Simbolistica?

Sunt dinamovist si ar trebui sa-mi fie rusine acum, dupa o perioada deloc fasta pentru echipa de fotbal. Cineva care ma tot tachineaza, parafrazeaza un text din imnul lui Dinamo, spunandu-mi sec: „esti dinamovist”, esti trist”. Se prea poate, ca nici cu muzica nu sunt departe de acest feeling. Sunt insa mandru de acest club, mai ales ca acum trei zile mi s-a aratat o noua dovada.

Undeva, intr-un peisaj de vis, pe malul lacului, intre nuci si meri roditori, inconjurat de padurea de la Snagov, am participat la o lansare pompoasa, corporatista, plina de aura de business, reusita, pot spune eu. Ce m-a miscat insa? Modestia unei legende dinamoviste inca in viata! Invitat special a fost Ivan Patzaichin, care a vorbit celor peste 300 de oameni despre a fi numarul 1. O simplitate rapitoare, un mesaj curat si sincer de cea mai rafinata aroma, o savoara de castigator ne(in)definibila lumii cotidiene… Si da, am fost mandru ca acest om ma reprezinta! Cine nu stie istoria acestui om, cine nu stie cum, cu pagaia rupta, in timpul unui concurs, nu a capitulat, impresionand un intreg juriu si apoi o lume intreaga, cititi cartea „Pagaia de aur”! Nu veti gasi acolo nici intelectualisme inaltatoare, nici frustrari metafizice, nici exprimari poetice snoabe si pline de citate din ilustri ganditori! Este o carte despre simplitate, despre determinare, despre a fi castigator! Fariseatic sau nu, cele 10 minute petrecute impreuna cu Ivan au fost cele mai aplaudate de toti cei de acolo, gandindu-ma apoi ce greu este sa fii simplu, sa fii normal, sa fii tu insuti!

Nu mult dupa ce m-am intors acasa, am vazut la TV o noua tornada jijiadica, de data asta blasfemeitorul unei credinte ce acum 2000 de ani poate dovedise ca e pura, balacarea incredibil un alt simbol si o alta legenda vie a Romaniei: Hagi! Mi-e sila!!! Mi-e scarba!!! Mi-e rusine!!! Un popor de curve, asta suntem! Ne uitam in istoria noastra recenta (macar ultima suta de ani), avem exemple multiple… ne uitam in prezent, abunda intreaga paleta a vietuitoarelor… iar reperele noastre, simbolurile noastre, sunt calcate in picioare la noi si idolatrizate afara!

Citeam anul trecut intr-o carte ceva pe cat de simplu, pe atat de sugestiv: la nordici, de ex, reperele legendelor se extrag din luptatori. La noi, elementul national cu care ne identificam este Pacala.. cel putin cu el incepem… si cu povestile lui Creanga… si cu prima poezie rostita: catelus cu parul cret. Ce face el? Fura rata din cotet. Si ma intorc la Creanga. Ce facea Nica? Mergea la furat cirese. Si sa ne intoarcem la Pacala. Cine era? Un tip descurcaret care fura de la furaciosii din sat. De unde sa ne inspiram, de unde sa ne extragem seva? Ne pierdem in detalii siropoase, ignoram simplitatea si complicam lucrurile evidente.

Cine e Becali? Un personaj istet care ne fura viata, ne fura speranta, ne fura identitatea! Dar nu, acum trei seri, Ivan Patzaichin nu mi-a furat nimic! Mi-a daruit increderea ca inca mai pot alege! Ce ar trebui sa simta acum un stelist? Sa fie mandru ca e stelist, sa fie mandru ca un fotbalist ca Hagi a incercat si ca antrenor sa faca ceea ce a reusit ca jucator! Si cum ar trebui sa ne simtim noi toti, ca romani? Sa ne fie rusine ca mai putem aprecia acte caritabile donate de un lider de opinie periculos ce crede ca astfel poate sa-si spele pacatele proprii si va gasi cheia spre Rai… poate Raiul propriu…