Saluturi primavaratice!

Mi-am ales o zi in care ploua, totul e intunecat si pustiu. In acelasi loc unde am mai scris si acum vreo 4-5 luni, cand priveam cum se stingea vara si se aseza impunator toamna. Intre timp, fondurile europene si-au aratat coltii, punand intre oaza mea de fericire si mare un fel de promenada, care se zbate cu mintea mea, intre a fi un chici sau un lucru folositor. Inca sunt in negura.

Vremurile sunt mai tulburi ca niciodata. Traiesc sentimentul de parca as fi in perioada interbelica, mai precis prin anii 40. Nu am trait atunci (poate intr-o viata anterioara, probabil ca eram o musca) dar asta imi e senzatia. In jurul nostru se intampla drame zi de zi, care mai de care mai mediatizate. Cea mai noua e cu tragedia din Bruxelles. Incerc sa fiu cinic si sa privesc la rece: in fiecare zi mor pe intreg mapamondul mii de oameni, sute de copii, din diverse motive: foamete, accidente, boli, epidemii, conflicte interetnice, religioase sau atacuri teroriste. Cu cat lucrurile se intampla mai aproape de noi, cu atat suntem mai afectati, mai impresionati si ingrijorati. Altfel, ni se rupe!

Suntem deja 7 miliarde si populatia continua sa creasca intr-un ritm invers proportional cu resursele existente.

Sunt de principiul ca violenta naste violenta iar catalogarea simplista ca islamist, crestin, iudaic, etc… accentueaza falii si de aici ura, lipsa de toleranta, decizii luate emotional. Evident ca exista fanatici, tampiti, criminali, indiferent de sex, natie, religie. Acum e la moda sa dam vina pe islamisti, care ne-au invadat si nu au ce cauta aici. Nu le tin partea dar nici nu m-as hazarda in a-i stigmatiza. Si noi am mancat ratele de prin Viena, omoram, furam si talharim la greu prin Vest, dar asta nu mai conteaza acum. Am gasit un vinovat. Unul nou! Ca si acum 15 ani, cand bandele de rusi, albanezi erau puse pe planul doi de media, un furnizor de informatie truncheata, gata sa obtina senzationalul, pe orice cale.

Au existat si exista conflicte de religii, de civilizatii, fatalizate astazi cinic, dureros, violent. Si ne afecteaza clar, ne intriga, ne oripileaza, pentru ca se intampla in casa noastra, in Europa. Insa refuzam sa acceptam si sa ne intrebam ce cautam noi pe la ei, ucigand, violand, asuprind, doar pentru resurse si pentru interese strategice. Le-am dereglat sistemele lor dictatoriale locale pentru interesele noastre si acum suportam consecinta a ceea ce au facut asa numitii civilizati la barbari. Totul ce se intampla azi este efectul globalizarii! Libertatea duce la confort si de aici, pas cu pas, fanaticii gasesc oportunitati de a ne teroriza. Sunt convins ca exista oameni nevinovati, care au fugit din calea razboiului, din calea intereselor marilor puteri, puteri care si-au gasit loc de disputa chiar la ei acasa, pe teren neutru. Si acesti supravietuitori incearca sa-si gaseasca un loc la noi, cei ce ne consideram civilizati. Si nu le dam nicio sansa, pentru ca printre ei s-au infiltrat si teroristi. Greu de gestionat, usor de catalogat.

Ceva pluteste in atmosfera, totul e din ce in ce mai stramb, mai ciudat, mai sucit… Si-mi suna in cap nonstop piesa celor de la UNIVERSE 217:

E clar ca suntem prea mici pentru interese atat de mari. Si chiar daca as incerca sa nu apelez la doina mioritica, resemnarea poate fi astazi un moment de a scapa de angoasa interioara, invaluita de un sentiment de neputinta si de scarba.

S-a implementat legea antifumat, asteptam acum si legea pentru fumatori si nefumatori. Am vazut atat de multa rautate si lipsa de toleranta in aceste ultime saptamani, incat mi-am dat seama ca oricat de mult ti-ai bata gura, toata lumea are dreptate. Dar nimeni nu e multumit, decat doar daca se gandeste la el, punctual, la un anumit moment. Multa ipocrizie si emotie fara sens.

Vad ca pe FB incep cat mai multe postari sponsorizate cu ceea ce se numeste campania electorala. Mi se rupe in paispe de politica, dar unii insista sa ma futizeze cu povestile lor bolnave, de patriotism, de ambitii personale si promisiuni reptate, nimic nou in ultimii 26 ani. Ma mir cum de nu se uita in oglinda sa vada cat de patetici si ieftini sunt. Oricum ar fi, aia sai ceilalti vor ajunge la putere sau in opozitie, vor face blat negru si ne vor pradui. Toti! Cu sau fara ei, tot o tara fara repere morale vom continua sa fim! Dar cica fara ei ar fi si mai rau. Asa ca, pe principiul amenintarilor externe, ne mobilizam, ne unim 2-3 saptamani, dupa care uitam totul. E normal, avem examene, joburi, de platit facturi, taxe, cine dreak sa stea sa o arda ca bulangii aia care nici in parlament nu se mai duc sa o labareasca cu ochii intredeschisi! Chiulangii impertinenti, fara sa-i traga nimeni la raspundere. Daca un om normal lipseste de le scoala sau job, in mod repetat, si-o fura. Ei, si-o aseaza pe partea cealalta si continua sa ne sfideze cu tupeu maxim. Gasca de fanarioti si atat!

Mai e putin si vine vara, vacanta, concediul! Si perioada cand trupele vor canta in jde locatii! Avem de toate anul asta! Pana acum ceva vreme ne plangeam ca la noi nu vin muzicienii, ca o ardem doar cu muzicanti si muzicieni ce s-au reprofilat pe coverbanduri. Acum gata! Avem de unde alege! De cules e practic imposibil, asa ca ramane sa dam cu banul! Sau sa chibzuim bine si sa ne gandim ce vrem! E bine ca se intampla chestii si ca avem de unde alege! La cat de flamanzi am fost odinioara, am inceput deja sa cadem usor in capcana comoditatii sau a obisnuintei: mergem la concertele cu trupele pe care le stim, mai ales ca acolo vin tovarasii nostri cu care ne-am simtit bine ultima data. Nu e un lucru rau, daca asta simtiti! Si e bine ca nu stati in casa! E bine ca inca se traieste Rock/Metal si ca, in ciuda greutatilor cotidiene, alegeti sa mai si iesiti! Foarte bine, exista deja festivaluri consacrate, cu traditie. Daca anul trecut MHM a lovit napraznic cu SATYRICON, anul asta REF-ul s-a depasit pe el! Si, cu siguranta, a devenit prima optiune pentru multi. Dar si KREATOR ar putea sa fie un catalizator pentru veterani, mai ales ca nu se stie cat o mai duce si trupa asta. Artmania vine si ea cu primele nume care pot strange nostalgici de pe vremurile cand nu existau alte festivaluri de gen! Spellground-ul ma incita ca locatie, la fel si Fog Formula, acolo avand si trupe pe gustul meu pe care as vrea sa le vad. Electric Castle e deja din alt film, Untold-ul e focusat pe djaiala, Summerwell-ul e pentru cei mai comozi din capitala. Si am vazut ca REF-ul vine si cu o varianta indoor in octombrie, ceea ce e foarte bine pentru consolidarea Brasovului pe harta nationala pentru concertele de club. Mai ales ca vor avea si cealalta sala de concerte gata, sunt toate motivele sa se intample evenimente mari acolo. Acum, ca vor aduce si trupe cu care v-am obisnuit noi, asta era firesc, am petrecut multi ani acolo cu evenimente sub marca KRUNA si nu numai, ar fi pacat sa nu se exploreze si aceasta nisa, mai ales ca noi am pus punct cu evenimentele in orasul de sub Tampa, daca tot exista cineva local, care o face si bine… si cutezator! Si va asigur ca cel putin 2 trupe pe care le indragiti din povestile noastre vor convinge pe multi sa ajunga acolo in octombrie.

Noi ne-am facut treaba (asa consideram, heh), ne bucuram ca acum sunt cautate trupele care au cantat in premiera la noi, acum ceva vreme, e timpul sa primeasca o alta vizibilitate, mult mai mare. Daca unele vor fi uitate sau neaduse, exista sansa sa le (re)aducem noi, dar doar daca acestea vin cu ceva nou si fain. Sau, in cazul in care nu exista un organizator interesat iar trupa isi doreste sa cante aici, nu vom ezita sa facem ce am tot facut in acesti cca 8 ani. Oricum, succes tuturor!

Pe de alta parte, ne-am cam pierdut motivatia de a face concerte de club. Am plecat de la Seri Speciale, evenimente singulare pe care le imbinam cu zile tihnite alaturi de trupe si am ajuns sa ne comportam ca organizatori. Concertele de club sunt pentru cei de profesie, pentru cei ce incearca sa sustina dar sa si castige un cent la sfarsit de zi. Noi facem ceea ce facem doar din placere, nu concuram cu nimeni, nu supralicitam sau sa ne punem impotriva altora. Asta e filozofia noastra si nu avem motive de a ne abate de la ea.

Am decis sa organizam HEXVESSEL pe 2 si 3 aprilie pentru ca Mat a insistat sa-l facem noi, mai ales ca era in turneu si Romania era important sa existe in algoritm. Ar fi trebuit sa existe si la Timisoara pe 4 aprilie, doar ca prietenii nostri de la Daos inca nu stiau la acea vreme ce va fi cu al lor club, asa ca data a fost alocata bulgarilor, ceea ce e foarte bine pentru toata lumea. S-a creat deja un pod logistic sanatos pentru urmatoarele turnee ce vor urma, cu multe alte trupe interesante.

Iar IRFAN-ul a fost o promisiune neonorata de ceva vreme, asa ca o vom pune in practica pe 16 aprilie, in Control.

Nu mai avem nimic in plan pentru concerte indoor si nici nu ne dorim sa ne mai implicam. Scena merge, exista concerte de toate felurile, e bine, avem de unde alege, avem unde sa mergem si noi!

Despre DBE nu prea multe am a va spune, pentru ca incerc sa va tin in priza in grupul FB cu tot felul de povesti si povestiri, idei ce ne vin si le scriem public ca sa nu renuntam la ele prea usor, plus alte comentarii pe care le impartasim fara a agasa. Cel putin asa speram ca este. Terminam in curand de anuntat line-up-ul, stabilim pretul la abonament si mai adaugam ceva date logistice.

Am anuntat azi KrunaVod, un altfel de KruNatura, care se doreste a fi o intalnire complet relaxanta, pentru toti cei ce vor dori sa evadeze din cotidian intr-un weekend la mare. Vom avea si o cantare acustica cu un prieten drag noua, care a ajuns popular pentru scena asta, dar pentru care Romania continua sa reprezinte ceva special in inima lui. Si ii vom oferi sansa de a experimenta si altceva, intr-o alta forma, pentru toti prietenii DBE ce vor fi prezenti acolo. Nu stim daca vom mai chema si pe altcineva, pentru ca scopul Iesirii in natura este de a ne relaxa, de a asculta sugestii si sfaturi despre ce mai putem indrepta sau face la DBE si, de ce nu, un workshop pe handmade DBE, daca toate se vor alinia corect. Evident, cine va dori. Evenimentul va fi unul discret, intim, unde ar fi fain sa ne strangem 30-50 omuleti, ca sa simtim ca suntem un grup. Vom oferi si variante de cazare pentru cei ce vor dormi sa doarma in pensiuni, pentru cei ce vor dori sa campeze vom gasi o solutie decenta, daca vor veni din Bucuresti mai multi cautam si un bus sau autocar… accesul va fi facut doar pe baza de rezervare iar ca plata vom folosi sistemul “pay as we wish”, sa putem acoperi cate ceva din cheltuielile logistice. In rest, mare, soare, baie, foc de tabara… normal, natural, ca la mare.

Ni se par mult mai provocatoare evenimentele atipice, de orice fel ar fi ele, mai putin cele ce tind sa se rezume la o cantare intr-un club si putina socializare dupa cu trupetii, care mai de care mai bucuros de un autograf, o poza si 2-3 minute de rostiri in graba.

Pentru suceveni, 31 Motor’s Pub este pe ultima suta de metri pentru a fi la zi cu toate actele… nu ca n-ar fi fost pana acum dar am incercat sa facem sa nu ne limitam doar la 100 de omuleti si sa ne conformam noilor standarde, destul de confuzante pentru toata lumea. Este foarte usor sa ti se spuna ce nu trebuie, dar sa nu ti comunice clar cum trebuie. Mda, sa speram ca in luna mai vom avea ceva cantari acolo si vom ciocni ceva sticle de bere. Cat despre fumat, mna, daca legea spune ca trebuie sa fie cofetarie inauntru, atunci mai trebuie sa aducem o biblie si sa ne rugam pentru aproapele nostru antifumator. Ce sa-i facem, noroc ca va fi cald afara. Ca pana la toamna, sigur se mai inventeaza ceva legal, nu? Macar cand nu sunt concerte, daca se va putea.

Mai am in cap un concept cu ceva minimalist, in Cluj napoca, unde sa se poata bea macar o cafea in conditii decente, cu muzica buna pe fundal. Dar mai incolo despre asta.

As fi vrut sa ma apuc sa va scriu de albume noi, dar nu ma simt in stare. Poate zilele viitoare voi gasi ceva timp, ca sunt o gramada, unele dintre ele interesante.

Gata cu palavrageala, revin curand.

Sa fim mai buni si mai toleranti, ca invers e cel mai simplu, tine de natura umana!

O seara linistita!

Doru

22 martie

Comenteaza

Adresa de email nu va fi facuta publica.