Martin continua cu al lui festival si iata ca pestera din Balve revine loc de pelerinaj pentru multi profeti. Anul asta mi s-a parut a fi mai plin fata de prima editie, dar atunci cica a fost sold out, acum nu. Tricouri negre din abundenta, multa bere (de calitate naspa), merch generos si foarte multe concerte, asta am gasit la Prophecy. Am ajuns imediat dupa A Forest Of Stars, nu ca mi-am dorit sa-i evit, doar ca nu m-am putut tigani cu pilotul, sa-i dea mai tare printre norii aia, sa ajunga mai devreme. Oricum am aterizat in Dortmund la timp si zborul a fost chiar lejer, e asfalt bun in cer. Si daca nu zbori mai mult de 3 ore, te-ai scos. Este chiar foarte scurt, daca reusesti sa tragi si o aroma de somn, de aia care se poate lasa cu gura intredeschisa (mai si picura din ea cateodata, ca la altitudine mare se face usor condens) si/sau sforaituri dark. Devine lung doar atunci cand nu ti se intampla tie, ci vecinului tau de scaun.

Am avut norocul (bine, programat din timp) sa-si sincronizeze Razvan drumul cu al meu, asa ca ne-am uschit imediat din aeroportul Dortmund, platind stationare pentru 15 min, parca 5 eur. O fi mult, o fi putin, habar n-am. Stiu doar ca la intoarcere, cand mi-am bagat jetonul in aparatul de parcare din Otopeni (al doilea aparat, ca primul pe care il aleg nu merge niciodata), a aparut pe display suma de 336 lei. Doar pentru 2 zile? Hmmm, na, asa e cand nu am gasit loc mai in spate si eram si putin stresat ca nu voi ajunge in timp util la poarta avionului. Degeaba e lowcost tariful de zbor, cand restul din jur recupereaza cu tupeu. Ah, da. Mi-am luat bilet cu prioritate la acces, un fel de VIP mai palid pentru cei neinspirati si care prefera sa-si plateasca nerabdarea. O mare teapa. Te baga in fata celorlalti, asa e, dupa care ajungi sa stai ca tembelul in autobuzul fara AC, dar cu usile deschise, sa ai totusi ventilatie naturala, dar sa nu uiti ca nu e electric, adica sa bagi pe nas si ceva noxe de la esapament.

Asta a fost la dus, ca la intors, dupa o intarziere de o ora petrecuta intr-o sala de asteptare trista si claustrofoba, m-au grabit sa stau afara, in soare, sa ma bata si vantul, pana cand un nene ne-a facut semn ca putem urca in pescarusul ala maghiar. In decurs de 4-5 ore, acea sala i-a rezolvat pe toti turistii din marea familie europeana, adica doar pe romanii din CJ, SB, capitala si TM. Cu siguranta ca rudele noastre mai din vest au bulanul sa astepte in alte sali, unde poti avea si un bar, de unde sa-ti poti cumpara un sandvis sau sa bei o cafea. Dar la romani merge si cu un vending, cu stat cu curu’pe trepte sau pe jos, ca prin grajdurile alea curate, ridicate cu fonduri nerambursabile.

Nu mi-a placut deloc acest aeroport german, tot la intors ma refer, personalul lucra de parca eram vinovat ca am ajuns acolo. Inteleg ca erau stresati din cauza aglomeratiei, dar nu cred ca baga mai mult de 8 ore pe zi, sa fie ultra-super istoviti. Sau ma rog, e treaba lor, doar ca nu am simtit acea prietenie romano-germana declarata de mai marii nostri. Mai ales cand li se pare ca pasta de dinti si minusculul parfum, ascunse de ochii curiosilor, nu sunt puse la vedere, intr-o pungulita transparenta, separate de restul bagajului. Acolo toata lumea trebuie sa vada cu ce ma spal pe dinti si cu ce parfum ma dau! Bine, probabil ca in gandirea socialista, daca am si eu sansa sa le vad pe ale celorlalti, se compenseaza cumva. Cine stie care o fi rationamentul, o aberatie pe care am mai gasit-o doar in vreo alte 2 aeroporturi europene. Si mai misto este cand te intoarce, cand nu poti sa o faci prin acelasi loc, asa ca dai o tura de juma de aeroport, apoi cauti sa cumperi cea mai transparenta pungulita din Germania, in care sa-ti pui obiectele alea incendiare, care ar fi pus in pericol securitatea aeroportului, dar si a avionului. Insa a fost ok, ca oricum ajunsesem cu vreo 4 ore mai devreme, trebuia sa petrec timpul cumva.

Am vrut duminica dimineata sa vizitez Dortmundul, sa gasesc ceva magazine deschise, sa ma plimb prin centru, ca un turist autentic. La ora 10 eram pe pietonala eu si cu cativa oameni ai strazii, care se trezisera si isi strangeau paturile din fata luxoaselor sedii corporatiste. Nici un magazin deschis, doar cateva shaormarii ce puneau la ars grasimile animalelor moarte pe care urmau sa le ofere clientilor (alaturi de maioneza, mustar, suc de rosii) si cam atat. A fost fain ca, dupa clopotele trase in disperare de un matinal catolic, de parca-l atacau vikingii, l-am auzit pe un nepot de-al lui Wagner ce rupea un organ de ala cum doar la Anna von… mai auzi. Am intrat in biserica, ma rog, mai degraba o catedrala de dimensiuni mai mici, unde cativa omuleti vorbeau in limba lor cu Dumnezeu, pe o coloana sonora impunatoare. Cam putin tineret pe acolo, asa am vazut. Asta e, se cam dilueaza ritualul crestinatatii prin toata Europa, pare sa fie timpul pentru o noua religie, care sa ia locul actualei, dupa 2 milenii cu bune si cu mai putin bune. Omenirea are nevoie de o forma de religie, pentru ca se doreste a fi pastorita, cu sau fara voia unor continuu neinitiati. Oricum, momentul din biserica mi-a placut, dar nu am stat foarte mult, ca trebuia sa gasesc un ratat care duminica dimineata sa munceasca, sa faca macar o cafea. Am gasit, in sfarsit, locul unde sa-mi bag o mahoarca, asa cam ars-o vreo doua ore pe un scaun confortabil, privind la cateva grupuri de nemti ce incepusera sa se aseze pe la mese si sa se comporte foarte militaros si sincronizat: de fiecare data cand venea ospatarita, toti ridicau mana la fel si in acleasi timp, dupa care vedeam halbele de bere care se goleau rapid si tot asa. Cred ca unul era bolnav, nu a ridicat mana, a cerut doar o apa, hmm. Era deja ora 11, mi-am amintit de ruralele birturi de la noi, de barbatii care isi asteapta cuminti sotiile de la biserica, stand la umbra terasei si vorbind despre ce mancare vor pregati la pranzul duminical.

In rest, un oras anost, sufocat de amprenta post-industriala ce conta candva economic. Sa revin la pestera, la zilele de vineri si sambata. Vreo 40 min de mers cu masina de la aeroport, totul civilizat, curat, ingrijit, un rural pe care mi-ar placea sa-l vad candva si la noi. Am ales sa nu mergem pe drumurile express, ca era vineri dupa amiaza si erau stau-uri mai peste tot. Nu stiu cum fac nemtii astia, dar parca nu taie niciun copac, niciodata, asa de multe paduri au pe kmp, iarba aia e vopsita tot timpul in verde si tunsa uniform, soselele sunt asfaltate decent si cu marcaje utile, masinile tot timpul curate si da, mult mai noi, ca alea vechi stim unde sunt. Ca sa-mi respire privirea, nemtii au decis sa nu perimetrizeze terenurile cu garduri opace sau chicioase, astfel ca totul era de un bun gust senzational! Ce inseamna sistematizarea si disciplina! Am stat la un hotel intr-o padure, pe o colina, si acolo superb peisaj. E adevarat ca scaunele de la terasa erau legate cu sarma noaptea, dar de ce sa avem doar noi probleme de astea? Am vazut caprioare, veverite, cai fara numar, dar si ceva cai putere decapotabili care roiau alene pe acolo. Da, frumoasa partea asta rurala a Germaniei, chiar daca totul tine de carbunele de pe vremuri.

Si acum sa revin la festival. O sa povestesc doar de trupele care imi vin in minte, nu in ordinea in care au cantat.

Sun of The Sleepless a sunat naspa. Parca pe ultimele 2 piese am mai inteles ceva, in rest, hmmm. Multa forta in vocea si in riffurile lui Markus, insa acel BM avea nevoie live de mai mult.

Katla mi-au placut, s-a simtit o emotie dar si o stangacie, probabil de la lipsa cantarilor in fata publicului. In cazul de fata discutam de peste 1000 de omuleti, asa ca nu se putea fara putin stres. Gummi parea cel mai sigur pe el, fiind cumva si live driver-ul trupei.

Alcest au cantat foarte frumos, clar a mers uns la inimile fanilor. Acum ca nu au bagat nimic nou, desi asa au promis, a fost o oarecare dezamagire, ca doar de cate ori sa reincalzesti aceeasi supa? Insa cand semnezi cu un label mare, iti asumi doar teoretic ca este trupa ta, in rest devii o masina de facut bani pentru ei dar si pentru tine, jucand piesa pe care ti-o impun altii, chiar daca nu te simti confortabil. Eu am vazut concertul subiectiv, ca pe un capitol incheiat intr-un mod public, urmand sa treaca la un alt nivel.

Empyrium tot ca pe o ciorba reincalzita am privit-o, pentru ca artistii au cantat aceleasi piese, urmand sa pregateasca ceva special cu noul album. Cum ei sunt trade mark-ul labelului, o asemenea intalnire cu publicul a fost ceva firesc si am vazut ca feedback-ul a fost la inaltime. Mie personal mi-a trezit un sentiment de cantec de lebada, adica inca un subgen nisat care pare ca moare frumos, pentru ca nu par sa fie prea multe trupe sa le urmeze ca stil sau ca influenta. Ca mor si eu cu el, toti murim, mai devreme sau mai tarziu. Nature Mysticism, cam asta e vibe-ul, m-a bucurat reascultarea acestor piese, insa pasiunea de pe scena a fost cel putin la jumatate fata de cum i-am vazut la Brasov. Mda, sunt subiectiv, stiu.

Fen au executat cu multa forta cantarea, dar, ca de fiecare data cand ii vad, parca as vrea sa vad mai mult. Nu stiu unde se sparge atmosfera aia mentala, ca dupa 2-3 piese m-am plictisit din nou.

Vemod i-am vazut pentru a treia oara, recunosc ca eram curios sa vad cu ce vin nou. Maioneza s-a taiat de la prima piesa, cand au bolmojit un amestec de stiluri, din care se desprindeau ecouri shoegaze, melodicitae de neinteles si aproape deloc dark. Au inceput apoi cu piesele vechi, s-a intrat in atmosfera, doar ca eu am plecat. Daca acum cativa ani am ramas masca vazandu-i in aceeasi pestera, acum m-am dus sa bag o mahoarca. Mai bine sa ascult albumul nou si apoi sa emit ipoteze. S-ar putea sa ma insel si sa nu va derutez. Eu sunt deja.

Darkher a venit acum in formula de doi, cred ca a sunat excelent in aceasta combinatie, voce, chitara, baterie. Mi-ar placea sa-i revad, dar in fata la 100 de oameni, eventual sa stau jos undeva.

Farsot au sunat bine spre sfarsit, cred ca ceva probleme cu sunetul. Tinand cont ca asteptam Coldworld, cred ca nu le-am acordat atentia cuvenita. Insa au ramas undeva in lista cu suprize inca neexplorate. Pe de alta parte, debutul live a lui Georg, cu acelasi line up ca in Farsot, a sunat excelent, insa nici bine n-a inceput, ca s-a si terminat. Doar 3 piese, aia e.

Mi-ar fi placut sa vad mai mult din Bethlehem, cred ca a fost trupa cea mai apreciata dintre toate. Discutiile prelungite cu Fursy m-au tinut departe de pestera, am ajuns de-abia la final, dar ce-am auzit m-a fascinat. Sigur trebuie sa-i revad, mai ales ca dupa ascultarea ultimului album era cat pe ce sa-i aduc la DBE, doar ca un impresar sucit mi-a futizat fengshui-ul.

Tot un regret m-a cuprins cand i-am vazut pe cei de la Laster, trupeti cu care agreasem sa vina anul trecut si m-am sucit, ca ar fi fost prea multe trupe, bla bla. Fabulosi cei 3 mascati sau extraterestri, ca asa aratau pe scena! Post BM plin de energie, chiar trebuie adusi rapid de cineva si pe la noi!

Auzisem in aeroport o replica marfa: trupa pe care imi doresc sa o ratez! Ei bine, da, e vorba de Mortiis. Am stat 2 piese, m-am uitat la cum e machiat, la ce urechi taiate si nas carn si-a construit pe fata, la bannerele care trebuiau sa ma arunce in dungeonul abisiatic, mda, muzica de joculete video si cam atat. Toata stima pentru ce a creat el in urma cu decenii, ma refer la primele 2 albume, la Vond, la Fata Morgana, dar live, toata aceasta mascarada mi se pare plictisitoare, daca nu inutila. Bine ca nu l-am mai chemat la DBE.

La Year of The Cobra am stat foarte putin, desi inceputul mi s-a parut tare fain, cu toba aia misto. A inceput apoi vocea feminina si m-am taiat. Stoner Doom ul asta american m-a fugarit spre alte povesti in afara pesterii.

Si a fost Strid. Cred ca a fost al doilea motiv pentru care am venit anul asta. Primul a fost ca vreau sa fiu alaturi de Martin, cum si el a fost de atatea ori alaturi in Romania. M-a socat din prima sobrietatea celor de pe scena. Era clar ca discutam de BM. Dar de ala cu care am crescut, ca gandire, ca filozofie, adica nu doar muzica, machiati, zgomot si circ cu fumigene si imbratisari pe scena, eventual tricolor local purtat pe umeri. M-a socat nenea ala cu bentita care baga la tobe de-mi era rusine ca nu am mai auzit de un asemenea smecher. A batut in toate felurile, tehnica si maniera de avangarda m-au rupt! Mi-a luat o zi sa inteleg ca totul avea o logica simpla, ca acel personaj nu era altul decat Svein, si daca spun Fleurety cred ca e suficient.

L-am vazut si pe Calin Raduta, probabil cel mai energic dintre toti muzicienii de pe scena, faine riffuri. Insa greutatea sunetului era dirijata de Ravn, care statea impunator si baga continuu, de mi s-a facut pielea de gaina. Nu vreau sa povestesc mai multe, pentru ca orice cuvant pe care as dori sa-l asociez descrierii mi s-ar parea nepotrivit. Da, exista muzica si fara refren, exista Strid. Mi-au placut la nebunie! Daca nu intrai in stare, sigur anumite pasaje puteau sa ti se para monotone. Eu nu am avut nici timp si nici starea sa ajung acolo. Sunt sigur ca am fost printre putinii care au apreciat acest show. Si nu o spun pe ton de aroganta, ci impacat cu ideea ca vechiul daca nu e exprimat glam, cu ceva marketing bombastic, ramane in umbra.

Si cam asta in materie de cantari. Recunosc ca nu mi-au lipsit cantarile cu multa coreala, mai ales in maniera vocala, care sunt prezente cam peste tot pe la festivalurile de gen. Asta poate insemna ca bula Prophecy se raporteaza la trecut si la anumite nise muzicale underground ce tin de trecut. De altfel, am vazut foarte putin adulti sau juniori, ceea ce poate ridica un semn de intrebare pentru viitorul festivalului. M-am intalnit cu un muzician care a fost si la primul DBE, implicat mai demult in scena Neofolk, care mi-a spus ca acest stil s-a ancorat in anumite limite si nu doreste sa se transforme, fapt ce ne arata ca putinele evenimente de gen aduna cam aceeasi audienta, indiferent in ce loc al Europei s-ar tine. Avem un exemplu recent, chiar in acelasi weekend, pe un vas in Marea Baltica, care a reusit sa adune trupele cele mai consacrate dar si acel public tinta ahtiat dupa astfel de sonoritati. Ca o fi de bine sau de rau, vom vedea in viitor cine mai e dispus sa puna pe plita aceeasi ciorba, dar servita cu tacamuri diferite. Daca e sa privesc strategic, Prophecy trebuie sa se reinventeze, sa-si scoata omuletii din confortul muzical uzitat constant si sa provoace prin noi trupe, diferite, nemaiintalnite si care sa vina cu o muzica originala. Probabil ca E-L-R poate fi o buna alegere pentru viitor, dar este prea putin si prea light. Dar label-ul si-a aratat deschiderea. Mai mult, mutarea lui Martin in America va trebui sa duca la o alegere pe geana de trupe de pe acest continent care sa rupa si in Europa.

Am vazut si o expozitie cu ceva tablouri legate de trupele participante, nu mi s-a parut nimic deosebit. In rest, ca aspect logistic, nu-mi pot gasi explicatia, nu stiu care a fost motivul pentru care acolo nu erau cozi la mancare sau la bautura. Desi era o gramada de lume, doar in 2 puncte se intampla vanzarea, hmmm, eficienti totali. Noi suntem cel mult eficace. Bravo lor!

Au fost ceva romani la festival, cred ca am fost vreo 30. L-am vazut pentru prima data si pe Alex fara standul lui de merch, e clar ca exista viata si fara Beauty of Pain.
Una peste alta, o experienta reusita. Vremea corecta, desi, dupa miezul noptii, devenea o provocare. Insa cu licorile langa tine, soarele poate sta pe cer si noaptea. Ah, ba nu, luna sta. Da, a fost senin si luna plina, de asta era atat de luminata luna. Sau luminoasa? Asta sa ne spuna profetii de la Prophecy, dar peste 2 ani, ca anul viitor festivalul se va tine in America. Si in 2021 vor aniversa 25 ani de la infiintarea labelului, deci se prefigureaza o mare mahmureala si nu numai!

16 septembrie 2019.

The post Un altfel de profetie… appeared first on Kogaionon.

Am fost la Prophecy in 2015 si am scris despre asta aici.

Mamutii underground din pestera profeti(i)lor

Voi merge iar in acest an, pentru ca mi se pare a fi cel mai intim festival underground la care am fost pana acum. Strid este cap de afis pentru mine si sigur nu ma voi plictisi pe acolo. Data trecuta a fost doar o zi, acum sunt doua, am inteles ca vor fi prezenti multi romani, deci chiar merita experienta. Poate voi scrie si despre el.

The post Prophecy Fest 2019 appeared first on Kogaionon.

Decizia finala de a participa la festival am luat-o in urma cu 3 saptamani (jobul nu mi-a permis sa pot confirma mai devreme), mai ales ca am gasit zbor direct pana in Dortmund. De acolo, in cca 45 minute, am ajuns la pestera din Balve, locul unde se intampla totul… adica pe 19 septembrie 2015. Stiam ca evenimentul este sold-out, ca vor fi acolo peste 1400 de persoane, ceea ce ma cam speria putin, ca insemna multimi, multimi. Si a fost aglomerat si nu prea. Pestera permite accesul la mult mai multa lume, in afara ei insa era putin cam aglomerat, daca tot voiai sa servesti ceva de la tonetele cu mancare si bautura de acolo. Mancarea a fost foarte buna, cel putin cea vegetariana, facuta la cazan. Am vazut insa carnaciori, piftelute si alte produse din carne care au fost savurate cu pofta de cei de acolo, inclin sa cred ca si ele erau bune, nu doar le mancau de foame. Bere peste tot, la fel si vin, plus alte bauturi, prezentate si servite in celebrul stil german amabil, dar nu implorativ.

Este adevarat ca foarte putini din cei prezenti au ales sa poarte altceva in afara culorii negre iar limba engleza era ca o oaza in desert, dar se mai auzea si ea. Concluzia: multi metalisti, veniti la Prophecy sa vada trupe Metal. Eu am ajuns pe la ora 16, adica pe final de AMBER ASYLUM, dar inca se vedeau ramasitele celor ce au venit strict pentru LIFELOVER. Am inteles ca a fost mare nebunie, ca s-a dansat, cantat, tipat… mdea, eu chiar nu am pierdut nimic, nu mi-a placut niciodata acest grup dar e bine ca prezinta interes pentru altii, in mod special pentru cei tineri. As fi vrut sa vad debutul CRONE, mai ales ca albumul mi-a placut, dar cand au inceput ei sa cante eu eram in avion.

AMBER ASYLUM are o combinatie originala de Drone cu Dark si Doom, destul de atmosferica, dar care nu mi-a revolutionat asteptarea. Au fost draguti, numai buni de acomodare, cel putin pentru mine.

CAMERATA MEDIOLANENSE a facut ca pestera sa rasune intr-un mod fabulos, in sensul ca Neoclassicul interpretat de corul din Milano, acolo, pe acea scena micuta pentru italieni (erau vreo 25-30 artisti), a cam luat fata tuturor. Foarte impozant, ca la un spectacol de opera, in varianta epic dark. Frumos experiment! Mi-am amintit de prietenii lor de la ATARAXIA, cu care am vorbit de cateva ori ca ar fi frumos sa fie un eveniment in Romania cu ambele trupe. Personal, prefer mult mai mult ATARAXIA, sunt mai aproape de ce diger eu. Insa cantarea CM nu mi-a displacut, dar nici nu m-a captivat!

Au urmat ceva rostiri in germane la care nu am stat si apoi au urcat DARKHER. In formula de 3, suna altfel decat au sunat la Alba Iulia, nu vreau sa spun ca mai bine, ci doar mai articulat, mai potrivit pentru evenimente live, in fata unui public numeros. Cica ar fi fost si varianta sa cante in formula de 4, cu Duncan (Alternative 4) la bass, doar ca fostul membru ANATHEMA din vremurile de glorie era prins cu un alt concert. Oricum, cu fostul baterist MY DYING BRIDE pe scena, Jayn si sotul ei au prezentat un show impecabil! A sunat superb vocea ei in acea pestera!!!!

Au urmat EMPYRIUM… si am realizat doar acolo cat de dor mi-a fost de EMPYRIUM live. Thomas si Markus s-au simtit acasa, caci erau cei mai cunoscuti de acolo. Thomas a venit cu parintii lui, Markus cu sotia si cu o gramada de alte rude pe care a insistat sa mi le prezinte, toata lumea vesela, zambitoare, ca intr-o mare familie. Am ras mult cu Fursy, m-am salutat si cu ceilalti membri EMPYRIUM live, a fost faina revederea. Cat despre concert: uluitor! O trupa enorm de draga mie, care live are capacitatea sa stoarca lacrimi de fericire, mai ales cand mixul dintre chitara lui Markus si vocea lui Thomas rabufneste asurzitor in acustica extraordinara din acea pestera.

Deja m-am dus cu gandul la EMPYRIUM acustic acolo, dar sa ma opresc cu ideea aici, totusi .

TENHI a fost una dintre cele mai asteptate trupe de acolo, in special de cei non-metal. In formula de 7, aratau impunator cu 3 chitari, un bass, o vioara, un pian si un baterist. Au facut multe probe de sunet si se pare ca ceva tot n-a mers bine (cel putin pentru trupeti, care nu s-au auzit bine pe scena). Ce sa spun eu despre TENHI? Mi-am dorit enorm sa-i vad live, am agreat in 2008 cu ei pentru o cantare in Romania si apoi m-am sucit… asa ca pana la acest concert am cam suferit. Acum i-am vazut si sunt pe deplin impacat si multumit! Nu am superlativele la mine si nici plasa cu critici, asa ca va las pe voi sa va inchipuiti cum arata un show TENHI. Eu l-am vazut si mi-a placut. Nu pot insa sa nu remarc faptul ca TENHI nu trebuie adusa sa cante la un festival Metal (outdoor in niciun caz) sau unde nu sunt scaune. Sau, mai rau, sa o lasi sa cante pe la urma, cand aburii alcoolului celor prezenti in sala dau idei de povestiri nesfarsite, insa neinteresante pentru cei voiau sa vada concertul propriu-zis. Muzica lor este putin cam fragila pentru zgomotele din sala, in ciuda faptului ca sambata seara au sunat mai Rock ca niciodata. Adica mai dinamici, ceea ce a placut multimii. Stiam de faptul ca pe o piesa va canta si Eviga (DORNENREICH) cu ei, ceea ce a creat o surpriza placuta si bine primita de fani. Chiar am gasit o filmare postata:

https://www.youtube.com/watch?v=h8dfKO6fL2M

Am trecut de miezul noptii, pestera s-a mai golit, s-a vazut imediat cum totul a devenit in limite mai relaxate, cu mai putina foiala, privirea putea respira ca lumea si nu mai erai nevoit sa simti ceafa incalzita de respiratia celui din spatele tau, fara a fi intrebat daca preferi asta. Si au urcat pe scena 4 omuleti pe nume VEMOD. Si am ramas perplex… si mi-a placut de am murit… si am ramas nemiscat pe intreaga durata a concertului… si pot spune ca a fost revelatia festivalului pentru mine… Lasand si-ul la o parte, VEMOD sunt bestiali live! Pe album nu reflecta nimic din intensitatea live! Un fel de incantatii shamanice, urmate de voci grim glaciale, cu tenta martiala, riff-uri ucigatoare, in genul Cascadian BM, proiectii introspective… de la FAUNA, WITTR, ENCIRCLING SEA pana la ALTAR OF PLAGUES, COLDWORLD sau DARKSPACE, cu arome de THE OCEAN dar si de PARZIVAL sau LAIBACH, cu interludii epice, ritmuri heathen, pasaje atmosferice… da, i-am felicitat la urma pe baieti si am incercat sa le smulg o promisiune de un nou album in 2016, dar se pare ca si ei sunt extrem de lenti, asa ca slabe sanse sa ascultam ceva nou de studio curand. Insa, daca aveti sansa sa-i vedeti live, nu ezitati… Sunt altceva, desi nu au nimic iesit din comun. Stiu ca suna paradoxal insa VEMOD live sunt transcedentali, cosmici, cu o “holograma” extraterestra unica.

Cred ca se facurse ora 3 dimineata (ora lor) cand am luat decizia sa ma retrag, deoarece oboseala si-a spus cuvantul.

Din frumoasa carticica primita de fiecare participant aflam ca noua editie va fi anul viitor tot acolo, in jurul datei de 30 iulie, mai precis in acel weekend. Cand Prophecy va decide sa anunte mai multe detalii, cu siguranta ca le voi promova si eu. Uitati-va la ce trupe are acest label si ganditi va ca multe dintre ele nu canta live, altele canta foarte rar… iar altele deja au devenit mari de tot. Sunt convins ca Martin Koeller ne va pregati pentru anul viitor multe surprize interesante, pentru ca a creat un festival unde prietenia si bunul simt sunt la loc de cinste. Iar faptul ca noua editie va fi in acelasi weekend cu WOA ne indica ca exista festivaluri si festivaluri… unele nu se canibalizeaza, pentru ca n-au cum, atat timp cat sunt de dimensiuni diferite, din filme diferite, pentru (cumva) lumi si trairi diferite.

A fost o reala placere plimbarea de dimineata prin micul orasel (sau comuna) Balve, unde totul era la locul lui, verdeata, vegetatie si copaci din plin, liniste totala, cativa oameni erau prezenti la o cantare la pian intr-un fel de casa de rugaciuni iar unii mai excentrici tocmai zburau cu balonul pe deasupra localitatii. In rest, plin cu mamuti ornamentali de toate dimensiunile, inclusiv cocotati ca simboluri pe acoperisurile caselor. Dar despre legatura dintre mamuti si pestera Balve, poate altadata, acum chiar n-am avut timp de aprofundat, doar i-am zarit peste tot.

Am uitat sa spun ca am recunoscut si am salutat multi omuleti cunoscuti la DBE, prezenti acolo, unii chiar purtand tricoul ultimei editii 🙂

Felicitari Prophecy, felicitari Martin, multumim pentru invitatie si gazduire, a fost special! Nu ne laudam noi cu prea multe vizite pe la festivaluri, dar Prophecy Fest ne-a cazut tare cu tronc, pentru ca are acel ceva ce nu poate fi povestit, descris sau negociat. Il traiesti sau nu! Noi, DBE, il consideram un festival prieten, ca sa nu-i spunem infratit, ca prea ar suna ca tablitele cu nume de orase. Succes maxim si asteptam sa ne surprindeti cu noua editie, sigur va fi speciala!

21 septembrie 2015

The post Mamutii underground din pestera profeti(i)lor appeared first on Kogaionon.