SEAR BLISS „Forsaken Symphony”

Interesant si in acelasi timp liniar album! Nu stiu de ce Andras Nagy prefera sa lase nemixata vocea! Chiar supara acest lucru! Label-ul spune ca acesta este sound-ul trupei, insa eu raman la parerea ca Black Metal-ul se poate auzi si intr-o forma mai elaborata (a vocii si a chitarilor) la fel de bine. Este ca un harsiit continuu care se interpatrunde cu keyboard-ul bombastic si trombonul rezonant. Dar sa privim altfel: noile secvente ne amintesc de superbul debut „Phantoms”, cu atmosfera din plin si ritmuri ametitoare! Black Metal-ul abordat de maghiari este unul la fel de reusit, conturat de acel trombon/bariton introdus in pasajele melodioase, chitari extrem de agresive cu riff-uri primitive, baterie constanta si voce demonica, suparata pe aceasta viata!
Nu vad mari deosebiri fata de primul material, insa este mult mai bun decat celelalte doua album. O surpriza placuta care, desi nu are forta necesara unui album redutabil, trezeste nostalgiile timpului imediat urmator aparitiei demo-ului „The Pagan Winter”. De mentionat ca in trupa a revenit celalalt membru fondator, chitaristul Csaba Csejtei.

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.