The post Mono & Helen Money – 16, 17 aprilie 2015 appeared first on Kogaionon.

Nu am mai scris de multicica vreme dar nici nu mi-a mai venit. De regula, dupa fiecare eveniment de-al meu insiruiam cateva cuvinte, insa, anul acesta am luat pauza. Si chiar daca a fost doar MONO ca eveniment propriu-zis, pana astazi nu am avut dispozitia sa o fac. Insa, cum mai multe semne si semnale m-au facut sa receptionez urme si umbre inchipuite, uite-ma ajuns in Cluj Napoca, acolo unde a inceput poveste MONO in Romania, acum doi ani, acum cu o cafea in fata, langa o mahoarca notorie tocmai preparata cu ajutorul unui cutter misterios, cu aroma victoriana (cum bine a mentionat un suflet drag pe FB, despre care veti mai auzi lucruri in curand) si cu o portie de sushi pe care o voi devora ceva mai tarziu. Ma incapatanez sa cred ca acel cutter are ce are cu perioada victoriana, pentru ca din Anglia a plecat aceasta faza a istoriei, dar tot de acolo a plecat si pentru mine istoria MONO vazuta live.

Deci fortat sau nu, inchipuit sau mai putin, vad anumite legaturi pe care incerc sa le altoiesc acum, printr-o exprimare simpla dar sucita. Cum naiba sa fie altfel, cand cel ce le scrie este la fel? Ca oi fi eu aschia sau trunchiul, astea-s deja detalii.

Asadar, MONO la Londra, acum doi ani, a fost in fata la vreo 1500 de oameni, cu orchestra simfonica. Ce sa spun: a fost de vis! Poate si faptul ca era prima mea experienta cu ei, pe care o tot visam de ani de zile, poate ca si cele peste 30 de persoane de pe scena care m-au coplesit… Dar am respirat, am visat si am trait MONO in acea frumoasa seara.

Cateva luni mai tarziu, japonezii au venit prima data in Romania, la Cluj Napoca. Ce emotii am avut atunci, pfff. Dar a iesit bine, puteti citi ce am scris la cald atunci:

http://www.kogaionon.com/ro/serile-speciale-organizate-de-kogaionon-si-donisart/mono

Anul trecut trupetii au scos un nou album, in septembrie, dar eu am reusit sa fac o auditie a acestui album in mod public chiar la DBE 4, de unde si o usoara asociere intre atmosfera acelor zilei cu piesa „Unseen Harbor”… Sau asa vreau eu sa cred:

Trupa s-a reintors in turneu in Europa in toamna dar doar pe partea vestica. Aveam promisiuni de la impresar (care tocmai se schimbase) dar si asigurari de la Taka ca vor sa se intoarca la noi (mai ales ca nimeni de la noi nu ii contactase, dupa cum bine mi-a spus impresarul), asa ca am facut tot ce se poate ca urmatorul turneu sa includa si Romania pe lista, ca suntem si noi o tara europeana, la naiba.

Si am reusit pentru 10 februarie, la Timisoara. Aveam de ales intre Cj si TM, insa am spus sa arborez steagul DonisArt si in frumosul oras de pe Bega. Plus faptul ca obsesia mea cu repetivitatea ma indeparta din ce in ce mai mult de Cluj Napoca, in ciuda faptului ca ma izolam parca de restul tarii din ce in ce mai mult organizand evenimentul tocmai la Timisoara.

Bucuros ca MONO a inclus si Romania in noul turneu, vad anuntul oficial si m-am apucat sa numar zilele pana la concert.

Intr-o seara primesc un email de la impresar care ma intreaba daca imi dau acordul pentru un alt concert MONO in Romania. Am ramas putin surprins, pentru ca daca stiam de asa ceva inainte, cu mare drag as fi lasat locul altuia, mai ales ca eu luasem decizia sa renunt complet la evenimente, in afara DBE-ului, posibilei KruNatura si poate altor ocazii care sa fie unice, raritati sau premiere in care sa fiu superinteresat.

Ma gandesc imediat cine ar fi putut fi persoana si il intreb pe Hefe, care mi-a spus in urma cu 2 ani ca el se tot chinuia sa ii aduca. Evident ca el era. Normal ca mi-am dat acordul dar incoltise in mine un usor sentiment de regret, ca aveam de umblat in week-end in celalalt colt de tara, sa fac un eveniment pe care hotarsem sa il fac doar pentru ca nimeni altcineva nu se anuntase pana atunci ca ar fi interesat sa il organizeze. Pe de alta parte, eram fericit ca o trupa ca MONO urma sa aiba sansa sa cante si in Bucuresti, sa-i vada cat mai multa lume, pentru ca este o trupa geniala!

Experienta de la Timisoara a fost, in cele din urma, o frumoasa, dar chiar foarte frumoasa poveste, care chiar mi-a mers la inima si mi-a ramas acolo: m-am intalnit cu multe suflete dragi mie, am petrecut 2 seri nemaipomenite (prima chiar pana spre dimineata in barul lui Ovi), am vazut lume venind de departe (Dani a venit cu o gasca de vreo 5 persoane tocmai de la Sighetul Marmatiei), Andreea de la Dublin, Cami de la Brasov, Ana Maria de la Bucuresti, o alta Andreea de la Ploiesti, impreuna cu temerarul dar prieten de nadejde Andrei (security, ce mai), Tica Losu cu Barna si alti prieteni din Brasov… si exemplele pot continua. Chiar m-am simtit extraordinar sa vad asemenea persoane venind de departe pentru a vedea ceva frumos, dar si sa sustina o cauza (asta asa ma incapatanez eu sa cred). Pe langa acesti calatori din toata tara, m-am reintalnit acolo cu Alex si Albinutza, cu Edmond si Alina (hai odata cu anuntul ala!), cu neobositul si vorbaretul Jimmy, cu Ovi, cu Mihai… doar Flavius a lipsit, rapus de gripa.

Cei de la Daos s-au comportat extraordinar de fain, gazde adevarate, pentru care le multumesc din toata inima!

Desi sala nu se ridica la „standardele” autoimpuse de mine, si aveam chiar emotii in acest sens, rezultatul a fost peste masura de multumitor. In primul rand, acustica salii a fost incredibila. Apoi, sonorizarea a fost lacrima… si, un alt lucru important, interpretarea japonezilor a fost perfecta, un show de o intensitate si o emotie uluitoare pentru mine. Aproape 100 de minute magice, in care cei 4 au impletit iscusit noul cu vechiul, totul pe o scena cam inghesuita, dar care mi-a dat acel sentiment de intimitate, minimalist, dar debordant. Parca si cele peste 200 de suflete s-au comportat mai aproape de gustul meu, in sensul ca vorbele din timpul concertului au fost palide… hai sa le spun discrete, ca romanul oricum nu poate sa nu-si povesteasca si la concerte ce a mancat la pranz… Poate suna a rautate, dar cred ca eu am o mare problema cu asta. In fine. Un detaliu minor, care nu a contat aproape deloc in constructia acelei trairi, adica povestea Timisoara.

Pana si Dirk Serries a sunat interesant, ca un fel de incalzire pentru ceea ce urma sa fie.

Dupa o luna de zile, la Bucuresti, o alta experienta MONO. Sincer, nu ma prea tragea ata sa ajung acolo, din motive subiective dar si conjuncturi personale, dar, pentru ca vroiam sa il vad si pe Costin live cu proiectul lui, am ajuns in TSC. Vazusem pe FB ca erau declarati peste 650 de participanti, eram deja bucuros pentru Hefe, caci numai el stie ce belele a avut cu biletele de avion, deci se anunta un eveniment de succes, macar din punct de vedere financiar. Eu eram putin ingrijorat de faptul ca va fi aglomeratie, pe care nu o suport, dar am primit asigurari ca voi putea sta la locul unde, de fiecare data cand vin in TSC, ma asez cu placere. Evident, cu mahoarca langa mine dar fara strop de alcool de data aceasta, ca in noapte trebuia sa ma intorc in Ploiesti, la volan.

Soundcheck-ul japonezilor a durat incredibil de mult, de la 2 ore oficiale la 4 ore efective, ceea ce il nelinistea deja pe Costin, neobisnuit cu acea locatie si care vroia sa aiba si el macar parte de 15 min de pregatire.

In cele din urma lucrurile s-au asezat pe un fagas corect si totul a inceput bine: o sala relativ plina, un concert al lui Costin interesant ca si concept, cu pasaje de chitara bestiale si cu un actor care si-a prezentat un monolog in limba romana greu de digerat de mine in acea multime care nu parea interesata prea mult de ceea ce se intampla pe scena. Adica, vorbeau in nestire. Aia e, e clar ca acest concept al lui Costin se potriveste mai putin in sali de club si de abia astept sa vad cum va suna in urmatoarea reprezentatie, care se anunta a fi mai ampla si intr-o locatie incredibila.

Detaliile vor fi facute publice in curand, de catre cei care au dreptul sa o faca.

Si au urcat MONO pe scena: publicul foarte cald, ospitalier, nerabdator sa vada concertul trupei preferate. Si au inceput oarecum bine, in sensul ca prima piesa a placut dar parca a suferit la sunet. Mi-am dat imediat seama ca acea locatie are o mare problema cu acustica, mai ales pe sonoritati Post-Rock. Mai pe scurt, sunetul se spargea sec, poe alocuri chiar asurzea si nu puteai face distinctie intre „naratia” pieselor si zgomotul efectiv, care exploda si deranja urechea. Probabil ca doar a mea, caci publicul parea sa fie captivat de muzica lor live. Pe „Unseen Harbor” totul se stricase complet, am crezut eu ca nu aud bine pentru ca stateam in laterala, dar se vedea din privirile celor 4 japonezi ca totul era scapat de sub control. Erau chiar confuzati de ceea ce se aude, Taka schimband in timpul piesei chitara, keyboard-ul se auzea parca distorsionat iar bateria parea sa fie defazata complet de ritmul propriu-zis (imi amintesc ca acelasi lucru s-a intamplat si la concertul meu cu Agalloch). Dupa care trupa si-a continuat concertul parca mai bine, restul de piese sunand mai bine, dar tot asurzitor si imposibil de trait intens pe pasajele incendiare. Mentionez ca trupa a venit cu sunetistul lor, deci nu a fost nimeni altcineva care sa fi influentat in vreun fel cea ce se auzea pe scena (poate si de asta le-a luat 4 ore de soundcheck?). A fost pentru prima data cand mi s-a parut concertul mult prea lung, pe alocuri plictisitor. Asta poate si datorita faptului ca au avut acelasi setlist ca la Timisoara, cu acelasi comportament scenic. Ca sa nu mai spun de crasa nesimitire al unora din spatele meu, care au vorbit continuu, au ras zgomotos si isi povesteau aberatiile lor care oricum nu aveau legatura cu ceea ce se intampla cu cativa metri mai incolo, sub lumina reflectoarelor. Aia e, suntem o tara latina si avem de povestit nonstop povesti de toate felurile, oriunde, oricand, oricum. Rusinica!

Ce mi s-a parut cu adevarat spectaculos a fost trairea muzicienilor pe scena dar si acele picaturi de transpiratie care se prelingeau continuu de pe parul lui Taka pe corzile chitarii lui. Nu sunt un fotograf priceput (chiar deloc), dar m-as bucura daca cineva profi ar putea reda vreodata momentul in care acea picatura intra in contact cu coarda de chitara, sa se vada acea mica explozie, acel moment in care un „traseu” lung se sparge ireversibil si se multiplica in multe alte „fragmente” lichide.

In rest, un concert reusit ca perceptie, un public supersatisfacut de ceea ce a fost pe scena, care s-a imprastiat imediat dupa ce s-a convins ca trupa nu va mai reveni pentru bis. Naspa a fost si faptul ca merchandise-ul oficial a fost mai mult decat spartan, dar lucrul acesta il anuntase trupa cu ceva vreme in urma, deoarece a trebuit sa zboare pana la Bucuresti si nu a putut sa-si care si alte bagaje.

Nu mi-a mai placut nici faptul ca intre trupe dar si dupa concertele propriu-zise muzica din club nu avea nici o legatura cu ceea ce se intamplase acolo, in acea seara, dar realizez ca deja devin super carcotas. Si chiar nu vreau sa fiu asa, deoarece MONO este o trupa superba iar Hefe are tot respectul meu (si cred ca al tuturor celor din sala) pentru ca a reusit sa-i aduca pe japonezi la Bucuresti. Pentru mine MONO ramane o legenda frumoasa si o poveste traita in mod unic, dar si o trupa cu un renume deja sanatos in Romania, si de aceea cred ca de-acum incolo vor exista mult mai multi promoteri incredintati si convinsi de faptul ca merita si are sens (financiar) sa-i readuca. Astfel, voi fi si eu bucuros sa-i revad, dar doar daca vor veni cu un album nou. Si, daca s-ar putea, si albumul nou sa aduca ceva nou, caci ultimele doua albume se cam confunda in exprimare stilistica, ca sa nu spun ca ultimul nu inoveaza cu absolut nimic, in afara unei melancolii degajate parca mai vizibil decat s-a desprins pe precedentul.

Aceasta a fost povestea mea, sincera, subiectiva si fara dorinta de a fi asociata cu a altora. Fiecare traieste in felul lui si cred ca asta e frumusetea trairii, pana la urma.

O alta parere despre ceea cum a fost la Timisoara poate fi citita aici:

http://www.citadinul.ro/2013/02/mono-for-my-parents-in-daos-la-timisoara-impresii-de-concert/

Iar despre Bucuresti, aici:

http://www.citadinul.ro/2013/03/a-post-rock-evening-mono-tsc/

Habar n-am care va fi urmatorul concert la care voi ajunge pana la vara, daca va mai fi vreunul. Stiu insa ca voi pune in practica o idee incoltita zilele trecute, pentru prietenii DBE, undeva, in Bucuresti, in aprilie.

Sa ne auzim, sa ne revedem si sa ne bucuram impreuna sau separat de tot in tot si toate, cu chef si voie buna!

14 martie 2013

The post MONO – 10 Februarie 2013 appeared first on Kogaionon.

Salutari! Nu ne-am mai vazut din 2011, cand ati avut primul concert in Romania, in Cluj Napoca. Ce amintori ai despre acel concert?

„Buna! Imi amintesc de seara aceea. Oamenii care ne-au ajutat sa pregatim concertul si toti cei care au venit sa ne sprijine au fost atat de minunati! Ne-am simtit foarte bine. Mi-as fi dorit doar sa fi avut mai mult timp liber ca sa explorez Romania.”

Ati inceput turneul intai in SUA, acum in Europa, dupa ce a fost lansat ultimul album. Cum este pentru voi, ca trupa originara din Japonia, sa mergeti sa cantati pe continente diferite, avand culturi atat de diferite?

„Este o experienta frumoasa sa cantam pe continente diferite si nu simtim nici o deconectare intre noi si public. Limbajul muzicii e universal. Cred ca muzica (precum si alte forme de arta) este un pod care permite aceasta legatura. Suntem cu totii intr-o incapere, impartasind energia unui cantec, si in acel spatiu ne amintim ca toti oamenii provin din aceeasi sursa.”

A fost obositor pentru voi sa fiti pe drum atat de mult timp sau va place sa calatoriti si sa explorati locuri noi?

„Ne place sa exploram locuri noi si sa cunoastem oameni noi. Dar acest ultim turneu a fost lung, asa ca eram cu totii destul de obositi atunci cand ne-am intors in Japonia pentru o pauza. Le suntem foarte recunoscatori tuturor celor care au venit la concerte caci a meritat fiecare minut.”

Ai vreun loc preferat din acest turneu, sau un moment special pe care ai dori sa-l impartasesti?

„Ei bine, ca de obicei, nu am avut multe zile libere in turneu, asa ca practic suntem pe drum in fiecare zi. Suntem fericiti sa ne vedem prietenii inainte si dupa concerte. Acestea sunt probabil cele mai bune momente – chiar daca sunt scurte, ne face ziua mai frumoasa sa reinoim legatura cu ei. Locuim atat de departe unii de ceilalti, incat apreciem putinul timp pe care il petrecem impreuna.”

Spune-ne mai multe despre ultimul vostru album, „For My Parents”. Care este reactia generala pe care ai primit-o in legatura cu el?

„Stiam ca va fi primit diferit, dar am vrut sa facem ceva liber si oarecum impulsiv cu acest album, fara sa ne ingrijoram pentru consecinte. Speram ca lasam suficient spatiu pentru ca ascultatorii sa interpreteze muzica asa cum doresc. Dar povestea din spatele albumului ‘For My Parents’ vine din intelegerea faptului ca toti ii pierdem in cele din urma pe cei care ne-au dat viata. Este firea naturii. Cum stai alaturi de cel ce te-a facut? Cum stai fata de casa ta, locul care te-a creat? Pentru acest album, ne-am intors la radacini. Este ceva ce ne doream sa facem cat inca mai aveam aceasta sansa.”

Nostalgie sau melancolie sunt doua din cele mai folosite adjective caracteristice noului album. Cand privesti in urma la copilaria ta, te simti nostalgic sau sunt si alte emotii care ies la iveala?

„Cred ca cutremurul si tsunami din Japonia au trezit pe neasteptate emotii legate de locurile noastre de origine si de familii. Ne face sa ne gandim la cat de trecatoare, si uneori fragile, pot fi unele momente. Deci intr-un fel, noul nostru album, ‘For My Parents’, a fost inspirat de energia care circula in acel moment.”

Ati lansat un videoclip pentru una din piesele noi, „Legend”, cu peisaje superbe din Islanda. Sunteti multumiti de cum a iesit? Credeti ca muzica pe care o faceti poate fi inteleasa mai bine daca e ascultata in singuratate si intr-un mediu natural?

„Da, Henry Jun Wah Lee / Evosia, producator de filme, ne-a abordat cu ideea de Islanda. Am fost foarte incantati sa colaboram deoarece e foarte talentat si Islanda e unul din cele mai mitice locuri de pe pamant. Inregistrarea video pe care a realizat-o imi aminteste ca inca exista locuri frumoase, neatinse de om sau de timp. Pamantul, norii si formele se revarsa intr-un spirit dintr-o alta lume.”

Sa vorbim putin despre concertul care urmeaza in februarie, in Timisoara. La ce ar trebui sa se astepte publicul?

„Abia asteptam sa cantam noile piese si speram sa facem un concert bun pentru toata lumea. Poate iti va aminti de un vis pe care l-ai avut, de ceva ce regreti, atingerea bucuriei printr-un moment de tristete, sau ceva spiritual care nu poate fi explicat. Pentru mine, muzica instrumentala creaza o energie care ma ajuta sa ma confrunt cu aceste sentimente.”

Dirk e un fel de legenda in underground, a lansat mai mult de 100 albume. Cum ati decis sa mergeti cu el in turneul anterior, dar si in acesta? Credeti ca muzica lui poate fi complementara cu a voastra din punct de vedere al publicului?

„Da, cred ca muzica lui e in balanta cu a noastra. Simt o lumina si un intuneric similare in cantecele lui. Ne-am intalnit prin intermediul unor prieteni si am fost in turneu impreuna. E unul din artistii mei preferati si acum un prieten bun.”

Veti aduce merchandise cu voi in Romania?

„Da, mult merchandise!”

La o luna dupa concertul din Timisoara, va veti intoarce in Romania, pentru un al doilea concert, la Bucuresti. Sunteti multumiti ca aveti sansa sa vedeti mai mult de un loc din Romania, de data aceasta, si de asemenea sa dati publicului ocazia de a va vedea pe scena de doua ori?

„Da, suntem foarte nerabdatori. Deja ne simtim atat de norocosi si recunoscatori sa putem impartasi muzica noastra in locuri indepartate, dar intotdeauna ne-am dorit sa avem ocazia de a explora mai mult. Sa vedem mai multe din Romania de data aceasta va fi o adevarata placere.”

Ce trupe si albume noi asculti acum?

„Din pacate, nu prea am avut ocazia de a cauta muzica noua. Ascultam aceiasi artisti… Beethoven, Led Zeppelin si rock-ul anilor 70.”

Multumiri, ne vedem in februarie.

„Multumesc!”

PS. I-am vazut pe MONO si cu orchestra simfonica dar si in formula clasica. Este o experienta unica, ametitoare, intensa, ce nu poate fi transpusa integral in cuvinte sau povestita prin imagini foto sau video. Cateva blitzuri pot fi oarecum reprezentative aici:

http://www.post-rock.ro/images/gallery/mono/

sau video:

Trupetii sunt, pe cat de explozivi pe scena, pe atat de timizi dar prietenosi in particular. Acest lucru s-a vazut la Cluj Napoca, cand publicul a stat cu ei ore intregi dupa reprezentatie pentru a face fotografii, a lua autografe, a povesti vrute si nevrute. Initial impresarul imi spunea ca artistii MONO nu fac „baie de multime” dupa concerte, ca prefera intimitatea si ca ce au de transmis o fac doar pe scena. Pana la urma, imi spuneam eu, parca pe jumatate impacat cu ideea, ca na, e vorba de culturi diferite, continente diferite… desi, la Londra, cu 2 luni inainte, dupa un concert memorabil, cand am intrat in backstage sa-i salut, caldura cu care m-au primit a fost… incredibila. La Cluj Napoca, trebuia insa sa respect clauzele impuse de impresar, chiar daca era evenimentul „meu”, asa ca incercam sa ma obisnuiesc cu ideea ca DonisArt nu va reusi sa le ofere, de data aceasta, sansa celor prezenti sa stea cu trupetii dupa concertul propriu-zis… am avut ceva angoase apasatoare, dar, pana la urma, la Cluj Napoca, acum un an si jumatate, a fost altfel, exact cum mi-am dorit! Unii spun ca a fost special… altii, ca a fost memorabil… eu pot spune doar ca a fost intens, sincer si frumos!

Si nu pot sa uit cum unii dintre cei prezenti au dezlipit afisele evenimentului de pe geamuri, inclusiv cel de la afisier, cu care s-au dus bucurosi sa obtina autografe de la MONO. Da, a fost frumos! In cateva zile, ei vor fi la Timisoara. Pentru a fi siguri ca toate vor decurge fluent si fara incidente, cum s-a intamplat de fiecare data la evenimentele DonisArt, prietenii de la BLACKHAWK SECURITY ne vor fi alaturi in Clubul Daos, venind de la Bucuresti special pentru acest eveniment! Sa ne (re)vedem sanatosi si cu chef de tot!

Toate detaliile despre spectacolul de la Timisoara se gasesc aici:

http://www.kogaionon.com/ro/serile-speciale-organizate-de-kogaionon-si-donisart/mono-0

The post Mono appeared first on Kogaionon.

Ei bine, Euphoria este un astfel de loc, unde totul arata profi si facut cu simt de raspundere. Personalul din locatie l-am gasit foarte amabil si saritor, ceea ce m-a facut sa cred, inca de pe la orele pranzului, cand am ajuns acolo, ca toate vor fi sub control. Trebuie sa mentionez ca acest eveniment a fost primul organizat de mine cu o trupa aflata in turneu, al 18-lea din istoria de 4 ani DonisArt, dar nu aveam cum sa fac altfel. Mai mult, ma chinuisem de ceva vreme sa-i aduc pe japonezi in Romania dar, de fiecare data, Budapesta se incapatana sa fie capat de lista.

Stiind ca japonezii nu vor mai ajunge in Europa prea devreme, probabil de-acum doar la anul, cand vor termina noul album, am insistat pe langa impresar sa facem tot posibilul sa nu ratam acest mic turneu, mai ales ca si trupa isi dorea sa cante in Romania. Cum acest lucru l-am setat inca din luna martie, am asteptat calm sa se termine turneul lor din vestul Europei din mai/iunie ca sa anunt si evenimentul din Cluj Napoca. Mai mult, am fost pe 7 iunie si la Londra sa-i vad cu orchestra simfonica iar experienta a fost uluitoare!

Dar sa revin la ale mele. Pe 22 iulie, la 2 pm am primit sms ca trupa a trecut granita, deci toate erau in regula. Pe la 6 pm s-au apucat de soundcheck, nu inainte sa admire locatia, facand diverse poze. Am agreat cu ei sa punem preturi prietenoase la merchandise, adica 40 lei CD-ul si 50 lei tricoul… mai ales ca si pretul la bilet a fost modic, 30 lei.

Aflasem ca, la Budapesta, cu o seara inainte, fusesera doar 180 de oameni, in conditiile in care au cantat si cei din RED SPAROWES. Am explicat in Editorialul din Iulie ca si acesti americani au fost luati in calcul sa cante cu MONO aici dar cand am vrut eu ei erau indecisi iar cand ei au spus “da” eu deja trimisesem primul comunicat.

M-au intrebat cei patru japonezi imediat dupa repetitii de presale si de cata lume ma astept sa vina aici. Le-am spus ca nu am nici un habar de cine si cum va veni (presale-ul nu era un atuu cu care sa ma laud prea tare), dar i-am asigurat ca cei ce vor veni sunt fani adevarati… na, ce sa spun si eu… mai ales ca stiam ca au renuntat la alte invitatii de canta pentru Cluj-Napoca, inclusiv la inca o posibila zi de concert, pe care au pierdut-o pe drum la intoarcere, avand pe 24 anuntata participarea la un mare festival din Germania… Dar chiar si-au dorit sa vina si energiile au lucrat in acest sens!

Si se facuse ora 9 pm, am deschis usile, am dat sa ruleze pe ecrane toate teaserele evenimentelor anuntate de mine pana acum pentru urmatoarele luni… si, dupa jumatate de ora, daca eram vreo 20 de suflete.

Unii cunoscuti imi explicau ca e iulie, studentii sunt plecati pe la casele lor, lumea e in concedii, ca mai existau fani dar au trebuit sa plece la festul Garana… mda, numai vesti ciudate, de consolare, de resemnare… Nu se grabea nimeni din sala sa se uite cu atentie la standul de merch, stateau linistiti si relaxati pe la mesele din club. Mi-am spus ca aia e, sper ca trupa si cei prezenti sa se bucure de o seara cat mai frumoasa… desi, la o participare modesta, acustica salii sufera!!

Dupa doar o alta jumatate de ora, clubul era plin… nu stiu cum s-a intamplat, cand s-a intamplat, dar mi-era greu sa cred asa ceva. Bine, plin in sensul ca partea de sus am inchis-o pentru trupa. Cca 300 de persoane au venit din diverse locuri ale tarii sa vada MONO, public divers, de la Metalisti suparati si pana la ahtiati de Alternative, oameni de toate varstele, dar toti manifestandu-se foarte civilizat. Cum din partea presei nu am primit prea multe solicitari de acreditare, nici nu am vazut mai mult de 4-5 jurnalisti pe acolo… Mda, interes scazut pentru un stil muzical mai putin cunoscut… explicabil, probabil!

Dupa un intro de un sfert de ora, MONO au urcat pe scena si au sustinut un show de poveste! 90 de minute de Contemporary Classical Music amestecat cu insertii Instrumentale si Progressive, cu structuri Post-Rock dar si Experimental, unde melancolia, romantismul si nostalgia alternau cu pasaje furioase, zgomotoase, o adevarata descatusare de sunete dar si de energii, pe acea mica scena din Euphoria Music Hall. Jocul de lumini a fost si el la inaltime, doar pe ultimele 3 piese lasand o nuanta mai palpabila de lumina pe scena, pentru ca unii fani doreau sa se bucure de fotografii cat mai clare.

Din pacate, am realizat ca cei din randurile din spate nu aveau o vizibilitate prea buna, in ciuda scenei care era destul de inalta… asta e de stiut pentru alte posibile evenimente.

Ce sa va mai spun despre un concert de o frumusete rara, de un public inimos si civilizat, de o suma de energii pozitive ce a invaluit intreaga atmosfera din seara de vineri?

Si cat de frumos, la urma, fanii veneau buluc sa faca fotografii cu trupa, sa ia autografe, sa vorbeasca cu ei…. mai ales cand e cunoscut faptul ca trupetii nu exceleaza pe aceasta latura de comunicare dupa concertele lor. Dar s-au simtit atat de bine, atat de fericiti erau la urma! Chiar se vedea cat de modesti si sinceri erau cu publicul, chiar usor timorati!

Si au vandut si merchandise la greu dupa concert! Record pentru evenimentele pe care le-am organizat pana acum! Inclin sa cred ca publicului i-a placut concertul!

Am vazut fani care au luat afisele cu MONO din avizierul locatiei, ca suvenir! Daca stiam faceam mai multe afise, sa le ofer celor prezenti… desi, pana acum, tot timpul am ramas cu zeci de afise…

Playlistul a fost variat, dar edificator pentru albumele lor:

“Ashes In The Snow”, “Follow the Map”, “Burial At Sea”, Pure as Snow”, “Sabbath”, “Halo”, “Moonlight” si “Everlasting Light”. Mi-a lipsit “Yearning” dar… ar fi incorect sa ma declar nemultumit… ar fi chiar profanator pentru mine, heh!

Nu pot decat sa le multumesc tuturor pentru SEARA FRUMOASA din 22 iulie! Totul a fost perfect, totul a sunat ca la carte!

O experienta frumoasa, cu o trupa frumoasa, pentru un public frumos: cand muzica vorbeste fara cuvinte… MONO!

26 iulie, 2011.

_________________________________________

Comunicat, 21 iulie:

Cand muzica vorbeste fara cuvinte (3)… MONO!

A mai ramas o zi pana la evenimentul care va prezenta, in premiera pentru Romania, un concert al unui grup instrumental japonez senzational!

Muzica MONO este un amestec inspirat dar si original de Contemporary Classical Music, Experimental Post-Rock si Instrumental Rock , cu treceri prin Shoegaze, ecouri Noise si atingeri minimaliste, efectele chitarilor lui Yoda si Taka fiind “motoarele navei” japoneze… Bass-ul lui Tamaki are rolul de a accentua gravitatea pasajelor inaltatoare iar trecerile complexe si variate ale bateriei lui Yasunori raman imediat intiparite in mintea ascultatorului MONO… restul instrumentelor inserate de cei 4 in piesele lor completeaza armonios un sunet inconfundabil: organ, pian, timpani, gong, glockenspiel.

O calatorie MONO poate fi privita si ca o descatusare totala de energii, unde dimensiunea cosmica se interpatrunde perfect cu starea de levitatie si contureaza o aura epica unica, perceputa doar atemporal si ale caror atingeri, daca le putem spune asa, se bucura de efecte si umbre fragile, introspective, asimptotice…

Aceasta “implozie” creata de muzica MONO este departe de a fi una destructiva… Discutam doar de o simpla exprimare de sunete aranjate cu grija pe un portativ virtual, care dezvolta insa sentimente si trairi complexe!

http://www.youtube.com/watch?v=gJSXYXvrWv4

Mai putin comeciali ca MOGWAI si nu atat de titrati ca SIGUR ROS sau GODSPEED YOU! BLACK EMPEROR, cei din MONO au reusit, atat cu cele 5 albume cat si cu alte experimente facute alaturi de alti muzicieni, sa dinamiteze o scena ce nu exista propriu-zis acum 10 ani, avand astazi posibilitatea de a savura destul de des albume si concerte speciale cu trupe ca: GOD IS AN ASTRONAUT, CASPIAN, PELICAN, RUSSIAN CIRCLES, CECILIA EYES, KWOON, KOVLO sau TIDES FROM NEBULA. Pentru toti acesti muzicieni dar si pentru multi altii MONO este o trupa cult, reper pentru scena Post-Rock!

Info despre trupa: monoishere.com

Organizatorul DonisArt a incercat de peste doi ani sa-i aduca pe acesti muzicieni in fata publicului din Romania si, dupa multe incercari si simulari nereusite, trupa MONO va sustine primul concert in tara noastra, la Cluj-Napoca, in seara de vineri, 22 iulie.

Teaserul evenimentului poate fi vizualizat aici:

http://www.youtube.com/watch?v=2pj1E6R3fLI

Trupa a raspuns si catorva intrebari publicatiei Kogaionon, aici:

http://www.kogaionon.com/ro/interviuri-kogaionon/cand-muzica-vorbeste-fara-cuvinte-2-mono-japonia

Selectul club Euphoria Music Hall (Strada Ploiesti Nr.51) va fi gazda acestui eveniment, a carei terasa exterioara va fi deschisa pe parcursul intregii zile. Accesul publicului in sala de concerte se va face incepand cu ora 21.00, trupa urmand sa urce pe scena o ora mai tarziu.

Pretul biletului este de 30 lei si poate fi achizionat din: Magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Carturesti, Humanitas & www.eventim.ro dar si de la intrarea in locatie, in seara evenimentului.

Va asteptam!

Echipa DonisArt

www.donisart.ro

Cand muzica vorbeste fara cuvinte… MONO!

Foarte putine trupe Post-Rock recunoscute mondial au reusit sa concerteze pana acum in Romania! Acest stil muzical a explodat in ultimii ani pe intreg mapamondul, insa nu putem vorbi inca de o catalogare spre mainstream sau de o incadrare comerciala care sa stranga mii sau zeci de mii de oameni! Exceptie fac trupele SIGUR ROS sau MOGWAI, dar notorietatea acestora este incontestabila iar muzica artistilor este iubita pretutindeni.

Cel mai de interes concert Post-Rock pe taramuri mioritice a fost cel sustinut de GOD IS AN ASTRONAUT, irlandezii performand ireprosabil in urma cu cateva luni in selectul club bucurestean the Silver Church.

DonisArt aduce pentru prima data in Romania o trupa respectata si apreciata de mai toti muzicienii din nisa Post-Rock de astazi, care are foarte multi fani si in Europa, datorita multimii de concerte pe care le sustine de peste 10 ani! Japonezii

MONO revin in luna iulie in Europa pentru a canta la cateva festivaluri mari si, printre ele, s-a gasit si solutia de a sustine un recital spectaculos la Cluj-Napoca, pe 22 iulie.

Clubul Euphoria Music Hall va fi o gazda ospitaliera iar muzica acestor artisti va reusi sa ofere celor prezenti doua ore de relaxare totala!

Toate detaliile despre evenimentul ce va avea loc peste exact trei saptamani le puteti afla si din teaserul de mai jos:

Info despre trupa: monoishere.com

Pretul biletului este de 30 lei si poate fi achizionat din: Magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Carturesti, Humanitas & www.eventim.ro dar si de la intrarea in locatie, in seara evenimentului.

Va asteptam!

Echipa DonisArt

www.donisart.ro

1 iulie 2011

______________________________

Una dintre cele mai spectaculoase trupe Post-Rock din toate timpurile va pasi pentru prima data teritoriul Romaniei in luna iulie! Cvartetul japonez MONO a raspuns pozitiv invitatiei DonisArt si vine la Cluj Napoca sa sustina un concert pentru toti fanii din Romania dar si pentru toti cei ce doresc sa descopere o trupa fenomenala live!

Infiintata in acelasi an cu EXPLOSIONS IN THE SKY si la scurt timp dupa superbul JAKOB, MONO a realizat in cei 12 ani de activitate 5 albume de o frumusete aparte, materiale ce pot fi considerate reper sau chiar de inspiratie pentru intregul curent Post-Rock de astazi, un adevarat boom muzical!

Nu este deloc de neglijat nici faptul ca trupetii au cantat impreuna cu Holy Ground Orchestra la Tokyo, Kuala Lumpur si New York iar in luna iunie o vor face din nou, de data aceasta la Londra.

Muzica MONO este un amestec inspirat dar si original de Experimental si Instrumental Rock, cu treceri prin Shoegaze, muzica clasica, ecouri Noise si atingeri minimaliste, efectele chitarilor lui Yoda si Taka fiind “motoarele navei” japoneze… Bass-ul lui Tamaki are rolul de a accentua gravitatea pasajelor inaltatoare iar trecerile complexe si variate ale bateriei lui Yasunori raman imediat intiparite in mintea ascultatorului MONO… restul instrumentelor inserate de cei 4 in piesele lor completeaza armonios un sunet inconfundabil: organ, pian, timpani, glockenspiel.

O calatorie MONO poate fi privita si ca o descatusare totala de energii, unde dimensiunea cosmica se interpatrunde perfect cu starea de levitatie si contureaza o aura epica unica, perceputa doar atemporal si ale caror atingeri, daca le putem spune asa, se bucura de efecte si umbre fragile, introspective, asimptotice…

Aceasta “implozie” creata de muzica MONO este departe de a fi una destructiva… Discutam doar de o simpla exprimare de sunete aranjate cu grija pe un portativ virtual, care dezvolta insa sentimente si trairi complexe!

http://www.youtube.com/watch?v=gJSXYXvrWv4

Mai putin comeciali ca MOGWAI si nu atat de titrati ca SIGUR ROS sau GODSPEED YOU! BLACK EMPEROR, cei din MONO au reusit, atat cu cele 5 albume cat si cu alte experimente facute alaturi de alti muzicieni, sa dinamiteze o scena ce nu exista propriu-zis acum 10 ani, avand astazi posibilitatea de a savura destul de des albume si concerte speciale cu trupe ca: GOD IS AN ASTRONAUT, CASPIAN, PELICAN, RUSSIAN CIRCLES, CECILIA EYES, KWOON, KOVLO sau TIDES FROM NEBULA. Pentru toti acesti muzicieni dar si pentru multi altii MONO este o trupa cult, reper pentru scena Post-Rock!

Japonezii vin in premiera in Romania pentru un concert singular, ce va fi sustinut in seara de 22 iulie, incepand cu ora 22.00, in CLUJ NAPOCA, gazda fiind selecta locatie Euphoria Music Hall, Str. Ploiesti Nr. 51.

Info despre trupa: monoishere.com

Pretul biletului este de 30 lei si poate fi achizionat din: Magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Carturesti, Humanitas & www.eventim.ro dar si de la intrarea in locatie, in seara evenimentului.

Va asteptam!

Echipa DonisArt

www.donisart.ro

The post MONO – 22 Iulie 2011 appeared first on Kogaionon.

In urma cu circa doua luni, cei patru japonezi au sustinut un turneu vest european de succes iar peste cateva zile se vor reintoarce pe batranul continent pentru a participa la diverse festivaluri de gen. Desi i-am vazut la Londra pe 7 iunie, am considerat ca oportunitatea de a-i aduce in Romania trebuie fructificata (dupa mai multe incercari nereusite), astfel ca, la Cluj-Napoca, in seara de 22 iulie, in clubul Euphoria Music Hall, toti cei interesati vor putea sa-i vada la lucru. Mentionez ca trupa si-a dorit foarte mult sa viziteze tara noastra si, de aceea, capatul de linie care era, de regula, Budapesta, s-a extins acum pana in Transilvania. Atat a fost omeneste si logistic posibil de data aceasta.

Ca sa aflam care e starea de spirit a muzicienilor inainte de o noua deplasare in Europa, am schitat cateva scurte intrebari celui ce e cel mai activ in relatia cu media… 

Salut, Taka. De ce numele MONO? Care e pentru tine simbolistica acestui termen?

“La inceput, aveam nevoie doar de un nume, orice nume, deci am aparut cu Mono (de la Mono-Stereo). Dar de cum l-am pastrat mai mult timp, am realizat ca mai inseamna si ‘unul’, ‘singular’ si ‘singur’.”

Tocmai v-ati intors din turneu. Cum ati gasit Europa in 2011?

“De fapt, nu urma sa mergem in turneu in acest an deoarece trebuie sa ne concentram pe noul album. Dar din fericire, am avut oportunitatea de a canta cu orchestra din Londra si ne-am hotarat sa profitam de sansa de a concerta prin Europa, in special in orasele in care nu am avut cum sa o facem ultima data.”

Ati cantat iarasi in tari din Europa de Vest… Cum a fost publicul?

“Publicul a fost minunat peste tot, ne face sa ne dorim sa concertam tot mai mult.” 

V-am vazut in Koko. A fost de-a dreptul uluitor… peste 1300 de oameni care au venit numai pentru voi. Si Holy Ground Orchestra… Hmmm, minunata senzatie!

“A fost intr-adevar un vis devenit realitate pentru noi deoarece vroiam sa realizam acest show orchestral in Londra de ceva vreme. Orchestra a fost profesionista si a inteles sunetul ce vroiam sa-l cream. A fost o experienta frumoasa. Toata lumea a fost fericita, cu zambetul pe buze, astfel ca am devenit cu totii un intreg.”

De ce ati refuzat bis-ul, din moment ce publicul s-a asteptat la asta?

“Am considerat ca nu aveam nevoie de un bis simfonic, din moment ce concertul a fost cam lung, un set arhiplin. Dar suntem foarte recunoscatori audientei ce a stat si a asteptat. Nu am stiut asta.”

In acest an ati sustinut un turneu in China, Malaezia, Taiwan, Singapore… Publicul de acolo e mai zgomotos decat cel european?

“De fapt, nu sunt zgomotosi, ci mai degraba mai linistiti si respectuosi. E foarte asemanator cu cel european.”

Ati declarat intr-un interviu ca vreti sa canti in America de Sud… De ce? Poate pentru ca ar fi pentru prima data? Cum vi se pare ideea unui concert in Machu Picchu?

“Nu, nu am fost inca niciodata in America de Sud, deci se afla pe lista noastra unde am vrea sa cantam. Ne-ar placea sa continuam extinderea muzicii noastre spre locuri ce inca nu le-am atins.”

Cum e viata acum In Tokyo?

“A fost o perioada foarte dificila si lumea se straduia sa se intoarca la rutina lor zilnica, dupa tsunami. Totusi, cred ca am ajuns la un punct in care stim ca trebuie sa traim pe deplin fiecare moment.”

‘Burial at Sea’ este o piesa impresionanta si o descriere perfecta (din nefericire) pentru ce s-a intamplat in Japonia acum cateva luni… Aveti intentia de a crea piese de acest gen?

“Toate piesele de pe’ Hymn to the Immortal Wind’, inclusiv ‘Burial at Sea’, sunt bazate pe concepte scurte, dintr-o colaborare pe care ne-am dorit-o de multa vreme.. De aceasta data, folosim alta abordare si nu suntem siguri cum vor fi piesele finale.”

Chiar, cum va suna noul album? Aveti piese noi?

“Da, am scris cateva piese, dar nu sunt gata. Cred ca ne asumam cateva riscuri cu acesta si vrem sa ne intrecem limitele. Sper ca va functiona.”

Cum ar suna MONO cu Ennio Morricone ca invitat? Sau Arvo Part?

”Amandoi suna minunat pentru mine, deoarece imi plac acesti artisti. Daca as avea sansa, mi-ar face o enorma placere.”

Revenind la concerte, veti ajunge in Romania pentru prima data. Ce stiti despre tara in care locuiesc?

“Nu stim multe, dar am vazut poze si gasesc natura si peisajele extrem de frumoase. Stiu ca nu vom avea foarte mult timp sa exploram atat de mult precum am vrea.”

Care sunt asteptarile voastre de la concertul din Cluj-Npaoca?

“Sper ca publicul va putea sa creeze o conexiune cu muzica noastra. Ne place sa concertam in Europa si am aflat ca fanii sunt foarte respectuosi si energici in fiecare tara. Incerc sa uit ca exista granite sau diferente culturale intre toti deoarece suntem aici sa sarbatorim muzica.”

Veti avea merchandise cu voi?

“Cateva trcouri, CDuri si DVDuri.”

Cat de lung va fi concertul si cate piese veti canta?

“In jur de 1.5 ore, dar nu ne-am hotarat asupra playlistului.”

Ce muzica asculti acum? Poti sa imi recomanzi ceva albume interesante?

“Ascult compozitorul Gustav Mahler zilnic, de cateva luni incoace. Dar, din pacate, nu am avut timp sa ascult anumite trupe.”

Esti o persoana religioasa? Ce inseamna religia pentru tine?

“Cred ca suntem cu totii spirituali, dar nu urmam o oarecare religie.”

De ce e MONO o trupa instrumentala? Nu exista sanse pe viitor sa includeti voce? Si care ar fi un concert perfect: unul clasic sau cu Holy Ground Orchestra?

“Am pornit cu scopul de a crea muzica Rock instrumentala si, chiar daca in timp ce sufletele noastre au evoluat, telul a ramas acelasi. Nu intentionam sa adaugam voci, desi ne gandim sa lucram cu un cor.”

Multumesc Taka pentru rasunsurile tale. Sper ca va veti bucura de experienta in Romania si ne vedem iar in 22 iulie, de data aceasta in Cluj Napoca. Cum comentezi citatul lui Mahatma Gandhi: ‘Atat timp cat capeti ajutor interior si consolare din orice, pastreaza-le’.

“Pentru mine, aceasta afirmatie inseamna ca daca ceva pare bun si intuitia imi spune ca e benefic pentru mine, ar trebui sa-l pastrez.”

Ne vedem in cateva zile in Cluj Napoca. Toate detaliile despre eveniment se pot urmari in teaser-ul evenimentului:

http://www.youtube.com/watch?v=2pj1E6R3fLI

Iunie, 2011

The post Cand muzica vorbeste fara cuvinte: MONO appeared first on Kogaionon.