nisipul fierbinte. De festivaluri nici nu mai zic. In special alea mari, unde am vazut oameni care nu au treaba cu muzica aia, vin doar sa vada cum e (pentru ca primesc invitatii sau alte combinatii de-ale sponsorilor), se holbeaza ca mutantii la cei care vor sa se echipeze cum considera ei, doar ca asa simt, le place, si considera ca astfel ii respecta pe cei ce urca pe scena. La alea cu intrare gratuita sau cu pret modic (cu sprijilul organelor locale), doar trupele si cei de prin alte colturi ale tarii fac diferenta, in rest, un altfel de Zilele Orasului. E bine ca ele exista, ca poate vor convinge pe cat mai multi sa asculte si altfel de muzici, dar nu mai sunt din filmul meu.

Sa organizezi intr-un strand DBE-ul a sunat ca naiba pt multi. Sa-l faci la granita cu Ungaria, la tara, nu mai este epic, nu mai este bombastic, nu prea are legatura cu nimic din ceea ce am promovat pana acum. Gata cu urbanul, cu toaletele, cu tinuta, cu standardul, cu valoarea! Asa e. Dar voiam altceva, ceva crud, natural, simplu, minimalist, asa ca am gasit. De fapt nu am gasit, ci mi s-a propus.

Nu stiu daca DBE va mai exista, pentru ca el trebuie sa surprinda, sa incite, sa provoace si, in cele din urma, pentru unii, sa dezamageasca. Este ca o elice care se invarte pe durata a 3 zile si nopti pe an. Insa rotirea ei face ca fortele centrifuge sa-i indeparteze pe unii iar fortele centripete sa-i atraga pe altii. Important este ca DBE a avut un nucleu care a facut ca elicea sa reporneasca de fiecare data. Nu promit ca va mai exista un DBE, dar nici ca am renuntat. Daca vom continua, exista posibilitatea sa revenim in una din locatiile de pana acum, sau poate descoperim altele, eventual puteti sugera si voi. Probail ca sunt multe locuri dragute in Romania unde am putea ateriza cu DBE, doar sa nu se fi intamplat alte evenimente inainte, acolo. Asta face parte din surpriza care poate surprinde pe acel iubitor de DBE. Cred ca fiecare din voi se poate gandi la o locatie discreta de pe langa casa lui, apoi sa ne scrie si sa aduca DBE acasa la el, daca ne place si noua. Sau poate ca a vazut-o in calatorii si cu ochii mintii descopera acum ca ar fi perfecta. De ce nu? Dar repet, sunt doar ipoteze, nu cautam noi, suntem insa deschisi si cum se vor aseza lucrurile, asa se vor intampla! Daca alea frumoasele se vor alinia, noi vom fi impacati si ceva albume proaspete ne vor motiva, atunci vom gasi o solutie, poate in aceeasi perioada, cu o echipa DBE oricum modificata, pentru ca asa am facut in fiecare an, sa lasam si altora posibilitatea de a vedea din interior motorul elicei.

Cateva observatii despre cum a fost in acest an, din punctul meu de vedere: trupele au sunat toate bestial, acum depinde de gusturile fiecaruia. Insa oamenii de la sunet s-au miscat excelent, in ciuda caldurii de afara si fara soundcheck de dimineata (am facut o singura exceptie la WITTR si a fost de ajuns). Echipa DBE a fost cea mai buna din tot ce am avut pana acum, tinand cont ca afara au fost 42-44 grade iar ei misunau ca furnicile in jurul trupelor arondate. Este criminal sa umbli cu Lucifer de gat 4 zile si 4 nopti fara sa te arzi, dar sa simti parjoleala pana la epuizare, mai ales cand totul e facut voluntar. Dar este si crez la mijloc, mai ales cand ceilalti din jur stateau la umbra la bere sau in piscine la balaceala. Dar daca au raspuns prezent la invitatia noastra sa ne ajute, sa se implice, atunci au suferit, dar cred ca adrenalina a fost mixata cu placerea, heh! Asa ca, RESPECT! De asemenea, toti cei ce au venit weekendul trecut la Gradina Termala sunt, cel putin pentru mine, eroi! Am spus-o si pe scena, cand am anuntat pauza de o ora din cauza priveghiului, a spus-o si vocalul din Cyanna, a doua zi! Nebunia face muzica si asta s-a vazut, s-a simtit si s-a respirat. Sa vii de la sute sau mii de km distanta, sa stai in canicula aia ore bune si sa rezisti pana la 4 dimineata la concerte, e deja teroare. De asta am si renuntat la afterparty, umblam toti ca zombie pe acolo.

In celelalte doua zile lucrurile s-au desfasurat conform planului, cu mentiunea ca ARC GOTIC au inversat cu CYANNA MERCURY, grecii avand probleme pe la vama si au intarziat putin.

Legat de gazdele noastre de la Gradina Termala: au fost foarte ambitiosi si si-au dorit sa iasa totul cat mai bine, tinand cont ca era primul lor eveniment de acest calibru. Insa, recunosc ca nu toate au functionat corespunzator, versus ceea ce asteptam. Mi-ar fi placut sa avem apa in bazinul mare joi dimineata, desi evenimentul incepea oficial de abia cu prima cantare, adica la 6.30 pm. Am vrut insa sa fie schimbata apa, doar pentru noi, iar acest proces dureaza mai bine de 16 -20 ore. Plus ca, de la caldura, anumite pompe au luat-o pe aratura, astfel ca bazinul a inceput sa fie umplut doar pe la pranz, iar seara, la “oficiala” deschidere, cativa parinti isi plimbau deja copii prin apa ce se umplea cu greu. Totusi, celelate 2 bazine mici au avut apa proaspat schimbata, inca de dimineata. Asadar, daca privim pragmatic, la ora de incepere a concertelor, era un sfert de bazin mare umplut, heh. Dar cu apa proaspat schimbata! Dusurile pentru campare au fost gata doar in ziua de deschidere, mai pe dupa-amiaza, desi am fost asigurati ca vor fi gata inca de miercuri. Anuntasem ca vin omuleti cu o zi inainte, nu era obligatoriu (tinand cont ca inca nu era inceput DBE-ul), dar ar fi fost frumos sa se intample astfel, nu sa se foloseasac dusurile publice din strand. Despre toalete: am fost asigurati ca nu vor fi probleme cu ele. Pe weekend, in acea locatie vin intre 1500-1800 oameni si nu au fost probleme. Noi am fost mai putin de jumatate si se umpleau fosele alea de nu mai stiau ce sa faca gazdele, cum sa le rezolve in timp util. Au adus vidanja zilnic, ba chiar in ultima zi a tras de 2 ori. Culmea culmilor, dupa miezul noptii, in ultima seara, aflu ca dusurile private (pt campare) si ceva toalete trebuie inchise pana vine vidanja din nou, ca e potop acolo. Suna noaptea la 2 sa vina masina, nimic. Astfel ca gazdele au fost nevoite sa inchida, pentru a nu suferi de miros cei din zona de campare. Greseala lor a fost ca nu au pus pe poarta spre campare altceva decat un lacat, si asta dimineata, panicand pe unii dintre cei care se grabeau sa stranga cortul, sa faca un dus si sa plece acasa bucurosi de o experienta termala sub cod rosu. Accesul la toaletele si la dusurile publice din strand era permis, pe baza bratarii, doar ca nu pe poarta de la campare, ci pe cea principala (duminica era zi normal pentru oricine, deci poarta spre campare sta inchisa). O greseala de comunicare, un afis trebuia pus acolo pe poarta, nici noi n-am postat sau verificat (ne-am culcat dupa 4, oricum toti epuizati de caldura, oboseala, nebunie, uoff), asta e. Imediat ce a venit vidanja dimineata s-a rezolvat, cum am ajuns eu acolo am si postat, pentru ca era extrem de trist sa vad omuleti dezamagiti acolo. Culmea e ca unii s-au descurcat, doar pentru ca s-au dus la intrarea principala. Fain era sa le spuna si celorlalti, dar nu e vina lor, ci meritul lor ca s-au descurcat. La fel cum s-au descurcat si multi cu berea de la bodega de afara, aia secuiasca, pe care o aduceau chiar la vedere in incinta strandului (pe principiul daca merge, de ce nu?), noroc ca nu a vazut gazda noastra. M-am dus eu la unii din ei si i-am rugat sa nu stea chiar la vedere cu acele sticle, exact langa accesul principal, ca nu e politicos si nici nu da bine, mai ales ca s-a incercat evitarea comercializarii sticlelor in barul din strand, tocmai pentru a evita eventualele cioburi. Plus ca la bodega din sat chiar ca era epic sa bei acea bere. Dar na, bine ca nu a fost cazul de cioburi sau alte tensiuni. In fine. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si pentru lipsa de comunicare legat de dusuri si de toaleta de la camping! Toata aceasta situatie neplacuta a durat cca 2-3 ore, probabil suficienta pentru unii sa arunce cu cuvinte “delicate” in ceea ce a fost acolo cateva zile si nopti. Nu caut explicatii, dar a fost cod rosu de miercuri pana duminica, pana si lui nea Arafat si al lui SMURD i s-ar fi oferit clementa (heh), chiar era prea frumos sa functioneze totul perfect. Desi, privind acum, la racoare, autocritic cum sunt, cred ca se putea, daca anticipam putin si nu apareau atatea exceptii. Inclusiv faptul ca a fost pentru prima data cand nu am solicitat rezervari de campare, am facut doar un survey si ne-au iesit cca 100 de oameni care vor sta acolo. In realitate, a fost aproape dublu. Greseala noastra, ca de stiam, rugam gazdele sa faca 4-5 dusuri si inca 2-3 toalete. Daca nu se putea rapid, aduceam de alea mobile.

Preturile la food and drinks nu au fost exagerate, in niciun caz mai ridicate ca la alte festivaluri, fiecare poate considera cum doreste. La fel, exista si o cismea cu apa potabila, pentru toti cei ce nu gaseau la indemana apa de procurat. Culmea e ca, in aceasta canicula, toti distribuitorii de racoritoare au ramas fara apa si suc, s-au cautat variante de prin cash & carry din Arad, dar si pe acolo a fost gol. In fine, s-a rezolvat in cele din urma, dar a fost un stres colosal cateva ore bune, mai ales pentru trupetii care nu doreau sa bea altceva inainte de concertele lor. Au inteles situatia, ne-am adaptat, am rezistat, fara tag si fara hash.

Piesa de teatru a fost perfecta pentru inchiderea DBE iar afterparty-urile au fost de efect, eu n-am apucat sa stau la ele.

Cred ca cea mai linistita zi pentru mine a fost cea de miercuri si putin dimineata de joi, cand Daiana a reusit sa termine de pictat acele panze personalizate plus chestiile alea agitate, totul a fost relaxant, asezat, tihnit. Fain a fost ca joi, ca fine tunning, au aparut iarasi voluntari care sa-si lase amprenta pe acele panze, fiind fotografiati cu pensoanele in maini.

Dupa care, invarteala ca titirezul, joi am facut 18 km prin jurul scenei si chiar nu stiu de ce. Am transpirat la greu, nu am slabit, dar m-a prins soarele pe frunte ca niciodata. As fi vrut sa apuc sa fac o baie, dar nu am reusit. Flaviu si-a facut si el prezenta cu un slackline intersant, unii voluntari facand sarea si piperul pe acolo.

Tinand cont ca aceasta editie a fost dedicata unei persoane importante, cred ca totul a meritat, in ciuda incantatiilor involuntare care au facut din Styx sa suporte furia lui Phlegethon. Ca se vor intalni in pace in Hades sau in alta parte, in alta forma, vom vedea in viitor. Insa piesele celor de la Five The Hierophant, Neun Welten si Electric Moon si-au atins scopul.

Iar scopul nostru, al celor implicati in DBE a fost sa starnim o emotie. Daca am reusit, ne bucuram. Daca nu, ne vom gandi daca mai are rost sa incercam au ba. Am uitat sa-i mentionez pe martirii care 3 nopti au transpirat nonstop la standul cu merch, in sauna din cort: Cami, Lore, Alex! Multumesc, prieteni dragi, nu stiu ce m-as fi facut fara voi!

Multumiri si gazdelor noastre de la Gradina Termala, Politiei locale (Manu, the best!), Jandarmeriei si tuturor celor ce nu numai ca nu ne-au incurcat, ci chiar ne-au sustinut si ajutat. Sa va mai spun ca toti au ramas masca de ce comportament au oamenii astia care par a fi satanisti, dar de o politete incredibila? Adica cele cateva sute de suflete prezente acolo. Nu le venea sa creada politistilor cum baietii de la SPURV, cu o seara inainte rupeau instrumentele pe scena si a doua zi, cuminti, intinsi pe sezlong, citeau beletristica. Adica au venit cu carti la ei, na poftim. Numa’ buni de luat acasa… stiu, stiu… Heh, Lucifer asta, si-a aratat adevarata fata. Dar si noi.

Nu va grabiti sa comparati ce s-a intamplat acum cateva zile cu alta editie, pentru ca nu are sens. A fost ca un parfum preferat care scoate o editie limitata, de vara, pe care o iei, iti place, te seduce, dupa care tragi aer in piept si spui: revin la cel clasic sau schimb parfumul. Sau faci un dus… Sau, cine stie… time will tell!

Astazi s-a sarbatorit un an de HASH Bar. Mi-as fi dorit enorm sa fiu acolo dar sunt impacat si bucuros ca altii s-au bucurat. Fain sentiment! De parca as fi intr-un tren care trece pe langa chestii ce se intampla in jur, dar din care nu pot evada si nici nu opreste in nicio statie. Am vazut acolo, din fotografii, o mare parte din cei ce au fost la DBE. Cred ca a fost frumos… sunt deja bagat in mult prea multe, alerg mult prea mult, nu prea mai am timp de mine, ma tem ca, incetul cu incetul, am renuntat la mine. Am crezut ca daca fac asa voi reusi sa devin low profile, sa fiu lasat in pace, sa ma pot misca cum vreau si sa pot oferi bucurie, zambete, sustinere celor ce conteaza, fara a sufoca sau irita. Uneori mi-a iesit. Depinde in ce stare am fost. Pe de alta parte, cred ca sunt facut sa schimb curentii, nu sa ma mulez dupa ei. Nu ma simt confortabil sa fiu in siaj, mai ales cand vad ca, la un moment dat, totul tinde spre deriva sau spre nemultumire.

Habar nu am ce si cum voi face, DBE ar trebui sa ma ajute, sa fie ca o terapie, nu sa trec prin perioade de “convalescenta si de recuperare” intense, dar poate ca asta e sensul.

Ma bucur mult ca a mai fost un DBE, sunt multumit ca cele cateva sute de omuleti au transpirat de caldura si de placere (sa nu ne ducem cu gandul la altele… sau na, bine, duceti-va), toti cei prezenti facand din aceasta noua experienta un moment in timp discret, o emotie sincera, dar memorabilia, numai buna de pusa in cutiuta cu amintiri virtuale.

Distanta apropie…

Rutina ofileste…

Pasiunea intregeste…

Trairea cicatrizeaza…

Sinceritatea panseaza…

Iubirea armonizeaza…

A venit timpul pentru Depresia Termala!

Multumiri tuturor pentru sustinere si participare!

Doru

08.08.17

The post Termalul Lucifer appeared first on Kogaionon.

Stiu ca traditia se confunda usor cu repetivitatea, romanii fiind ca structura nostalgici si conservatori, greu iesind din ceea ce stiu sau cunosc. Sa continui in aceeasi forma era deja o limitare pentru mine, oferind aceleasi cai de a petrece cele 3 zile, schimband doar numele trupelor. Hmmm, cred ca tot timpul se poate face mai mult, se poate incerca, testa, forta chiar limitele, pentru a afla daca poti fi mai mult decat un alt eveniment artistic. Ca e riscant sau chiar kamikaze, aia e, regula jocului! Exista atat de multe festivaluri la noi, incat e foarte greu sa iti faci loc in calendarul estival cu un altul. Ori cu unul foarte mare, ori cu unul cu adresabilitate locala.

Tocmai a fost ArtMania, un festival de la care nu mi-am permis sa lipsesc la primele editii. Era prea misto pentru ceea ce se intampla la acea vreme in Romania. Si continua sa fie, mai ales ca exista o traditie si o istorie de necontestat. Cu siguranta ca nu ar fi aparut niciodata DBE-ul daca ma multumeau cele 2 seri standard din Piata Mare, cu cele 8 trupe cantand intr-un cadru foarte fain. A aparut si scena pentru trupele romanesti, dar asta nu mi-a placut, ca parca cantau la matineu… sau la mantinela. Dar a fost o mare rampa de lansare pentru ai nostri, asa ca toata stima!

Dupa cateva editii memorabile (inclusiv cea din cort), incepusem sa ma plictisesc sa fac acelasi lucru, acelasi hotel, aceleasi plimbari pe la terasele din zona, o fuga la Paltinis si o masa copioasa la Muzeul Satului. Inclusiv acelasi traseu de condus, cu escalele clasice inainte si dupa. A fost frumos, amintiri faine, cu oameni dragi. Doar ca am vrut sa fac altceva, sa merg undeva unde sa ma intereseze mai mult de o trupa sau 2 din intregul line-up. Sa am de unde sa aleg. Plus ca headlinerii isi au rostul lor, dar pe mine ma interesa underground-ul. Imi satisfacusem deja pofta de MY DYING BRIDE, de LACRIMOSA sau de OPETH, ca tot mi-au venit in minte. Am fost atent si la alte trupe, mai mici, dar nu erau din filmul meu. Imi place sa fiu undeva unde si ceilalti stiu la ce vin, in Piata Mare spectrul de oameni devenise prea variat pentru viziunea mea despre un festival.

REF-ul nu exista atunci, asa ca mi-am spus ca e timpul sa ma bag si eu sa invit trupe ce mi-au marcat obsesiile multi ani, cele din underground, neinvitate de nimeni pana atunci la noi. Si am inceput sa aduc trupe intr-o sala de teatru dintr-un oras fain, pentru ca un club mi se parea conventional. Si primele evenimente au fost non Metal. A trecut ceva vreme si am vazut ca majoritatea celor ce veneau la Brasov erau din Bucuresti. Gandeam eu ca turismul de concert poate sa conteze, si probabil ca si-a avut rostul lui… Am decis sa fac un eveniment mai maricel in capitala, asa ca in decembrie 2009 am chemat 7 trupe in Silver Church, sa-mi celebrez ziua de nastere. Asa a luat nastere DBE. Anul urmator nu a mai avut aceeasi rezonanta pentru mine (desi am sarbatorit o frumoasa varsta), asa ca in 2011 am spart cei 4 pereti si am aterizat intre zidurile de la RYMA, deasupra fiind doar doar cerul instelat. Am stat acolo 5 editii, dar dupa primele 3 am decis sa iau o pauza, ca mi se parea cam aiurea sa tot repet. Au urmat alte 2 impunatoare, cu cea mai mare participare si vizibilitate. Dar ceva parca se terminase acolo, poate ca si vremea a transmis un mesaj, poate ca nu, ideea a fost ca nu mai simteam motivatia de a continua. Sau de a continua acolo. Locatia este fabuloasa, gazdele au fost la inaltime, doar ca stresul si multe alte detalii locale umbreau satisfactia pasiunii. Plus repetivitatea asta, la naiba.

In decembrie am decis sa continuam si sa mutam povestea la Gradina Termala, departe de tot, in special pentru noi, cei prezenti. Sa organizam DBE-ul in aproape cel mai indepartat loc din tara pentru noi, cei care venim din Suceava, tocmai langa Arad, pffff, e fara logica, fara sens. Dar de cele mai multe ori distanta apropie. Apropie atunci cand pasiunea sufoca ratiunea, cand apartenenta, mica doza de nebunie si poate adrenalina pentru muzica pe care o iubesti te face sa nu te mai intrebi cat de departe e, ci cum fac sa ajung acolo.

O mare parte din prietenii DBE sunt cei care vor conditii de cazare decente, varianta cu statul la cort fiind un subiect trecut. Am gasit solutii si pentru ei, avand Arad-ul la jumatate de ora departare de Dorobanti, asigurandu-ne ca oferim si transport regulat, la un pret decent, pentru cei ce vor sa ne urmeze.

Ne-am zbatut sa organizam chiar cateva transporturi din Cluj Napoca, Bucuresti si Timisoara, pentru cei fara solutii logistice proxime. Altii au ales curse low-cost cu avionul, care scurteaza timpul si nu mareste bugetul. Sa nu mai spunem ca Andrei Moldoveanu a plecat de 2 zile pe bicicleta, urmand sa strabata 700 km pana la noi. Respect total!

Gabi, gazda noastra, s-a angajat ca va customiza locatia lui cat mai bine pentru nevoile DBE, sa vedem zilele viitoare daca reuseste sa le rezolve pe toate, conform celor povestite.

Am oferit campare gratuita, am pus un pret la abonament care poate parea mare, dar, dupa ultimele evaluari, nu credem ca va putea acoperi costul destul de ridicat al acestei editii. Sau, cine stie, poate vor veni mai multi omuleti decat consideram noi ca ar veni. Ar fi bine sa se intample astfel, mai ales ca noi nu facem compromisuri comerciale, numarand micii sau berile vandute, multiplicand totul in lei si hectolitri. Cand te intereseaza evenimentul artistic, numaratul celor prezenti difera de cei care cuantifica totul financiar. Chiar am postat zilele trecute ca noi numaram oamenii care vin, nu ii multiplicam zilnic, doar sa dea bine ca cifre pentru potentialii sponsori.

In acest an avem si un Event Manager, Iulian, adica un prieten care sa ne ajute si sa ne degreveze de problemele si exceptiile care apar fara voia noastra. Poate asa mai apucam si noi sa zambim, ca anul trecut am fost coplesiti de nebuniile aparute.

Echipa DBE in acest an este formata din nucleul cu care am tot colaborat, dar am si extins-o nitel, sa dam sansa si altora sa vada evenimentul din interior. Conceptul de voluntariat continua sa rezoneze cu multi din noi, ceea ce e foarte fain. Suntem multi, i-am prezentat si pe FB, alaturi de Daiana si de mine, speram sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor voastre. Desi, o stiti deja, asteptari mici, dezamagiri minime, relaxare totala.

Exista un ATM chiar langa locatie, am vorbit cu banca sa aiba grija sa il alimenteze cu cash. Mancare vom avea de toate felurile, de la gratare si pana la faimoasele ceaune. Bauturi vor fi de toate felurile, la preturi corecte, adica decente (zicem noi). Puteti veni cu ce vreti voi in rucsaci, rugam doar sa le consumati in zona de campare. Cu tigarile nu sunt prea multe solutii, dar se pot lua si de la magazinele din sat, in cazul in care ramaneti in oos. Dar recomandam sa va faceti provizii de pe drum.

Camparea si parcarea vor fi generoase, dar va trebui sa respectam locurile arondate, sa nu ne incurcam pe acolo, mai ales ca e o singura straduta de acces si avem nevoie si noi pentru trupe, echipamente, alte chestii logistice.

Piscina mare va functiona doar pe timpul zilei, cele mici vor putea fi folosite si noaptea. Faptul ca avem ape termale e un avantaj, intrucat la calduri mari, dusurile sau baile reci nu rezolva problema, decat aparent.

Fiecare vine imbracat cum doreste, e total chill-out. Incepem cantarile dupa 6.30 pm si le terminam in jur de 1 noaptea. Dupa concertele propriu-zise Corina si George ne vor invita la after-party-uri antrenante.

Ziua fiecare face ce doreste, pentru ca exista multe zone de relaxare, fara a se interpatrunde. Vedem si de fotbal, daca va exista vreun organizator (dar sa stie cu mingea, totusi). Ne organizam acolo, la fata locului, cu de toate. Aveti intrebari, ni le puneti acolo, vom incerca sa raspundem concis. Si noi suntem acolo pentru prima data, dar vom veghea sa va simtiti bine. Daca vom reusi si noi, asta va fi bonus.

Am facut un numar de tricouri mai mare ca de obicei, speram sa ajunga la toata lumea. Alt merchandising nu am mai pregatit, dar trupele vor veni cu al lor, asa ca Alex, Lore si Cami vor fi pe baricade.

Vor exista 2 baruri, unul cu echipa HASH, celalat in locul de food and drinks. Exista multe toalete, avem si dusuri publice dar si 2 separate, pentru cei din zona de campare. Avem si cateva vestiare unde va puteti schimba, machia, usca parul.

Vom avea si cateva cutii de valori, dar nu foarte multe, intrebati la fata locului. Vom avea Wifi free, prize pentru incarcarea de telefoane, tablete, etc.

Am vorbit cu Primaria, cu Politia locala, cu ISU, cu Jandarmeria, toti sunt deschisi, dar se asteapta de la noi sa avem un comportament decent in afara locatiei, ca totusi este un sat discret, cu cca 200 de suflete, unde nu s-a mai petrecut vreun festival de muzica pana acum. Mai mult, in timpul zilei, in weekendul ce vine, va exista si un festival de ceterasi in Dorobanti, cu copii multi si multe zambete. Nu ne incurca, dar sa nu ii incurcam. La fel si cu cimitirul de vis-à-vis, care nu trebuie sa le dea de gandit unora, asa, de fun.

Andrei Irode ne va asigura securitatea, il cunoasteti, stiti ca e de baza, asa ca vom fi in siguranta. Am inteles ca vor veni si cativa politisti la intrare, sa se asigure ca toate sunt decente si sub control.

Trupetii vor avea zona lor de backstage, dar doar pentru instrumente si luat masa, in rest, ii veti repera printre voi. Sa fiti atenti sa nu-i ratati, ca nu au ecusoane, la fel cum nici noi nu vom avea. Nu oferim acreditari, nu avem garduri la scena, nu avem restrictii la foto sau filmat, toate insa trebuie sa se desfasoare cursiv si cu bun simt.

Avem cateva idei cu decorarea zonei, decide Daiana ce si cum, inclusiv ceva vopseluri, culori, felinare, etc.

Am pregatit si un colaj de cateva piese care vor rula pe perioada change-overului, credem ca vor reusi sa-si atinga telul. La fel, in timpul zilei, vor fi difuzate muzici alese pe spranceana, de relaxare.

Mult a fost, putin a mai ramas. Gandurile asternute acum sunt fara a sti ce se va intampla, dar am considerat ca e bine sa fie aici, acum. Daca vom continua sau nu cu DBE, habar nu avem. Stim insa ca am “respirat” pregatirea evenimentului mai bine de jumatate de an, fiind incitati de multele necunoscute pe care ne-am straduit sa le descurcam.

Cei care veti veni, va asteptam cu drag! Si sa aveti rabdare cu noi, pentru ca e un nou inceput, care ar putea sa ne construiasca amintiri frumoase, peste ceva vreme (nu uitati de masuta si scaunele din acea zona secreta, heh). Buna dispozitie, respectul si starea de bine vor ghida spre ceva nou pentru fiecare dintre noi.

Celor care nu pot veni de data aceasta, le adresam un gand frumos si le multumim din nou pentru sustinerea de pana acum. Cine stie, poate ne vom reintalni.

Ganduri frumoase tuturor, ne vedem in cateva zile, pentru o noua rostire, un nou ritual, o noua pulsatie, un nou moment in timp: infinitul!

Love and peace!

The post Pasiunea bate ratiunea… appeared first on Kogaionon.