Dordeduh

De fiecare data cand am posibilitatea, stau de vorba cu placere cu Edmond/Hupogrammos, unul dintre putinii verticali si respectabili muzicieni din scena Metal underground autohtona! Multa lume continua sa fuga dupa etichete, branduri si imagistica comerciala, plecand de la trupele pe care le asculta si pana la comportamentul cotidian. In cazul DORDEDUH, Hupogrammos si Sol Faur „respira” printr-un alt mod, deloc comercial, insa plin de energie si devotament total fata de ceea ce nutresc.

Deoarece muzica lor are rezonanta la un public cat mai diversificat ca varsta, s-ar putea ca cei mai tineri sa nu stie ca cei doi sunt cei ce au creat intreaga muzica NEGURA BUNGET de pe ultimele albume pana la despartirea iminenta de anul trecut.

Astfel a aparut DORDEDUH si in circa un an si jumatate se poate vorbi si de cativa pasi certi, insa timizi, raportat la potentialul muzical al timisorenilor: semnat cu label-ul german Prophecy Productions, primul concert in ianuarie, Echoes From Transcendence Evening, prezenta la unul dintre cunoscutele festivaluri germane si, in urma cu o luna, realizarea primului EP oficial. Trupa a sustinut un concert saptamana trecuta in Timisoara iar acest week-end este destul de incarcat, caci vor canta in trei zile consecutive, la Cluj-Napoca, Suceava si Bucuresti. Nu puteam sa nu ii pun cateva intrebari despre ce mai este nou, toata lumea stiind ca, pentru Kogaionon, DORDEDUH este cel mai reprezentativ etalon Metal romanesc! Daca aveti posibilitatea sa ii vedeti in acest weekend oriunde din cele 3 orase, nu ezitati sa o faceti, este o experienta UNICA! Aici puteti vedea cum au inceput muzicienii show-ul din ianuarie:

http://www.youtube.com/user/kogaiononmagazine#p/u/17/Pv7LFr-KGMY

Dar sa trecem si la dialog. A venit de ceva vreme toamna si nu peste mult timp vor cadea si primii fulgi. Sa fie la fel si pe Valea Omului? Pe de alta parte, care e starea de spirit din tabara DORDEDUH?

Salutare, Doru! Da, a trecut si lansarea vinilului iar acum este timpul pentru a concerta si pentru a promova acest prim material al nostru.

Pentru mine iarna a fost intotdeauna un anotimp bun pentru introspectie, timp pentru repaos si pentru acumulare de energie, timp pentru a contempla, a chibzui si, acum, pentru a reflecta la noul album. Asadar tabara DORDEDUH se pregateste pentru inregistrarea albumului si intreaga atentie este indreptata in aceasta directie.

Asa sper sa si fie, caci tare greu se mai misca lucrurile… cel putin versus curiozitatea mea…Mi-a soptit o voce ca aveti o multime de piese gata pentru noul album, doar ca nu stiti pe care sa le includeti. Este adevarat? Ce va inspira? Cum va sortati piesele?

Este adevarat. Piese complete probabil ca nu, dar pe parcursul acestui aproape un an si jumatate de existenta am strans destul de mult material cat sa poata umple un dublu CD, insa tematica acestui album are un puternic suport conceptual si nu tot ce am compus se potriveste in acest context.

De regula cea mai potrivita metoda pentru DORDEDUH in ceea ce priveste maniera de compozitie este aceea de a modela linia melodica dupa necesitatile conceptuale. Cu alte cuvinte daca o piesa vorbeste despre o anume tematica, are un anumit ritm in aspectul liric si in sensul in care evolueaza o idee, linia melodica trebuie cel putin sa o sustina, daca nu sa completeze intreg cadrul pe care intentionam sa-l expunem.

Atat conceptul cat si textele ce vor fi expuse cu acest album vor avea o puternica amprenta esoterica. Inspiratia a fost intotdeauna aceeasi intr-un context Black Metal: transcendenta, felul in care ea se manifesta in lumea pe care o percepem si felul in care se rasfrange ea in sufletul uman. Desigur, o astfel de explicatie suna pompos si pare greu verosimila, asta in special pentru ca este greu de imaginat ca cineva in vremurile noastre mai are astfel de preocupari. Insa mai sunt si astfel de oameni, iar noi suntem cativa dintre ei… Cel mai probabil lumea ar fi tentata sa creada ca un astfel de raspuns este dat pentru a parea interesant, sau sofisticat, sau mai stiu eu cum… . Daca acesta ar fi cazul nostru, mi-ar fi destul de rusine de noi.

Nu e cazul vostru si m-ai suprins, chiar, cat de mult te-ai referit aici la lume si la ce crede ea despre voi. In fine… Haideti sa mai vizionam ceva ce nu cred ca ati mai vazut la vreo trupa Metal:

http://www.youtube.com/user/kogaiononmagazine#p/u/22/ORTR3sRDsfc

Inapoi la dialog… Primul material a aparut foarte tarziu, desi ideea initial era sa apara la Echoes From Transcendence Evening in ianuarie. De ce a trebuit sa treaca jumatate de an pana la aparitia lui?

Asa este; as sublinia doua aspecte: primul ar fi legat de faptul ca atunci cand ai de a face cu artisti trebuie sa te astepti la intarzieri. Nu este un aspect laudabil, insa este bine cunoscut faptul ca nu este cel mai indicat lucru sa astepti punctualitate din partea unui artist, asta pentru ca nu poti comanda inspiratie. Noi nu stiu daca am putea fi numiti artisti, insa cu siguranta caracteristica anterior amintita ni se aplica si noua. Apoi al doilea aspect ce ar putea fi subliniat este legat de casa de discuri. Fiecare casa de discuri isi are propriul sau plan in ceea ce priveste lansarile de discuri. Desi materialul era trimis de ceva vreme, ei au dorit sa alature lansarea vinilului nostru celui pregatit de cei de la Secrets of the Moon. Asadar de regula nu artistul alege data de lasare a discului, ci casa de discuri.

Da si nu… nu pot fi de acord cu tine, mai ales cand se declara si de trupe si de label-uri date aproximative si apoi ele se decaleaza enorm de mult. Mai bine nu avansezi nimic si atunci lumea nu-si formeaza asteptari. Dar trecand peste asta, nu prea am citit prea multe recenzii despre el… cum a fost primit?

Pentru noi lansarea acestui vinil a insemnat mult. Desigur acest moment a marcat prima noastra activitate discografica, lucru pe care l-am privit ca atare si am investit mult efort in incercarea noastra de a face totul perfect. Am ales sa avem controlul total in ceea ce priveste atat sunetul (materialul fiind inregistrat, mixat si masterizat in studioul propriu, Consonance Studio), cat si partea de image, artwork, logo, samd.

Casa de discuri a avut insa o politica diferita de felul in care faci un promotion normal, unei trupe normale, politica de altfel agreata de noi. Materialului i s-a creat un statut mai degraba Undergound, iar promovarea a fost facuta ca atare, lucru ce a reprezentat si motivul limitarii materialului la 500 de exemplare.

Asadar in presa de specialitate materialul nostru nu a creat prea multe ecouri. Cei care au scris de el au scris la superlativ, insa pare-se ca toata lumea asteapta albumul.

Nu e deloc confortabil sa faci comparatii intre cat de rapid veneau superlativele la o trupa cu 15 ani vechime si cu notoritate de invidiat si un nou nume, infiintat anul trecut si care doar dupa scurta vreme a realizat oficial primele 2 piese. Insa nu ati gasit alta cale mai simpla. Nici nu stiu sa fi existat, decat doar daca ati fi facut compromisuri comerciale la deruta, alegand denumiri cu derivare fonetica din NEGURA BUNGET. Este greu sa o iei de la 0? Nu va vine cateodata sa va lasati complet de stilul asta muzical sau chiar de muzica?

Nu stiu exact la ce compromisuri comerciale te-ai gandit tu, insa sa pleci la drum inca de la inceput cu un compromis nu mi se pare cea mai stralucita idee. De asemenea fiecare inceput vorbeste si despre felul in care iti proiectezi intentiile in viitor. Probabil ca ar fi putut exista solutii mai simple, insa acest lucru nu cred ca ni s-ar fi potrivit noua, caci alegerile pe care le-am facut pana in acest moment le consideram ca fiind reprezentative si in directia caii pe care dorim sa o urmam.

Este foarte greu sa pornesti de la zero din multe puncte de vedere, desi experienta si contactele pe care le-am acumulat pe parcursul a 15 ani de activitate ne-au fost de folos. Cred ca cel mai greu este sa renunti la anumite aspecte ce odinioara iti pareau un standard, iar acum trebuie sa cobori stacheta doar datorita unor conjuncturi nefaste aparute in viata. Desigur, ar fi foarte usor sa ne plangem de mila sau sa dam vina pe altii, cum din nefericire romanului ii este foarte propriu, insa consider ca faptele ce le-am atras in viata noastra vorbesc de la sine despre noi si despre calea noastra, cu bune si cu rele, iar tot ce putem face cel mai bine este sa ne luam invatatura si sa mergem mai departe.

Ne-am gandit de cateva ori sa renuntam la a mai canta, insa nu din cauza greutatilor pe care le-am intampinat anul trecut, ci mai degraba datorita conjuncturilor globale dificile atat in ceea ce priveste aspectul muzical, cat si in ceea ce priveste aspectul general, care s-a inrautatit vadit si nu prea exista semne ca s-ar indrepta in directia potrivita. Sa fii preocupat de muzica in zilele noastre a devenit un lucru foarte dificil de sustinut, daca nu imposibil.

Se pare ca mai degraba imposibil, ma ales daca se priveste si ca pe o potentiala sursa de subzistenta.

Pentru cei mai aprigi sustinatori ai spiritului NEGURA BUNGET, fara a intra in polemici ieftine sau divagari inteligente, propun spre vizionare una dintre cele mai frumoase piese din intreaga istorie Metal autohtona, Tesarul de Lumini, cantata la Bucuresti acum cateva luni…

http://www.youtube.com/user/kogaiononmagazine#p/u/21/Cb0VwTVftT4

Am facut o pauza si am revenit… Spune-ne ceva despre albumul ce urmeaza sa vina…

Dat fiind faptul ca inca suntem in plin proces de definitivare al materialului, inca se pot schimba multe iar eu nu-ti pot da acum raspunsuri definitive. Inregistrarile propriu-zise vor demara cel mai probabil in luna decembrie. Pana acum avem deja cateva inregistrari ale catorva piese, insa numai in scopul de a avea un pre-production al materialului.

Desi mi-ar face placere sa vorbesc despre conceptul noului album, subiect in legatura cu care sunt foarte entuziast, prefer totusi sa-l pastrez inca in sanul noastru si sa vorbesc despre el in momentul in care albumul va fi lansat.

In ceea ce priveste piesele ce vor veni incluse pe acest album, pot spune ca sunt foarte diferite intre ele; probabil ca niciodata pana acum nu am experimentat o plaja atat de mare din punct de vedere stilistic. Cu siguranta va fi un material divers pentru urechea ascultatorului, foarte organic si plin de suflet si totodata unul bogat in spirit, asa cum probabil ca dintotdeauna mi-am dorit sa creez unul.

Din nou, despre lansarea albumului nu pot spune foarte multe, caci Prophecy isi are propriile socoteli in ceea ce-l priveste. Tot ce pot sa spun este ca daca totul decurge bine, materialul va iesi din studioul nostru undeva in luna februarie.

Permite-mi sa am mari rezerve la luna februarie, mai ales ca am aflat cam si ce planuri au cei de la Prophecy… Cred ca spre vara ar fi mai credibil, dar mi-as dori sa ma insel, vom vedea. Sa vorbim si de activitatea concertistica… la Bucuresti ati cantat intr-o formula aproape ideala, doar Sergio Ponti a lipsit. Chiar daca DORDEDUH inseamna doar HUPOGRAMMOS si SOL FAUR, in varianta live sunteti mult mai multi. Aveti de gand sa renuntati la colaborarile cu cei de afara? Atat logistic cat si operational sau financiar e mai mult decat complicat pentru aparitii live. Insa, suntem in mileniul 3 si se pare ca singura solutie pentru ca o trupa sa castige interes este sa cante cat mai mult. Ati facut ceva in acest sens? Sunt muzicienii romani atat de slab pregatiti pentru asteptarile voastre?

Cred ca nu este deloc greu de imaginat faptul ca este dificil sa-ti sustii o trupa avand membri de peste hotare. Cred ca aspectul logistic este unul important si desigur intampinam multe dificultati in aceasta privinta avand configuratia actuala. La fel este si financiar. Insa pentru noi cel mai important si graitor aspect este legat de faptul ca nu putem dispune de toti membrii pentru a putea participa la procesul creativ. De aceea am incercat sa ne orientam in acest sens, operand anumite schimbari si astfel ajungand la solutii mai ceva mai neconventionale pentru o trupa, aspecte ce vor putea fi vizibile si live.

Aspectul live repezinta in momentul de fata probabil singurul aspect oarecum viabil in zilele noastre si care poate oferi o oarecare sustinere atat trupelor, cat si caselor de discuri. Insa pentru DORDEDUH cararile conduc probabil catre alte directii. Ramane de vazut in ce directie ne indeamna soarta sa pasim.

Cat despre muzicienii romani… este foarte greu sa gasim pe cineva in acelasi gand cu noi. Romanii sunt interesati de castiguri rapide, prin orice modalitate si asta cam defineste tendinta romaneasca actuala, pe toate planurile. Modestia, sinceritatea si verticalitatea devin atribute din ce in ce mai rare in sufletul romanului. Sunt desigur cuvinte grele, cuvinte pe care as prefera sa nu le rostesc daca ele nu ar reprezenta un adevar actual. Virtuozitatea instrumentala a romanului nu este atat de graitoare pe cat este atitudinea lui fata de muzica. Atata timp cat el se gandeste la muzica exclusiv ca la un business, consider ca a pierdut startul de la bun inceput; a pierdut tot ce este mai pretios la muzica… va sfarsi cel mai probabil sa faca ceea ce alte cateva zeci de mii de trupe fac si neaducand nimic nou muzicii.

Un alt aspect in ceea ce-l priveste pe muzicianul roman este cel legat de profesionalism. La noi sunt foarte putini oameni care au ales sa-si faca cu adevarat o cariera in muzica. Si acest lucru se vede foarte puternic in comparatie cu tarile vestice. Desigur considerentele de ordin economic au o influenta nefasta in aceasta privinta, cu atat mai mult cu cat scena noastra muzicala, cu tot ceea ce inseamna intreaga sa infrastructura, este incipienta si indopata de prostul gust. Insa toate aceste neajunsuri nu-si gasesc neaparat cauza in aspectul material, de a carui gospodarire suntem cu totii responsabili, ci in cu totul alta parte, si aici ma refer la dedicare. Cand doresti cu adevarat sa faci muzica, o faci neconditionat, caci aceea este chemarea fiintei tale. Neconditionarea este cea care conduce, de fapt, la rezultate. Toate aceste rezultate sunt, astfel, obtinute pe merit, caci atunci cand devii bun in ceea ce faci, mai ales facand lucruri neconditionat, ajungi sa culegi roadele dedicarii tale, rezultate care la randul lor genereaza alte rezultate samd. Romanul cauta intotdeauna scurtaturi pentru a ajunge cumva ilicit la acelasi rezultat. Este, cum spunem noi, ca ne descurcam. Cu descurcareala asta insa nu se ajunge cu adevarat la rezultate, caci ne furam singuri caciula.

Coroborand cu aspectul anterior amintit, realizam ca muzicianul roman, pe langa faptul ca are o atitudine total nepotrivita fata de muzica, de regula foloseste echipamente proaste si deloc inspirat alese si, de cele mai multe ori, se multumeste in a cauta sa sune ca trupa x sau ca trupa y, fara sa-si puna macar problema in a crea ceva imaginativ, care sa-l reprezinte si care sa fie o expresie autentica a ceea ce-si doreste sa imprime in muzica pe care se pregateste sa o faca. Asadar cu atitudine proasta, cu scule proaste si fara niciun fel de inspiratie, la prea multe rezultate nu te poti astepta.

Cu descurcareala asta ne tot descurcam de cateva sute ani si, in loc sa evoluam, mai degraba ne amagim ca ne e bine si asa, ca putea sa fie si mai rau. Ca ni se trage de la eterna resemnare mioritica sau de la plafonarea lacheista a celor care ar fi trebuit sa creada in verticalitatea unei mari natii care a fost odata pe aceste meleaguri, asta fiecare din noi poate sa divagheze dupa propria-i constiinta. Speranta moare ultima iar eu continui sa ma incapatanez sa cred ca bradul se frange dar nu se indoieste… chit ca si coniferele noastre au intrat pe mainele criminale ale negustorilor de pretutindeni… Dar hai ca am deviat iarasi… Vine un week-end plin pentru voi, ce fel de asteptari aveti?

Ne-am gandit ca, desi pentru DORDEDUH probabil nu este cel mai prolific moment pentru a sustine un astfel de mini turneu in tara, am dorit totusi sa prezentam publicului roman muzica noastra si cu aceasta ocazie sa promovam si vinilul nostru de debut. Suntem constienti ca a lansa un vinil in Romania este un lucru aproape egal cu zero din punct de vedere comercial. Insa prea putin ne-am gandit la acest aspect cand am decis sa scoatem un vinil. Sunetul unui vinil este pur analog, adica pur organic; asemenea este si mesajul pe care dorim sa-l adresam publicului nostru. Este un gest pentru cei care apreciaza muzica si o sustin intr-un mod autentic.

In concertele pe care le vom sustine in tara cu ocazia acestui tur, vom prezenta piesele ce au fost incluse pe acest vinil, alaturi de cateva compozitii ce vor figura pe viitorul nostru album. Cateva dintre ele vor fi cantate in premirea pentru Romania.

Cat despre asteptari… noi nu proiectam nici un fel de asteptare. Dorim doar ca din partea noastra sa prezentam show-ul pe care ni l-am propus.

La Suceava ati cantat o singura data, sub numele de WICCAN REDE (apoi s-a schimbat numele in NEGURA BUNGET), acum multi, multi ani. Ce-ti mai amintesti de atunci? Mai ai ceva contacte cu persoane de acolo?

Da. A fost foarte demult; daca nu ma insel in iarna anului 95. A fost chiar inainte de a ne schimba numele. De altfel imi amintesc foarte multe lucruri din acel eveniment. Oamenii au fost foarte entuziasti, desi am cantat in niste condintii greu de imaginat pentru vremurile actuale, conditii pe care nu as dori sa le amintesc aici. Ce as aminti poate e doar ca un anume baiat care venise si el sa vada concertul s-a oferit sa se aseze pe un teanc de caramizi asezate in fata tobelor pentru ca acestea sa nu se deplaseze. Sarmanul om cred ca nu a mai auzit nimic cateva zile bune, caci nu cred ca este cel mai confortabil sa stai sub asediul unor tobe intr-un concert Black Metal.

Imi amintesc am calatorit enorm de mult cu trenul intre Timisoara si Suceava. Undeva pe la Vatra Dornei trenul s-a oprit in mijlocul necunoscutului, afara era zapada de peste un metru, frig de nu stiam pe unde sa ne mai zgribulim, iar afara urlau lupii… hahahaha… Am stat mai bine de doua ore in atmosfera respectiva, asteptand ca locomotiva sa se intoarca.

Am pastrat legatura cu cativa oameni pe care voi avea bucuria de a-i intalni dupa multi ani cu ocazia acestui eveniment.

Sincer, nici eu nu-mi amintesc cine a fost persoana dar daca cineva din cei ce citesc acest dialog stiu, m-as bucura sa ma contacteze, sa-l invit la un pahar de orice sambata, in clubul Vox. Au fost vremuri frumoase pentru o anume generatie, care acum e pe la casa ei, cu griji cotidiene, serviciu, familie, copii… De fapt, fiecare generatie are propriul clopot al lui Gauss… Mda, sa revin. Spune-mi, cum ti se pare LABURINTHOS?

Cu LABURINTHOS am luat contact direct in studioul nostru cand ne-au trimis spre mixat un material care mie mi s-a parut foarte promitator. Ii astept cu bucurie sa vina sa inregistreze un material complet, caci potential si viziune exista, ceea ce este un aspect pozitiv pentru Romania. Prima data cand i-am ascultat, gandul m-a dus automat la primul album al celor de la The 3rd and the Mortal, iar muzica lor atmosferica mi se pare perfect potrivita pentru a canta inainte de DORDEDUH.

Cica as fi vrut sa aflu ce muzica mai asculta timisorenii, mai ales ca avem multe faze comune…

Fiind in compania muzicii mai tot timpul, ascultam cantitati insemnate de muzica de cele mai diferite feluri. Desi acest lucru de dorit, la un moment dat se ajunge la saturatie. In momentul de fata, eu personal trec printr-un astfel de moment, iar cand imi doresc sa ascult muzica, de regula optez pentru trupe specifice ce stiu ca-mi ofera o anumita stare de care am nevoie. Insa in general, muzica in care pot auzi spatiul imi capteaza atentia.

M-ai rupt cu raspunsul asta, sigur cititorii au inteles clar, heh! Hai sa te iau altfel: cum arata o zi normala pentru voi? Dar una ideala?

Hahaha… nu stiu cine ar putea fi interesat cu adevarat de asa ceva… insa nu este niciun secret: de dimineata pana seara, marea majoritate a timpului ne-o petrecem in studio, preocupati fie de proiectele proprii, fie de materialele altor trupe, cu exceptia pranzului cand ne intoarcem fiecare la casele noastre pentru a lua masa. Nu iesim in oras si foarte rar ne intalnim cu persoane din afara anturajului nostru. Desi nu suntem oameni izolati si nu evitam socializarea, nu avem prea multe contacte cu oamenii. Tot ceea ce facem este legat de muzica si de o minima disciplina sufleteasca.

Ziua ideala ar fi probabil cea in care sa ne putem intrece in asa masura propriile obstacole incat sa nu mai generam niciun fel de intarziere pe calea noastra.

Edmond, multumesc pentru lipsa ta de izolare in ceea ce priveste discutia noastra de astazi. Ne vedem in doar cateva zile. Veniti cu tulnicile dupa voi? Stii ca prin Bucovina ele se numesc altfel… Si aduceti si tambal si xilofon, tot arsenalul de instrumente cu care ati fost si la Bucuresti?

Da, vom aduce acelasi arsenal pe care l-am desfasurat si la Bucuresti, insa de data asta va fi impartit intr-un mod diferit. Stiu despre existenta acestor instrumente in Bucovina (din ce in ce mai rare acolo), insa acolo ele difera de tulnicele din Apuseni atat ca si constructie, cat si ca sonoritate. La voi se numesc trambita, sau bucium si sunt construite din alta esenta de lemn, iar la orificiul de suflat au un fel de mustiuc incipient. Ambele instrumente au avut, in trecut, acelasi rol de comunicare si acelasi rol esoteric de purificare, ele extragand energia din pamant, conducand-o prin intreg corpul cu ajutorul respiratiei si eliminand-o mai departe in vazduh, creand astfel un ciclu purificator; din pacate acest aspect esoteric este prea putin constientizat de catre omul de rand care probabil ca ii culege roadele doar intr-un mod inconstient.

Si eu iti multumesc mult pentru interviu si interes.

Mustiuc, nemustiuc, trebuie sa termin si eu ale mele treburi ca mai sunt vreo 3 zile pana apar timisorenii in a mea/noastra Bucovina… Mai ales ca si Alex (www.beautyofpain.ro) vine sa vada zona (cat va putea si el in jumatate de zi) si aduce cu el si ceva accesorii muzicale (tricouri, bocanci, pantaloni si altele) specifice celor ce vor sa poarte asa ceva.

Va fi o altaSeara Speciala, prima facuta deDonisArtin aceasta urbe numita Suceava si sper ca nimeni sa nu dezamageasca!

Inchei aici, cam in acelasi fel cum au facut-o cei din DORDEDUH la Bucuresti, cu multa plecaciune:

http://www.youtube.com/user/kogaiononmagazine#p/u/20/Yv87_WWjYvM

…underground will never die!

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.