Viata cu sau fara R
Daca ar fi sa ma gandesc la 3 cuvinte care incep cu R, hmmm, ia sa vedem: revelatie, reinviere, rezistenta. Mi-au venit si rezilienta sau reset dar sunt prea pe val si am ales deja 3. Ce ar putea insemna fonetic aproximativ cu sau fara R, aflat in corpul unui cuvant: credinta-cainta, prisma-pizma, suferinta-nazuinta. Ca jocul din vremuri apuse, telefonul fara fir. Dar revin ma incolo cu ideea sucita de R.
Am vazut materialul de pe yt al lui Ormeny despre Kogaionon
si mi s-a parut curios cum ar putea cineva sa povesteasca de ceva ce a inceput acum mai bine de 30 ani. Povestea ca s-a vandut in jde mii de tari este corecta, dar nu reala. In acele vremuri schimbai 3 reviste de-ale tale cu altele aflate la un alt distribuitor sau primeai un CD la schimb. Dadea bine in peisaj sa spui ca-i distribuita si-n State, dar cine naiba cauta pe acolo un fanzin din Romania. In fine, ramane un parfum al acelor timpuri, dar atat.
Pentru mine muzica a fost un permanent flirt. Deja cand scriu la trecut, ma gandesc daca e corect sau merg in siajul trecutului. Daca m-as opri, flirtul s-ar transforma in flit. Si asa am lamurit dilema cu sau fara R. Oare asta vreau, asta simt? Dupa atatia ani plini de adrenalina, de trairi, de dezamagiri dar si de secventiale bucurii, oare e timpul sa spun stop? Asta ca sa incerc sa (mi) raspund la un comment de pe fb ca de ce DBE 12 ar fi ultima editie. Poate ca este bine sa ma retrag cand inca exista interes, sa fie doom si de rezonanta.
Dar toata viata am invatat ca doar luptand poti sa construiesti. Nu e important daca si castigi, esential este sa nu abandonezi. Insa nici sa continui doar ca ma uit intr o oglinda ce-mi distorsoneaza realitatea nu e o solutie. Sau este o solutie, dar e una nerelevanta. Ajuta pe moment, dar sapa o groapa din care nu mai pot iesi. Si pana la urma, toti suntem datori cu o moarte. Mircea Lucescu ne-a aratat ca pasiunea e mai presus de viata. Ne pricepem la priveghi, pomeniri si in memoriam. E chiar sport national. Dar dupa ce nu mai exista fizic.
Cineva drag mi-a tot spus odinioara ca in momentul in care scriu, imi eliberez demonii. Ca am o angoasa permanenta in mine de care scap doar daca scriu cate ceva aici. Ma tem ca asa este, toti avem tristeti si demoni. Dar atat timp cat nu apelezi la alte cai, e bine ca le acceptam si luptam cu ele.
Atat timp cat exista motivatie (provocare intelectuala, artistica, adica emotie) consider ca trebuie continuat. Habar n am acum daca inca este sau va mai fi, stiu ca nu e intelept sa creez asteptari si apoi sa fug. Cam
asta am tot facut toata viata si poate ca e timpul sa ma maturizez. Dar cand dispare copilul din mine, devin serios si sec. Adica gol. Sau poate ca a venit timpul sa-mi dau un reset. Cred ca asta am si inceput sa fac, ca va ajuta sau nu, naiba stie.
Vom vedea dupa DBE 12 daca flirtul a devenit flit. Sau daca viata e mai frumoasa fara R. Nedorinta este de fapt, vointa?