Am vazut materialul de pe yt al lui Ormeny despre Kogaionon

si mi s-a parut curios cum ar putea cineva sa povesteasca de ceva ce a inceput acum mai bine de 30 ani. Povestea ca s-a vandut in jde mii de tari este corecta, dar nu reala. In acele vremuri schimbai 3 reviste de-ale tale cu altele aflate la un alt distribuitor sau primeai un CD la schimb. Dadea bine in peisaj sa spui ca-i distribuita si-n State, dar cine naiba cauta pe acolo un fanzin din Romania. In fine, ramane un parfum al acelor timpuri, dar atat.

Pentru mine muzica a fost un permanent flirt. Deja cand scriu la trecut, ma gandesc daca e corect sau merg in siajul trecutului. Daca m-as opri, flirtul s-ar transforma in flit. Si asa am lamurit dilema cu sau fara R. Oare asta vreau, asta simt? Dupa atatia ani plini de adrenalina, de trairi, de dezamagiri dar si de secventiale bucurii, oare e timpul sa spun stop? Asta ca sa incerc sa (mi) raspund la un comment de pe fb ca de ce DBE 12 ar fi ultima editie. Poate ca este bine sa ma retrag cand inca exista interes, sa fie doom si de rezonanta.
Dar toata viata am invatat ca doar luptand poti sa construiesti. Nu e important daca si castigi, esential este sa nu abandonezi. Insa nici sa continui doar ca ma uit intr o oglinda ce-mi distorsoneaza realitatea nu e o solutie. Sau este o solutie, dar e una nerelevanta. Ajuta pe moment, dar sapa o groapa din care nu mai pot iesi. Si pana la urma, toti suntem datori cu o moarte. Mircea Lucescu ne-a aratat ca pasiunea e mai presus de viata. Ne pricepem la priveghi, pomeniri si in memoriam. E chiar sport national. Dar dupa ce nu mai exista fizic.

Cineva drag mi-a tot spus odinioara ca in momentul in care scriu, imi eliberez demonii. Ca am o angoasa permanenta in mine de care scap doar daca scriu cate ceva aici. Ma tem ca asa este, toti avem tristeti si demoni. Dar atat timp cat nu apelezi la alte cai, e bine ca le acceptam si luptam cu ele.

Atat timp cat exista motivatie (provocare intelectuala, artistica, adica emotie) consider ca trebuie continuat. Habar n am acum daca inca este sau va mai fi, stiu ca nu e intelept sa creez asteptari si apoi sa fug. Cam
asta am tot facut toata viata si poate ca e timpul sa ma maturizez. Dar cand dispare copilul din mine, devin serios si sec. Adica gol. Sau poate ca a venit timpul sa-mi dau un reset. Cred ca asta am si inceput sa fac, ca va ajuta sau nu, naiba stie.

Vom vedea dupa DBE 12 daca flirtul a devenit flit. Sau daca viata e mai frumoasa fara R. Nedorinta este de fapt, vointa?

The post Viata cu sau fara R appeared first on Kogaionon.

Muzica este un portal care ne ajuta sa transcendem in Neverlandul ideatic, Ulver reusind acest lucru printr-un nou album greu de asimilat, desi perceptia este de a fi o muzica usor de digerat, cumva cu umbra superficiala. Depinde de vibe, de deschidere, de acceptare. Este o calatorie interesanta, depinde daca este pe drumul tau sau nu.

Am vazut ca lumea este incantata de ultimul Blut Aus Nord. Da, este un album frumos, care introduce elemente moderniste, dar nu mai este Black Metal. De fapt ce mai este Black Metal in ziua de azi? Poate ultimul Slagmaur, promovat printr-o metoda de marketing desteapta, ca sa capteze mai multa atentie. Sincer, astept noul Thorns, care va fi scos anul acesta, din cele spuse de Snorre. Evident ca as fi facut orice sa l aduc la DBE, pt ca el chiar este parte din istoria BM norvegian. Insa este prea devreme, desi discutii au tot fost.

Dintre toti cei care au mutat inovativ in aceasta scena, doar Burzum ramane de suflet pentru mine. Chiar daca Varg devine usor ridicol in postarile lui, ma regasesc si rezonez cu el in multe privinte. Daca asta inseamna ca sunt si eu ridicol, e si mai bine. Nimeni nu e perfect si ar fi plictisitor sa fie. La fel ca si viata, frumos ar fi sa ne bucuram de ce avem si nu de ce ne-am dori. Pentru ca totul e relativ, momentul in timp inseamna prezentul si el este definitoriu pentru motivatia interioara. De cand cu contractarea timpului si cu viata pe fast forward, singurele promisiuni pe termen lung devin simturile si dorintele. Iar daca suntem convinsi ca ele sunt valorile noastre, avem o singura cale: sa luptam pentru ele. Lumea este intr-o continua schimbare, principiile promovate odinioara sunt inlocuite brutal cu reguli de supravietuire egoiste, exista deja un razboi mondial mai mult decat hibrid iar nostalgicii vor avea de pierdut. Cel putin asa cred in acest moment, nu exclud sa ma insel. Suna pragmatic, poate incorect, chiar umilitor, insa adaptarea la noua realitate este necesara, nu morala. Cam cum a facut nenea Churchill cand a bombardat tintele franceze din Algeria. Viata e prea scurta iar noi suntem prea mici pentru a ne pune cu monstri globalisti, avizi de putere totala, pentru ca bani au deja mult prea multi.

Suntem Intre lumi, unde ipocrizia te face sa ti pierzi curajul de a decide ce e mai bine pentru tine, sperand ca daca alegi o tabara mai aproape de ceea ce crezi tu ca e corect, vei fi salvat. Intregul cotidian este plin de manipulari, de dezinformari, de aici si radicalizarea in gandire, splitarea in tabere temporare si o amplificare a urii de necrezut. Totul e sec, arid, distant si fara inima, doar tranzactional. Eu am ales solutia neutra, in sensul ca ii ascult pe toti si nu cred pe nimeni. Insa ma straduiesc sa cred ca voi alege corabia castigatoare, pentru ca altfel, sinuciderea e chestie de curaj sau de diletant. Lasitate sau verticalitate, timpul ne va arata ce si cum. Noua sau celorlalti, adica supravietuitorilor.

Avem deja mitul decoratiilor, a salbelor de tun si a si pomenirilor prin pomelnice crestinesti. Nu zic ca nu e nevoie de ele, doar ca momentul e diferit.
Gata cu retoricile existentiale, ca oricum nu ajuta, cel mult pot sa nu incurce. Ca si aghiazma, ca tot e se sezon.

Spurv vor scoate si ei un nou album, ma gandeam sa revina la DBE, dar pentru ca inca nu e gata, am decis sa renunt la aceasta optiune.

Mi am dorit sa revina Anna, pt ca a scos un album extraordinar. Desi dorinta a fost de ambele parti, nu s-au aliniat alea, frumoasele.

In aceeasi situatie a fost si Gehenna, era cat pe ce dar pentru ca au ales festivalul norvegian in aceeasi perioada, era practic imposibil sa mai astept saptamani pana cand ar fi gasit ei o portita, plus ca line up ul a fost gandit sa fie progresiv ca sunet, de la cele mai light si mai melodice pana la cele mai agresive. De asta OMC vor inchide festivalul.

Da, filozofia DBE este sa fie un tot unitar, bine inchegat, armonios si cu amprenta proprie.

Enshine a venit cu un nou album energic, plin de atmosfera si melodie, cumva fresh, dar nimic nou ca si structura. Dar si asa, albumul este cu totul deosebit. Niciodata nu stii daca noul din vechi este mai bun decat noul tentant. Depinde mult de stare, de discernamant si de ce e mai bine pentru tine, in acel moment. Pentru mine a fost o placere tihnita.

Cam atat am simtit sa scriu la inceput de an. Sigur vor aparea noi albume asteptate care ne vor dezamagi si trupe de care n am mai auzit dar care sa si faca loc in inima noastra. Sau si-si.

Pentru ca si majoratul in a ocoli carnea l-am atins (nefiind un target doar ca s-a decuplat involuntar), e timpul pentru o noua experienta. De fapt e una veche, insa o privesc acum diferit, pentru ca vine dupa ani de zile de alte convingeri. Facem ce simtim si daca asta aduce un zambet in jurul care conteaza, atunci e perfect.

Completitudine inseamna totalitate iar echilibrul ar fi frumos sa atraga armonia. Ca e nou sau vechi, important este sa existe pasiune, emotie si bucurie. Eterna rivalitate intre dragoste si iubire alterneaza permanent, dand contur dar si confuzie. Pana la urma asta e viata. Asa am gandit DBE 12, sper sa fim cat mai multi pe aceeasi lungime de unda.

Sa ne revedem cu bine si cu pofta pe care am pohtit-o!

The post Armonie, completitudine, echilibru… appeared first on Kogaionon.

In foarte putin timp voi ajunge la borna 55, acel iubit de mine 11, dar amplificat/multiplicat de 5 ori. Daca inainte tineam mortis sa-mi petrec ziua intr-un mod special, astazi special mi se pare a fi acel ceva obsinuit, normal, discret, firesc. Daca inainte imi placea sa fiu in centrul atentiei, sa atrag si sa provoc, de cele mai multe ori alintandu-ma ca sunt singur in multime, astazi prefer sa stau doar cu mine. Singuratatea este o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist, dupa cum scria Paler in al lui decalog nespiritual.

Singuratatea in doi este mai dureroasa decat singuratatea in multime, totul tine de noroc si de aliniere. Macar zapada asta sa vina mai repede! Curios sau nu este ca inainte goneam sute de km pentru a o vedea pe vreun pisc montan. Astazi pana si ideea de a mai merge ma oboseste psihic. Am devenit oare dintr-un neobosit vanator un autentic fermier? Viking razes, cum spunea un bun prieten in miez de noapte la RYMA. Apatia o fi luat locul zvacului? Macar sa trag o fuga sa vad marea in acest anotimp, ca muntele a ramas o holograma in hibernare. Dar si cu marea e alta hiba, pentru ca transformarile accelerate de pe plaja starnesc nostalgii angoasante.

Cum nu gasesc niciun raspuns care sa-mi convina, dau vina pe vaccinurile vietii, ca de acolo mi se trage. Cel mai simplu mod de a supravietui este sa nu dau vina pe mine. Oricum, pe toate care conteaza nu le pot avea, macar o mahoarca si-un cognac sa-mi fie prin preajma.

Sunt 34 ani de la prima editie a emisiunii radio, Mortality Post-Mortem, care peste ani a primit o denumire mai romantica, datorita piesei Sadness, Antofagasta. A durat vreo 10 ani emisiunea la postul local de radio, dar intensa in hranirea cu Dark-ul muzical underground. Culmea e ca memoria mi-a jucat feste cu prima denumire, noroc cu al
meu Berba care mi-a fost alaturi la inceputuri si care tine minte si ce n-am facut sau ce mi-ar fi placut sa fac.

S-au implinit 30 ani de la primul numar din fanzinul Kogaionon si in curand, tot atat de la primul meu job, de fapt singurul, chiar daca a luat diferite forme.

Au trecut mai bine de 24 ani de cand rolul de tata ar fi trebuit sa ma determine sa fiu mai ancorat in realitate. Posteritatea va gasi raspunsul la o intrebare pe care nu mi-am pus-o niciodata.

Au trecut 16 ani de la primul DBE, inceput la Bucuresti, apoi la Alba Iulia, cu un intermezzo la Dorobanti. Chinuitor dar radiant, cred ca ramane cel mai frumos proiect artistic pe care l-am realizat in aceasta viata. Iar faptul ca nu am fost singur l-a facut atragator si memorabil.

Alti 13 ani au insemnat o calatorie unica de trairi diferite dar intense, care mi-a dat motivatie, sens si inspiratie. Daca s-ar concepe un serial, doar Tanar si Nelinistit ar putea sa-i faca fata. Legendara serie continua sa existe dupa mai bine de 50 ani, in diverse forme. E bine sa fii optimist, pentru ca nu-l pierzi pe acel ceva pe care pesimistul nu l-ar fi avut vreodata… costul de oportunitate, e undeva intre lumi.

Dar cum nimic frumos nu scapa si de reversul medaliei, au venit 9 ani de nori negri, care sper din toata inima ca au trecut. Iar viitorul va continua sa fie o provocare, sper sa fie exact cum imi doresc. E clar ca au marcat si m-au marcat, insa nu pot schimba trecutul. Cat despre viitor, inca lucrez la prezent.

Nu am zburat niciodata in spatiu dar simt ca osteopenia astronautilor s-a accentuat intr-o alta forma si la mine, un proces ireversibil de recuperare. Ca sunt oase, ganduri sau comportamente, este greu de reperat. Dar stiu sigur ca viata traita la maxim consuma mult din ceea ce am fost si inca sunt. Uneori cred ca mult mai mult, dar daca asta inseamna asumare, atunci traire sa se numeasca. Nu o ard filozofic pe trairism, dar o cautare a autenticului am facut-o neconditionat, poate chiar nebuneste.

Piesa celor de la Mesarthim mi-a conturat o nostalgie frumoasa, inspirandu-ma sa fac o paralela fortata cu a mea calatorie in doi, adica a mea si a piticului care m-a insotit cam tot timpul, fara voia mea. Doar ca el a fost mai istet ca mine, lasandu-ma sa cred ca eu am controlul. Cand mi-a convenit, am acceptat superficial. Cand m-am simtit pacalit, am considerat ca eu sunt varianta mai buna si ca e bine sa fiu tolerant. Complicat cu alter ego, mai ales atunci cand m-am apucat sa caut busola care stiam ca era pusa la locul ei… si normal ca nu mai este unde stiam eu. Nu e prima data cand ma insel, dar stiu sigur ca nu vreau sa se mai intample. Sunt inca in cautarea acestei busole, stiu ca este undeva pusa bine, insa greu de gasit momentan din cauza ignorantei mele. I-as spune chiar lasitate, dar piticul deja incepe sa ma perie, spunandu-mi sa nu-mi impun o vina care nu e a mea. Sau poate ca e si a mea, dar putin, acolo, irelevant, imi sopteste dusmanul meu prieten in cel mai amagitor mod.

Pe vremuri scriam permanent pe acest site despre noi trupe, alte albume de studio, concerte… Atrofierea simturilor muzicale m-a determinat sa pun la criogenat ceea ce pe vremuri imi creiona contur. Poate sa fie varsta, saturatia sau amprenta conservatoare care ma face sa privesc circumspect la noul val. Cum viata mea a fost plina de paradoxuri, cred ca cea mai buna caracterizare a mea, facuta de pitic este: un avangardist conservator. Sau cum ar spune pompierii, joaca-te cu focul dar nu deveni piroman.

Unii spun ca totul e ciclic, cu acelasi fond, doar ca formele sunt altele. Eu continui sa cred ca formele sunt asemanatoare, fondul fiind radical schimbat.

Sa amintesc putin si de festivalurile de pe la noi, ca despre albume faine nu am mare lucru de spus, in afara de noile Shining si Anna, care suna extraordinar. O avea Suedia ceva ce altii pare sa nu prea mai aiba, cel putin in aceasta perioada. Si Arcana va realiza un nou album in curand, sigur suferinta lui Peter va da nastere unei bijuterii Ambient. Si o mica mentiune pentru fanii vechiului Doom Death, membrii Nihili Locus urmeaza sa lanseze al doilea album cu proiectul DVM SPIRO, care m-a intors cu mult in timp: violoncel, voci masculine si feminine ravasitoare, atmosfera funeral de mare clasa. Recomand cel putin 2 piese.

Dan vrea sa faca ceva mare si mai mare, REF pare sa aiba un singur sens: ori creste, ori moare. Un fel de Caritas sau Uniunea Europeana. Pe termen scurt poate ca nu se intrevad schimbari majore, dar calea aleasa imi e deja cunoscuta, din viata publica: condamnat sa cresti! Daca ai viziune de expansionist, atunci stii la ce te bagi si vei avea succes. Altfel, ori faci aliante, ori exit.

In tabara ArtMania e inca liniste, probabil se cauta banii pentru finantare. Ar fi pacat sa dispara acest superb festival care a dat culoare unei generatii avida dupa sonoritati nemaiauzite pana atunci. A cam dat rateuri cu ultimele editii, in cautarea rebranduirii, dar inca vreau sa cred ca nu a fost canibalizat.

Cei de la Symphonic Metal Echoes se reinventeaza dupa doua editii executate corect, dar fara a fi catchy. Cu ceva sustinere financiara locala si cu un line-up mai iscusit, sunt convins ca isi vor duce cu bine crucea lor Metal, locatia RYMA fiind un alt mare avantaj.

Dintre cele indoor, SoundArt continua sa ofere in mare pare bucurestenilor o evadare underground de weekend. Creste de la an la an, e multa pasiune, cred ca vor face ceva frumos.
Metal Gates am inteles ca a luat o pauza, desi ultimul line-up a fost excelent. Emi pare ca e de neoprit cu al lui Underground For The Masses. Face treaba foarte buna si a extins festivalul la mai multe zile, cu trupe turbate, dar interesante. Sa nu ajunga la fundul sacului, ca ar fi pacat.

Iar Old Grave Fest ramane un eveniment cunoscut, respectat si apreciat de cei care nu o ard pe modernisme. Am fost si eu sa vad atmosfera si pe Autopsy, da, au comunitatea lor, bravo lor!

In taberele Metalhead si Maximum Rock inca este liniste, sa vedem ce headliner prind in turneu si apoi sa construiasca un line-up care sa dea formatul de festival.

Cu alte cuvinte, este loc pentru aparitia altor festivaluri mici, doar nebunie si dorinta sa existe.

Daca e sa ma refer la DBE, e o continua schimbare neschimbata. Care e forma sau care e fondul, totul depinde de stare. Au fost cateva trupe care ar fi fost fain sa urce pe scena anul viitor, doar ca nu a fost sa fie: Beherit, Anna Von Hausswolff, Ulver, Tenhi, The 3rd and The Mortal, Mysticum. Alte 2 trupe erau pe lista dar cativa organizatori s-au miscat mai cu talent, asa ca aveti oportunitatea sa-i vedeti prin alte parti.

Am incercat chiar sa-l convingem pe Roberto cu Monumentum, doar ca e practic imposibil. Cel putin pana in acest moment.
Mai exista in pending o confirmare, ne-am bucura sa se intample, mai ales ca sunt destul de selectivi cand e vorba de concerte. Daca nu va fi sa iasa ceva, atunci exista o premiera live pentru o trupa ce a scos un album foarte bun in acest an.

Au fost anuntate deja 4 trupe in premiera, vor mai urma alte 4 care revin la DBE, dintre care 2 cu showuri sau componente diferite fata de anul trecut si alte 4 premiere. Credem ca si aceasta editie va fi echilibrata stilistic, doar 4 vor fi de Black Metal, restul vor fi din spectrul afisat in posterul evenimentului.

Am fi vrut sa adaugam mai multe cantari in afara celor 12 setate, doar ca timpul alocat concertelor e foarte limitat si nu ar avea sens sa incepem cand soarele inca bate pe scena de la RYMA. Sa speram totusi ca nu va ploua.

De data aceasta nu vor fi trupe autohtone, desi una ne-a facut cu ochiul, insa amprenta stilistica este la limita Dark ului care ne place. Dar vom compensa in seara de deschidere, cu un proiect chiar inovativ, pe langa ospitalierul foc de tabara care va proteja cufarul nostru Nemoralia. In rest, toate-s vechi si noi sunt toate, cu eterna pasare de noapte Corinuta, cu echipa care credem ca va fi cam la fel, cu ceva expozitii si ce alte idei ni se vor mai casuna pana la vara.

Aceasta osteopenie cotidiana va duce la o scadere a numarului de participanti la festivaluri, cel putin la cele undeground. Trupele incep din ce in ce mai mult sa aplice shortcut-uri tehnice, deja devine o moda sa nu mai care dupa ele instrumente, sa se joace cu un sunet digital obtinut din console moderne, care suna chiar mai bine decat analogic. Ca si legumele si fructele din import, care arata bine dar fara acel gust pe care-l stiam noi, cei mai experimentati in ale vietii. E bine sa-ti fie pofta, mai putin bine este sa accepti si apoi sa-ti placa ceea ce mananci, chiar daca este procesat peste limita, de parca ai mesteca plastic, ceva sintetic. Stiti deja povestea de succes contemporana: pofta vine mancand, depinde de strategia de marketing.

Spun ca vor veni mai putini pentru ca stilurile muzicale la care ma refer continua sa fie nisate. Iar nisa a devenit aroganta azi, printre atatea cheltuieli stiute si neprevazute.

Generatia tanara se indreapta spre alte muzici (au zburat deja in alt spatiu), cea de 30-55 ani este prinsa cu grijile zilnice, osteopenia cotidiana deja calcifiaza instinctele impulsive iar exceptiile nu pot contura o fundatie sanatoasa. Dar sfidand logica, oamenii doresc sa se si bucure. Iar DBE va putea fi o noua poarta spre evadarea din cotidian. Multi sau putini, chiar nu conteaza. Frumos ar fi sa veniti cu cineva care n-a mai fost. Acest element va face diferenta: trecut/viitor, vechi/nou, a respira/a trai.

Daca muzica dark underground s-a transformat in peste 3 decenii din hobby in pasiune, cartofilia nu a depasit stadiul de hobby. Vorbim aici de cca 5 ani, aparent putini, dar care m-au ajutat sa trec printr-o perioada delicata a vietii. Nu stiu cum vor evolua lucrurile, dar garantez ca suma de pasiuni duce la pierderi nedorite. In filme se spune ca apar astfel victimele colaterale, care te fac sa-ti dai un reset, la un moment dat. Desi par identice in cazul colectionarilor, verbele a avea si a poseda sunt total diferite in viata reala. Important este inceputul insa definitorie este continuitatea, mai ales cand simti ca asta iti da sens. Ca e reala sau virtuala, naiba mai stie. Vorba aia: ce nu ne omoara, ne lasa sechele, dar sunt ale noastre, heh.

Pana ne vom reintalni in orice forma, sa fim bine!

PS. S-a dus Artan, un mare avangardist al culturii noastre muzicale underground. Oricum traia intr-o lume care nu mai rezona cu valorile lui, cu ale noastre… R.I.P.

The post Osteopenia cotidiana appeared first on Kogaionon.

Cautam sens, emotii, motivatii, aspirand ca adrenalina trebuie sa fie culoarea existentei din fadul cotidian. Deja cand folosesc termenul TREBUIE, suna a imperativ deranjant. Tehnologia e cert un progres, insa nu stim inca spre ce. Pandemia, razboiul, obligatiile zilnice provoaca apasari si ingrijorari peste care trecem aparent usor, datorita evenimentelor din jurul nostru, care-s pe repede inainte. Este nevoie de inteligenta artificiala poate si pentru ca nu mai avem capacitatea de a acumula si arhiva atat de multa informatie. In viitor vom petrece din ce in ce mai mult timp cu roboti si chat GPT, ca tot ne simtim mai confortabil sa comunicam depersonalizat. Daca acum sute de ani se comunica prin scrisori (nu mai spun de porumbeii mesageri sau fumul de pe dealuri), ca altfel nu se putea, acum ne intoarcem in trecut, ca nu ne este atat de invaziv scrisul pe smartphone ca vorbitul la telefon. Nu ne e comod timp de cateva zeci de secunde sa auzim o voce, mai bine scriem jde mii de randuri in care ne autoflagelam ca am comunicat la timp, corect si fara alte interpretari. Cat despre prezenta fizica, oricand un zoom, teams sau facetime este o alegere mai inspirata. Spre asta tindem, intai selectiv, apoi formal si, in cele din urma, devine regula, pentru ca ne este mai facil. Intr-adevar, compactam timpul ca sa salvam timp. Doar ca pe masura ce avansam in viata, in varsta, in ce-o fi ea, ne dam seama ca cel mai scump lucru este timpul. Iar daca ne batem joc de el, pe altul nu-l mai primim. Doar cei care cred in urmatoarele vieti pot avea aspiratii de gen. Fara a fi solar, seren sau fumat, ce fain ar fi sa concepem si sa ne bucuram de momentele frumoase, sa fim capabili de empatie, de toleranta, sa fim mai senini. Dar nu putem, totul in jurul nostru este angoasat. Si asta ne amprenteaza gandirea, comportamentul: neincrederea, stima de sine, nelinistea, frica, autosuficienta, ignoranta, aroganta. Ma rog, daca e numai la mine, avantaj voi.

Din trecut se tot vorbeste de inainte si de dupa invierea lui Iisus. Cum la noi istoria e doar o compactare si o sinteza a lucrurilor esentiale, selectate si prezentate deloc obiectiv (avantajul castigatorilor, ca suna urat sa le spunem cotropitori), putem vorbi azi de viata de dinainte si de dupa pandemie. Probabil ca nu in foarte mult timp vom vorbi de razboiul planetar care sa ne aduca cu picioarele pe pamant. Asadar, inainte si dupa el. Cine stie cati se vor lauda ca pot povesti de cum a fost, insa e clar ca cei mari si-au setat foaia de parcurs de ani buni: intai sa castige ceva bani cei din farmaceutice cu acel Covid (cum au facut in ultimul razboi mondial finantatorii si creatorii de conflicte, vezi Bayer, BASF, Agfa, Haber), dupa care sa ridice trofeul financiar industria de armament. Si apoi vor veni salvatorii cu ale lor (re)constructii de infrastructuri, proaspat bombardate, distruse. Marshall 2.0. Omoram ca sa dam viata. Cu ocazia asta, ne-am scos: vom avea o planeta mai curata, vom fi mai responsabili, mai umani. Se vede ca pacea duce la canibalism psihic. Ai nevoie, daca nu continuu, macar periodic sau secvential, de un nou reset. Progres inseamna out of the box. Cat e libertate si cat autonomie, fiecare se amageste sa accepte cat simte sau cat poate sa duca. Spunea nusce mare ganditor ca pacea aduce razboi, asa ca suntem acum in etapa de a confectiona un razboi pentru pacea de o mie de ani ce sta sa vina. Cine naiba se mai gandea ca in era celor care vor sa locuiasca pe luna, a robotilor si a automatizarilor nesfarsite, a dronelor de tot felul, se mai folosesc soldati? Ca cica doar asa se obtine ocupatia. In perioada medievala, nu era nevoie sa intri intr-o fortareata ca sa o cuceresti. Incercai cu vreun cal troian si daca nu mergea, le taiai resursele si asteptai sa scoata steagul alb, capitularea. Daca suna cumva la fel astazi, nu stiu (paduri, petrol, grane…). Suna a conspirationism ieftin, stiu… Sa o luam realist, stim ca avem destui tembeli in politica noastra care marjeaza ba pe suveranism retrograd, ba pe progresism ridicol. Totul este ciclic, fondul e identic, forma e diferita… plus ca discutam de alte generatii. Ce putem face? Sa ascultam o muzica buna, sa ne purtam uman cu cei din jur, sa nu uitam sa iubim… si, poate cel mai important, sa nu cadem pe fenta chiar tot timpul. Sa fim noi, cu noi, intre noi. Sa nu mai gandim in varianta eu sau voi, ci noi. Suna de parca-s pastor.

Oricat de putin conspirationist sau realist as gandi, solutia pragmatica e cinismul. Nu la mine, ci la cei care conteaza, cei care decid pentru altii. Asta-i viata, cat o fi ea. Ipocrizia politica mondiala alimentata de resurse economice globaliste va converge spre nori mult mai amenintatori decat acceptam noi astazi sa speram ca nu vor fi. Sau poate nu, atunci asa sa fie.

In acest vacarm controlat, dar inca necontrolabil (orice operatiune are nevoie de un preludiu amagitor), supravietuim fiecare cum putem. Si ma refer la aceasta continua depersonalizare in tot, chiar daca aparentele inseala. Totul pare poleit pe exterior, de la botox, masini si haine de firma, pana la VIP rural, urban sau de metropola. Conceptul de brand, intr-o lume setata pe fast-forward, radicalizeaza, separa, discrediteaza valorile elementare ale unei societati normale, mimand emotia. Suna batranesc si plictisitor, nu credeam vreodata ca voi scrie asemenea banalitati. Dar da, azi banalitatea a devenit un mod de viata. Daca stam drept si gandim stramb, e clar ca eticheta este acum factorul de decizie, perceptia tine loc de adevar iar filtrarea informatiei devine cunoastere. Produsul a devenit productie, valoarea a devenit o simpla monetizare iar increderea e de la un punct si bine delimitat pana la celalalt. Iubirea exista, doar ca e pe undeva ascunsa. Se mai simte rareori o urma de caldura, insa este tinuta la rece, in intuneric, intr-o boxa pazita bine. Ne temem sa o scoatem la lumina, sa impartasim cu ea, pentru a evita ranirea sau dezamagirea. Desi ne dorim enorm sa fie partenerul nostru constant. Doar ca, deh…

Dupa ce am scris cateva sute sau mii de cuvinte fara a exprima ceva precis, voi trece la ceva mai aplicat. Unii definesc introducerea ca pe un preambul sau chiar preludiu. Traim insa vremuri in care important sau prioritar devine preludiul. Fara trimiteri jucause, time is money iar dorinta amplificata de izolare ne face sa iesim din cochilie doar pentru scurt timp. Cumva ca animalele salbatice, orientate pe supravietuire, pragmatice si selective ca nicodata pana acum.

Dar sa trec la muzica sau ce tine de ea. Asadar, tomnatice salutari!

Inca neruginii, urarile mele au Amprenta, Aroma sau Aura de naftalina. Cei 3 A. Cum sa fie altfel, cand vad ca de la editoriale lunare sau cat de cat periodice, am ajuns sa scriu doar cateva randuri pe an. Ar trebui sa ma apuc sa fac si eu un top anual cumva haios, sa ma compar cu “Muzici si Faze”. Cred ca mai exista, parca se activeaza doar la sfarsit de an. Nu sunt eu de calibrul lor si nici n-am inspiratia lor, desi m-ar manca degetele sa tastez cateva cuvinte despre toti trv-istii deveniti zeii muzicii Dark fara voia lor. Au doar copiat ceva de la altii sau ii chinuie partea artistica sa mai scoata ceva nou, din ce in ce mai diluat si fara personalitate stilistica.
Noroc cu cei putini dintre cei multi aparuti peste noapte, care schimba iar directia. Ca intotdeauna. Pentru ca, altfel, conservatorismul face casa buna cu lancezeala: Deatherii tot cu ale lor au ramas, Blackerii au parut mai deschisi pe la post-roace si alte tendinte introspective, doomerii asculta aceeasi piesa de decenii, simfonicii se pregatesc permanent de hore comunale… De fapt, aceasta comunitate Metal este la limita expirarii, preferand sa traiasca doar din amintiri si acestea rostite pe la vreun Posada sau REF, de unde se mai afla ca nusce trupa de bosorogi a mai scos un album, care nu suna ca pe vremuri, dar, totusi, oldies but goldies. Mdea.

Lasand vaicareala ipocrita, s-o spun pe aia dreapta: s-a dus motivatia! Pe de alta parte, nici nu prea vad miscare in categoria de recenzii de albume scrise macar online. Ca in format tiparit habar n-am daca se mai scoate ceva. Daca exista, sa-mi spuneti si mie, poate mai aflu ce si cum. Singurul care isi face temele temeinic in UG nostru este Ormeny Francisc, pe contul de youtube.
.
Canalul online e plin cu materiale, cu lansari, cu evenimente, pareri, comentarii, foto, filmari… Da, este miscare, este activitate, este zgomot. Dar nimic care sa-mi sara in ochi. E ca zgomotul din metropole, unde vedem ca totul e plin de viata, este dinamica, animatie, dar parca mai nimic nu are legatura cu noi. Iar daca ne ducem in zona rurala, dupa o zi in care ascultam doar tacerea vantului si talanga unei vaci ragusite si ratacite, ori ne-apucam de baut pronuntat, ori fugim de unde am venit. Ca de meditatie e timp in viata urmatoare.

Iar cum muzicile pe care le ascult nu sunt chiar vesele, tinde sa ma prinda depresia. Bine, ea exista de decenii, doar ca e mai iscusita ca mine si se da lovita. In realitate, timpul lucreaza in favoarea ei. Intotdeauna.

Ca mi-am amintit: RIP Gabi Gombos. Nu am avut decat o singura intalnire cu el si atunci la Big Mamou, in urma cu vreo 2 decenii. Nu ne-am placut, cred ca eram eu mizantropul arogant care se uita la un nene ce voia sa faca si el un ban din biletele de la intrare. Stiu ca am fost atat de indignat incat am scris si ceva rautati in Kogaionon. Dar el ramane o legenda pentru cate a facut, scris si sustinut in aceasta comunitate Rock. S-a dus discret, poate uitat de cei mai multi, dupa o lunga suferinta. Toti suntem datori cu o moarte, pana la urma…

Exista o abundenta de festivaluri in toata lumea, inclusiv in Romania. Cele mai mari si cu traditie se canibaleaza intre ele, care mai de care patinand agresiv dupa fani, dupa trupe, dupa ce se cauta. Identitatea e parcata mai pe la gherete, prioritatea fiind sponsorii, parteneriatele si vizibilitatea. Este de inteles, pentru ca acest SPORT pentru fanii Metal nu e ceva banos, orice ai fi: muzician, organizator, spectator. Trupele se comporta ca turistii asiatici prin marile orase europene, sa bifeze toate obiectivele de top. Organizatorii si ei flamanzi si cu speranta ca muzicienii vor aduce cu ei fanii. Doar ca acestia sunt intr-un numar limitat, cu o MORTALITATE masiva (indiferenta) si o NATALITATE inexistenta (interes). Cand culegi pragmatic si nu investesti pe termen lung, nu-ti ramane decat sa gasesti scurtaturi pline de compromisuri, platind mai mult.

Evident ca piata nu moare, doar ca devine din ce in ce mai palida, festivalurile continua sa se confunde in mesaj iar aceasta radicalizare va duce la o noua schimbare. Este exact ca in retailul format din magazine FMCG, cele mici traditionale sunt cumparate pe bani de nimic sau mor, cele mai mari se cumpara intre ele sau se mapeaza zonal/regional, geografic, oferind cam toate acelasi lucru: consumerism; dar e happening si asta conteaza.

Este bine ca exista, ca altfel am muri de foame. La fel ca si cu evenimentele: ne-am duce pe pustii fara ele. Si-asa muncim sute de zile pe an pentru a castiga ceva banuti, o parte din ei ne place sa-i cheltuim pe muzici: ca or fi bilete de intrare, cd-uri, tricouri, bocanci sau mai stiu eu ce accesorii oachese, mna, dupa buzunarul si gustul fiecaruia. Berile sau spirtoasele nu le cuantificam, ca ele intregesc decorul.

Este insa vizibil la toate evenimentele Metal: media de varsta. Faptul ca pustanii de acum 15-20 ani vin acum cu pustanii lor la festival nu inseamna ca se schimba generatiile pe acelasi schelet muzical. Din contra, intentie exista de ambele parti, insa neputinta, nestiinta si lipsa rabdarii fac ca fenomenul Metal sa devina un sport pentru dinozauri, la fel ca flower-powerii sau grungestii de odinioara. Ca mai exista si exceptii, da, ca pest tot.

Dar ce alte festivaluri vin din spate? Si aici ma refer la cele opendoor. Cam putine. Pot spune ca la RYMA au adus ceva crestini Symphonic Metal Echoes, un eveniment care se poate asimila ca perceptie cu DBE, poate si datorita locatiei. Promovarea online este facuta iscusit, atat pre cat si post eveniment, a fost prima editie, l-au adus prezentator si pe Lenti, au si sprijin financiar local, sigur va creste. Ca unii vor sa creada ca e o mica parte din ceea ce invaluia sau emana DBE, este libertatea lor. Bravo lor, sunt convins ca vor face treaba buna. Nu-i cunosc, dar e bine ca-si duc la indeplinire visul. Cei care iubesc DBE, se pot convinge si singuri de asemanari sau diferentieri, heh. Este eterna poveste cu ambalajul si continutul, plus perceptia subiectiva a fiecaruia.

Mai sunt cateva nu cu foarte multe editii, locale, gen Celtic sau Gugulan, unde pasiunea se simte, dar sunt de neinteresante pentru cei ce nu sunt din zona. Iar pentru blues si derivate, Brezoi continua sa fie un succes, cred ca la nivel national, doar ca nu-s pe nisa mea.

Bucovina Motorfest vine si el puternic din spate, identitatea este data de acele motociclete, care anul asta a depasit numarul de 1000, ce face si mai atragatoare experienta de a participa. Iar la ce ambitii au pe anul viitor, sper sa le iasa.

Dintre cele cu peste 2-3 decenii, Posada si Top T nu se lasa. La Campulung Muscel, an de an, se strang cateva mii de veterani sa revada cam aceleasi trupe care au mai fost prin Romania, dar este un vibe foarte bun pentru cei de 35 plus. Este o reunire anuala, ca la chefurile de celebrare a milenii de la terminarea liceului. Plus ca e ultima intalnire din vara, inainte de a incepe scoala, motiv bun pentru parinti sa verifice daca ghiozdanele luate sunt corecte ca pret. Iar cateva beri si derularea de amintiri fac din festival o alta casa faina pentru un weekend prelungit. Acum ca mai apare si Lasconi, mna, toti sunt Metalisti la un moment dat.

Tolea incearca sa reconstruiasca acest festival buzoian etalon, marjand pe trupe straine, dar nu cred ca va mai avea puterea sa revina la ce a fost. Mai bine isi mentine autenticitatea cu trupe romanesti, ca asa s-a consacrat. Dar nu cred ca se va lasa, pentru ca este un pasionat incurabil.

Dintre cei mari, MetalHead, ArtMania si REF se bat pentru acelasi tip de public. Abordarea globalista ii face pe toti acesti mari jucatori sa se adreseze celor de afara, pentru a putea creste. Masa electorala Metal autohtona este limitata, foarte putini se mai gandesc la a bifa toate cele 3 evenimente de calibru. Bine, de calibru pentru mine este doar REF, unde Dan a reusit sa puna Rasnov pe harta europeana Metal. Cu un efort laudabil dar nebunesc, este festivalul cu cea mai mare adresabilitate pentru un Metalist: peste o suta de trupe asemanatoare dar si, pe alocuri, diferite, aproape o saptamana, un maraton obositor pana si pentru cel mai impatimit fan, preturi corecte si dedicare din plin. Iti ia cateva minute sa citesti line-up-ul, dar te bucuri ca ai de unde alege. Ca poate suna ca un bazar muzical, aia e. Macar e pe latura Metal si nu-si bate joc de public. Nu e genul meu de eveniment, de fiecare data cand am fost, nu am stat mai mult de 1-2 zile. Dar tot respectul!

Anul asta n-am mai ajuns pentru ca am vrut sa experimentez Beyond The Gates. Daca anul trecut a fost Oslo cu Inferno, anul acesta am ales Bergen. De departe, o alegere mult mai buna, un superb oras in care s-a nascut Varg si alti metalisti, un eveniment comparabil ca numar de oameni cu Inferno (in jur de 3mii, ambele indoor), trupe care au cantat ceas si pe ceas, nimic de reprosat. Insa raiul este tot pe taramurile mioritice. Aici e atmosfera, este viata, se rade, se plange, se bea mult… exista distractie din belsug. Acolo totul este mult mai calculat, putem spune mai civilizat, curat, distant, neinvaziv, aproape ca esti in viata. Sau te ciupesti de mana sa vezi daca mai traiesti. Dramele existentiale de la noi sunt savuroase, cand vezi ca dupa cateva beri apar certurile, crizele de gelozie, despartirile de o o ora, o seara, cuplarile spontane, VEATA, ce mai!

Intorcandu-ma la REF, nu are amprenta corporatista, e si la poalele muntelui, cumva rural, prietenos, ca o pensiune. Pe partea cealalta, ArtMania de distinge prin perceptia de aroganta urbana, un Klaus pragmatic, care ne aduce ce dorim, insa pe bani si cu reguli clare, cam sec si fara caldura. Stim meniul: 3-4 trupe pe seara, eventual inca 1-2 pe o scena mai mica, ca pentru cei care joaca la matineu. In rest, preturi de sezon, parteneri care joaca in liga mare, public pestrit, care s-a cam diluat odata cu timpul. Ca sa-l tina in viata, adica sa umple Piata Mare, trebuie sa apeleze la un headliner, care umple seara in care canta. In rest, public cam la jumatate, indiferent ce aduce pe felia Metal. Este mult mai deschis la stiluri diferite, asta place, ca are diversitate. Incearca, testeaza si multumeste o mare parte dintre cei prezenti. Dar este un alt festival profesionist facut, cu renume si cu o emblema de necontestat.

De MetalHead nu vorbesc ca n-am mai fost de ani buni, dar era un festival corect construit: ai platit, ai vazut, ai plecat. Un amestec de acerb pragmatism cu proximitate de capitala. Aici nu cred ca se aglomereaza strainii, doar ceva turisti aleatorii.

Important pentru mine este sa evaluez organizatorii si cum isi promoveaza in mediul online festivalul. De departe, REF nu apeleaza la roboti. Ospitalitatea online, umbrita rarerori de cate o replica acida neinspirata face din brasoveni sa fie castigatorii de departe. Cum ruralul nu se poate bate cu urbanul, asa si la partea artistica, ArtMania e pe primul loc. Componenta cultural-educativa si non-muzicala continua sa fie la inaltime, probabil ca si anumite fonduri vin pe aceasta nisa.

Cum vad eu industria muzicala despre care tot am mai scris: ca-n fotbal. Inainte erau genii care scriau istorie, influentau noile generatii, emulau tribunele, pe bani putini… acum avem mediocritate in tot, doar ca pe bani foarte multi. Exista si cateva varfuri, dar deja pentru ele conceptul de zgarie nori e perimat. In rest, meciuri anoste, jucatori modesti, campionate si cupe din ce in ce mai multe… abundenta inutila sau, cum imi place s-o zic, opulenta calica; iar de partea cealalta a baricadei, calicie opulenta.

Insa nevoia de apartenenta, orbita de siajul modei si de proximitatea ca gandire, ne deschide un alt orizont, un univers in care fundatia nu mai exista, insa fascinatia de a pasi pe nisipuri miscatoare ne fundamenteaza telul existential.

Despre DBE, nu e neaparat defunct, dar fara o scanteie, nu misca in front. Compromisul nu-l defineste si orice amagire ca pofta vine mancand poate tine de foame, dar nu si de satisfactie. Asa ca prefera sa astepte primul acord sau album nou, care sa-i taie respiratia. Sau sa-i deseneze un scenariu pertinent, cu multa imaginatie, visare, poveste. Pe aceasta ancora este foarte usor sa atragi si alte meniuri pentru o cina savuroasa. Pana atunci, este in standby. Poate se va gasi si telecomanda corecta pentru a mai contura un moment in timp. Sau poate ca venirea iernii il va face sa fie mai putin critic, depinde daca va fi zapada ca-n povesti sau o abureala rece. Dar va transmite tuturor o imbratisare sincera! Ii este dor de zambetul nostru care ne tinea incarcati pozitiv pana anul urmator.

Nu fac referire la festivalurile indoor de la noi acum, poate intr-o alta postare. Stiu insa ca OGF nu se dezmint, poate ajung si eu acolo candva, pentru ca mi se pare ca pasiune si determinare, ceva ce pot alatura DBE-ului. Dar poate ma insel.

Iar Underground For The Masses pare sa aiba o fundatie foarte buna, sper sa ajung si pe acolo la anul, merita din plin din ce am vazut eu online.

M-am tot straduit sa caut albume noi, care sa exprime ceva interesant. Recunosc ca sunt depasit. Exista multi care fac ciorba buna, doar ca e reincalzita. Inovatia ori este prea greu de acceptat pentru mine, ori sunt prea exigent si nu o mai adulmec.

Dintre clasici in viata, singurul care a revenit cu ce a impresionat in urma cu 3 decenii este BURZUM. Chiar daca nu aduce nimic nou, reuseste sa redea acel vibe de inceput, de creativitate, de mizantropism nihilist, exprimat vehement. Recunosc ca mi-a placut enorm acest album, e Black Metal!

A SWARM OF THE SUN a lansat un nou album, mult mai Ambiental, parca tras de par pe alocuri. Daca reusesti sa intri in atmosfera, s-ar putea sa fie o revelatie. Altfel, iti raman in memorie maximum 2 piese, dar remarcabile. Eu cred ca nu am inca starea necesara, pentru ca flerul meu imi sopteste altceva.

Asa e si cu dublul album CRIPPLED BLACK PHOENIX, unde prima piesa m-a rupt, dupa care m-am pierdut prin desisul stilistic intortocheat.

SOLSTAFIR se chinuie sa convinga ca sunt mai mult de o trupa Rock’n’Roll, dar e clar ca traiesc din siajul Fjara si cam atat. In rest, zgomot, ritm si energie pentru motociclisti.

Din peisajul local, CURSED CEMETERY mi-a aratat ca se poate inova. Nu neaparat din punct de vedere stilistic, ci ca exprimare artistica. Habar n-am daca e Black, Funeral, Doom, cu trimiteri spre Drone/Industrial, cu voci normale dar si agresive, cu atmosfera impunatoare, dar e foarte reusit album, pe alocuri captivant! Si ce e mai important, inconfundabil!

Si tot de pe la noi, noul album KILLERS LEGION mi-a amintit de SARCOFAGO, din vremurile Sex, Drinks…, doar ca aici discutam de ceva conceptual, par ei putin suparati pe religie, dar prezentarea pieselor cu textele aferente dau consistenta unui sound Thrash Metal de cea mai buna calitate. Vocea e putin weird, dar cum nimeni nu e perfect, nici lumea nu e dreapta.

Din orasul lui BOC vine din spate un proiect care m-a surprins foarte placut, UMBERSUN. Cu radacini in Atmospheric Doom Death, marjand si pe o tenta Funeral, albumul de debut este o mica bijuterie UG. Nici nu spui ca e trupa romaneasca dupa sound. Le vad un potential urias, daca reusesc sa semneze cu vreun label care conteaza.

Din abisul vremurilor de demult, o trupa din Bocsa s-a reapucat de cantat, ETERNAL DARK. Au scos anul trecut un album de incalzire care nu se remarca prin ceva special, poate pe undeva prina zona GOTHIC, putin mai tristut, ca depressive e prea mult spus. Ultimul lor videoclip scos zilele astea arata in ultimul hal, Fara Leac. Nu vreau sa spun ca e hazliu, ca e, dar n-are legatura cu nimic din filmul Metal. Pacat de anumite acorduri care suna bine, vocea are un timbru fain, dar cam liniar. Insa in urma cu 3 luni au scos o piesa extraordinar de frumoasa, Landscape Of The Fall, merge perfect cu anotimpul. Un Lake of Tears de Romania, ca atmosfera degajata, toba si clapa fac tot meniul, plus acorduri de chitare pe final care starnesc stari de nostalgie, melancolie… chiar deosebita secventa. Cred ca e cea mai buna piesa de la noi din acest film muzical, de departe.

Noul ULVER suna la fel de vechi, dar totusi catchy. Cred ca e una dintre putine trupe care si-a aratat nelimitarea artistica. Si nu pot sa nu le admir curajul, dezinvoltura. Puneti si voi o ureche pe Locusts, poate sa fie o experienta cinematica auditiva. Stiu ca suna ca naiba, dar asa o vad, o ascult, mi-o inchipui.

OH HIROSHIMA este o trupa pe care mi-am dorit-o foarte mult la DBE, poate ca e din acelasi film cu multe altele suedeze Post-Rock, cu voce si putina melancolie. Nu s-au aliniat ele, alea, frumoasele, ielele… dar noul lor album mi-a placut foarte mult. Nu ca ar fi vreo capodopera, dar merge foarte bine la condus (acum depinde ce)…

LIMBONIC ART a captat interesul cateva minute, dupa care mi-am dat seama ca mai bine raman la Moon In The Scorpio.

Nu mi-e rusine sa spun ca nici SETH nu face mare lucru cu noul album, desi executia este perfecta.

Am incercat sa dau o sansa si la noul LETHE, mai ales ca in spatele lui e Tor Heige. Tare slabut, vreo 2 piese redundante si cam atat.

La fel si cu MANES, o compilatie de remix-uri confuzanta pe care nu am ascultat-o a doua oara. EP-ul insa este dark experimental, greu de penetrat, fiind abstract dar al naibii de introspectiv, misterios.

DARKSPACE a dat-o mai mult pe Ambient Trance, ii lipseste forta sau dinamica cu care eram eu obisnuit. I-am vazut iar in aceasta vara si mi-am dat seama ca ce-au avut ei de exprimat, nu am ratat. Sper sa ma insel in viitor.

FIVE THE HIEROPHANT suna promitator, insa trebuie ascultat cu atentie, sa se vada in ce consta noul din vechi. Sau vechiul din nou. Pentru ca vechiul e demential, o stim noi mai bine, cei care am trait in mod luciferian pe acele acorduri, undeva, candva, cumva…

ROME a venit cu un nou material, l-am rasfoit pe youtube rapid, superficial, mda… Inconfundabil dar confuzant… parca pe repede inainte, fara a fi ceva conceptual in structura pieselor. O auditie sumara mi-a fost indestulatoare, chiar nimic nou.

Cam atat despre starea mea actuala, care oricum e intre lumi, doar ca pare mai bine conturata in cele de mai sus. Curios ca in urma nu cu mult timp am mai avut o tentativa de a scrie un editorial, doar ca am uitat. Am uitat ca am scris ceva text, in note-ul din telefon. Sincer, nici acum nu-mi amintesc cand am facut-o; prea mult curent, prea multe geamuri deschise, vant din toate partile… cam peste tot si nicaieri. Am dat peste el intamplator. Chiar daca anumite lucruri nu mai sunt la fel, experientele zilnice imi reamintesc de repere care s-au intamplat, m-au influentat, chiar marcat. Dar asta e misiunea noastra: sa le ocolim unde putem, sa le sarim cand se poate si sa trecem peste obstacolele vietii, oricare ar fi ele. Avem zile si stari mai putin luminate… sau luminoase. Mai ales cand emotia iubirii palpaie iar ziua se transforma in noapte… dar e cu soare… un altfel de kaamos.

Asa ca voi posta si acest text, care este independent de cel de pana acum. Dar sa fie postat, ca cine stie cand ma mai apuca cheful de a insirui ceva pe aici.

Stau din ce in ce mai mult de vorba cu cei din jurul meu: de fapt, sunt fortat sa-i ascult.
Da, ori fur curent ori piticii mei s-au inmultit. Multiplicati nu sunt, pentru ca simt presiunea diversitatii, provocarea intrebarilor sucite si diferite, alaturi de speranta mea de a nu fi sufocat de acei patimasi obsesivi care au explodat in tot: dorinta de libertate, de a prelua controlul, de a o face in felul lor, cu riscul de a nu fi consultat, de a nu avea eu ultimul cuvant de spus.

Mi-a luat ceva pana sa inteleg ca nu se mai poate cum doream eu, pentru ca am obosit, pentru ca repetitia asta m-a golit de sens, de motivatie. Iar pasiunea sau iubirea au fost umbrite de prioritatile palpabile, explicite, pragmatice. Gata misterul jucaus, amprenta mistica, simularea scenariilor interminabile, visarea permanenta la ideatic. Ca e o etapa a vietii sau o faza a varstei, nu stiu. Nici nu m-ar ajuta sa aflu. Faptul e fapt si asta e. E perioada in care ma conformez.
Stilul meu presant nu a satisfacut decat primul meu pitic, iar eu, in naivitatea mea, am crezut ca e singurul. Semnele si semnalele primite in ultimele luni se incapataneaza sa-mi exprime ca trebuie sa o iau mai light, nu neaparat random, dar undeva cu sens si pentru altii. Pana acum a fost doar pentru mine si de acolo debordam continut pentru cei din jurul meu, fizic sau virtual.

Pe langa norii negri care stau nu foarte departe si sper sa treaca cu bine mai devreme sau mai tarziiu, am avut nesansa sa le arat si altora ca pot sta mai bine de o vara intreaga fara volan, fara propria decizie de a lua-o la dreapta sau la stanga. Nu ca ma bucura, dar mi-am spus ca e o noua lectie din care trebuie sa invat: sa las de la mine, sa dau credit celor din jurul meu, sa merg chiar pe mana lor. Asa am ajuns sa fac febra musculara la picioare de la atatea frane puse ferm, dar fara efect pentru cursul masinii in rulare. Sau sa vad live cum se deschid airbag-urile unei masini, sa simt mirosul de praf, plasa de fum, rasuciri, rostogoliri, soc si
chiar incertitudinea celor intamplate. Cu alte cuvinte, nu mai sunt la butoane. evident ca e doar o perceptie, caci la fel se intampla in tren, avion, vapor. Poate si in autocar, doar ca asta mai greu experimentez. Sau, na, in taxi.
In fine, e clar ca o aparenta lipsa de confort a dus la amplificarea unor stari latente, plus greutatea mentala de a accepta ca nu ma pot organiza cum imi doresc.

Va trebui sa le dau nume piticilor mei, dar sper insa sa nu ma bage astia sa port camasa de forta. Cand ai creierul prajit, te gandesti ca prajitura a creat acest termen. Nu prea am mancat dar nici nu pot spune ca tin prea bine minte. Nu am trecut pe ierburi sau prin alte modalitati de a-mi colora gri-ul cotidian, doar ca tot intre lumi ma situez. Stiu sigur ce nu vreau sa fac, habar n am ce ar trebui sa fac sa nu mai sufar de neputinta. Bucuria e un fapt simtit, trait, impartasit, dar ascuns intr-un cufar tainic. Emotia numita DBE ar fi putut sa ma scoata din starea curenta insa m-as fi folosit de ceva creat si mentinut din iubire. Si macar aici sa evit sa fac orice tip de compromis. Mai ales ca e al naibii de greu sa simulezi ca descoperi albume noi faine. Fata de acum cateva decenii, azi poti asculta zeci de albume noi, executate corect, prezentate ireprosabil, dar fara zvac.

Totul se schimba. Nu poti lupta cu asta, poti doar sa incerci sa te adaptezi. Asta inseamna supravietuire. Si e safe sa nu fii varf de lance. Amprenta avangardista te poate face sa ajungi undeva prea devreme. Asa s-a intamplat cu Kogaionon, mai tarziu cu DBE. Dar daca asta simti ca trebuie sa faci, nu conteaza calculele, ci trairea. Ma bucur sa vad trupe necunoscute ieri, care astazi sunt pretuite. Cred ca asta e spiritul underground. In urma cu decenii era greu sa ai acces la muzica, dar plăcerea descoperirii accentua, chiar deforma realitatea. Sau ce mai conta, fiorii muzicii ascultate prima data degaja o energie interioara fabuloasa, o emotie unica. Dupa care, placerea de a impartasi cu cei din bula ta diverse acorduri, facea partea din foaia de parcurs cotidiana a studentimii. Au mai existat astfel de trairi si in ultimii 10-12 ani, doar ca secvential, condensate si cred ca nedigerate corect.

Mai am putin din lectia ce mi se preda. Sper sa reusesc sa invat din ea, pentru a fi un altul, dar tot eu. Imi suna a nostalgie viitoare… si a venit la timp Alone… the Cure!

The post Sucitul nesucit… appeared first on Kogaionon.

Pandemia si alte activitati de rutina ne-au schimbat. Sau, ma rog, pe unii dintre noi. Chiar daca ne amagim sa credem ca lucrurile au reintrat in normal, inclin sa cred ca nu vedem acum decat varful icebergului. E ca si cand ai avut un accident si imediat, daca nu esti foarte grav, ti se pare ca ai avut noroc si ca nu e nimic serios. Bine, noroc ai avut, caci putea sa fie naspa, dar dupa ce lucrurile se asaza, incepi sa descoperi traume. Si cum faci sa le rezolvi. De cele mai multe ori, provocarea si impacarea sunt sa te impaci si sa convietuiesti cu ele.

Nu am mai scris nimic pe aici de ceva vreme, poate si consecinta topicului mentionat de mai sus. Clar este ca, in momentul in care am vazut ca o trupa de care nu am mai auzit nimic de mai bine de 25 ani scoate un nou album, m-am intors in timp. Ca e de bine sau de rau, naiba mai stie. CULTUS SANGUINE imi arata ca timpul sta in loc atat timp cat te amagesti ca ar putea sa fie asa. Ca e Gothic, Doom sau Dark, habar n-am. Dar nu e o supa reincalzita noul abum. Avem cca 55 minute, 9 piese foarte interesante care garantez ca vor placea urechii celui ce asculta pe la mijlocul anilor ’90 astfel de sonoritati. Ca ar putea sa placa si altora, da, s-ar putea. Metalul atmosferic ma trimite cu gandul la trupe ca MONUMENTUM, RAS ALGETHI, CANAAN, care au avut ceva conexiuni cu membrii CULTUS SANGUINE. Am recitit interviul cu ei din 1995, din primul numar din Kogaionon, heh, simplist pentru vremurile de atunci, nostalgic pentru cotidian. Asadar, nu ratati Dust Once Alive, are si ceva din dramatismul DEVIL DOLL, dar subcutanat!

O trupa pe care nu am mai apucat sa o aduc in Romania, s-a desfiintat. Am tot vorbit cu ei, era cat pe ce de vreo doua ori, doar ca nu s-au aliniat alea, frumoasele. Piesa asta noua este fabuloasa:  Hoof Tar | Urfaust (bandcamp.com)

Si ultimul capitol, Untergang, este un cantec de lebada impunator, insa pacat ca inca un concept inovativ s-a teminat dupa doua decenii. A fost o trupa misto tare!

BLUT AUS NORD a scos si el un nou album interesant, insa nu mi s-a lipit de creier, Disharmonium-Nahab. Incercati-l voi si poate ma contraziceti.

SPIRITUAL FRONT s-a dat in petic cu un album care se doreste a fi ceva, dar ramane totul la dorinta. Sa vedem cum va suna noul ROME, caci Jerome nu se lasa, iar acum e si militant acerb, mai ales ca are motivatie personala sa strige Slava…

EXPLOSIONS IN THE SKY are ceva de spus cu End, cum e si normal; orice inceput are si un sfarsit, este doar problema de timp.

FINSTERFORST continua saga Pagan care e pe alta lungime de unda cu gusturile mele, dar probabil ca va prezenta interes pentru saltimbancii folkisti Metal.

 Nu stiu cat e Death si cat e Black, dar NOITILA ne arata ca a alerga prin padurile finlandeze nu e o rusine. Ma rog, nu alearga ei, ci alearga ritmurile alea rapide de am obosit eu ascultandu-i. Cred ca nu au scapat keyboardul printr-o rapa, totusi, ca se mai aude si el pe alocuri.

Ca vorbeam mai sus de schimbari. Poate or fi de gandire, de comportament, de varsta, sau doar de perceptie, dar din ce in ce mai putine albume noi imi dau motivatie. De aici si raspunsul la intrebarea: unde este DBE? Unde sa fie… intr-un colt al memoriei si sufletului, care nu a murit dar nici nu pot spune ca traieste. Adica pulseaza frecvent, dar latent. Poate ca, daca as fi primit ultimul DODHEIMSGARD ceva mai devreme de Inferno, acum ne odihneam dupa ritualul 10+1. Ca nu exista ceva mai mult de 10, asta ne-a confirmat-o Nadia Comaneci acum cateva decenii. Glumeam inainte de ArtMania ca, daca primesc intrebari despre DBE, am sa raspund ca line-upul e deja setat: ULVER, TENHI, SUMMONING si SADNESS. Ca urmeaza sa se intample intr-un loc secret sau ca s-a tinut deja, dar nu a fost promovat.

Cu o floare nu se face primavara, iar sa bag trupe ca sa fie umplutura, se numeste ghiveci. Orice compromis de la acest spirit underground s-ar fi simtit usor si ar fi insemnat sa mint. Stiu ca uneori o minciuna salveaza aparentele, insa DBE nu e un job, nu e o obligatie, nu este o datorie. Este o bucurie, o intalnire, o emotie. Nimic altceva. Festivaluri exista din plin, trupe din abundenta, public la fel, nu vad de ce ar fi trebuit sa intram intr-o rutina, doar de dragul traditiei. Nu vi se intampla sa nu mai mergeti cu colinda sau cu uratul, chiar daca e o traditie care inainte ne bucura si ne facea nerabdatori sa o repetam, cu zanganit de clopotel si vodca peste masura? Parca nici clopotelul nu mai suna acum la fel. Doar vodca are acelasi gust, depinde cat ai baut pana incepi sa simti sau nu diferenta. Nu sunt nici ipocrit si nici nu ignor semnalele tuturor celor care au intrebat de DBE, dar nu era cu putinta anul acesta. Sa termin insa intr-un mod optimist: cred ca stiti cui ii este cel mai si cel mai dor de DBE, da?

Am fost la Inferno sa vad EMPEROR live la ei acasa. Ar fi fost chiar culmea sa-i vad, pentru prima oara, pe cei care au pus Norvegia pe harta BM intr-o piata urbana mioritica (sau pe acolo), plina cu standuri mercantile si persoane care sunt prin trecere, curioase sa vada metalistii aia zgomotosi, imbracati in negru. Mi-au placut intro-ul si vreo doua piese. Clar ca asteptarile mele au distrus o legenda vie. Ma rog, chiar vie nu e, daca tot baga aceleasi piese de acum 2-3 decenii. Trag si ei de concerte pe unde or fi, ca la zilele orasului, unde CARGO si TROOPER continua sa adune popor. Doar ca astia din urma mai scot si cate o piesa noua. Ma rog, pentru cine conteaza. Respect EMPEROR pentru ce au scos in studio (primele 2 albume)- in Black Metal exista ei si ceilalti!

Dar live nu mi-au transmis absolut nimic, nici macar o tresarire. Am considerat ca sunt eu carcotas (asta e by default, oricum), asa ca am repetat la ArtMania. E buna repetitia pentru cei ce au fetishuri. La fel de plictisitor, desi nu am ce sa le reprosez. Singurul care avea atitudinea corecta pe scena mi s-a parut a fi Samoth. Si cam atat.

Inferno si ArtMania sunt infratite, la fel cum arata afisate numele oraselor pe placutele de la intrarea in localitati. La Sibiu mai dureaza un pic, pas cu pas. Diferenta o face pretul la bere si locatiile. Nu pot spune ca ma atrage niciuna dintre ele, dar intre a exista si a nu exista ceva, e mai bine sa nu-ti pese. La Inferno e clar ca nu au auzit de Colectiv, la ce aglomeratie pe mp era. La ArtMania, hmmm, mult mai putina lume ca in ceilalti ani, insa parca fiecare coltisor era marchetizat corporatist, cum ii sta bine unui festival facut cu sustinere, in mod pragmatic si cu un PR emotional, dar cumva fad. Iar cireasa de pe tort a fost sa se vada mai peste tot scris Kaufland, de parca ar fi fost headlinerul festivalului. Sau poate a fost si nu l-am prins eu, pentru ca am stat doar in prima seara, cateva ore. Ah da, am vazut si SAMAEL. Ultima data cand i-am vazut cica as fi scris ca nu mai merg sa-i vad. Nu mai tin minte unde a fost si cand am scris, dar repet acum: nu-i mai vreau! Asta da fetish al repetitiei. Poate de asta au fost pusi sa deschida festivalul?

O experienta corecta ArtMania, daca vrei sa te revezi cu ceva cunoscuti sau sa pleci de acasa, asa, sa stii ca ai schimbat aerul. Nu ma pot obisnui cu evenimentele urbane, corporatiste si gata! Fara iarba viata e pustiu. Nu ma refer la ce ar fi putut sa insemne pentru unii interpretarea cu iarba, eu nu m-am prins in asemenea sporturi pana acum, mi-e suficient fumul de la mahoarcele mele interminabile. Parol! Dar sa calci continuu pe piatra aia cubica si sa simti Metal, hmmmm, nu mai merge si gata!

Ca sa inchid cu EMPEROR, cam aceasta a fost vibe-ul meu despre concertul lor de la Sibiu, mai ales ca la urma au anuntat cu surle si trambite legendara piesa Alma Mater… Ah nu, scuzati, Inno a Satanaaaaa… Le confundasem, la cum strigau pe scena, pareau asemanatoare. Reactia publicului, asemenea. Si eu, sucitul, care credeam ca Black Metal-ul e o stare de spirit, o introspectie filozofica, un mod de viata nihilist si deloc comercial.

Iar ma intorc la Inferno. Acolo am avut organizat un tur de Oslo cu un veteran al scenei Metal norvegiene, axat mai mult pe Death, care a infiintat CADAVER. Fain sa-ti prezinte el orasul, bisericile incendiate, apartamentul unde Varg l-a ucis pe Euronymous, apoi grota Helvete, plus povestiri haioase. Ne-a dus si la muzeul de istorie unde am vazut in cateva incaperi istoria BM norvegian, ne-a pus permanent muzica de sezon in autocar, inclusiv o piesa BURZUM, de care nu era mandru, dar cica asa se practica. Si ca BM a devenit un brand de tara, multor ambasadori fiindu-le prezentate aceste teme.  

Am prins si o alarma de incendiu in noapte, in hotelul care era rezervat exclusiv participantilor Inferno – instruiti omuletii, oricat de manga ar fi fost… plus ca am stat intr-o seara intr-un bar unde Vicotnik era DJ. Placut a fost ca, dupa ce ne-a trecut prin toate drujbele existentiale, ne-a bagat si un MONUMENTUM, ca sa mearga mai bine ingurgitate milioanele de shot-uri. 

Probabil ca stiti: imi plac inceputurile, dar ma si plictisesc foarte repede. Insa incerc sa nu fiu las, in sensul ca daca ma inham la ceva, nu renunt pe parcurs si nici nu parasesc corabia pana se ajunge la mal.

Trebuia sa merg la REF, sa vad ca nebunia lui Dan trebuia sa prinda o alta dimensiune. Si sa-i urez succes personal! Visul lui este sa treaca de 10.000 oameni si festivalul lui sa fie pus pe harta Europei. Cred ca dupa aceasta editie a reusit. Evident ca am venit de miercuri (inceputul, ca dehhh) si am mai stat joi sa vad TRYPTIKON. As fi vrut sa revad si DEICIDE, dar se pare ca stafful lui Glenton nu a acceptat sa cante pe alte scule.

Am revazut HEILUNG, de data asta cu un show diferit, pe o scena impunatoare, care mi-a placut pe alocuri. Am avut langa mine cativa carcotasi extraordinar de talentati in glume care m-au facut sa zambesc cam tot timpul. Dar am avut si cateva momente introspective, atunci cand vocea Mariei facea diferenta. Unii s-au bucurat ca au vazut mult dans, topaiala si chiar sani fara sutien pe scena. Apreciez ca trupa a fost invitata de REF (desi era mai potrivita la ArtMania), mi se pare hilara decizia staffului trupei de a canta oriunde si oricum. Conceptul HEILUNG are alta tematica si alta misiune, insa este strict treaba lor ce vor sa faca si cu cine sa fie asociati. Dar ideea de diversitate este de sustinut in viitor, REF fiind condamnat sa creasca, sa fie mare, sa fie pe plus, sa exista continuitate. Ca a incercat sa adune mai multe festuri intr-unul singur, sa aduca public de prin toate nisele, este ok, atat timp cat va reusi sa nu-si piarda identitatea. Personal cred ca si-au luat zborul sau sunt pe val, pe valul corect si dorit cam de toti participantii. Pentru mine, sa stau 5 zile la asa ceva, ar insemna chin imens. Daca as fi fortat sa construiesc un asemenea festival, l-as face pe zile, pe scene, pe tematici si stiluri muzicale. Unitate prin diversitate, cum ne invata stapanii nostri de la Bruxelles. Dar cum nu sunt fortat si nici nu mi-as dori sa fac o asemenea mobilizare de forte vreodata, ma bucur pentru cei care se bucura ca vin si stau pe intreaga perioada a festivalului. Eu mi-s cu esentele tari care se tin in sticlute mici. Ca-s de inspiratie sau de neuitat, asta depinde de viziune.

Dar, de departe, in Romania exista REF ca pasiune si restul! Totul a functionat ca afara, standard ridicat, tinand cont de faptul ca se tine in natura. De la an la an s-au vazut progrese mari, atat ca infrastructura, logistica, line-up, public, dar si ca vibe. Nu am ce sa le reprosez, REF este chiar ambasadorul Romaniei pe tot ceea ce inseamna Metal. Plus ca am vazut foarte putine trupe autohtone pe scena. Este un rau necesar pentru ca, la fiecare editie, am vazut foarte putini trupeti autohtoni care sa vina la festival ca public, sa sustina cauza. Avem si noi un festival, iar ai nostri muzicieni vin doar daca sunt invitati pe scena. Cred ca se va corecta si lucrul asta in 1-2 ani si atunci toate vor intra in normal. Am vazut mai multi straini decat in trecut, asta e solutia pentru viitor. Iar compromisul cu berea la 7-8 lei este unul excelent pentru bugetul oricarui rocker, mai ales cand vine de prin alte parti.

Privit altfel, nu mai rezonez de ceva vreme cu festivalurile, cu socializarea, cu aglomeratia inutila si timpul petrecut aiurea, doar sa fie consumat. Dupa ce o viata am tot cules, ma simt mult mai confortabil si impacat cu mine doar alegand, nu alergand.  Sunt impacat si pregatit pentru ce va fi sa vina. Nu stiu ce va urma, stiu doar ce a trecut. Nu regret nimic, dar m-as bucura sa fac anumite lucruri altfel maine. Si probabil ca vor fi facute, depinde de mai multi factori. 

Ma intorc la jucaria mea, cartofilia, care mi-a mancat timp cam cum imi manca muzica underground, pe vremea cand nu exista acces facil la informatie. M-am extins de la Bucovina de sud la Jud Suceava (cartofiliesv.ro), apoi am dezvoltat o obsesie numita ada-kaleh.ro, iar acum strang toata Romania, pe tema topografie, litho si clasice. Evident ca am si postclasice sau moderne, dupa cum le-am gasit in loturi. E cumva faina intoarcerea in timp, in istorie, mai ales ca pilonii pasiunii sunt identici, doar exprimati diferit. Cand ma uit la o carte postala ilustrata, aura este primul reper care ma atrage. Dupa care vad ce este pe ea si de cele mai multe ori se dovedeste ca alegerea a fost corecta. E un sport greu de explicat, mai ales ca prin jur sunt putini tineri care sa colectioneze. Iar veteranii longevivi (poate suna a pleonasm) sunt la fel de morocanosi ca cei doi mosi din balconul Muppets. Ori ma simt eu atras fara sa vreau de astfel de activitati, ori nu am gasit eu alta cale spre pasiune fara incrancenarea mult cunoscuta. 

In final, pot afirma ca schimbarea continua sa ramana neschimbata, sa misun intre lumi pana cand vor disparea acei nori negri, plumburii si ma straduiesc sa nu-mi propun nimic concret pe termen scurt. Doar sa fiu bine, sa evit a face rau, sa iubesc si sa ma bucur daca reusesc sa fiu iubit, in conditiile in care totul este relativ.

As fi scris pagini intregi despre DBE, dar as fi devenit patetic. As fi scris despre cel putin 50 de albume noi, dar ar fi insemnat sa enumar aparitii fara valoare pentru mine. Stiu ca ar fi fost un ghid simplist, folositor pentru voi, dar accesul la informatie azi e atat de facil, incat as fi pierdut timpul.

As fi scris despre razboi, dar as fi total tampit sa cred ca ajuta pe cineva, nici macar pe mine.

Sa luam viata cu tot ceea ce ne ofera si sa avem capacitatea de a selecta, pentru ca, altfel, ne vom umple timpul cu lucruri si emotii care ne pot impovara. Vorba unui gardian sau pompier de la REF: „…mai, la manelisti sau la adunarile campenesti se lasa tot timpul cu bataie, cu taieri, cu violenta. La rockeri, pe cat de infiorator arata, pe atat de civilizati si linistiti sunt. Iar cand beau ceva mai mult, devin melancolici si plang.” Asadar, rockeri tristi, plangaciosi si pacifisti! Na poftim!

Ahhh, uitasem un lucru: m-am vazut la REF cu Castor/GOD: ” Mai omule, n-am timp de nimic, mi-am facut ferma si construiesc o cetate la dimensiuni reale, va fi o nebunie!” Astia da luptatori, trebuie sa-i fac o vizita candva, sa inteleg (iar si iar) de ce nebunia e frumoasa dar periculoasa! 

Ne-om auzi si ne-om revedea cand va fi sa fie! Sa avem o toamna deloc trista sau plangacioasa!

 22 august 2023

The post Post Metal sau Post Trauma? appeared first on Kogaionon.

Istoria mi-a placut, dar nu cea invatata la scoala. Nu zic ca nu a meritat, dar de la cultura generala minima si pana la a fi expert in istorie, hmmm, e o mare diferenta. De fapt, intregul sistem de invatamant de la noi e fara sens pentru majoritatea. Este adevarat ca ne creste tricolorul in inimi cand aflam ca nu stiu ce premianti si olimpici au reprezentat Romania pe mapamond onorabil, dar si acestia, fiind specializati in ceva, sigur ca o lasa mai moale cu restul. Sau asa cred, ca n-am fost olimpic, nu am murit dupa note mari. Dar invatamantul pe care l-am prins in urma cu cateva decenii nu te face specialist, din contra. Este bazat pe a sti din fiecare si din nimic, de fapt. In anii de dupa marea aglomeratie din 1989 ne etalam cultura generala prin Divertis si alte instrumente banale de divertisment, aratandu-ne doar noua cat de multe stim si ca suntem intelectuali, glumind arrogant, fata de straini, care nu stiau ce stim noi. Ca altii de pe mapamond isi foloseau timpul vizitand lumea sau specializandu-se pe ce le placea, asta nu se vedea la noi.

Calici dupa comunism ca sa ne permitem sa calatorim, o ardeam chiar in stil socialist, dar ne vedeam capitalisti, liberi. Discrepanta dintre est si vest va ramane pe veci. Asa a fost in intreaga istorie, nu vad de ce sa nu se repete permanent. Cand taranii nostri mureau pe front pentru ca regele le-a promis pamant, altii editau carti postale color, la rezolutii fabuloase pentru aceste vremuri, care astazi se vand la preturi incredibile pentru o bucata de carton. Marea reforma cu pamanturile a venit efectiv de-abia dupa terminarea primului razboi mondial, desi taranii au tot asteptat-o de la Plevna. Doar ca na, intai s-a facut Romania Mare, lucru nemaintalnit in istoria noastra. Da, asta e perioada pe care am pus eu zoom de peste 25 ani, mi se pare de inspiratie si reper pentru orice roman sanatos/defect, dar nu intr-un mod de mare specialist sau cercetator. Sunt oameni de stiinta, istorici, etc, care sunt platiti pentru asta, calificati si care se invart in medii care ii ajuta sa scrie o istorie cat mai corecta, pe baza izvoarelor. Eu sunt doar un pasionat de hartie veche, ca sa-i spun asa. Exact ca-n muzica. Nu fac parte din asociatii, nu sunt profesionist, nu sunt ca marii organizatori care fac evenimente mari, regulate, recunoscute cel putin european. Nici nu mi-as dori asta, sa devin sclavul propriei pasiuni, transformand-o intr-o forma de castig. Pentru ca ar trebui sa incep compromisul ala urat. Viata este totusi un permanent compromis, chit ca unii puritani ne explica din ce in ce mai radicalizat cum e in realitatea lor virtuala. Sau poate chiar e mai mult decat o bula, poate ca exista asta, eu nu am avut parte de asa ceva. Am multi ani de cand am renuntat sa mai judec, sa mai emit pretentii sau ipoteze despre comportamentul oamenilor in particular.

Pandemia asta ne-a separat in sens unic (suna mai neutru ca ireversibil), asa ca urmeaza o noua revolutie tehnologica, care va lasa in spate oameni inutili pentru noile vremuri.  Un fel de pensionare dar mult mai rapida. Frumos ar fi sa fim empatici cu victimele, dar ma vad pe mine in urma cu cateva decenii, cand imi judecam inclusiv parintii ca voteaza pentru a-mi merge mie rau. Atat de orbit si impatimit eram. Astazi pare sa fie cumva la fel, doar ca s-a schimbat putin paradigma. Esti vaccinat, treci in dreapta, nu esti, stai la gard. Esti cu noi, esti responsabil, esti sustenabil, prieten cu mediu, cu natura. Nu esti cu noi, esti cu teoria conspiratiei, esti ultrareligios, iresponsabil, inconstient.

Eu am trecut prin boala, m-am vaccinat din respect pentru ceilalti colegi, doar ca sa am si mai multe grade de libertate, de miscare si intalniri fizice in acest 1948 actual. Nu fac diferente intre cel vaccinat si cel nu, fiecare e liber sa procedeze cum ii dicteaza constiinta, mai ales cand certitudinea e clara: faptul ca te vaccinezi nu te fereste de virus. Si nu o fac eu pe-a cunoscatorul, dar am exemple multe din jurul meu care mi-au aratat ca si intepati cu 3 doze si tot au stat apoi in izolare. Acum ca unii trec mai usor prin aceasta raceala datorita vaccinului, probabil ca asa este, nu sunt expert. Dar este complet gresit sa te comporti sau sa crezi cand esti vaccinat ca unul care este deja imun la virus. Si de aici toate aceste reguli care mi se par stupide. Insa accept (chiar daca nu sunt de acord) ca daca vreau sa traiesc in aceasta lume, trebuie sa le respect. Industria de medicamente a pornit cel putin un razboi Mondial. Bancile au fost si ele prin preajma. Petrolul se pare ca pierde teren, de asta noua gandire progresista este despre energia verde, despre alte surse mai putin poluante. In esenta este inaltator si ar fi bine sa se intample asa. In realitate, alt pol financiar ne va radicaliza si mai tare, dand mana cu cele amintite mai sus. Uitati-va si-n politica, heh. Nu e greu sa cauti sa vezi cand a aparut solutia cu masina electrica, sunt zecciiii de ani in urma deja trecuti. A trebuit sa dureze multi ani de amanari, pana cand mai marii lumii sa se alinieze la noua solutie, care ne asigura ca e cea mai putin poluanta. Oare chiar asa o fi? V-ati uitat cat de responsabila e lumea cu artifciile de Anul Nou? Risipa totala, miliarde de pocnitori aruncate pe cer pentru ce, cand sunt milioane de oameni pe planeta asta care mor de foame? Insa suntem invatati ca taranul traditionalist polueaza daca toamna da foc la frunze. Nu ca as fi de acord cu asta, dar unele afirmatii sunt chiar ridicole. Este acelasi scenariu, repetat in fiecare domeniu de activitate, heh. O ipocrizie totala, cu amprenta extremista, care se va concretiza candva, din pacate. Din nou.

Esti vaccinat, poti sa bei o cafea pe terasa barului, desi poti fi purtator de virus. Nu esti, stai pe balcon acasa, desi ai putea sa nu fi purtator. Dar ce mai conteaza asta, se lucreaza la o clusterizare noua, la o sistematizare tehnologica care ne va schimba modul de viata, de gandire, tot. Sau aproape tot. Am mai spus-o, suntem in era digitalizarii, comunicarea se face in timp real, de ce am mai nevoie de scrisori scrise, de vederi, de carti postale? Locul lor este la muzeu. Ceea ce este corect, de ce s-ar mai folosi lucruri fara sens in mileniul 3? Dar macar progresismul ce vine sa invete sa-i tolereze sau sa-i accepte si pe ceilalti. Se numeste istorie si ea trebuie prezentata cat mai corect, nu doar varianta acceptata azi. Normal ca tot timpul exista victime colaterale, dar frumos ar fi sa invatam din trecut, de asta vrem sa credem ca devenim mai buni, mai umani, mai empatici. Aceasta corectitudine politica o accept (ca traiesc in acest mediu, nu inseamna ca sunt de acord), insa ar fi bine sa nu strice fundatia, adica sa lase trecutul in pace. Daramam cladiri, monumente, interzicem carti, filme, limitam si suntem atenti la exprimari, ezitam sa mai facem glume pe care le consideram fara lezare la orice, impunem egalitate pretutindeni, care devine usor dictatura. O altfel de dictatura, unde se pierde placerea si provocarea de a alege. Devenim roboti pragmatici. Oricum eu nu prea inteleg de ce am ajuns sa dam nume la roboti, la virusuri… Desi Snow Crush a fost scris in 1992, se pare ca de-abia acum a venit timpul sa implementam metaversul. Ati vazut ca cel mai bine vandut film din acest concept este Avatar? Pai sa ne pregatim. Si eu care am crescut cu AVATAR ca e acea trupa Metal din Craiova. Parca mai e una de prin Suedia, dar nesemnificativa.

Cam asta e prapastia care se contureaza din ce in ce mai tare. Am o problema cu virtualul, in sensul ca il accept, face parte din cotidian, dar nu imi rezolva problemele de suflet. Nu va ganditi doar la hehe, ca oricum sunt stresati producatorii de gonflabile si vibratoare, industria lor va deveni cam ce sunt cosarii sau hornarii astazi. Dar cateva piese vor fi salvate de colectionari nebuni, peste ani si ani. Asa, sa apara la muzeele de stat si cele particulare.

Probleme de suflet? Nu suna anacronic? Inteleg ca religia e tradusa azi ca o exprimare asimptotica, ca nu vezi, nu atingi, dar simti. Asa va fi si cu metaversul? Sigur ca generatiile tinere trebuie sa invete sa traiasca cu el, probabil ca si eu la fel, dar m-as bucura sa am posibilitatea de a alege, fara a fi stigmatizat: sa am un loc amenajat public unde sa pot fuma, fara a-i deranja pe nefumatori, sa pot sa nu ma vaccinez daca nu simt asta, sa pot plati cu cash daca nu am card la mine, etc. Mi-a ramas in minte imaginea unei batranele dintr-un discounter cum ii dadea vanzatoarei cardul ei sa-l treaca pe unde stie ea, adica sa plateasca. Ca ea nu se pricepe si pensia doar acolo o are. Tehnologizarea va duce si la disparitia vanzatorilor, unele supermarketuri implementand deja de ani bun acest concept. Inca il tin alternativ, dar va veni si timpul cand salariul unui vanzator va ruina afacerea, asa ca vor investi in tech si in roboti. Ce-or face restul de oameni? Nu vor fi miliardarii lumii care sa zboare pe o alta planeta, ci se vor impaca cu gandul ca vor petrece ultimele momente alaturi de cei dragi. Ca tot e pe val Don’t look up, o satira cinica despre prezent, facuta intr-un stil oscarian deja de mult cunoscut. Nu sunt un cinefil, nu trageti in mine, mi-a placut filmul, dar de vazut o singura data. Stiti povestea, ca si un album nou bine lucrat si produs, care se va confunda printre multe altele, doar premiant va ramane in anul in care a aparut. Emotia si “misticismul” vor fi pe cale de disparitie, pentru ca nu mai fac parte din foaia de parcurs. Cum e din ce in ce mai greu sa gasesti albume superbe ale unor trupe underground in lanturile de distributie, asa e din ce in ce mai greu sa gsesti pe raftul magazinului altceva decat ceea ce aproba sistemul.

Viata tinde sa fie un film SF pe care-l vedeam in urma cu decenii pe casete video in ilegalitate. Cinic au ba, avangardismul din muzica se pare ca aici imi lipseste. Cumva sunt impacat, ca pasiunea si ceea ce iubesc trebuie sa se petreaca fizic. Exprimat in mod cartofil, gasiti pe site-ul anuntat pe 6 octombrie, o zi in care a murit tatal meu in urma cu ani. Lansat a fost pe 15 octombrie, cumva cinic, ziua in care am devenit orfan, alegand si mama alt drum. Cum nimic nu e intamplator, am petrecut cateva luni bune cu aceasta pasiune a mea, o puteti vedea acum aici: cartofiliesv.ro. Miluta m-a ajutat si inca ma ajuta cu tech-ul, la fel cum Lus ma sustinea sa scriu si sa nu ma las de muzica impartasita cu ceilalti, cu Kogaionon si alte nebunii muzicale de odinioara. Insa ce conteaza cel mai mult este ca aceste pasiuni au suflet si muza de inspiratie, cea ce imi da sens. Din acest punct de vedere sunt linistit, desi acei nori negri de care va tot spuneam inca nu au trecut.

Sunt si un novice in d-ale bibliofiliei, dar imi place si am in cap un proiect ambitios, sa amenajez un loc unde cel interesat sa vina sa vada colectia de carti postale si carti, plus alte documente de odinioara. Nu suna ca un fel de KruNatura sau KrunaVod? O evadare din cotidian heh. Doar ca aici are legatura cu istoria traita de strabunii nostri, e vorba de onoare, sacrificiu, patriotism, traditii, respect. Se poate trai si fara radacini, doar ca se schimba des apa din vaza. Uneori chiar vazele. Si e o solutie la fel de corecta, fiecare sa procedeze cum doreste, ca doar o viata avem. Eu prefer insa Edelweiss, sus pe munte. Atat timp cat exista alternativa. Si ma opresc aici, ca o dau apoi in balarii incorecte politic 😊.

Cotidianul e plin de mesaje si reclame sinistre, care mai de care mai amenintatoare ca daca nu faci asta, ai belit-o. Sponsorizarile virtuale din jurul meu imi sugereaza care e calea potrivita de a trai, de a cumpara, de a manca, de a ma deplasa, de a ma inmormanta, eventual de a iubi corect politic. Incearca sa ma convinga ca fizicul a fost detronat de virtual. La job, zoom ul si teams-ul sunt drivere deja. Deja piticul din mine este foarte suparat pe aceasta situatie, insa baga mult alcool si mahoarce sa ma anestezieze. Pana acum a functionat.

In acest decor fulminant eu trebuie sa decid daca ne revedem anul acesta la DBE. Cu siguranta ca sunt unii dintre voi care ar dori asta. Recunosc ca refuzul vostru de a va retrage banii achitati in avans ma cam incurca. Am un sentiment ciudat de placere, obligatie si responsabilitate. Moamaaa, cum suna asta. Ideea e cam asa: inca studiez scenariul pentru editia 10, doar ca e tare complicat, lasand pandemia si toata tampenia asta actuala. Unele trupe au venit deja in Romania in premiera, altele au turnee in vara viitoare peste ocean iar altele nu mai vor sa cante sau nu pot in datele simulate de mine. Da, am luat mai multe weekenduri in calcul, care sa nu se suprapuna cu ArtMania sau REF, in ultima parte din august ar fi traditional, heh, doar ca sunt alte festivaluri unde trupele anuntate de mine acum 2 ani si-au anuntat prezenta.

Asa ca trebuie sa mai stau cu mine si sa ma gandesc daca fac acest compromis, aducand alte trupe, care sa poate sa ma multumeasca si implicit pe voi. Sau nu. Inca rumeg la aceasta idee. La aspectul financiar nici nu m-am gandit, pentru ca ar insemna sa renunt. Asa ca va mai cer nitel ragaz, sa vad daca se aliniaza ceva macar cu cateva trupe. Nu am facut nimic niciodata doar de a dragul de a face, asa ca sa fiti linistiti. Exista si varianta ca intentia sa fie buna dar rezultatul mai putin, asta e, mi-o asum. Doar daca va mai exista anul asta DBE.

Recunosc ca in ultima vreme foarte putine albume mi-au starnit interesul. Poate ca sunt eu blocat de la pandemie, nu stiu. Ma asteptam ca inspiratia muzicienilor sa fie dominanta in aceste vremuri. Dar sa nu mai am asteptari, ca incepem sa ne cautam defectele. Am obosit sa tot descopar ca viata poate fi si urata. Asa ca o iau mai light, doar vreo 10 titluri de data asta. HEMEBELSTORMER are o piesa fabuloasa pe noul album, incercati si voi Void, uahhh, ce energie… Appearance Of Earth este o alta piesa in vibe ul DBE, a celor de la THERE’S A LIGHT, pacat se termina exact cand ma asteptam sa continue… AUSTERE vor veni cu un nou album, care suna uauuuu, chiar de sezon, daca nu ai ceva cutite sau vene disponibile. ULVER a venit cu un album jucaus, in felul lor de a surprinde, dar usor fad pe alocuri… SILHOUETTE vor sa ne arate ca SYLVAINE poate deveni sursa de inspiratie, Black Metal-ul cu voce feminina avand parca ceva de spus… KRVNA are o prima piesa ce-mi aminteste de atmosfera EMPEROR, baiatul avand ceva rude in Romania, el fiind australian get beget… DWEF rup cu un nou album, in acelasi stil, bunicel dar nu la fel de uau dupa ce ne-au invatat maiestrie atatia ani… FUNERAL incearca sa faca o schimbare de stil dar si-a pierdut din Dark ul de altadata, prea complicat si intortocheat pt urechile mele… GAAHLS WYRD insa rupe cu noul material, chiar daca e scurt, e inovativ si al naibii de opresiv, in stil norvegian… MUTTERLEIN surprinde iar cu un nou album remarcabil, experimentalul generat de Black, Doom, Industrial, Ambient si Punk, alaturi de o voce scoasa din sicriu este de memorat…GREEN CARNATION vine cu o lalaiala acustica de cantat la party-ul de absolvire… CECILIA EYES a scos un set de noi piese care mixeaza deloc original dar foarte inspirat Post-Rock-ul cu Shoegaze, placuta auditie… iar MIRTHLESS, o trupa relativ noua, a scos al doilea album care suna extraordinar de bine. Are ceva din STRID si PERISHED-ul de altadata, pe alocuri repetitiv si liniar, da, in ansamblu, un material ce trebuie achizitionat, mai ales ca sunt de-ai nostri!

Cum gadgeturile ne transforma viata, sa ne pregatim ca la urmatorul DBE (care va fi cand va fi) sa aiba Alex in merch ceva inele si cercei tech, sa ne luam pulsul dupa ce bem in nestire, ca ceasurile sunt deja la ordinea zilei. Eu raman insa nostalgic dupa suvenirurile handmade facute de Daiana. Cine naiba mai stie peste ani ce o insemna suvenir? Holograme aromate palpabile, poate? Ca vaccin pastila vad ca apare. Nu mai este nici vaccinul ce stiam… Si ce frica mi-era cand eram mic ca ma duce mama la vaccinare… Gata, totul devine usor, plutitor, nelumesc de provocator.

Sa aveti un an bun si sa nu uitati de unde ati plecat, ca altfel ne ducem toti cu capul rau… da’rau!

Nehartuibile imbratisari nehartuite!

3.01.2022

The post De la Me too la 2020 too… appeared first on Kogaionon.

Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai vorbit cu mine. Implicit, nici cu piticul din mine. Si de aici o liniste oarba, care nu duce decat la o plonjare si mai accentuata intre lumi. Unii spun ca e pandemie, probabil ca e. Nu e nici prima si nici ultima majora din istorie, dar este cea care ne ocupa prezentul. Norocul nostru este ca nu avem parte de una apocaliptica, cu injumatatirea populatiei sau mai stiu ce alte scenarii prapastioase.

Stiu ca e perioada cand unii dintre noi ne bucuram de DBE. Au fost 9 editii, ar fi trebuit sa apara si a zecea. Pentru mine s-a intamplat anul trecut, chit ca am fost doar vreo 10 oameni in jurul unui foc de tabara la RYMA si o plimbare pe cai de munte, unde am descoperit ca putem gresi oricand. Dar a fost hazliu si relaxant.

Observ ca anul acesta se intampla concerte, festivaluri, in tot felul de forme, cu reguli firesti in pandemie, greu de inteles daca ne gandim la drepturile si libertatile clasice. Probabil ca trebuie se ne aliniem, sa ne readaptam, sa acceptam si sa facem compromisuri, pentru a supravietui. Sau pentru a inflori. Am vazut in ultimul an atat de multe schimbari, de decizii controversate, de critici si de violente verbale, cat nu credeam vreodata ca se pot intampla. Eu nu am abandonat ideea DBE, dar acest moment in timp poate exista doar in conditii prielnice. Daca ele vor exista la anul, voi trage sa se intample editia formata din 2 cifre. Daca v-ati pierdut rabdarea si doriti sa vi se returneze contravaloarea abonamentelor, o puteti face scriindu-le partenerilor de ticketing.

Muzica a continuat sa fie un reper important pt mine, desi intensitatea ei parca a palit in sufletul meu. Poate din cauza vremurilor, poate din lipsa de inspiratie a artistilor, poate si din faptul ca ce-i prea mult strica. Ma joc cu un alt hobby activat de mai bine de jumatate de an si mi-a mai dat putina culoare. Nu prea multa, ca strica. Acei nori negri de care am scris in urma cu ceva ani sunt tot pe undeva pe la limita dintre sens si nonsens. In fine, aici trebuie sa mai astept ceva vreme, e placuta amanarea, dar presanta. Ca o masea care e inflamata si stii ca trebuie sa ti-o tratezi, dar inca te amagesti cu tehnicile neconventionale de amortire. Poate va fi bine. Chiar ar fi frumos sa se termine ok, ca viata e dreapta, dar uneori mai preiei si din vinovatiile altora. Doar ca trebuie sa fii pregatit sa ti le asumi. Cred ca sunt. E clar ca in toti acesti ani de uzura am devenit un alt om, habar n-am daca voi mai putea fi ca inainte. Imi voi da seama ceva mai tarziu, din reactiile celor dragi mie, care/daca imi vor mai fi prin preajma. Pana atunci, zbuciumul mocnit si intens va devora cate putin din mine. Si probabil din inimile celor din jurul meu. Si atunci cred ca voi reusi sa inteleg, cu adevarat, ce a vrut maestrul sa spuna in Autoportret intr-o oglinda sparta. Sau nu.

Da sa revin la noua jucarie. Am avut acelasi deja-vu, pentru ca e vorba de pasiune. Stim ca acolo unde e pasiune, e iubire, e nebunie, e lupta, e traire. A respira e obligatoriu, a trai, hmm, chiar nu e. Acest hobby ma ajuta sa-mi completez notiunile de istorie, plus sa am o colectie de chestii vechi, pe care niciodata nu mi-am inchipuit ca as putea sa le pun in paginile unui album. Este un joc al seniorilor, prea putini tineri fiind implicati in asa ceva. Probabil ca am imbatranit.  Sau poate ca este o reactie la cotidianul gri si posac in care traim. Este placut sa privesti si sa tii in mana unele piese pe care nu le-ai mai vazut, care iti exprima o anumita stare, din vremurile pe care nu le-ai trait, dar stii despre ele de la bunici sau chiar din filme. Iar daca pe fundal reusesti sa ai parte de o auditie interesanta, atunci totul pare putin mai reconfortant. Cam cum este cu ultimul MONO: acelasi stil, adica vechi, dar material nou, usor catchy. Ciudat sa gasesc eu, tocmai eu, acel melanj dintre vechi si nou, cand pentru mine pana si prezentul mi se parea vechi. Exista o dereglare interioara sau un reset de care am nevoie sa pot functiona in viitor. Asta e sigur. Si m-as bucura sa fiu inteles. Dar nu e obligatoriu. Acolo unde devine musai, nu mai e atractie, e convenienta.

Cred ca voi face si un site, in care sa etalez cat mai multe din aceste piese, pentru interesati sau curiosi.

As vrea sa scriu mai multe despre ce albume au aparut, dar canicula de afara plus starea interioara actuala atat mi-au permis sa astern aici. Probabil ca mai pe la toamna, pe malul marii pustii, cu vant si plumburiu inspirant, voi face o selectie de albume noi care merita de amintit. Pana atunci, raman cu ultimul YEAR OF NO LIGHT, care mi se pare fabulos! Aletheia va fi piesa care imi va aminti permanent ca viata e frumoasa si-n pandemie, doar ca eu am ratat-o partial! Nu stiu sa fi ascultat in ultimii ani o compozitie mai inspirata si reprezentativa pentru muzica underground.

Poate ne vor surprinde in toamna CECILIA EYES sau EVERY SILVER LINING HAS A CLOUD. Sa vedem ce va fi.

Aveti grija de cei din jurul vostru, ca de voi oricum au grija ei… si nu numai ei!

PS. Si pentru ca exista speranta, chiar daca apare atunci cand nu te mai gandesti la ea, ascultati debutul DOLD VORDE ENS NAVN, este o lectie onesta, corecta si delicioasa de BM de la mama si tata lui. Asa da! Era cat pe ce sa-i vedem la DBE.

Doru

16.08.2021

The post Noul din vechi appeared first on Kogaionon.

Suntem in prag de iarna, nimic nou, doar ca e ultima etapa a anului douazecidouzeci, de care faceam atata caterinca politica in urma cu un an. Aveam si motiv, ceea ce astazi nu mai este de actualitate. Cel putin pentru mine, desi unii sunt in caldurile electorale caracteristice perioadei. S-au bucurat sau intristat ca peste mari, tari si oceane a iesit sau nu a iesit Trump, motiv de fericire sau nefericire pentru noi, cei de aici, care cica suntem direct influentati de votul de acolo. Chiar nu ne face viata mai frumoasa, nici mai destepti… ci, doar asa, la un radiosant, ca 2 babe pe banca din fata blocului, care vorbesc sa treaca timpul si sa le mearga pensia. Eventual sa li se mareasca… pensia, ca durata vietii e relativa azi, in pandemia asta.

Este a doua luna fara FB si alte retele care imi furasera de ani de zile viata reala. Mi-e mult mai bine, nici la stiri nu ma uit decat foarte rar, si doar le rasfoiesc pe telecomanda pret de cateva zeci de secunde si asta e. Si acum vine intrebarea: cu ce-mi umplu timpul? Pai exista viata si fara. Muzica este un reper fain, doar ca nu prea erupe cu nimic uauuu, insa ma tot astept ca acest lockdown sa-i fi influentat benefic pe artisti. Probabil la anul ne vom bucura de cateva piese spectaculoase. M-am pacalit sa ma uit la vreo 2 seriale pe Netflix, ceea ce nu ma defineste. Cred ca ultimul serial la care m-am uitat a fost acum 5-6 ani, Imperiul din Atlantic City (pe alt canal), si ala in vreo 2-3 seri, ca n-am rabdare sa ma uit altfel la el. Mai ales daca ma prinde.

“Dark” mi s-a parut de efect, am ars-o un weekend intreg. Am tot asteptat sa se intample ceva clar, dar e ca la trupele preferate, care nu scot nimic nou, dar incalzesc eterna ciorba gustoasa, inserand diferite condimente, de fiecare data. A mers si atat. Nu stiu daca as fi curios sa vad cum intra iar aia in acea pestera. Poate doar pentru muzica din serial, care este excelenta. Am si citit cateva cronici despre el, ca sa inteleg ce n-am inteles din film. Si uite asa m-au pacalit specialistii sa vad Stranger Things. Cum nu sunt un las, mi-am transformat rabdarea in arta de incapatanare, asa ca am mai stat vreo 3 zile sa vad la nesfarsit monstrul ala care nu le dadea pace unor copii ce se luptau cu spioni rusi, saruturi adolescentine si pitici pe creier din cartile de literatura SF. Da, fata de acum 2-3 decenii, sunt mult mai rabdator, mai putin impulsiv… chiar si mai deloc sarcastic sau ironic… Mai degraba mi-s asumat, nu mai dau vina pe altceva, e clar ca eu am vrut sa privesc cele 25 episoade. Am inteles ca e pe vine un nou sezon, perfect: nu ma intereseaza. A incerca e uman, a repeta sau a face impotriva vointei se cheama prostie… sau fetis (care tine tot de vointa, dar ascunsa intre alte lumi, pam pam).

Am mai butonat si am vazut cum nenea ala englez ne face reclama la frumoasa noastra Romanie, ultimul episod fiind despre Bucovina. De fapt doar pe el l-am rasfoit. Si uite asa am aflat ca Vorona si Ipotesti fac parte din Bucovina. Sau nu fac, dar cum el e poet si a vrut sa ne arate asta, ne-a plimbat si pe la casa lui Eminescu. Si apoi ne-a dus pe la un tovaras de-al lui roman, tot din Botosani, care sa ne arate ce fanfare frumoase avem, mai ales ca bagau si din alea de-ale imperiului austro-ungar. Pai na, da bine in peisage. Nu am nicio treaba ca au asociat Bucovina cu Botosani, mai ales ca mama mea din acea zona se trage si am amintiri foarte frumoase din copilarie cu bunicii. Mi s-a parut insa distractiv cum le amesteca strainii pe toate in felul lor. Si apoi devin izvoare istorice. Una peste alta, e foarte frumos ce face nenea ala, nu cred sa fi avut vreun mai bun promotor strain pana acum care sa le arate tuturor de ce Romania e viitoarea gradina a lui Dan Puric.

Si cum am avut ceva timp liber, nu ma intrebati de ce, (si inca mai am), am incercat sa-mi reconfigurez altfel (fara impuritati) modul de a-mi evalua clepsidra vietii, mai ales ca peste cateva zile voi atinge o noua borna. Nae Ionescu nu a mai apucat-o, dar a lasat in spate o generatie care a amprentat cumva o anumita perioada a istoriei noastre. Asta am bagat-o asa, sa ma dau cvlt pret de o secunda, dar mi-a trecut, gata.

Imi amintesc ca am scris ceva despre cum se vede de la 40 la 20 ani, am vrut sa scriu si invers, probabil o voi face eu sau chiar fiu-miu, mai ales ca el e cu lumi paralele si gauri negre, cel putin asa vreau sa cred, ca datorita lui am stat zeci de ore la Dark. Cand atingi o noua borna, te gandesti ca e ceva special. O fi, probabil ca cei care inoata si vor sa atinga geamandura. Sau cel care urca pe coclauri si-si face selfie pe vreun varf de munte, obligatoriu si-o cruce langa si-un tricolor. Nu prea am vazut sa-si faca inotatorul selfie cu geamandura intre picioare. Probabil ca e mai greu cu telefonul. Doar daca are iaht sau vreo barca prin apropiere.

Ca in orice razboi, treci prin multe batalii, asta daca esti norocos si inspirat. Bine, unii spun ca trebuie sa fii si puternic. Nu ma simt Conan Barbarul dar e adevarat ca au fost in jurul meu si victime colaterale. Pe unele am incercat sa le salvez (chiar am reusit), pe altele le-am ajutat sa nu mai aiba legatura cu mine, probabil consecinta judecatilor mele de la acea vreme. Iar altele pur si simplu au facut dupa cum le-a dus capul. In toate exista momente cheie, in care trebuie sa iei decizii. Uneori esti inspirat, alteori patima te face sa nu gandesti rational, dar placerea/nevoia de a lua decizii este un fetis al vietii. Si apoi iti asumi sau nu consecintele. Daca nu ti le asumi, ele oricum vin peste tine. Daca ti le asumi, ai o sansa sa te impaci cu tine, la un moment dat. Si asa poti deveni mai linistit. Linistit total ajungi cand nu mai ai fetisuri. Va veni si momentul asta, doar ca o sa vorbeasca despre el altii, cu lacrimi in ochi sau nu.

Ma uit la mama mea, pe care nu o mai intereseaza decat cine a mai murit prin vecini sau printre rude, sa vada pe cine a mai dat la spate. Nu e o senzatie placuta sa te simti din ce in ce mai singur intr-o lume care nu mai e a ta, pe care ti-o doreai in urma cu ceva ani sa o vezi de la est la vest si de la nord la sud. Iar acum iti doresti sa se micsoreze pana la un punct, patul din camera ta, din apartamentul tau si zoomul poate continua dupa cum vrea fiecare sa-l aplice.

Probabil ca obisnuinta de a schimba borna te face mai matur, mai calit, insa aceasta schimbare incepe sa fie pe derulare rapida. Nu inteleg inca de ce, probabil din cauza faptului ca nu stiu sa-mi administrezi corect timpul si spatiul. Pe asta cu timpul si spatiul o stiu din Dark si mi s-a parut cool sa o bag aici. V-am spus ca nu am inteles mare lucru din serial, dar intuitiv rezonez total, pentru ca sunt un idealist incurabil.

Asadar, un minut are tot 60 de secunde si la 10 ani si la 80. De noi depinde sa realizam asta. Ce imi fura din timpul meu liber? Pai pana la varsta asta, cred ca am mai spus-o, mi-am transformat viata intr-o arta de a-mi complica existenta: job, prietenii, cunoscuti, pasiuni/iubiri, familie, afaceri extra multiple, investitit, internet, hobbiuri, etc. Si printre picaturi, mi-am creionat si m-am bucurat de momentele in care l-am multumit pe piticul din mine, un nesuferit celebru. Unele din cele mentionate anterior l-au multimit pe legendarul pitic, dar partial. El ar fi vrut sa stau doar cu el, sa petrecem noi doi tot timpul. Iar daca simteam nevoia de diversificare, sa mergem numai impreuna peste tot, nu doar eu, de unul singur, un egoist virtuos. Cum nu am reusit sau nu mi-a permis situatia la acel moment, eu mi-am vazut de misiunile mele (acceptate sau fortate) si l-am neglijat. Si acum, cand zumzetul unei noi borne incepe sa ma asurzeasca, realizez ca timpul culesului a trecut de mult timp. Provocarea de a alege, de a nu pierde timpul inutil (anterior nu era o pierdere de timp, dar am trecut prin faza asta, gata), contureaza ce a mai ramas din clepsidra vietii. Ea poate sa se sparga oricand, chiar daca fac doar alegeri corecte. Asta e, s-a terminat cu nemurirea. Sau ar putea veni, daca voi reactiva calea spirituala. O noua poarta, un nou portal, ca tot e de sezon.

Acum mai bine de 12 ani am luat decizia sa nu mai mananc carne. Nu am facut din asta o virtute, nu am combatut cu multi de ce am facut-o, am incercat sa raspund doar cand am fost intrebat. Cred ca a fost doar o chestiune de alegere si sunt impacat, chiar incantat. Nu am nicio problema cu cei care mananca, este treaba lor. La fel si cu bautura: sa faca fiecare cum simte, dar macar sa bea ceva bun. La fel si cu mahoarcele. La capitolul droguri, ierburi si pastille halucinogene am avut permanent absent nemotivat.

Nu stiu daca muzica underground e hobby sau pasiune. Sau cate putin din fiecare. Pe 6 decembrie, parca, se fac 29 de ani de cand am avut prima mea emisiune radio cu drujbe. Au trecut peste 25 ani de cand am scos primul Kogaionon. Acum vreo 13 ani am decis ca e timpul sa fac evenimente live underground. Mi-am multumit maxim piticul, pana cand am ajuns la o abundenta, numita risipa. Pandemia le-a reglat, vedem ce ne va oferi viitorul, mi-ar placea ca DBE sa nu moara fizic. Piticul ar fi primul bucuros daca va continua. Am o nostalgie cu emisiunea radio, am avut cateva timide tentative de a o reactiva online, dar cum sunt atehnic, a ramas la stadiu asimptotic. Noroc ca am avut un temerar drag langa mine care mi-a facut surpriza sa scoata Schimbarea Neschimbata. Din pacate, exemplarul meu nu-l mai gasesc. Sta el pe undeva, intre lumi, captiv, asteapta sa se deschida portalul. Deja sunt un pui de Spielberg. Sau sa intorc paharul cu fundul in sus, e mai din popor.

Pe linie de job am ajuns in varful varfului, capat de linie, fara cruce sau tricolor alaturi. Va veni si timpul in care sa las locul altcuiva, eu urmand sa-mi ling ranile pe care le-am dobandit in perioada ascensiunii. Si sa-mi vad apoi de linistea mea si a piticului meu. Nu suna foarte atragator in acest moment partea cealalta a clepsidrei, eu fiind un admirator al inceputurilor si al actiunii. De asta oriunde stau vreau sa pot vedea rasaritul, sa stiu de unde incep. Apusul are si el farmecul lui, fara de care nu cred ca as putea sa traiesc. Mi-a luat ceva ani sa pricep, dar da, chiar sunt impacat. Trebuie insa sa gasesc cadenta corecta si motivatia de a dezvolta altfel ceea ce nu imi pare a mai fi provocare. Nici nu ma vad jucand sah pe banca in parc sau ascultand cu experimentatii Sepultura, la un pahar de orice. Asta cu sahul mi-a venit tot asa, ca ieri m-am uitat la Gambitul Damei tota ziua, un serial dragut, bine ca doar un sezon. Mi-a placut insa enorm nebunia pasiunii. Fain sentiment.

Pe linie personala, hmm, am trait cat zece vieti. Fiind un habotnic si un indaratnic, mi-am satisfacut toate poftele pe care le-am avut, prin experiente de viata fabuloase. Nu exclud ca sunt si altele, insa nu le putem avea pe toate si viata m-a invatat sa pretuiesc ceea ce am trait si inca traiesc. Nu suna a resemnare, din contra, a impacare cu mine si cu piticul din mine. Am invatat sa coabitam si sa ne toleram nebuniile, e asa numita armonie. Seamana cu pacea de peste 80 ani pe care Europa nu a mai cunoscut-o in istorie. Dar chiar imi place. Mult.

In ceea ce priveste asa numita prietenie, cred ca in adolescenta am avut doar colegi, foarte putin din ei fiindu-mi prieteni. Cred ca e vorba de unul sau 2 prieteni adevarati. Apoi, zbuciumul vietii mi-au afisat cunoscuti, colegi, tovarasi, dar nu cred sa fi avut mai mult de un prieten, ca sa-i spun asa, cu care vorbesc cel mult de 2 ori pe an. As vrea sa cred ca imi este prieten, pentru ca e indaratnic si incapatanat ca mine, dar idealist in felul lui. Suntem diferiti, suciti, insa cred ca exista ceva acolo care a ramas. Probabil ca daca am sta zi de zi ne-am certa. Nu stiu, dar e fain sentimentul sa stii ca ai putea avea un prieten. Si da, mai am unul din copilarie, cu care vorbesc la fel de rar. Sa nu mai zic de vazut. Oare asta sa insemne prietenia adevarata? Distantarea? Hmmmm… E atat de uzitat termenul astazi, incat voi da skip chiar acum subiectului.

Maine seara este iar noaptea Sfantului Andrei. Pentru cei ce conteaza, se poate aprinde o lumanare. Vine apoi ziua de 1 decembrie, o zi ca oricare alta. Din punct de vedere istoric, are valoare mare, insa cei ce ne reprezinta astazi nu fac altceva decat sa profaneze spiritul de sacrificiu de atunci. Asa ca fiecare sa se bucure si sa omagieze in felul propriu, daca simte asta. Accidentul ca am fost odata o natie mare nu cred ca se va mai repeta candva. Deja suntem mult prea mari pentru unii si acum, ciuntiti cum suntem. Asta e, sunt prea mic pentru interese atat de mari. Si nu vreau sa ma vad in balconul celor doi mosi Muppets, vorbind de dragul de a nu tacea. Chiar as face concurenta babelor de pe banca. Viata ar fi frumos sa fie traita prin alegeri, nu pin culegeri. Pana si la culesul viei alegi, nu iei tot ce-ti vine la mana.

Gata cu vorbaria, e clar ca n-am spus nimic concret, dar stiti ca asta e si scopul. Sunteti putini cei care ma cititi, si mai putini cei care citesc cu atentie tot textul, dar, cum am spus mai spus, e doar o chestiune de alegere. Ceea ce e foarte bine. Sa cautam in tolba vreo 20 noi albume, ca mai mult nu am rabdarea sa scriu de data asta.

ELLENDE scot 3 piese noi in ianuarie, destul de lungi, interesante ca nu se repeta, mi-a placut auditia lor. Au o amprenta experimentala, cumva, da.

BHLEG mi-au placut mult. Imi aminteste de Dolk, de pe vremea cand inca nu exista KAMPFAR. Misto album.

MY DYING BRIDE au scos un EP, hmmm, nu cred ca il voi tine minte.

VEIL OF SECRETS suna foarte bombastic, pentru ca celebrul Asgeir a cooptat-o pe Vibeke, cea cu care TRISTANIA conta pe vremuri. Este un amestec de Candlemass cu o voce Goth-simfonica, hmmm, pare cam static si fad soundul, desi are inclusiv vioara. Dar e bine de pus o ureche, pentru ca vocea tipei e in continuare fabuloasa!

AKHLYS se intrece pe el cu un dark Black Metal apasator, dar foarte elaborate.

PG.LOST au scos un nou album, care nu are cum sa nu placa, mai ales ca avem si membru CULT OF LUNA. E devarat ca mi-au placut mult pe vremuri, acum nu ma mai fascineaza. Canta bine, sunt energici, dinamici, dar nu are acel dark din Post-Rock.

DEAFHEAVEN vin cu un album ce pleaca de la o piesa neinclusa pe precedentul. REcunosc ca mi-a placut auditia lui, nu stiu de ce, pentru ca sunetul e destul de confuzan. E un blend cu care suntem obisnuiti la acesti americani, mai ales ca are Black, Post-Rock si multa energie, dar si cu acorduri post-romantice. Desi aceste treceri par brutale, cred ca chiar asta e farmecul trupei.

Ca tot e de sezon ca zodie, Cornelius, alaturi de Her Twiggs au lansat un nou alnum SAGITTARIUS, al 4-lea, pentru cei din Dark-ul Neoclassical cu amprenta germana. Intotdeauna o placere auditia acestui proiect.

DOMJORD inca incerc sa-l inteleg, ca nu am priceput mai nimic. E doar ceva electronic, dark, numai bun de Sf uri.

WIZARDS OF HASARDS au venit si ei cu un nou album, la fel de Doom ca celelalte, sunt considerati imensi in Finlanda, poate ca asa o fi, mie nu mi s-a parut nimic spectaculos.

ONDSKAPT baga la superlativ, sigur va placea veteranilor BM.

Daca vreti o replica neinspirata la PARADISE LOST sau MOONSPELL, incercati HADAL. Intentie buna, rezultat dezamagitor.

KARG vine si el cu 2 piese cumva interesante, daca sunteti din filmul ELLENDE.

VERLUST vin din Haway dar pe nisa Black Metal. Au ceva forta, cu multe elemente din anii 90, dar cam atat.

O alta supriza placuta pentru mine este trio-ul austriac GJOAD. Chiar daca muzicienii au un background BM, discutam aici de un Atmospheric Rock inedit, care iti face pielea de gaina pe anumite pasaje. Este dreamy si cumva in relatia cu natura, cred, pentru ca aud tot felul de instrumente ce ma duc la o amprenta Folk, dar iscusit inserata in structura Rock.

Post-Rock Mariachi sau Trumpet-Core, cam asa este catalogat debutul britanicilor de la A BURIAL AT SEA. Sigur influentati de MONO, dar cu mai multe treceri experimentale, plus acea trompeta ce da o nota cinematica, trupetii merita mai multa atentie in viitor. Sunt intensi si atmosferici, asta pot sa spun sigur. Cu Math Rock-ul nu ma prea impac eu, dar e pe val, deci urmati valul, daca va vine cheful.

In materie de Avantgarde Black sau Post Metal, Duplicate Records au lansat 2 noi materiale al naibii de complexe, exact pentru fanii VIRUS: VACANTFIELD, niste greci atmosferici excelenti si HALF VISIBLE PRESENCE, cu un EP ce mixeaza fain Funeral Doom cu Black si Death Metal.

Un proiect pe care l-am tot ignorat este ONSEGEN ENSEMBLE. Si de data asta l-am lasat sa curga, ocupandu-ma cu altele: adica mahoarca, cognac, nimic domestic. Si, dupa vreo 2-3 piese, ceva m-a prins. Dar rau! Cred ca ceva tribal, ritualic, in aglomeratia de idei, instrumente, stiluri si ce-or mai fi ele sub numele de Rock. E si Math, si Prog, si Psychedelic si Post… are si vibe al anilor 70, are si ceva cinematic, e extraordinar de elaborat si bine conceput. Chiar daca are sub 50 min, cele 7 piese au acel ceva ce nu-ti da pace. Prea putine si rare voci, flauturi si percutii permanente si halucinante, chitari a la Crimson, trompete si keyboard din opele Rock hippiote, hmmm… Ce mi-a placut insa este ca are o nota Dark destul de ascunsa, insa daca o identifici, ramai captivat. Nu credeam ca o sa pot recomanda un asemenea sunet, dar parca vine dintr-o alta lume, desi suntem cu totii pe acelasi disc planetar.

Si uite asa ajung la alti finlandezi pe care ii iubesc de mor, DARK BUDDHA RISING. Oare ce pot sa mai spun de ei? Sunt fabulosi din nou! Unul dintre cele mai destepte albume de gen din istorie, mult mai variat, cu o aura shamanica uluitoare. Asta e dark-ul care il face si pe piticul meu sa taca. De neratat!

Cum nu mai primesc news uri de pe FB, nu aveam cum sa aflu ca bunul meu camarad Lus a beneficiat de suportul lui Karsten Hamre (PENITENT). In acest sens, de pe vremea cand pasiunea orbea cotidianul, se reediteaza acum doua proiecte: TRONUL ASCUNS si WIDE OPEN WINGS, compuse acum vreo 17-18 ani. Am si scris despre ele in Kogaionon. E vorba de un Ambient Industrial facut pe calculator, pentru fanii CMI: RAISON DÉTRE, DESIDERII MARGINIS, ARCANA. PENITENT, dar si cu influente din primul DVKE, MORTIIS sau ICE AGES. Este un vibe al anilor 90, dar pentru cei ce erau orientati pe Ambient. Cam spre ce a atins si nea Vikernes la un moment dat. Exista si varianta de a edita cateva CD-uri fizice, cu siguranta ca voi fi printre primii care le voi achizitiona.

Stiu ca mai sunt multe albume importante, dar nu am apucat sa le ascult sau nu stiu de ele. Faceti-o voi, ca muzica nu cred ca e o pierdere de vreme. Chiar poate fi un camarad ce va insoteste permanent oriunde, docil si loial. Singurul care va poate indeparta de ea, doar pentru o scurta perioada de timp, poate fi piticul, dar trebuie sa intelegeti ca asa e el, vrea tot timpul toata atentia. Stim deja ca e impulsiv, insa cu tact si cu rabdare veti convietui. Eu asa fac de ceva vreme si am ajuns la concluzia ca mai am muuult de lucru, cu el si cu mine. Dar asta imi umple viata si imi da sens. Sens unic.

28 noiembrie, 2020

The post Iarna din noi appeared first on Kogaionon.

Au trecut mai bine de 6 luni de cand nu am mai scris vreun Editorial. Nu stiu daca e bine sau foarte bine, dar stiu ca nu am avut dispozitia de a imi expune starea pana acum. Stiu ca pentru unii dintre cei ce ma rasfoiesc virtual, am fost sau as fi putut fi o busola in ale muzicilor underground, alea dark si deloc promovate. Bine, daca vorbim de promovare, habar n-am cine si ce mai scrie pe la noi. De o luna de zile nu am mai intrat pe Facebook si pe niciun site de muzica. E o perioada sucita ca naiba, avem parte de un adevarat razboi mondial pe care incercam sa-l ducem pe/in picioare. Fara avioane, fara bombe, fara soldati, doar cu un dusman nereperabil, care actioneaza cum i se scoala, noi incercand sa stam in siajul lui, sa supravietuim. Si nu ma refer la cealalta amenintare, moartea, ca aia oricum e pusa deoparte, pentru ca fiecare are dreptul la o moarte. E vorba de supravietuirea financiara, mentala, psihica… si cate or mai fi, pfff. Le vom vedea in anii ce vor veni. Bine, doar o parte din noi, ca altii vor beneficia de epurarea naturala.

S-au intamplat atat de multe in aceste luni, incat mi-e si frica sa privesc inapoi. Stiu ca am fost la Alba Iulia sa simt vibe-ul DBE. Am fost cateva suflete debusolate (oare) acolo, de dragul vremurilor de odinioara. Si a fost frumos, chiar frumos. Atat de debusolati am fost, incat ne-am hotarat ca in una din zile sa urcam la Piatra Craivii. Si ne-am pus aplicatiile alea smechere, am urcat cateva ore pe un drum forestier spectaculos, nu foarte greu pentru masina, dar lung ca naiba. Am avut vreo 2 sau 3 tentative sa ne intoarcem, dar unii bastinasi ne-au zis ca daca tot am urcat pana acolo, mai avem putin si vom iesi la pajiste, ca ne saturasem de padure in stanga, padure in dreapta, padure in fata. Si un paraias pe langa care tot urcam. Si, in cele din urma, am ajuns pe pajiste, sa vedem piscurile muntilor, sa ne simtim daci, ca nu degeaba legenda ne spune ca cetatea abandonata de azi a fost ultima reduta in calea romanilor. Ce sa spun, peisaj de vis, 360 grade, a facut Milu la foto de ne-a inundat mintile. Numai ca Piatra Craivii se vedea in departare, la vreo 10 km distanta pe orizontala. Aia e. Intentia a fost nobila, noi am ratat locatia. Asa e cu orasenii cu aplicatii dibace, care vin sa dovedeasca muntele. Nu a fost niciun regret, ca ne-am simtit fabulos acolo. Nici acum nu stiu unde am ajuns, de fapt. Dar nici nu ma intereseaza. Stiu doar ca mi-am propus sa revin candva, sa mai strig din rasputeri pe vaile alea, sa aud acel ecou ca-n Sunetul Muzicii. Acolo mi-am dat seama ca busola e doar o perceptie. Totul depinde de ce repere te lasi guvernat.

Ca tot am amintit de DBE. Orice amagire ca stim ce se va intampla anul viitor lasati-o acolo, in hibernare. Cine vrea sa-si retraga banii de abonament, sa o faca. Cine vrea sa creada ca se va mai intampla ceva, candva, apreciez sincer sustinerea lui si ii multumesc din nou. E clar ca daca se va putea face ceva, candva, o voi face. Nu banii au contat in acest concept drag numit DBE, dar aveam o ambitie sa ajung candva la un aproximativ breakeven. Sa fie un concept sanatos, care, la un moment dat, sa nu depinda doar de mine. Am crezut si continui sa cred ca trebuie sa returnez, in felul meu, dupa stiinta si putinta mea, macar putin din emotia ce mi-a oferit-o muzica Dark in mai bine de 25 ani. Am auzit atatea vorbe de cum ii pacalesc sau ademenesc eu pe participanti, cu mesaje prea subiective, lungi, obositoare, de cult al personalitatii, ca de fapt in spate sunt banii pe care eu ii fac sau cine stie ce alte bazaconii. La inceput ma suparam, cei dragi si apropiati mie se enervau chiar mai tare, dar, cu timpul, am inteles ca orice cale ai de urmat, daca ti-ai propus-o, nu o abandona. Indiferent de hateri, pareristi sau nemultumiti. Cine ma cunoaste bine, stie ce inseamna muzica pentru mine. Altfel, chiar am considerat ca Romania poate si merita sa aiba si ea o platforma a undergroundului Dark, si aceasta nebunie a faptuit cateva evenimente pe care continui sa le ador. Nu vreau sa spun ca asta a fost, dar nici sa v-o dau pe la nas ca anul viitor vom face un eveniment corporatist, cu distantare de aia prin baloane sau scaune ca la teatru. Atat timp cat va exista posibilitatea legala, voi incerca sa customizez totul cu mult suflet si devotament, sa iasa ceva simplu, dar sincer. Si de calitate.

Pandemia asta ne intoarce la origini, ne reinvata sa punem accent pe minimalism, pe lucrurile simple, pe valori pe care le uitasem. Pe de alta parte, ne schimba deja gandirea, comportamentul, valorile. Radicalismul ce predomina in lume de cativa ani buni se va accentua, lipsa de empatie va deveni by default, covidatii vor trai bullyingul in cel mai abject mod, totul va fi simplificat la umbre, la perceptii, la ghidari. Se vor cauta noi busole, noi ganditori, noi faurari, sub poala carora sa ne pitim, vom accepta si mai usor ca in razboi exista victime colaterale, ca sentimentul de supravietuire ne va disculpa de vinovatia comportamentului de jungla, ca dreptatea este relativa iar adevarul este cel pe care il spun altii, nu cel pe care il simtim noi. Pentru ca da, am sentimentul ca suntem ca puii stresati din fermele concepute pentru a livra materie prima fast foodurilor globaliste. Ni se va permite sa mergem la job, sa facem scoala, cumparaturi si cam atat. In rest, vom sta ca in filmele SF, ani de zile, fara soare, fara spiritualitate, fara introspectii, fara socializare, din ce in ce mai tristi, mai speriati, mai plecati. Identitatea se va dilua si mai mult, actele artistice nu vor fi deloc sprijinite, decat pe alocuri, acolo unde e nevoie sa se ridice moralul acelor vite furajere care vor intra in depresie sau vor face putine valuri. Ne vom da in gat vecinii, parintii, copiii, pe toti cei care nu respecta regulile habotnice decise de forurile specializate, care nici ele nu stiu cum sa reactioneze. Dar sunt la butoane, au inceput deja sa dea de gustul puterii, le place servilismul si disciplina, mai devreme sau mai tarziu vor face abuzuri inimaginabile. 1984 este o carte extraordinar de buna de citit sau recitit in aceste vremuri. Vor exista si cativa rebeli, vanati si turnati de toti ceilalti care nu vor mai rezista la presiune, de toti cei care inteleg ca busola luminata artificial este calea spre izbavire. Ideea e ca vor fi atat de multe busole, incat vom continua sa traim debusolati, in interiorul nostru, dar, in spirit de turma, ne vom simti protejati daca nu ne vom urma instinctele, ci vom face ad-literam ce ni se va repeta continuu, peste tot: media, serviciu, pe strada…

Nu sunt pentru a nu respecta regulile, din contra, am un job care imi impune sa iau decizii cat de cat intelepte in fiecare zi, pentru ca mii de oameni depind de asta. Dar sa nu ne pierdem ratiunea, sa nu exageram din cale afara, pentru ca tot noua ni se va intoarce. Chiar cred ca distantarea este necesara, ca prudenta e necesara, dar nu habotnicia care incepe sa prinda un contur din ce in ce mai pronuntat. A trebuit sa actualizez prezentarea companiei la care lucrez, astfel ca am pus foto noi. Evident, toti angajatii cu masca. Bai nene, cum arata imaginile astea in ppt! Exact cum vad in masina un singur om, soferul, si ala cu masca. Sau cel care se plimba singur in parc, cu masca. Sau, si mai si, singuri, pe faleza, mama, tata si cei 2 copii, toti tinandu-se de mana, toti cu masti pe fata. Si sunt singuri. Mda, probabil ca anormalitatea aparenta este normalitatea viitoare.

Universul le va randui pe toate, doar ca trebuie sa intelegem, sa fim deschisi si sa acceptam ca se schimba polaritatea, se schimba lumile, se transforma totul. Planeta asta a ajuns deja la 8 miliarde de suflete, tehnologia evolueaza intr-un ritm fulminant si ne arata ca nu mai avem nevoie de atat de multa forta de munca, resursele sunt in scadere, e normal sa se intample un colaps la un moment dat. Natura a fost atat de tare batjocorita, incat va veni si vremea cand se va scutura si ea de toate aceste incalcari de reguli, legiferate si legitimizate de paranoici care se cred mai presus de orice. Doar ca va mai dura. Suna de parca as fi un propovaduitor al lui Iisus, sau Mahomed, sau Moise… sau cine o mai fi. Oricum ne-am dus cu capul, ne-am pierdut orice urma de a fi rationali, am devenit atat de corecti politic, incat ne temem sa deschidem gura, sa ne spunem un punct de vedere. Citim, urmarim si ascultam numai ceea ce ne place, am reduce la tacere alte opinii, daca am putea, pentru ca noi suntem singurii care stim cum este bine. Restul trebuie sa dispara pentru ca sunt leprosi, ciumati, dauneaza societatii. Numai Hitler avea astfel de idei. Si Stalin. Si Mao.. si inca multi alti criminali care au plecat de la o miscare care sa schimbe un sistem alterat de timpuri, si au ajuns sa faca genocid. Daca spui ca te duci la biserica, esti vai de mama ta. Daca spui ca te uiti la nusce post, esti manipulat. Daca iti expui o idee in mod neutru, tocmai pentru a intelege aceasta radicalizare, se arunca cu pietre in tine. Sau, in cel mai bun caz, te elimina din comunitate. Da, e o jungla in format modern, in care trebuie sa stai acuns, pentru a nu deveni victima. Uneori, chiar colaterala, cum am scris mai sus. S-a reajuns la: daca nu esti cu noi, e clar ca esti impotriva noastra!

Atat timp cat empatia nu va ramane o valoare, atat timp cat nu vom avea rabdarea de a-l asculta pe celalalt, nu vom evolua. Ne vom scufunda si mai tare in Hadesul futurist, care nu ne va omori pe toti, insa vom trai in genunchi. Nu fac politica, nu ma mai intereseaza de ani buni politica, nu cred in nimic din ce spune oricare din ei, e pur si simplu outoftime pt mine. Exista viata si fara. Dar stiu ca depind de deciziile lor, pentru ca sunt nesemnificativ sa pot schimba sau coagula ceva. Asa ca imi vad de drumul meu, care habar n-am cum va arata. Nici politicienii nu stiu, dar se erijeaza in lideri, mintind cu mult tupeu. Niciodata nu voi fi atras de comunitatile care se formeaza din ura, din dorinta de a decapita ceva ce nu functioneaza, care o fac numai prin violenta fizica sau emotionala. Eu cred in coagularea de celalalt tip, in intelegere, iertare, oferirea unei a doua sanse (nu si a cincea), ca nimeni nu e perfect. Doar ca vremurile actuale sunt potrivite pentru prima varianta. Asa ca prefer sa raman intre lumi, acolo unde ma simt cel mai bine de cativa ani buni. Se numeste incertitudine si are jumatate depresie, jumatate optimism. Cum busolele urmeaza acum vidul mental si spiritual, prefer sa ignor orice busola, oricat ar trebui sa astept. Vorba Maestrului, astept toata viata. Oare viata cui?

Asta este cotidianul. Nu e deloc colorat, as putea spune ca e dark, insa nu e darkul care-mi place. E un amestec de multe lucruri mai putin bune, care au fost lasate sa incolteasca si acum incep sa infrunzeasca. Doar ca au frunze gri, pentru ca nu e soare, fotosinteza e prelucrata in laborator iar valorile noastre de odinioara ne sunt restrictionate. Sa ajungi sa interzici Pe aripile vantului? Ce-am ajuns sa fim, oameni buni? Stiu ca se poate trai si fara cartea sau filmul asta, dar de ce e rau sa existe? Istoria a mai trait faze cu arsul cartilor in piete publice. Stiu ca discutam de o noua revolutie mondiala, stiu ca nu o putem opri, stiu ca vom fi multi care nu ne vom gasi locul. Unii vom incerca sa ne adaptam, altii se vor izola, altii vor fi izolati. Pentru ca acesta este cursul firesc al istoriei. Traim vremuri istorice si asta ne umple tot timpul.

Si cred ca e suficient despre nonmuzica. Luna viitoare ajung iar la ziua mea, de data asta o noua borna la clepsidra, chiar sunt bucuros ca nu trebuie sa sarbatoresc in public. Pandemia ma ajuta. Sau ma folosesc de ea. Sau na, gata cu lumina reflectoarelor. Mai bine de un deceniu cam asta am facut. Mi-a ajuns. A venit timpul sa ma retrag in cochilia mea. O sa mai arunc cate un rand aici, pentru ca primesc albume si este datoria mea sa scriu despre cele care imi plac sau consider ca ar putea fi relevante, in marele mic underground dark. Ar trebui sa scriu despre toate, insa placerea este de a scrie doar despre ce starneste emotie, nu despre ceea ce dezvolta heitareala. Pentru ca parerile sunt subiective si fiecare are dreptul de a simti pe cont propriu emotia, cand exista. Bine, mai si glumim, ca si intre lumi exista zambete si glumite, dar nu de alea prea serioase, ca ma supar si dispar.

In ultima jumatate de an au aparut multe albume, prea putin interesante, insa cateva ar merita mentionate. Si urmeaza sa apara cateva materiale noi, care merita o ureche. Am avut sansa sa ascult noul DORDEDUH. El va aparea anul viitor, insa promovarea lui va incepe in curand. Este complet diferit, asta-mi place enorm. Este conceptual, experimental, atmosferic, complex, variat, ca un basm rostit multidimensional. Are culoare, are consistenta, are parti de respiro, cateva de forta, care contureaza expresivitatea soundului. Nu este catchy pentru un metalist clasic, dar muzica sapa discret insa temeinic in subconstientul ascultatorului. Are o amprenta radianta, solara, aproape deloc Black pentru un Blacker si prea putin Prog pentru fanii Progressive. Componenta Folk este prezenta intr-o forma inedita, originala, as putea spune cosmopolita. Vocea lui Edmond este fabuloasa, partile clean merg direct la inima iar cele agresive erup mai degraba spre timbrul Death decat cel Black. Dar melanjul dintre ele contureaza un balans splendid! Am o piesa cu care nu rezonez deloc, insa versurile sunt excelente. De fapt, intregul concept liric are consistenta si capteaza interes. Mult mai putin Dark ca ceea ce a fost Negura Bunget, diferit de primul DDD, dar surprinzator ca intotdeauna. Trebuie ceva timp pentru digerare, si asta doar daca sunteti deschisi la nou, nu doar sa priviti comparativ cu trecutul. Cam asta ar fi reteta pentru a accepta noul album. Si cred ca ar merge cu un Jagger.

Tibor Vine cu un nou album SUR AUSTRU. Isi doreste sa continue linia NEGURA BUNGET, cea amprentata de ultimele albume coordonate de Gabi, care intre timp ne-a parasit. Noul lui album este si mai Folk ca precedentul, instrumentele de suflat fiind acum deliciul albumului, evidentiind astfel un traditionalism care sigur va placea in afara tarii. Este foarte elaborat, cu multe pasaje Heavy, multa atmosfera, si acel Black Metal modern, melodic, care extaziaza. Are 2 piese deosebite, care starnesc acea emotie pe care ne-o dorim cu totii sa se activeze. Album scos la Avantgarde, mare lucru pentru o trupa romaneasca, as spune chiar excelent! Merge cu bere.

SOLSTAFIR vine cu un nou album. Se pare ca foamea de popularitate ii face pe acesti islandezi sa o bage pe slagare. Nu suna deloc rau, e chiar mai mult decat puteam sa cred ca ar concepe acesti trupeti. Este insa alegerea lor si sper sa le iasa pasienta. Merge de 2-3 auditii de unul singur. Sau cat mai multe, la sprit cu prietenii, eventual pe Zoom sau Microsoft teams, ca tot e de sezon. Si dupa cateva beri, vei apuca sa canti si versurile lor, ca-s cam toate in islandeza. Merge cu orice, beat sa fii.

KATLA mi-a placut mult mai mult pentru ca este diferit, abstract, dark si cu acea emotie underground. E adevarat ca are cateva piese seci, insa ultimele 2 sunt cu adevarat memorabile. Merge cu Absynth.

La ANNA Von HAUSSWOLFF recunosc ca m-am cam plictisit. A tot bagat-o cu organul ala al ei, e dark, dar ceva lipseste. Am repetat auditia cu indulgenta. Poate n-am avut starea. Merge cu limonada.

O trupa ce mi-a amintit de UNHOLY, dar nu neaparat ca stil muzical, ci ca atmosfera, este KRAKEN DVVMVIRATE. Cat de misto este acest album, ce voce dark a la SHAPE OF DESPAIR sau chiar SKEPTICISM, ce chitari a la CANNAN… ce mai, superb! Merge cu un cognac bun.

Pentru Blackerii captivati de fazele nordice, finlandezii grim de la YMIR vin cu un album foarte oaches, bine lucrat si care imi amintesc de iarna scandinava, pe care o petreceam in Suceava, cu multa vodka si suc de rosii. Da, era de pe vremea cand aveai voie sa afirmi ca asculti BURZUM. Ba chiar eu bagam la greu in emisiunea mea radio, Antofagasta. Acum e  prohibitiv bajetu. Bine, nici nu mai scoate nimic interesant, insa e unul care a scris istorie muzicala. Merge cu vodka.

Veteranii HORNA vin cu un album exemplar, in sensul ca nimic nou pe fronul viking, dar suna dementa! Merge cu YMIR.

Si suedezii de la MORK GRYNING au scos un nou material, suna perfect, ca MARDUK, doar ca ambele ma plictisesc dupa 1-2 ascultari. Au de toate insa arata ca un bajet geluit, slim, imbracat la costum, dantura perfecta, zambitor si atragator pana incepi sa vorbesti cu el. Prea perfect pentru o viata ce inca e in cautarea perfectiunii. Merge cu orice, mai putin cu iubirea de semeni.

Si tot de pe acolo, dar din Norvegia, baga foarte liniar dar in forta VARDE, daca tot va place KAMPFAR. Merge cu un coif de viking.

Iar BRON, care vine de pe alt continent, are 3 piese noi, din care una este spectaculoasa. Are cam tot din ce a fost BM Nordic, inclusiv insertii THE KOVENANT. Merge cu o tigara de foi.

Puneti o ureche si pe YAOTL MICTALAN, primele 2 piese sunt superbe, chiar daca vin de pe continentul american. Dupa care BM intra intr-un con liniar, redundant. Merge cu somon afumat.

Mi-au placut si cei de la VOUS AUTRES, daca sunteti fani THROANE. Chiar baga misto tare. Nu stiu cu ce merge, va pot spune prietenii AMENRA. Cred ca un biscuit ar fi excelent.

Ca tot am amintit de THROANE, Dehn Sora a scos un nou EP superb! 2 piese absolut unice! Iar imi pare rau ca a venit pandemia, i-am ratat live. Merge cu DBE pe viata!

Nu departe de ei, dar cu Post Metal a la CULT OF LUNA sunt si cei de la BRIQUEVIILE. Au o piesa foarte intensa. Merge cu ceva lichior.

GARMARNA e din filmul celor de la CASTLEFEST, pentru fani Omnia sau Faun. Misto voce, dar cam prea folcloric pentru mine. Merge cu cidru.

EMYN MUIL este alegerea perfecta pentru fanii SUMMONING si CALADAN BROOD. Foarte epici, nascuti in pat cu personajele lui Tolkien. Merge cu Tatratea.

RED MOON ARCHITECTS are si Doom si Gothic si Death Melodios, numai buni pentru fanii genului. Merge cu vin alb.

Si SHORES OF NULL au scos un nou album, de fapt o singura piesa de vreo 38 min, cu invitati din SWALLOW OF THE SUN si SATURNUS, ma intreb de ce nu au cautat si pe cineva din DRACONIAN, sa fie tacamul complet. Suna binisor piesa. Merge cu un cocktail.

Cumva si MARCHE FUNEBRE se pozitioneaza in aria Doom Death, dar mi se pare destul de palid albumul, raportat la multe alte albume de gen. Dar cum mirosul de naftalina atrage, sigur va fi o placere auditia pentru multi fani. Merge cu Pepsi.

O surpriza foarte placuta sunt POTHAMUS. 3 belgieni ce debuteaza foarte inteligent, cu un Post Metal hipnotic, au cate ceva din WOLVENNEST si HEMELBESTORMER, dar nu numai. Au ceva tribal, cu amprente Sludge, aproape instrumental, dar cu un concept nou, modern, tineresc, este de urmarit pe viitor. Merge cu un pahar de roze.

NEANDER vin si ei cu un nou album, un mix interesant de Black, Doom si Ambient, cu ceva atingeri Gaze si faze Post, foarte iscusiti, au parti Heavy dar si melancolice, plin de melodie dar si de energie. Merge cu ceva single malt.

THE DEVIL’S TRADE vin cu un album de Dark Doom Folk, cumva placut pentru cateva piese, dupa care, daca nu te prinde atmosfera, te duci la frigider si-ti mai scoti un sandvis. Cand te intorci, schimbi muzica. E destul de static sunetul. Desi vocea e faina si instrumentele te pot introduce intr-un univers mistic. Depinde de cat de foame iti este. Merge cu horinca.

OCTOBER FALLS vin cu o varianta de sezon, Acustica, cam ce facea pe vremuri. Nimic nou, foarte frumoasa atmosfera, dar iti amorteste mana pe tastatura daca asculti toate piesele si nu esti baut. Merge cu somn.

Am mai incercat ceva Ambient Neoclassical Martial Industrial Neofolk, DARK AWAKE se numeste, chiar nu am inteles prea mare lucru. Eu fiind un fan in urma cu vreo 15 ani. Astia chiar nu vor sa schimbe mai nimic din ceea ce faceau altii inaintea lor. Poate ca asta e reteta. Mai in toate stilurile exista si astfel de clone. Merge cu o cascheta si o vipusca.

KHORS fac ce stiu ei cel mai bine, si stiu sa bage bine, insa nu vin chiar cu nimic nou. De retinut doar pentru fanii care i-au vazut live, sunt sigur ca ei inteleg cel mai bine muzica acestor tipi faini. Merge ca sa nu stea.

LIMINAL SHROUD merita o auditie, ca baga destul de bine acea forma de Cascadian Black Metal, cu multa atmosfera si riffuri prelungite. Merge cu un refresh.

Se pare ca DECEMBRE NOIR ii plac lui fiu-miu. Culmea, el e cu faze mai soft, Post-roace si altele ambientale elevate, dar nu se da la o parte nici de la drujbe BM elaborate. Toata lumea greseste, primul sunt eu. Asa ca putem trece cu vederea. Nu suna deloc rau combinatia de Doom si Death, cu ceva melodie si melancolie, daca putem vorbi de o grohaiala melancolica. E plin de energie albumul si are ceva acolo, care place (riffurile de chitara a la Mackintosh, cred). Dar nu prea mult, ca palinka in cantitati extreme. Merge cu o moshpeala.

AUTUMNBLAZE au reaparut in scena cu un material foarte fragil, un Melancholic Doom Rock foarte cald si romantic, cu o voce masculina remarcabila. Merge cu o mana pe bulan. Mana ta.

DALE COOPER QUARTET recidiveaza cu un album de toata frumusetea, cu atmosfera clasica de Twin Peaks, insa mai destept structurat. Merge cu o introspectie.

SAIREN mixeaza inspirat pasaje Dark atmosferice cu Post Metal si reminiscente Post-Rock. Merge cu o cafea la ibric.

PICTURES FROM NADIRA este exemplul elocvent ca Post-Rock-ul nu moare, dar nici nu evolueaza. Foarte fresh material, insa voiam sa vad mult mai mult din partea nemtilor. Poate data viitoare. Merge cu un ceai de plante.

NIBIRU ne ofera o mostra de Ritual Psychedelic Sludge, dar cu mult mai multe influente. Este al naibii de greu de descris si de inteles, dar daca bagi o tuica de caise, nici nu stii ce poate sa-ti dezvaluie.

Ultima data cand am stat pe terasa la HASH, am pus o trupa care a placut celor prezenti. Mi-a placut mult albumul celor de la TAV, pentru ca se potriveste cu vibe-ul DBE. Are mult ALCEST ca inspiratie, dar nu suna ca ei. Merge cu o visinata.

HELFIR baga un Emotional Noir Music, adica un de toate, sa dea bine in peisage. De la Dark Rock la Gothic Metal, cu elemente cat mai diversificate, suna super ritmat, melodic si placut urechilor. E cam un amestec de KATATONIA, ANTIMATTER, ANATHEMA sau PORCUPINE TREE. Merge cu o seara de dans in clubul de fitze din propriul living.

STORMKEEP vin cu un debut scurtut, de vreo juma de ora, care vor sa ne arate ca Black Metal-ul de odinioara, cu clape, povesti cu regate apuse si orice povesti Dungen Synth pot fi reactivate. Nu suna deloc rau, mai ales cand se joaca pe partile raw cu acea clapa, de-mi aminteste de TARTAROS. Merge cu o masca de Halloween.

URFAUST m-a lasat masca. Nu c-ar fi fost prima data. Prima piesa de pe noul album este fabuloasa! Nu cred sa fi ascultat o alta secventa mai frumoasa in acest an! Are putin peste 10 min dar e din alta dimensiune, clapa este magistrala, chitarele sunt dreamy, aduce putin cu constelatiile ARCTURUS, doar ca acum totul are o amprenta dramatica, meditativa. Noul material e destul de scurt, doar 33 min, 5 piese, din care 3 sunt mai pe Ambient Cosmic, insa cand apare vocea, te crezi la o slujba religioasa pe Marte, unde preotul iti reaminteste ca Iadul este la fel ca Raiul, daca esti credincios. Doar ca nu se intalnesc, desi omenirea fuge continuu ba dupa unul, ba dupa altul. Pot spune ca 2 piese sunt spectaculoase, restul suna a experiment de intrare in transa, sau a Noise Drone Psychedelic pentru varianta live, cand esti fumat rau. Cum live azi inseamna sa fi fumat, ca nu are cum sa se intample, te complaci in ceea ce ai. Merge cu vin rosu, sec, de peste 14 la suta.

Si gata pe azi, ca am inceput sa ma plictisesc eu de viitoarea voastra plictiseala. Mai vedem ce mai gasim in tolba cu noutati si altadata. Daca va apucati sa ascultati albumele de mai sus, vedeti cum le mixati pe zile, sa nu intrati sub vraja aromelor bahice. Nu ca ar fi rau, depinde de antrenament.

Motors’s Pub isi va primi meritatul sfarsit, HASH Bar e la terapie intensiva. Sper ca prietenii de la ARC sa reziste vremurilor, mai ales ca de curand au pus pe tavan si cateva tobe. Ce sa-i faci, cand plictiseala-i mare, te uiti in sus si poate iti vin idei.

Am foarte putini prieteni si enorm de multi cunoscuti. Prietenilor dragi le spun si aici: invatati sa primiti, pentru a sti sa oferiti. Altfel, riscati sa aveti doar ceea ce refuzati sa primiti. Iubirea este cel mai mare dar din lumea asta. Aveti privilegiul de a o primi si oportunitatea de a o oferi. Neconditionat.

Chiar cred, in incapatanarea mea morocanoasa, intr-o lume mai buna, mai senina, mai toleranta, bazata pe incredere si pe respectarea valorilor, a traditiilor, a radacinilor… undeva, candva, cumva, impreuna. Merge cu hug. Nedistantat!

Doru
3 noiembrie, 2020

The post Busola vidului appeared first on Kogaionon.

Nu stim cum este mai bine pe termen scurt, sa gandim fiecare pentru propria-i fortareata sau sa ne asumam o contaminare colectiva. Pe termen mediu si lung, inclin sa cred ca toate vor fi randuite in asa fel incat specia asta sa se transforme, chiar sa evolueze. Daca unii vor rezona cu spiritualitatea, va fi foarte bine. Daca altii vor considera ca fara repere nevazute pot sa traiasca si sa se dezvolte, la fel de bine. Frumos va fi cand nu vor mai exista noi si ei, unii si altii, cei mai tineri si cei mai batrani, etc. De aici si pana la rasism, xenofobie, ura si violenta nu sunt prea multi pasi de parcurs. De ani de zile ne-am radicalizat in asa fel, incat astazi, cand traim, de voie, de nevoie, vremuri istorice, continuam sa ne clusterizam in hashtag stati acasa. Anul trecut era invers. Politicul ne-a dezbinat, ura ne-a dezumanizat, lacomia ne-a depersonalizat, confortul ne-a amagit ca avem controlul la tot. Am uitat de natura, dar si de natura umana. Empatia e la nivel doar declarativ, respectul a cazut in derizoriu iar decenta a disparut in totalitate!

Imi vine greu sa emit pareri, pentru ca stiu ca nu stiu nimic. Chiar asa, trupa asta a scos un nou album de curand:

https://soundcloud.com/widsithrecords/sets/tiu-nu-tiu-sick-sad-love/s-EbH39?fbclid=IwAR0P9f1E3YsSSzLmhsULXzqRQeh12KccHOzVyHoZgSkyOPmatE0hfxhadWk

Inca nu a venit greul, pentru ca inca speram ca poate noi scapam, ca poate noua nu nu se va intampla, ca fortareata va rezista, ca gasim noi o solutie si ne orientam, ne descurcam. Privind in istorie, nu a existat nicio fortareata care sa reziste la nesfarsit. Nici macar religiile! Asa ca ar fi poate mai bine sa lasam complet mistocareala ieftina, sa cautam in permanenta vinovati reali sau imaginari, sa ne dam cu parerea doar de dragul de a vorbi, ca si-asa in izolarea asta nu prea ai ce face. Eu cred ca e timpul sa apara adevaratii lideri, sa apara cei curajosi si rationali, cei care sa ne inspire, sa ne lumineze, sa ne mobilizeze, cei care vor fi capabili sa se accepte intre ei, sa se aseze la masa si sa gandeasca solutii comune, cu implementare in functie de nevoi.

Cu cat aceasta perioada va fi mai lunga (din pacate), cu atat neghina se va separa mai mult de grau, astfel ca, in cele din urma, cei ce vor ramane, oricati vor fi, vor constientiza ca singura solutie de a merge inainte este intelegerea reciproca. Evident ca acesti lideri sunt perceputi astazi diferit, unii dintre noi avand nevoie urgent de disciplina, totalitarism, masuri abuzive, dar aparent justificate.

Nu trebuie sa uitam ca nu exista 2 persoane la fel, ce sa mai spun de cele cateva miliarde care populeaza acest Pamant. Nu avem dreptul sa fim judecatori, sa decidem pentru altii, doar ca sa supravietuim noi. Suntem cu totii intr-o singura arca, dar diferiti, cu puncte de vedere si culturi diferite, cu asteptari mari si cu din ce in ce mai putina rabdare. Stam acasa, avem caldura, internet, TV, alimente la magazine, bani mai mult sau mai putin, ingrijorati de cat de tare se va amplifica pandemia, cat de mult va dura ea si cat de impactati vom fi fiecare dintre noi. Cumva, nu am iesit inca din zona de confort.

Mai mult ca sigur vom ajunge sa acceptam ca este o situatie tranzitorie, cu care ne obisnuim deja, insa noi tot egoisti ne incapatanam sa fim in gandire. Inteleg ca ideea de supravietuire ne va aduce in momente si cu reactii critice, deplasate, cumva explicabile si firesti. Bine ar fi sa intelegem ca ar putea sa ne fie si mai rau, altii sunt in situatii mult mai grave, iar cei mai multi dintre ei au inceput deja sa se comporte exact cum ar trebui sa ne comportam cu totii: responsabil, cu mult curaj, deschisi sa ne ajutam intre noi, cunoscuti sau necunoscuti. Este un proces care va dura mai mult decat vrem sau speram noi sa credem, pentru ca cel ce nu se va schimba va ramane tot timpul cu asteptarea ca se va termina aceasta nebunie si va reveni la normal. Nu va mai exista aceasta normalitate cotidiana, pentru ca pe masura ce vom accepta ca solutia este sa ne schimbam, fiecare dintre noi, vom realiza ca nu este alta cale de supravietuire. Unii vor fi rapusi, altii nu vor rezista psihic, altii vor continua in acelasi mod si se vor izola, insa viata va continua, cu sau fara noi. E doar un nou proces, o noua provocare, un nou obstacol peste care vom putea trece privindu-l ca pe o oportunitate. Stiu ca poate suna tampit sau defensiv, dar sunt convins ca doar asa ne vom ridica la nivelul la care vom putea convietui de acum incolo.

Ascult acum cele 2 piese noi MANES si imi dau seama ca se potrivesc cu starea de fapt. Ascultati-le si poate ca o sa-mi dati dreptate. E bine sa avem hobbiuri, mai ales ca in aceasta perioada avem multa nevoie de ele. Ne va fi din ce in ce mai greu sa ne suportam intre noi, izolati sau nu. A venit timpul sa ne acordam timpul pentru noi dar si pentru piticul din noi. Am tot invocat lipsa timpului, ceea ce ne-a facut sa fugim de noi. Si da, ne-a placut. Ne-a fost mai comod, mai confortabil, mai usor. A venit timpul sa stam de vorba cu noi, sa vedem unde suntem, daca inca mai facem echipa cu noi. E clar ca nu putem fugi de noi, chiar daca unii cred ca pot inca pacali umbra noastra. E doar o iluzie, alimentata si amplificata de consumerism, de puterea exemplului, de succesele obtinute de fiecare dintre noi, ignorand caile prin care le-am obtinut. Pentru noi este mai important sa ajungem acolo unde ne propunem, decat sa realizam ca modul prin care iti propui sa ajungi undeva este esenta. Fuga de noi ne-a facut sa intram in competitie cu celalalt de langa noi, pentru ca pare mai usor de doborat. Pana acum ne-a iesit. Si am ajuns intr-un moment in care, oricat de tari si mari ne-am crede, nu mai avem controlul. Si asta ne panicheaza, ne enerveaza, chiar ne resemneaza. Am vrea sa platim prin orice fel, doar sa ajungem sa ne salvam. Dar este doar o fuga de noi. Si ne-am achizitionat cele mai performante accesorii cotidiene pentru a fugi cat mai tare. Pe la 250 km/h am ajuns eu, prin puterile mele de razes viking nemuritor… si am realizat ca nu asta e solutia. Piticul era tot langa mine, deloc obosit, astepand sa-l bag in seama, sa vorbesc cu el. El dozat cu toata rabdarea din lume. Din lumea mea, desigur. Evident ca mai am de lucru cu mine, pentru a ma aseza la masa, negrabit, asumat si pregatit de o discutie lunga, aparent interminabila, cu piticul meu. Pff, de cand ma astepta el! Iar eu nu am avut timp de el. Doar ca el m-a asteptat! Si da, suna cumva confortabil acum, de-abia acum, sa stiu ca am un partener de dialog, sa nu ma duc cu capul in propria-mi izolare.

Aceasta noua provocare ne va alinia undeva, candva, cumva. Si ar fi bine sa acceptam asta. Am invatat la istorie ca rusilor li s-a pus o arma in mana si au fost aruncati in lupta frontala cu inamicul, fara protectie, fara prea multe sanse de supravietuire, as putea spune inconstienta. Destinul lor a fost controlat de randul din spatele frontului, care ii impusca pe loc daca evitau lupta cu dusmanul, daca voiau sa dezerteze.  Doar asa au ajuns la concluzia ca mai este o sansa sa supravietuiesti, si asta doar in lupta cu inamicul.

Si uite ca inamic in acel moment, de razboi, a devenit prieten sau convietuitor, dupa.

Asadar, sa nu ne mai radicalizam, sa nu mai fim egoisti, sa nu mai cautam vinovati. Totul pleaca de la noi, pentru ca nu vom putea supravietui privind doar intre noi si ei, acei ceilalti.

Suna poate ca dracu’, dar asta cred. Sistemul de valori se va schimba, inflatiile materiale si interioare vor suci toate reperele in care credem azi, cele mai multe construite pe structuri incorecte fata de natura, dar si de natura umana. Suntem de milioane de ani si probabil vom continua sa existam, doar ca e timpul sa ne dam acel reset interior. De data asta de nevoie. Si sunt convins ca o vom face, constransi sau nu de piticul din noi.

Sa ascultam muzica, sa citim carti si cat mai multe articole care sa ne inspire, sa intelegem care este realitatea de zi cu zi si sa ne revedem la concerte! DBE va asteapta, doar ca si piticul din DBE este intr-un proces de reincarcare, care naiba stie cat va dura.

Pana atunci, sa ne straduim sa oferim bucurie, pentru ca doar din bucurie se vor intampla lucruri frumoase, chiar marete. Si, gandind putin egoist, dar la limita decentei, heh, vom vedea totul mai putin doom. Bine, trebuie sa fie dark, ca asta ne e calea, dar acel dark jucaus, inspirational, misterios, impaciuitor si atragator. Momentam cu restrictii, ca nu e altfel cum.

La mine merge in perioada asta debutul celor de la PLANETARIET, care baga un Post-Rock foarte dragut. Si astept noul ORANSSI PAZUZU. La voi ce merge acum?

Imbratisari,

Doru

24 martie 2020.

The post Ori asa, ori altfel… appeared first on Kogaionon.